Berliner Zeitung: Merkel amenință cu consecințe pe cei care refuză vaccinarea

În interviul acordat postului ARD la o oră de maximă audiență, Angela Merkel a declarat că în cazul celor care nu se vaccinează „trebuie, poate, să facem diferențe”, scrie Berliner Zeitung.

Interviul s-a concentrat pe dezastrul campaniei de vaccinare din Germania, cu referire la haosul privind achiziția și distribuția vaccinurilor. Printre altele, Merkel a vorbit și despre vaccinarea voluntară. Merkel a avertizat că cei care nu se vor vaccina va fi nevoie să ia în calcul posibile consecințe. „Atunci va trebui să facem diferențe și să spunem: cine nu vrea aceasta, acela nu va putea face anumite acţiuni” – deși nu a menționat despre ce fel de restricții ar putea fi vorba.

Se discută deja dacă cei vaccinați ar fi necesar să se bucure de anumite privilegii. Criticii vorbesc despre o obligație de vaccinare introdusă pe ușa din spate, în timp ce guvernul federal a subliniat că nu va fi vorba despre obligativitatea vaccinării. Dar EU dezbate actualmente oportunitatea introducerii unui pașaport vaccinal. Celor nevaccinați li s-ar limita astfel libertatea de circulație. În plus, accesul lor în anumite locuri sau la anumite servicii ar putea fi refuzat, spun criticii.

De exemplu, șeful serviciului internațional Ticket-Service CST Eventim a anunțat că va condiționa accesul la concerte sau evenimente de o vaccinare anti-corona. „Ne-am setat sistemul astfel încât acesta să poată citi și un permis de vaccinat”, a declarat Klaus-Peter Schulenberg într-un interviu pentru Wirtschaftswoche. 

Compania aeriană IATA vrea să introducă de asemenea un pașaport de călătorie care poate să salveze și date privitoare la testul corona sau dovada vaccinării, spunea șeful IATA, Alexandre de Juniac, la jumătatea lunii decembrie în Geneva. Scopul ar fi ca pasagerii și controlul vamal să nu mai efectueze controlul. Pentru a preveni contaminări, nu s-ar mai transmite documente sau hârtii între călători și controlori.

Citiţi şi:

Evreii o spun pe față: Nu vom impune vaccinare obligatorie, dar vom face altceva

Vaccinarea obligatorie anti-covid? OMS susține acum că nu ia în calcul imunizarea forțată. Cu măștile cum a fost?

Pașaportul Covid împarte populația în cetățeni de mâna întâi – Imuni – și de mâna a doua – Non-Imuni



yogaesoteric

16 februarie 2021

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More