Banca Centrală a Braziliei își lansează moneda digitală în 2024: În cele din urmă, am fost chiar flatați că ne-am gândit la un sistem la care se gândesc și alții

Banca Centrală a Braziliei intenționează să își lanseze moneda digitală în 2024, după un program pilot închis anul acesta cu instituții financiare, a declarat președintele băncii, Roberto Campos Neto, adăugând că proiectul a primit atenție internațională, potrivit Euronews.

În cadrul unui eveniment găzduit de site-ul de știri Poder 360, Campos Neto a declarat că designul monedei digitale a băncii centrale va încuraja băncile să își tokenizeze activele, cu câștiguri considerabile în materie de eficiență.

Dacă moneda digitală este de fapt un depozit tokenizat, aceasta moștenește toate reglementările care se aplică deja depozitelor”, a spus el, adăugând că nu va perturba politica monetară sau să afecteze bilanțurile băncilor.

Campos Neto a declarat că reprezentanți ai Fondului Monetar Internațional (FMI) au abordat banca centrală și au oferit un feedback conform căruia acest model pare cel mai ușor de implementat, iar alte bănci centrale ar fi cazul să-l analizeze.

În cele din urmă, am fost chiar flatați că ne-am gândit la un sistem la care se gândesc acum și alte bănci centrale”, a spus el.

Se estimează că tokenizarea depozitelor va îmbunătății, de asemenea, costurile de decontare, de audit și de finanțare ale băncilor, a mai spus Campos Neto.

Șeful băncii centrale a prezis, de asemenea, un salt în utilizarea popularului sistem de plăți instantanee al băncii, Pix, odată ce utilizatorii vor putea accesa credite mai ieftine prin intermediul sistemului, fără un comision cunoscut sub numele de rata de discount pentru comercianți (MDR).

Comercianții plătesc taxa MDR companiilor care furnizează aparate de carduri, precum Cielo, Stone și Getnet.

Lansat în noiembrie 2020, Pix este gratuit pentru persoanele fizice, dar sistemul permite băncilor și instituțiilor de plată să definească în mod liber costurile comercianților atât pentru transferuri, cât și pentru primirea de fonduri.

Sistemul Pix a devenit extrem de popular în Brazilia, utilizarea acestuia depășind în prezent tranzacțiile cu carduri de credit și de debit în această țară.

Citiți și:
Șeful FMI spune că moneda digitală a Băncii Centrale ar fi necesar să fie folosită alături de sistemul de credit social pentru a controla ceea ce oamenii pot sau nu cumpăra
Moneda digitală: Fed se îndreaptă către totalitarism monetar
Mesaj pentru cei ce ridică în slăvi Bitcoin, Ethereum și conceptul de monedă digitală

 

yogaesoteric
24 ianuarie 2023

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More