Banca Centrală controlează finanțele române

 

Puncte de vedere…

Pentru a lămuri „chestiunea aurului”, să punctăm mai întâi că în mod evident informațiile din zona BNR sunt foarte puțin transmise. Nu există transparență în afara unor comunicate oficiale seci care vin dinspre acest „buboi național” al României!

Înainte să intrăm în subiect, de altfel greu de înțeles fiindcă oamenii au fost mințiți 29 de ani și le este greu să creadă adevărul, să cităm un comunicat de presă transmis de purtătorul de cuvânt al BNR, Dan Suciu:

„Orice modificare a legii 312/2004 privind statutul Băncii Naţionale a României are nevoie de un aviz din partea Băncii Centrale Europene.”

Este simplu de înțeles: România nu ne mai aparține dacă este necesar să cerem voie să ne autogospodărim!

În 1989 s-a executat de către mafia internațională (khazară, talmudică, sionistă, cum vreți voi, dar mafie) o lovitură de stat în colaborare cu mafia locală. În 1989 nu familia Ceaușescu a pierdut, ci întregul popor român!

În acești 29 de ani, mafia internațională a dezvoltat o întreagă structură de administrație formată din zeci de mii de agenți strecurați la toate nivelurile și zonele de administrare ale societății! Aceasta se numește pe scurt stat paralel! El este practic invizibil întrucât se ascunde în interiorul statului român și-i schimbă deciziile făcându-l să funcționeze împotriva poporului român.

Din acest motiv schimbarea culorii politice a partidelor de guvernământ nu conduce la o modificare reală a politicii! Din acest motiv este cretin să așteptați ca vreun alt partid politic, indiferent de nume, să producă o transformare în bine la nivelul firului ierbii!

Imaginați-vă un autobuz controlat prin intermediul calculatorului și internetului – indiferent cât de mult îl schimbăm pe cel care este aşezat pe locul șoferului, ruta și modul de deplasare al autobuzului nu se vor modifica atât timp cât cel care conduce cu adevărat autobuzul (şi care este invizibil pentru pasageri) nu este înlocuit!

Dar să ne întoarcem la aur!

Prima noțiune, de care nu ați auzit niciodată la așa-zisa școală sau în spațiul public și pe care este necesar s-o înțelegeți, este seniorajul.

Seniorajul este diferența de profit pe care o are cel care emite o bancnotă (sau un mijloc de plată) între valoarea nominală de piață și costul de producție (hârtie, cerneală, curentul electric, paza etc.) al acelei bancnote! Seniorajul reprezintă de obicei o valoare enormă (pentru bancnota de 100 de dolari FED este de 99,90 dolari, ceea ce reprezintă de 999 de ori mai mult decât costul de producție) și datorită legislației, seniorajul nu este cunoscut pentru BNR și nici impozitat!

Să recapitulăm: niște băieți deștepți au descoperit acum 400 de ani o cale de a face avere din nimic, iar furtul lor (din nimic nu poți face ceva decât dacă furi) să fie perfect acoperit legal!

La începuturile comerțului oamenii făceau troc: schimbau ce aveau sau produceau pentru muncă sau ce aveau nevoie! Trocul însă îngreunează schimbul economic!

O societate este cu atât mai dezvoltată și mai prosperă, cu cât schimburile de muncă / produse / servicii între cetățeni sunt mai rapide! Astfel, bancnota folosită ca mijloc de plată ajută foarte mult schimburile economice și economia! Cu o singură condiție: banii să fie emiși suveran, adică statul național suveran să emită banii, să beneficieze de muncă / produse / servicii și să redistribuie această bogăție înapoi poporului!

În acest moment, toți banii de pe pământ nu sunt emiși suveran, ci sunt emiși sub monopol privat de o corporație gigant pe nume BIS, ce are filiale în toate țările – ea și numai ea are dreptul să emită bani!

Filiala din UE a acestei corporații se numește ECB (Banca Central Europeană) iar BNR este filiala din colonia România. Folosind puterea de a corupe a banilor, BIS și-a asigurat protecție din partea tuturor guvernelor!

Astfel legea 312/2004 de funcționare a BNR, cât și tratatul de aderare la UE (art. 130) ne spun clar că poporul nu se poate atinge de activitatea de la BNR. BNR, în conformitate cu dorințele proprietarilor corporației mamă BIS, încasează un senioraj imens (de vreo 50 de miliarde de euro anual, dar suma ar putea să ajungă chiar și la 100 de miliarde) și-l transformă o parte în aur iar cu altă parte cumpără hârtii fără valoare numite bonduri de trezorerie de la Guvernul SUA. Pe scurt, românii muncesc pe salarii stabilite de un guvern controlat de BIS (prin BNR care îl creditează, via Băncile Comerciale) pentru o corporație gigant care direcționează o parte din aceste sume către poporul american.

Acest sistem de vase comunicante face posibil transferul de bogăție între întreaga populație a pământului și un grup restrâns de oameni ce poate fi numit pe drept cuvânt mafia internațională!

Naționalizarea BNR întrerupe această hemoragie de avuție ce pleacă din România către alte zone și întoarce această avuție către poporul român!

Așadar, când vorbim de avuția națională este obligatoriu să includem în primul rând seniorajul enorm (aproximativ 50 miliarde de euro anual) alături de păduri, teren agricol, petrol, resurse ale solului și subsolului!

Cei care vorbesc de naționalizare fără a naționaliza activitatea BNR sunt ignoranți! Această informație a fost un secret pentru care s-au asasinat mii de oameni timp de 400 de ani!

Ce este cu aurul BNR?

Păi dacă BNR este privat, cum poate aurul acesteia să fie al românilor? Este adevărat că din punct de vedere moral, aurul este obținut din munca românilor, însă cadrul legal antiromânesc e clar! Aurul BNR nu aparține poporului român și de asta și-au permis să-l depoziteze la Londra!

Propaganda globalistă, care servește interesele corporației BIS, nu poate accepta ca poporul român să se trezească după 29 de ani de comă! Și atunci este simplu să spui că politicienii locali vor repatrierea aurului ca să-l fure! Adică mafia internațională chițăie că mafia locală vrea să-i fure ce au furat ei mai întâi!

Să ne lămurim bine: cele 100 de tone de aur cât zice BNR că „avem” sunt nimic față de seniorajul de 1.500 de tone anual pe care BIS le fură de la români! Adică repatrierea aurului BNR deviază atenția de la adevărata discuție: naționalizarea seniorajului!

Mafia locală este necesar să reacționeze în fața exterminării la care e supusă de mafia internațională! Atacul la pilonul unde este „puterea cătușelor” s-a produs deja! Acum se derulează atacul la pilonul unde se află puterea banilor și a creditului!

Mafia locală nu vrea eliberarea națională, ci doar coabitare, fără imagini la TV cu cătușe și mascați! Mafia internațională a decis lichidarea mafiei locale întrucât aceasta nu permite exterminarea populației indigene! Spre exemplu, blocarea genocidului de la Roșia Montana sau otrăvirea acviferului de adâncime cu gazele de șist, este o dovadă că mafia locală nu acceptă aceste mijloace de exterminare în masă!

Așa că asistăm la un aspect interesant al istoriei noastre: suntem aproape de extincția finală și acum avem șansa eliberării naționale!

Citiți și:

Un adevăr ce trece neobservat: viţelul de aur de la poarta nouă

Ilie Șerbănescu: «Cum se face că România ce este furată de români se află de fapt la străini?»

 

yogaesoteric
20 decembrie 2019


 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More