Bătălia încă nu este câştigată de corpocraţia care a ascuţit toate cuţitele şi le-a băgat în spatele lui Donald Trump

O lume întreagă îşi fixează ceasurile după ora SUA. Ceea ce se petrece peste Ocean va influenţa pe termen scurt politicile naţionale.

Va fi sfârşitul unei epoci şi răsăritul lumii noi?

Asta este întrebarea care macină pe cei care nu văd dincolo de pod decât întunericul. Celebra întrebare a lui Andre Malraux „secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc?” se pune în noi ipostaze.

Narativul predilect al publicaţilor de sistem e că lumea se va schimba odată cu oficializarea victoriei cuplului Biden-Harris. Mulţi se tem de asaltul asupra a tot ce a reprezentat trumpismul: credinţă, încredere în valori, prosperitate.

Numai că nu-i aşa.

Globalismul n-a biruit încă. Pe ce te bazezi?

Bătălia încă nu este câştigată de corpocraţia care a ascuţit toate cuţitele şi le-a băgat în spatele lui Donald Trump, probabil cel mai iubit şi urât, în acelaşi timp, preşedinte al Statelor Unite ale Americii. Globalismul n-a biruit. Necredincioşii nu au toate sculele încă pentru demontarea marelui edificiu al civilizaţiei: biserica.

Cercetătorul american Robert Rowthorn a demonstrat ştiinţific că religia e setată în gena umanităţii, iar credinţa nu va dispărea, pentru simplul motiv că o familie tradiţională face mai mulţi copii decât una progresistă. Pare logică aserţiunea, nu?

Cei care îşi freacă mâinile şi pregătesc târnăcoapele pentru dărâmarea bisericilor mai este necesar să aştepte. Încă nu s-a instituit starea de fapt şi de drept a Apocalipsei.Voturile încă se mai numără.

Cuplul Biden-Harris va păşi desculţ pe un covor de cuie

Procurorul general al SUA, William Barr, a autorizat, în ciuda practicilor trecute, procurorii federali să înceapă investigaţiile acuzaţiilor de fraudă electorală, chiar dacă încă nu se prezentaseră public probele evidente. Validarea mandatului noului sau vechiului preşedinte nu se va face mai repede de o lună. Curtea Supremă de Justiţie, dominată de filocreştini (pentru prima oară în ultimii 20 de ani), va avea ultimul cuvânt.

Sigur că acuzaţiile de fals electoral este necesar să fie probate. Dar şi dacă li se dă câştig de cauză cuplului Biden-Harris, cei doi nu vor putea pune în operă măreţul plan de distrugere a trumpismului. Americanii au avut grijă să nu le dea democraţilor Senatul şi Camera Reprezentanţilor. Aici e cheia.

Vocile lumii:

N.V. Gogol cuprinde într-un singur personaj o lume fără principii. „Novikov nu va pieri multă vreme de pe faţa pământului. Este pretutindeni printre noi şi poate poartă doar o altă redingotă; dar oamenii au o privire superficială şi, dacă e îmbrăcat în altă redingotă, li se pare că omul nu ar mai fi acelaşi.”
Novikov este boierul mincinos, bătăuş şi fără de caracter din opera Suflete moarte, scrisă în secolul XIX.

Planurile de resetare ale umanităţii se vor lovi de un zid. Prudenţi, americanii nu au predat întreaga putere doar cuplului Biden-Harris

Senatul şi Camera Reprezentanţilor rămân majoritar republicane

În a opta scrisoare trimisă către prieteni şi publicată pe blogul lui Adrian Năstase, Thierry de Montbrial vorbeşte despre valul albastru prezis de sondaje, care nu a apărut. Aici se referă la colorarea hărţilor electorale pentru alegerile senatorilor şi ale congresmanilor. Albastru e culoarea democraţilor, iar roşu, cea a republicanilor.

Aşa cum îi e obiceiul americanului, chiar dacă e dus de val, tot mai are o anumită raţiune. Nu dă voturile şi preşedintelui şi partidului său. Echilibrul politic american este de legendă. Rar au existat preşedinţi care să câştige tot. Şi Cameră şi Senat.

Presa de sistem vede cu un singur ochi

Ochii mass-media sunt aţintiţi doar asupra cuplului Biden-Harris, fără a compune în fotograma discursului media şi opoziţia pe care cei doi o vor avea, în eventualitatea în care vor câştiga alegerile. Deci planurile lor globaliste se vor lovi de un zid. Nu vor putea face ce vor. Nici să instituie Noua Resetare Mondială.

Dincolo de titlurile presei războinice cu preşedintele încă în funcţie, mai e o imensă masă tăcută. Nu mică, nici mare. De vreo 70 de milioane de creştini. Care nu vor ceda America în mâinile „socialiştilor”, cum le zic ei democraţilor.

Sufrageriile generalilor americani nu-s ca la noi

În plus faţă de ţara noastră, acolo niciun stat nevăzut, paralel sau perpendicular, nu poate extrage un grup parlamentar pentru a crea un corp contra naturii, ca cel al interesului naţional din trista administraţie Băsescu.

Senatorul republican Lindsey Graham, un adversar convins al lui Donald Trump, îl avertizează pe actualul şef al Administraţiei americane să nu-și recunoască înfrângerea în alegeri și le cere republicanilor să schimbe sistemul electoral din SUA. El promite că va cere comisiei juridice din Senat să abordeze situația alegerilor prezidențiale. A vorbit despre cei peste o sută de morţi care au votat în Pennsylvania şi despre transferul de voturi din Michigan de la republicani la democraţi.

Nu numai justiţia cere dovezi, ci şi publicul aşteaptă riposta. Trumpismul este o stare de fapt. O mişcare care se opune acaparării planetei de un grup de miliardari care au instrumentat, cu vicleşug, o nouă ideologie, bazată pe ură şi pe violenţă.

Nu se prefigurează încă Apocalipsa din scripturile lor apocrife.

Citiţi şi:

Marionete ale imperiului

A fost odată America

Iată toate modurile prin care s-au furat alegerile în SUA

yogaesoteric

23 noiembrie 2020

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More