Bătrânețea și neputința duc la o înțelepciune frustrată, resentimentară, inutilă

Bătrânețea și neputința duc la o înțelepciune frustrată, resentimentară, inutilă. Pentru că îți dai seama că ai dreptate, că știi mai bine decât sărăciile alea de tineri, dar nimeni nu te bagă în seamă, nu te ascultă, le intră pe o ureche, le iese pe cealaltă. În superbia lor, scăldați în sucul propriu egoist al energiei năvalnice și imperbe și impetuoase, pe tineri îi doare la bască de ce le zici. Și te apucă frustrarea. Și știi că ai o experiență utilă, care dacă se ține seama de ea, îi va ajuta să evite niște greșeli pe care le-ai făcut și tu la rândul tău, la vremea ta. Ar avea viața mai simplă, mai puțin complicată.

Și pe urmă îți aduci aminte cum și ție îți intra pe o ureche și-ți ieșea pe alta. Te durea la bască de ce te frecau la cap țațele și moșii și babele tinereții tale. Le dădeai cu flit, le dădeai cu seen, cum se zice acum, și-ți vedeai de ale tale. De energia ta. De impetuozitatea ta tembelă. De iresponsabilitatea ta creatoare și cretină și absolut, dar absolut lipsită de empatie. Lumea era a ta și babele și moșii să-și bage undeva sfaturile lor enervante și inutile și resentimentare și frustrate.

Mda. Hai să fumăm o țigară de-aia sănătoasă, de ne freacă toți la cap să le las, că e spre bine tău maică, nu e bine deloc ce faci, o să vezi tu ce-o să pățești, iarba dracului, cuie la coșciug. Fumăm o țigară, privim norii leneși cum se târâie pe cerul murdar al Bucureștiului – slavă Domnului că în sfârșit a plouat. Și ne distrăm amar cum deși toate se schimbă pe lumea asta, nimic nu se schimbă cu adevărat, toate rămân la fel. Cum ziceau babele și moșii ăia enervanți de pe vremuri, triburile alea din epoca de fier a intensității descoperirii apei calde spiritual-resentimentare? Deșertăciune a deșertăciunilor, toate sunt deșertăciuni.

Hmmm. Bun tutun, maică, bun. Liniștește creierul și face să treacă resentimentul și furia și frustrarea. Și sentimentul de inutilitate. E bun și tutunul ăsta la ceva…

„Life’s but a walking shadow; a poor player, that struts and frets his hour upon the stage, and then is heard no more. It is a tale told by an idiot, full of sound and fury, signifying nothing.” („Viața nu e decât o umbră umblătoare; un biet jucător, care se plimbă pe scenă și se zbenguie pe scenă, apoi nu se mai aude nimic. Este o poveste spusă de un idiot, plină de sunet și furie, care nu înseamnă nimic.”)

Autor: Mirel Palada

Citiți și:
Trăim timpuri aculturale, despiritualizate, desacralizate
Odă Mediocrității!

yogaesoteric
28 noiembrie 2023