Ben Todică: Libertate ? Ce-i aia

„Era o altă lume atunci. Liniștită pe dinafară și plină de taine în suflet. Un alt fel de poezie. Era frumos, dar lipsea ceva esențial, Libertatea!” Scrie un comentator. Dar, mă întreb, ce este libertatea despre care scrie? Nu din același motiv s-a ajuns la socialism în 1917 când a avut loc revoluția din Rusia? Când mulțimea a fost eliberată din robie, sărăcie și analfabetism? Și apoi, toți au avut serviciu, educație, casă și asistență medicală gratuit? Vorbim de anii ’60-’80 în România socialistă. Am trăit 30 de ani în București (1950-1980) și pot să spun acum, în retrospectivă, că au fost ani foarte fericiți și frumoși. O viață simplă și liniștită, fără multe mașini, fără multă agitație. Găseai de toate la prețuri destul de mici. Frumoase vremuri!

Urmăream acest videoclip urcat pe YouTube, realizat de un cinefil amator. Toate acestea sunt comentarii. Imaginile sunt senzaționale, unice! O perioadă în care era necesar să fie înregistrată o mașină de scris! O mulțime de milițieni în uniformă pe stradă! Și ce mulțime în jurul unei mașini americane! Aaa! Acum a apărut tentația momelilor vestului cu obiecte strălucitoare, simbolul libertății capitaliste și, din nou, a apărut dorința de libertate, ne-am revoltat, vestul ne-a îmbrățișat cu împrumuturile bancare și interese gigant pentru a le poseda. Asta a fost realitatea! Momeala. Trist, așa pare totul, așa pare lumea: tristă. Vremuri frumoase. Nu am de ce să mă plâng. N-a lipsit nimic. Cum, nici azi, nu lipsesc decât, din nou, dorința de libertate, de a scăpa de împrumutul bancar care te ține 24 din 24 îngrijorat ca să-l plătești. Ceaușescu făcea la fel. Cred că era capitalist.

Azi am ajuns de unde am plecat împreună cu Spartacus ca să ne eliberăm din robie. Atunci nu aveam timp să realizăm cine suntem cum nici azi, când te trezești că îți bate moartea la ușă tocmai când ai reușit să te eliberezi de datorii. Spun specialiștii că atunci când crezi că stăpânești socotelile încep ele să te conducă pe tine. Nu vreau să critic sistemul, însă așa funcționează civilizația OM pe Terra. Observ ca artist.

Amy Winehouse, ca mii alții în istorie, a fost întrebată:

– Ce ai tu de oferit în comparație cu alți cântăreți de jazz?

– Eu îmi scriu propriile cântece, muzica, textul, o interpretez vocal și instrumental. E important pentru mine să scriu muzica care mă reprezintă pe mine și trăirile mele de azi. Muzică scrisă să reflecte dorințele și trăirile generației mele, a clasei sociale din care vin, a părinților mei. A celor ce vin de unde vin și eu. Eu nu sunt interesată să evoluez jazzul, evoluția lui istorică sau dezvoltarea unui nou stil, ci îl folosesc ca un mod/instrument de a duce înainte dorința mea de libertate, de a mă elibera. Pentru mine jazzul este un vehicul de a exista, de a sparge ziduri, de a mă rezolva, de a deschide noi ferestre spre înălțare, divinizare. Un zbor peste noi granițe. Testarea limitelor emoționale, a darului divin.

Sunt în lume artiști care deschid ferestre spre stele și lumi universale, dar ce folos să cânți unei conștiințe care îmbeznează și-n care viermii se tăvălesc în decadența socialului, al ignoranței coordonate de hrăpăreți, uitând de țelul real al destinului umbrit de momeala întunericului. Momeala cenușie și tristă cum preciza în comentariu spectatorul clipului: Bucureștiul de altădată. Câte suflete sacrificate de-a lungul istoriei civilizației omului și câte aripi rupte cu „Bombonica”/„momeala” libertate pe care chinezii o traduc: anarhie.

De aici unde fugim? O luăm cu Elon Musk spre Marte?

Autor: Ben Todică, Producător Radio tv, Melbourne, Australia

Citiți și:
Gheorghe Piperea: „Libertatea de exprimare apără și ideile care șochează, rănesc sau neliniștesc”
Cum ar fi arătat România astăzi dacă ar fi fost pus în practică punctul 8 al Proclamației?

yogaesoteric
19 iulie 2024