B’nai B’rith (Fiii Legământului), lumea şi România (III)
Citiţi părţile precedente ale articolului: prima parte; a doua parte
Odată cu acapararea masoneriei universale de către B’nai B’rith, în anul 1874, în România începe o perioadă de frământări în cadrul lojilor masonice.Continuăm să prezentăm un calendar al evenimentelor.
22 APRILIE 1911. Are loc constituirea lojii de limbă germană Sapientia, pusă sub obedienţa Marii Loji din Prusia Royal York zur Freunschaft. Demnitari aleşi sunt evrei: Josef Hennenvogel (negustor) pe post de venerabil; Adolf Schwarz (directorul Fabricii de Hârtie) şi Herman Sherzer (negustor) primesc funcții de supraveghetori; A. Dobrovici (funcţionar) este ales secretar; Jos Posmantir (procurist la puternica bancă evreiască Marmorosch Blank & Co.) este desemnat orator; O.F. Brandt (director al fabricii Kaiser deutscher Vizekons din Ploieşti) devine maestru de ceremonii; Jos. Haffner (funcţionar bancar) ia postul de tezaurar; Carl Weinstein (procurist la fabrica Alfred lowcnbach & Co.) e ales architect; Jacob Haffner (funcţionar) e desemnat ca ospitalier al lojii. În data de 22 aprilie 1912, la un an de la constituirea lojii Sapientia (Bucureşti) aceasta avea 33 de membri (28 gradul l, trei cu gradul 2 şi doi cu gradul 3).
1912. Cu prilejul noilor alegeri din loja România (Bucureşti) venerabil devine (în locul lui Ştefan M. Şoimescu) J.J. Rigani. Au mai fost aleşi: Toma Plăiaşu şi Wilhelm Zimmermann (supraveghetori), Cristea Berider (secretar); Leon Ruzicka (orator) Alfred M. Elias (tezaurar-casier), Philipp Lustgarten (ospitalier); Max Gotea (orator adj.), Gustav Davys (secretar adj.), Mauriciu Fain (maestru de ceremonii); Eftimie Ionescu (preparator), A. Goldenberg (custode) şi Marcel Porn (port stindard). În comisia financiară: Paul Speier, Isidor Josef şi Ernst Porn; în Comisia de drept: Ştefan M. Şoimescu, Gustav Schmidt şi Carl Reschofsky; iar în Comisia de binefaceri: Philip Lustgarden, Jakob Feyns şi Francisc Russel. Avem deci de a face cu o lojă evreiască numită… România!
1 IULIE 1919. Marcel Huart (venerabilul lojii Ernest Renan din Paris) îl anunţă pe Al. Vaida-Voievod (membru al delegaţiei române la Conferinţa de Pace de la Paris) că audierea sa şi a colegilor săi va avea loc în ziua de 7 iulie 1919. Colegii lui Vaida-Voievod, membri ai delegaţiei transilvane, făcuseră cerere de primire în francmasonerie și erau următorii: Voicu Niţescu, Mihai Şerban, dr. Gh. Crişan, Traian Vuia şi Caius Brediceanu. Audierea urma să aibă loc în faţa Comitetului de admitere al Lojii, adresa rue Cadet nr. 16, în clădirea Marelui Orient al Franţei, controlat de evrei. Al. Vaida-Voievod nota că intrarea în masonerie a făcut-o „în interesul paralizării propagandei” împotriva activităţii delegaţiei guvernamentale române la Conferinţa de Pace de la Paris din 1919, condusă de primul ministru I.C. Brătianu pentru recunoaşterea României Mari în graniţele ei fireşti. A doua menţiune a lui Al. Vaida-Voievod se referă la faptul că intrarea în masonerie s-a făcut cu acordul primului ministru („Brătianu a aprobat”). Accederea la masonerie făcea parte dintr-o acţiune diplomatică de apropiere de cercurile masonice franceze, cu scopul capacitării (împuternicirii) acestora faţă de interesele politice româneşti. Realitatea mai profundă a acestei înregimentări masonice era îndulcirea atitudinii evreilor față de România Mare, ce tocmai fusese înfăptuită. Dar încercarea avea să fie nereuşită.
1920-1922. Noi isprăvi evreieşti! Un evreu, Charles Blumenthal, fondează la Bucureşti loja masonică Jacob Schiff nr.7 şi dispare cu fondurile acesteia. Mai întâi Bercovici (J. Bercovitz), apoi Bernard Hornston, translator la Legaţia americană din Bucureşti, vor încerca refacerea lojei, schimbându-i numele în loja McBlain Thompson nr. 1 şi punând-o sub obedienţa lui American Federation of Freemasonery din Salt Lake City. Dar după cum vom vedea, nu au avut prea mult succes. Loja a trecut într-o obedienţă independentă sub denumirea de Marea Lojă Francmasonică Americano-Română (controlată din umbră de B’nai B’rith) reuşind în scurt timp să reunească peste 150 de membri. Printre conducătorii lojii îi aflăm pe Adolf Stern, W. Filderman, şi I. Peltz, cu toții evrei. În 1922, însă, însuşi noul fondator al lojii este radiat (exclus) pentru necinste şi, la rândul său, chiar patronul american, Mc. Blain Thompson, are probleme la el în SUA. Loja va fi reorganizată în 1922, după vizita la Bucureşti a lui Ossian Lang, delegatul Marii Loji din New York. Sediul templului a fost stabilit în str. Nicolae Golescu nr. 1. „Marea Lojă” capătă o structură nouă, formată din trei ramuri: Loja Română; Loja Steaua Dunării; şi Loja Redeşteptarea. Cu prilejul acestei vizite, Ossian Lang a studiat şi situaţia lojilor masonice din Transilvania de după unirea cu România, în vederea raportării la New York.
15 MARTIE 1922. Jean Pangal, V. Roată şi I. Arapu fac o vizită lojii Unirea (Bucureşti), aflată sub obedienţa Marelui Orient al Franţei şi obţin ca şedinţele „atelierelor” Supremului Consiliu de 33 al României Mari să fie ţinute în templul lojii Unirea. Convenţia a fost semnată de Jean Pangal, Peretz şi Arapu. În august 1922, în cadrul unei întâlniri de la Capşa, se stabileşte lansarea carierei masonice a lui Jean Pangal, care urma să ofere iniţieri masonice „în numele Marelui Orient al Franţei, în loja Unirea din Bucureşti”. Urma ca apoi să fie aleasă în fruntea Supremului Consiliu de 33 al României Mari „o personalitate demnă de toată stima şi regulat iniţiată”, adică un evreu. Era un nou atac asupra lojilor naţionale neevreieşti, îndeosebi asupra lui Constantin Moroiu.
1922. Lojile din Transilvania (recent alipită de România Mare) au fost intens abordate de lojile cosmopolite şi evreieşti. Zwiedinek, aghiotant regal, intră din ordinul reginei Maria în componenţa unei loji din Braşov „care avea conducerea lojilor din Ardeal”. El a recunoscut ulterior că avusese misiunea „să încerc dacă lojile minoritare din Ardeal se pot uni cu [Marea] Lojă Naţionala din ţară”, condusă de Moroiu. Îndeplinindu-şi misiunea, Zwiedinek va demisiona apoi din masonerie, după semnarea Tratatului de unificare a Marii Loji Simbolice din Braşov cu Marea Lojă Naţională de la Bucureşti, în 1931. Demisia probabil a intervenit şi la cererea expresă a ministrului Armatei, generalul Cihovski, care ordonase o anchetă privind apartenenţa ofiţerilor superiori la masonerie, Zwiedinek fiind astfel protejat.
3 IANUARIE 1923. Întoarcere de 180° în Supremul Consiliu de 33 din România, care, denunţând angajamentele prealabile ale lui Jean Pangal față de evrei, hotărăşte prin decret federalizarea lojilor de pe teritoriul României. Acestea urmau să treacă sub autoritatea Marii Loji Naţionale, „putere absolut autonomă şi suverană pentru gradele simbolice 1-3”. Sediul Marii Loji Naţionale din România va fi stabilit în str. Câmpineanu nr. 45. De aceea, la 11 ianuarie 1923, Supremul Consiliu de 33 din România notifică Marelui Orient al Franţei că „numai el (Consiliul de 33) poate administra gradele înalte pe întregul teritoriu românesc”. Este o poziţie care va duce la răcirea relaţiilor dintre cele două „puteri masonice suverane”. Mai mult, în martie, Supremul Consiliu de 33 din România se uneşte cu Marea Lojă Naţională.
1923. Reacţie a lojilor cosmopolite şi evreieşti. Pentru o scurtă perioadă de timp, lojile româneşti din obedienţa Marelui Orient al Franţei, grupate în jurul lojei Unirea din Bucureşti, s-au constituit în Federaţia Lojilor Marelui Orient al Franţei în România. Scopul făţarnic era cel al „asigurării mersului dezvoltării normale a Francmasoneriei în România”. Totodată, se constituie o Comisie Consultativă a lojilor din obedienţa americană din România, la conducerea căreia se află evreul Marcel Davidovici. Ossian Lang, însoţit de fostul mare maestru al Marii Loji Americane din New York, evreul Scudder-Townsed, face o nouă vizită în România pentru a acorda „recunoaşterea deplină organizării lojilor de sub obedienţa americană” unui număr de șapte loji din România. Aceste șapte loji fuseseră recent constituite în Marea Lojă Districtuală a Marii Loji din New York, ceea ce a făcut să își înceteze activitatea Comisia Consultativă.
2 FEBRUARIE 1924. Consiliul Federal al Marii Loji Naţionale din România protestează împotriva calomniilor cuprinse în Buletinul Asociaţiei Masonice Internaţionale de la Geneva (Raportul Lang-Scudder). Apoi, la 12 aprilie 1924, Consiliul Federal, sub preşedinţia Marelui Maestru Zamfir C. Arbore, ia act de răspunsurile primite de la diferite ordine masonice. Răspunsurile veniseră ca urmare a protestului din februarie 1924 la Raportul Lang-Scudder (publicat în Buletinul Asociaţiei Masonice Internaţionale de la Geneva, nr. 9/1923). Consiliul Federal hotărăşte publicarea atât a documentelor româneşti, cât şi a ecourilor primite din străinătate.
MAI-IUNIE 1924. Unii membri ai Lojii Române din obedienţa americană (deci evreiască) au trimis prin intermediul delegaţilor Marii Loji din New York (Ossian Lang şi Scudder-Towsend) un Memoriu în care pledează împotriva unirii lojilor din Vechiul Regat (numite „române”) cu cele din Transilvania (numite „maghiare”). Memoriul le considera pe acestea din urmă superioare ca număr de loji şi membri, „superioare însă şi ca putere de înţelegere a circumstanţelor politice de după război, ca putere de înţelegere a raporturilor internaţionale, ca forţă de voinţă”.
30 OCTOMBRIE 1924. Jean Pangal, omul evreilor, se preface că s-a convertit la „cauza naţională”. În fapt el se va dovedi ca un măr otrăvit printre masonii români. În cuvântul său la Conventul anual al Marii Loji Naţionale din România, arată că MLNR „are un singur scop, acela de a consolida statul unitar naţional român şi că ea (Marea Lojă) se pune prin urmare în serviciul ţării în mod necondiţionat”. Se referă apoi la „activitatea lojilor de sub obedienţa americană şi maghiară de pe teritoriul României care caută să provoace discordia şi ura acolo unde noi luptăm pentru unificarea sufletească. Tentativele lor vor rămâne deşarte şi într-un viitor foarte apropiat aceste organizaţii vor pieri sub dispreţul unanim al poporului nostru”. Pangal îşi „uitase” poziţia din urmă cu doi ani, când se auto-punea sub obedienţa Marelui Orient al Franţei, controlat de evrei şi ostil României. Poziţia sa duplicitară se va manifesta, însă, de-a lungul întregii cariere masonice, el însuşi fiind evreu. Cu aceeaşi ocazie, el mai afirma machiavelic că „un român care stă sub o obedienţă masonică străină, atunci când în ţară există o Masonerie Naţională, se face în mod conştient sau inconştient unealta străinătăţii şi a intereselor străine de neam”. Era exact ceea ce credeau masonii români şi aşteptau să audă de la un lider al lor. Totuși, Pangal şi-a câştigat în acest mod viclean încrederea politicienilor naţionalişti români, de care avea nevoie pentru a-l aduce pe prinţul Carol al II-lea (şi evreimea din jurul său) la coroana României, la conducerea statului român.
MAI-IUNIE 1929. Masonul evreu Mihail Negru, secretar de redacţie la ziarul Universul recrutează pentru iniţiere numeroşi ofiţeri, cu deosebire din aviaţie şi marină. Ziarul său descria că aceștia „sunt luaţi în primire şi convinşi la ideea că prinţul Carol trebuie să vină în ţară, că sunt datori să lucreze cu camarazii spre câștigul acestei idei întrucât starea rea de lucruri actuală nu poate fi înlăturată decât de un rege major şi energic care nu poate fi decât prinţul Carol”. Se sublinia de exemplu că „Zilele trecute comandorul Bucholzer, din Şcoala navală din Constanţa, a luat parte la o întrunire a membrilor lojii Steaua Polara, cu care ocazie a ţinut un discurs înflăcărat pentru prinţul Carol”. Sau că „Sunt mulţi evrei în această lojă şi convingerea noastră (adică a informatorului care relatează Serviciului de informaţii) este că evreii sunt aceia care au pus la cale totul pentru aducerea prinţului Carol”. Este explicat și motivul: „întrucât sunt siguri de el (de Carol) că-i va proteja în orice împrejurare şi că în caz că ar izbucni mişcarea violentă de răsturnare a bolşevicilor [în Rusia], evreii care ar cădea cei dintâi victime ai pogromurilor vor fi toleraţi a se refugia în masă în România.”
5 SEPTEMBRIE 1929. Ofensivă deplină a evreilor masoni. Prin sentinţa nr. 78/1929 a Tribunalului Ilfov, Secţia I Civilă (dosar 3425/1929), rămasă definitivă, s-a conferit personalitate juridică Asociaţiei Marelui Orient al României, cu sediul în Bucureşti, str. Lipscani nr. 21. S-a dispus și înscrierea Asociației în Registrul persoanelor juridice. Conducerea declarată era formată din: dr. Gh. Gheorghian (preşedinte), general Gh. Solacolu (vicepreşedinte), Iosif Posmantir (casier evreu), dr. Leo Salzmann (secretar evreu), Dumitru Vasilescu, Alfred Paucher, Hugo Humulescu, Alfred Nehuta (membri). În 1930, alegerea Consiliului Ordinului Marelui Orient al României îi propulsează pe: St. Brănişteanu (Braunstein) ca vicepreşedinte activ; Leo Salzmann ca mare secretar permanent; S. Feldmman, prim mare veghetor; Marcel Solacolu, prim mare veghetor adjunct ş.a.
2 DECEMBRIE 1933. Marea Loja Naţională din România votează, în cadrul Conventului anual, o moţiune prin care masoneria să susţină regimul carlisto-evreiesc. Adică să facă „un zid de nepătruns în jurul Majestăţii Sale Regele Carol al II-lea, Marele nostru Protector, aşa încât el să poată, în linişte, lucra la propăşirea statului şi a ţării”!
OCTOMBRIE 1936 – FEBRUARIE 1937. Conflictul intern din loja Lumina din Constanţa s-a extins şi în celelalte „ateliere” din acest oraş. Conflictul avea drept obiect cererea masonilor români de a fi excluşi din loji masonii „supuşi” străinilor şi, în special, evreii. O altă revendicare (imediat aprobată) a fost aceea de a se pune în templu portretul suveranului (regele Carol al II-lea), în scopul de a atenua o ripostă dură din partea regelui. Putem conchide că după ce l-au scos pe Dumnezeu din Constituţia Masoneriei Române, masonii români l-au pus la loc de cinste în templu pe amantul regal al evrecei Grunberg.
Citiți și:
Eminescu nu a fost antisemit, ci a demascat planul Ocultei de exterminare a poporului Român
Primii ani ai masoneriei române de după 1989
yogaesoteric
29 septembrie 2019