Brâncuși: Arta e o taină, o credință, nu e o formulă

Interviu cu Constantin Brâncuşi realizat de Apriliana Medianu, la 6 octombrie 1930

E în București. A venit să aranjeze vreo expoziție? A adus cu el ceva din operele lui? Nu. A venit pentru nepoții lui, ajunși pe băncile universitare. După ce îi va ști cu un rost, se reîntoarce la Paris.

Brâncuși e o mână de om însuflețit. Două fărâme de soare strălucesc în privirile lui de român cu cugetul limpede și drept. A început să încărunțească.

– Mai rămâneți mult prin țară?

– Să văd copilul ăsta înscris la facultate și plec. Ce să mai fac pe aici?

– Dacă nu ați fost niciodată pe la Brebu, duceți-vă acum. Preotul de acolo a colecționat niște pietre interesante.

– Le știu. Am fost. Sunt modelate de apă.

– Cum și când v-ați gândit să începeți sculptura?

– Nu a fost o idee. A fost o necesitate de a mă elibera de mine însumi.

– Ce material modelați cu plăcere?

– Este necesar să te faci prieten cu materia, să o faci să vorbească în sensul binelui și al frumosului.

– A fost o noutate sculptura dumneavoastră. Ați avut multe dificultăți la început?

– Dificultățile nu se sfârșesc niciodată.

– Cum ați ajuns la formula aceasta a artei? Ce maeștri v-au călăuzit în începuturi?

– Niciunul. Toate au pornit din mine. M-am pomenit făcând sculptură. Arta e o taină, o credință, nu e o formulă. Când se face după o teorie e falsă. Este necesar să ne destructurăm pe noi, să ne degajăm de toată impertinența omenească. Numai astfel izbutim să descoperim frumosul.

– Care a fost prima dv. operă?

– Un monument lui Petre Stănescu, la Buzău. O comandă obișnuită, ca orice comandă. Dar era prima mea ciocnire cu responsabilitatea.

Monumentul se cerea să reprezinte o femeie plângând. Cum era să fac o femeie goală într-un cimitir… Am făcut atunci din materia ce mi se pusese la dispoziție o rugăciune.

– O interpretare modernă…

– Arta nu e nici modernă, nici veche, e artă. Numai că timpul perfecționează spiritul omenesc – și spiritul cere el însuși aceasta. Aud azi vorbindu-se despre tot felul de curente în artă. E un fel de balamuc universal. Arta nu s-a dezvoltat decât în epocile mari religioase. Când sentimentul religios scade, urmează o decadență. Tot ce se creează prin filozofie și religie e bucurie, lumină, libertate. Tot ce este pornit în alt sens e lucru pierdut.

– Folclorul slujește la ceva?

– E singurul care e artă, se face prin el însuși. Toate artele superioare trec pe acolo.

– Dacă ați vrea să reveniți în țară definitiv?

– Dacă… nu pot să mă întorc. Cine îmi dă mie să mănânc aici? Eu nu pot să mă bat, să dau pe alții la o parte, pentru ca să obțin o lucrare.

– Parisul e o cetate universală…

– Nu. E târziu acum să mă mai strămut în țara mea. Nu mai am timp să mă afirm.

– Americanii pun mare preț pe operele dv.?

– Da… prima mea expoziție am făcut-o în Statele Unite la muzeul modern, oficial. Am fost invitat de americanii care veniseră la Paris. Era prin 1912-1913, o expoziție modernă retrospectivă. Au avut succes lucrările mele.

– Dar după război s-a vorbit și de un proces ce ați avut cu autoritățile americane.

– Oh, ce s-a mai spus atunci! Că am fost chiar și arestat, și lucrările confiscate.

Se știe că în America arta intră liberă. Trimisesem câteva lucrări ce fuseseră cumpărate. Cei de la vamă au găsit că ele nu seamănă a obiecte de artă și că vreau să introduc clandestin bronz brut. Mi-au impus și o amendă de 50 la sută din valoarea statuilor puse pe cântar. A fost un proces mare care a durat 2 ani. Toți artiștii mari și criticii de artă din America au fost chemați să-și dea avizul dacă e artă, sau nu e artă?

– Rezultatul?

– Au modificat articolele din lege pentru ca lucrările mele să intre în libertate. Arta mi-a fost recunoscută astfel oficial. Ce de legende mi-au ieșit atunci! Când am venit în Gorj, cei de la Peștișani se uitau la mine foarte curios (Brâncuși s-a născut în județul Gorj, satul Peștișani).

Tata era cel mai avut, și era om umblat. Fusese pe la Craiova, ajunsese până la București. În sat casele aveau pe atunci un ochi mic de geam și acela acoperit cu hârtie. Cum s-a întors din călătoriile lui prin orașe a introdus o inovație: a pus de s-au mărit ferestrele, făcându-le să se deschidă. După el au făcut și ceilalți. Azi toate casele sunt frumoase și cu ferestre mari, la Peștișani.

– Pictură nu ați încercat? Culoarea nu v-a atras? Numai forma?

– Ba da, am multe proiecte de fresce schițate. Dar pentru tot ce mai simt că este necesar să dau în sculptură, mi-ar mai fi necesare, ca lui Briareu, încă o sută de brațe să pot sfârși.

. . .

Oricât de profan ai fi în ale artei, privind operele maestrului Brâncuși, experimentezi întotdeauna emoția misterioasă a infinitului. Cine nu a trăit senzația aceasta în fața „Pasării Măiestre“, „Pasării în spațiu“, „Coloanei care se desfășoară în infinit“… Toate, Brâncuși le vede în proporții mari, ireale aproape. Explicând aceasta, brațele lui de muncitor artist schițează un gest larg, privirile ridicate fixează intens și perseverent un punct în spațiu. El vede pasărea măiastră visată, coloana care se ridică, se ridică.

Această coloană pe o bază de cel puțin 50 de metri s-ar ridica frumos într-una din piețele Bucureştilor, atât de sărac în statui.

Maestrului Brâncuși nu-i place reclama. Au vrut scriitorii să-i consacre volume. A refuzat. Unul din bunii lui prieteni și admiratori, Paul Morand, l-a omagiat cândva superlativ. Necesitatea face ca scriitorul și sculptorul să se întâlnească la București astăzi.

„Am refuzat să mi se scrie volume. Orice ieșire pe arenă o consider ca un sfârșit. Și eu mai am multe de spus.“

O doză de optimism confuz și contagios emană din vorba sa.

Se spune că în sângele românesc se amestecă o mulțime de influențe: latine, slave, bizantine – fapt dovedit în producțiile artei țărănești.

„Cel latin însă predomină. E și firesc să fie așa. Legionarii romani erau cei mai tari, ei erau doar învingători – și sunt încă. Moștenirea lor nu s-a putut pierde.“

„Am vizitat Spania, Italia. Ne asemănăm extraordinar. Dintre latini, numai francezii sunt puțin mai deosebiți și dacă ceilalți s-au dezvoltat mai curând decât noi și au o civilizație și artă mai veche – nu suntem vinovați. Toate se petrec astfel în natură. Într-un copac unele fructe se coc mai curând, altele mai târziu – toate au însă același gust delicios.”

„În arborele latin noi am fost fructul care s-a copt mai târziu.“

„Aci, la hotarul celor două lumi (Occident și Orient) unde suntem așezați – avem un destin mare.“

„De la Slavi n-am prea moștenit multe. În vorbire ne-a rămas acel «î» atât de urât în pronunțare, iar culorile lor sunt tari, violente. Uite la covoarele dinspre vecinii noștri ruși, la desenele lor.“

Maestrul Brâncuși a văzut multe și știe multe. Vorba îi e domoală, cu ascensiuni line de entuziasm, cu sonorități catifelate. Ne despărțim ca după o lungă confesiune.

Citiți și:
Constantin Brâncuși: „Eu am vrut să înalţ totul dincolo de pământ. Eu am făcut piatra să cânte pentru omenire”
Constantin Brâncuşi a practicat yoga
Constantin Brâncuşi, zeul ţăran. Rockefeller: «Cum pot să te ajut?» Brâncuşi: «Ia te rog mătura şi mătură atelierul!» (I)

 

yogaesoteric
29 mai 2022