Bani negri pentru compromiterea cardinalilor. Ce joc face Papa?

Pe 24 septembrie, Vaticanul a anunțat că Papa Francisc a acceptat „demisia cardinalului Giovanni Angelo Becciu din funcția sa de Prefect pentru Congregația pentru Cauzele Sfinților și pentru drepturile cardinalatului”.

Înainte de a conduce Congregația pentru Cauzele Sfinților, Becciu a făcut parte din serviciul diplomatic al Vaticanului, amintește LifeSiteNews.

Din 2001 până în 2009, el a fost nunțiu apostolic în țările africane Angola, respectiv Sao Tome și Principe. A ocupat apoi una dintre cele mai importante funcții ale Secretariatului de Stat de la Vatican, ca Substitut pentru Afaceri Generale, până în 2018.

În timpul mandatului său la secretariatul de Stat, potrivit articolului publicat pe 2 octombrie de ziarul italian Corriere della Sera, Becciu a transferat 700.000 de euro „într-un cont australian”.

Aproximativ în același timp, cardinalul George Pell, fostul arhiepiscop de Sidney, care fusese numit de Papa Francisc pentru a pune în regulă finanțele Vaticanului, în calitate de Prefect al Secretariatului pentru Economie, a fost acuzat de abuz sexual asupra unor băieți.

Vaticanul nu a intervenit pentru a-i lua apărarea cardinalului în fața unor acuzații pe care mulți observatori le-au calificat încă de la început drept false.

Pell a petrecut câteva luni în închisoare, până când Înalta Curte a Australiei a anulat condamnarea inițială, în luna aprilie a anului trecut.

Instanța a explicat că juriul „cântărind rațional ansamblul probelor, a avut îndoieli în ceea ce privește vinovăția petentului în privința tuturor capetelor de acuzare pentru care a fost condamnat”.

Potrivit Corriere della Sera, monseniorul Aberto Perlasca, subordonat al lui Becciu în Secretariatul de Stat, a început să colaboreze cu investigatorii Vaticanului, pentru a ancheta greșelile financiare din interiorul Sfântului Scaun.

Perlasca a raportat, scrie ziarul italian, că „Becciu a folosit în ultimii ani ziariști și alte surse pentru a-și discredita inamicii”.

Și exact în acest scop a fost făcută plata în Australia, probabil în legătură cu procesul lui Pell”, afirmă Corriere della Sera.

Detalii despre natura transferului financiar – cine a trimis banii, cine i-a primit și pentru ce au fost folosiți – sunt încă neclare și mai este necesar să fie verificate, recunoaște ziarul.

Edward Pentin, corespondentul de la Roma al publicației Nationa Catolic Register, a scris: „O sursă de la Vatican, care are cunoștințe amănunțite despre întreaga afacere, a confirmat pentru Register conținutul articolului din Corriere della Sera pe 2 octombrie, inclusiv existența transferului bancar în Australia. «Anul și data transferului sunt înregistrate în arhivele Secretariatului de Stat», a mai spus sursa.”

Fondurile erau «extra-bugetare», ceea ce înseamnă că nu proveneau din conturi obișnuite, și au fost se pare transferate pentru «rezolvarea unor treburi» privind nunțiatura australiană, a declarat sursa”, potrivit lui Pentin.

În ceea ce-l privește pe cardinalul Becciu, acesta a negat acuzațiile lui Perlasca de a fi utilizat ziariști pentru a-și discredita inamicii: „Resping absolut orice fel de aluzie privind relații privilegiate imaginare cu presa”, a declarat cardinalul.

După anunțul demisiei lui Becciu din funcția sa de Prefect al Congregației pentru Cauzele Sfinților, cardinalul Pell i-a mulțumit Papei Francisc că a acceptat demisia unui puternic responsabil de la Vatican, care, în 2016, a anulat cu de la sine putere un audit extern comandat pentru a verifica finanțele Sfântului Scaun.

Sfântul Părinte a decis să asaneze finanțele Vaticanului”, a scris Pell într-un comunicat oficial. „El joacă un meci lung și trebuie să fie felicitat și să i se mulțumească pentru eveninmentele recente. Sper că curățarea grajdurilor va continua la Vatican și Victoria.”

În 2016, Becciu a jucat un rol determinant pentru oprirea reformelor inițiate de Pell”, a relatat Agenția Catholic News. „Deși Papa Francisc a dat Prefecturii Economiei, nou creată, o autoritate de supraveghere autonomă asupra finanțelor Vaticanului, Becciu a intervenit atunci când Prefectura a planificat un audit extern al tuturor departamentelor Vaticanului, care ar fi trebuit efectuat de societatea PriceWaterhouseCooper.

Becciu a anulat auditul, anunțând toate departamentele că acesta nu va avea loc. Nu a fost solicitată o aprobare a Papei Francisc în această privință.”

Totuși, după ce „Pell a contestat în interiorul Vaticanului anularea auditului, Becciu l-a convins pe Papa Francisc să își dea aprobarea ex post facto (pentru anulare), au declarat pentru Catholic News Agency surse din interiorul Prefecturii. Auditul nu a mai avut loc.”

Becciu a fost implicat și în mușamalizarea abuzurilor sexuale și a proastei conduite a fostului cardinal american Theodore McCarrick, dezvăluite de arhiepiscopul Carlo Maria Vigano, fost nunțiu apostolic în Statele Unite.

 

Citiţi şi:
Arhiepiscopul catolic Carlo Maria Viganò despre cum a ajuns (Anti)Biserica Catolică a Papei Francisc să fie slujitoarea Noii Ordini Mondiale (I)
De ce a demisionat Benedict al XVI-lea? Raport secret al Vaticanului

 

 

yogaesoteric
15 aprilie 2021

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More