Bunătatea care „șterge” efectele stresului cotidian

Stresul zilnic este o scuză cât se poate de bună pentru a glisa pe lângă nevoile celor din jur, dar această alegere echivalează cu o dublă pierdere. Pentru că bunătatea cu care facem ziua celuilalt mai frumoasă rămâne un antidot foarte puternic pentru nivelul ridicat de stres pe care îl experimentăm zi de zi.

Ar fi greu de imaginat ca doctorii să prescrie în viitor, pe lângă obișnuita reţetă, și câteva acte de bunătate pacienţilor pe care îi tratează? Nu este un scenariu atât de neverosimil, susţine dr. John Rowe, profesor de politici de sănătate la Școala Mailman de Sănătate Publică, din cadrul Universităţii Columbia, subliniind că există suficiente dovezi despre efectele pe care le are ajutorarea altora asupra sănătăţii personale, pentru ca o iniţiativă de sănătate publică de acest fel să fie justificată. Faptul că binele făcut altora are repercusiuni dintre cele mai fericite asupra noastră este un adevăr pe care l-am verificat cu toţii, într-o măsură mai mare sau mai mică, dar realitatea este că în iureșul zilelor tot mai aglomerate ne trezim, din ce în ce mai frecvent, restanţieri la bunătate.

Unde au dispărut bunii samariteni?

La începutul anilor ’70, cercetătorii John Darley și Daniel Batson au regizat un experiment care a readus în prim-plan parabola samariteanului milos, pentru a verifica motivele care îi determină pe oameni să facă fapte bune pentru alţii.

Subiecţii care urmau să fie testaţi erau, de altfel, foarte promiţători pentru un asemenea experiment, fiind cu toţii studenţi la Seminarul Teologic Princeton. Jumătate dintre studenţii participanţi la studiu au primit drept sarcină pregătirea unui text despre oportunităţi legate de muncă, iar cealaltă jumătate – un text despre pilda bunului samaritean. După ce au completat chestionare care urmăreau să identifice motivaţia intrinsecă sau extrinsecă a faptelor bune pe care le fac, subiecţii au fost solicitaţi să se prezinte într-o altă clădire pentru continuarea discuţiei. Chemaţi la interval de un sfert de oră, pentru a nu se intersecta unii cu alţii, voluntarii au întâlnit pe aleea care ducea la locul întâlnirii un tânăr căzut, care tușea și gemea. Pentru ca situaţia să fie și mai constrângătoare, aleea era atât de îngustă, încât era imposibil să ocolești „victima”.

Surpriza experimentului a venit din faptul că disponibilitatea de a ajuta a subiecţilor nu a fost influenţată nici de autodeclarata motivaţie intrinsecă a faptelor bune și nici de natura temei pe care au avut-o de pregătit. Ceea ce a contat, de fapt, a fost factorul timp: s-au oprit să ajute victima 63% dintre cei cărora li s-a spus că au timp suficient să ajungă la următoarea întâlnire, 45% dintre cei cărora li s-a spus că dispun exact de timpul necesar pentru a ajunge la locul întâlnirii și numai 10% dintre cei cărora li s-a spus că sunt în întârziere.

Experimentul arată că, deși credem că oamenii fac ceea ce fac datorită motivaţiei lor interioare, factorii situaţionali joacă totuși un rol semnificativ în determinarea comportamentului unei persoane, susţine profesorul de psihologie Glenn Geher.

Scena în care un seminarist trece cu nepăsare pe lângă o victimă care geme, posibil chiar în timp ce meditează la pilda bunului samaritean, este intrigantă, trădând falia dintre adeziunea la un set de principii morale și comportamentul aceleiași persoane atunci când un semen are nevoie de ajutor.

Comentând rezultatele acestui experiment, Sege Moscovici, unul dintre fondatorii psihologiei sociale, observa cât de nesatisfăcător este procentul celor 10% dintre seminariști care au ales, deși presaţi de timp, să vină în ajutorul omului în nevoie. Putem vorbi de altruism doar în cazul celor care au sacrificat ceva pentru a-și ajuta semenul, nu și în cazul celor care s-au oprit din drumul lor în timp ce știau că dispun de suficient timp, remarcă Moscovici. De fapt, o persoană altruistă este gata să-și sacrifice timpul și bunurile în orice condiţii, chiar dacă nu obţine o recompensă, pentru că „ea este interesată de celălalt printr-un fel de relaţie pe care o are în general cu ceilalţi, convinsă fiind că lumea ar fi cu siguranţă mai bună dacă fiecare ar proceda în aceeaşi manieră”. Exersarea altruismului într-o cultură în care regula este egoismul nu este nici pe departe facilă, însă fără empatie și fără ajutor, inclusiv cel care implică sacrificiu, nu mai avem practic o societate, ci o veritabilă junglă unde rezistă cei mai puternici, conchide psihologul.

Mai stresaţi decât oricând?

Probabil ne este greu să anticipăm cum ne-am fi comportat dacă am fi făcut parte din experimentul creat de Batson și Darley, cu excepţia cazului în care obișnuim să răspundem fiecărei cereri de ajutor cu care ne intersectăm. Dacă nu facem parte însă din această categorie neobișnuită, putem admite că adesea suntem prea stresaţi, grăbiţi, frustraţi, zbuciumaţi ca să ne oprim din alergarea noastră și să oferim un zâmbet, o vorbă vindecătoare, un gest de susţinere celor care au nevoie de ele. Sau că ne anesteziem conștiinţa cu amânarea pe mâine a ajutorului necesar azi, dar pe care ne simţim prea copleșiţi să-l acordăm.

Credem că suntem mai stresaţi decât predecesorii noștri, dar lamentările despre stresul vieţii moderne au o istorie destul de lungă, constată un studiu realizat de cercetătorul Mark Jackson, de la Universitatea din Exeter. În 1925, psihiatrul american William S. Sadler credea că tensiunea vieţii cotidiene se află la originea creșterii ratelor de mortalitate prin boli cardiovasculare și renale, generată fiind, la rândul ei, de inadaptarea la stresul unei noi normalităţi, din care făceau parte integrantă transportul cu avionul și apelul telefonic fără fir.

Credem că suntem mai stresaţi decât predecesorii noștri, dar lamentările despre stresul vieţii moderne au o istorie destul de lungă.

Eșecul adaptării „la condiţiile care se modifică atât de rapid” s-ar afla la baza numărului crescând de afecţiuni fizice precipitate de tulburări emoţionale, susţinea profesorul Walter Langdon Brown într-un articol publicat în 1933 în revista The Lancet. Inventariind motivele pentru care viaţa modernă devenise atât de stresantă (în 1937), cardiologul britanic Lord Horder se oprea asupra monotoniei muncii, sedentarismului, lipsei de somn, dar și a sentimentului crescând de nesiguranţă la nivel internaţional.

Jackson punctează faptul că viziunea despre legătura dintre societăţile dezvoltate și stres a fost încapsulată în termenul de neurastenie, popularizat încă din 1860 de către neurologul american George Beard și adoptat de medici și pacienţi. Neurastenia, sau „nervozitate americană”, după cum o numea Beard, ar fi fost cauzată de către schimbările produse de introducerea mașinii cu abur, apariţia publicaţiilor periodice, descoperirea telegrafului și implicarea femeilor în cercetarea știinţifică.

Oricât de acut ar fi resimţit generaţiile precedente stresul care se insinuase în etajele cotidianului, noi concurăm astăzi la titlul de cea mai stresată generaţie. Stresul ocupaţional a crescut cu 30% între anii 1990 și 1995, potrivit datelor oferite de The British Health and Safety Executive (HSE). Există o serie de cauze pentru care anxietatea și stresul sunt în continuă creștere, atât la mileniali, cât și la generaţiile mai vechi, dar soluţiile nu se conturează foarte limpede, în condiţiile în care am renunţat la ancorele sociale, psihologice și religioase din trecut.

Nivelul stresului zilnic a fost mult mai mare în 2012 comparativ cu anii ’90, au constatat cercetătorii de la Penn State University. Studiul a arătat că americanii au experimentat un nivel de stres cu 2% mai mare pe parcursul unui singur deceniu, dar pentru persoanele de vârstă mijlocie creșterea a fost de aproximativ 19%. Coordonatorul studiului, cercetătorul David Almeida, spune că stresul și anxietatea nu reprezintă ceva nou, dar că generaţiile de astăzi suferă impactul psihologic al modificărilor unice care au avut loc în tehnologie și, implicit, în modul în care relaţionăm cu lumea.

Statele Unite se confruntă cu o criză naţională de sănătate psiho-mentală, a avertizat Asociaţia Psihologică Americană (APA), după ce sondajul „Stress in America” din 2020 a arătat că factorii de stres menţionaţi de americani și în anii precedenţi s-au suprapus peste criza creată de covid-19.

Aproximativ 67% dintre adulţi au afirmat că au experimentat un nivel ridicat de stres pe parcursul pandemiei, iar 60% s-au plâns că numărul problemelor cu care se confruntă ţara este copleșitor pentru ei. Printre problemele care reprezintă o sursă semnificativă de stres au fost amintite cele legate de sănătate (66%), încălzire globală (55%), creșterea numărului de sinucideri (51%) sau numărul mare de cazuri de agresiune sexuală prezentate la știri (47%).

Un nivel ridicat de stres ne compromite capacitatea de a relaţiona, iar acest colaps al relaţiilor duce la și mai mult stres, explică psihologul Meg Van Deusen. De fapt, un nivel înalt de stres ne blochează în modulul de supravieţuire, ceea ce înseamnă că ne vom concentra excesiv pe noi înșine și vom fi astfel mai puţin echipaţi pentru a-i asculta pe alţii, pentru a gândi limpede și pentru a rezolva probleme complexe. Ieșirea din vria acestei tensiuni începe cu recunoașterea stresului pe care îl resimţim (ceea ce ne face mai puţin reactivi emoţional) și continuă cu fixarea de limite pentru folosirea tehnologiei digitale, conectarea cu ceilalţi și petrecerea de timp în natură, punctează Van Deusen.

Ajutându-i pe alţii, ne reducem nivelul de stres cotidian

O strategie eficientă de a reduce impactul stresorilor asupra sănătăţii noastre emoţionale este aceea de a oferi ajutor prietenilor, cunoscuţilor și chiar străinilor, potrivit unui studiu al cercetătorilor americani. Experimentele de laborator au arătat deja că ajutorul oferit celorlalţi ajută ființele să facă faţă mai bine stresului, dar cercetătorii au verificat dacă acest aspect funcţionează și în viaţa de zi cu zi. Voluntarii (cu vârste cuprinse între 18 și 44 de ani) au participat la experiment timp de 14 zile, fiind solicitaţi să raporteze prin telefon în fiecare seară experienţele stresante din ziua respectivă, dar și eventualele oferte de ajutor făcute altora (inclusiv banalul gest de a ţine ușa deschisă cuiva). De asemenea, subiecţii au evaluat, folosind o scară cu 100 de puncte, starea emoţională din ziua respectivă. Rezultatele au arătat că un număr mai mare de comportamente de ajutorare a fost asociat cu un nivel mai ridicat al emoţiilor benefice și cu o sănătate psiho-mentală mai bună.

Cercetările arată că ne ajutăm pe noi înșine atunci când îi ajutăm pe alţii, spune cercetătoarea Emily Ansell, de la Universitatea Yale, explicând că efectele comportamentului prosocial au fost uimitor de puternice și de uniforme. În zilele stresante (care generează o stare de spirit nefastă și afectează sănătatea psiho-mentală), asupra subiecţilor care și-au oferit ajutorul altora nu a existat niciun impact al stresului asupra emoţiilor benefice sau asupra sănătăţii psiho-mentale, a punctat Ansell.

Generozitatea reprezintă unul dintre cele mai bune medicamente anti-anxietate, susţine psihologul Adam Grant.

De altfel, faptul că ceea ce facem bun altora se răsfrânge benefic și asupra noastră este un adevăr reliefat de multe alte studii. Cercetătorii de la Universitatea Columbia au constatat că atunci când oferim sprijin emoţional celor care se află în situaţii stresante, ne îmbunătăţim propriile abilităţi de reglare a emoţiilor și chiar ne putem reduce depresia. Alte studii au arătat că cheltuirea banilor pentru alte persoane poate avea un impact mai puternic asupra fericirii proprii decât cheltuirea banilor pentru sine sau că timpul dăruit altora pare să facă mai elastic timpul care ne rămâne pentru noi înșine.

Generozitatea reprezintă unul dintre cele mai bune medicamente anti-anxietate și nici măcar nu este nevoie ca ajutorul să coste mult pentru a ajunge să îl răsplătească pe cel care îl oferă, susţine psihologul Adam Grant.

Gesturile de ajutor contează, punctează și profesorul de psihiatrie Steven Southwick, explicând că efectul lor neașteptat ar putea avea legătură cu faptul că facem un pas dincolo de eterna preocupare pentru noi înșine, găsind astfel „sens și scop în ceva mai mare decât noi”. Poate că bunul samaritean din pilda lui Iisus nu știa că bunătatea faţă de cel căzut între tâlhari va consolida propria-i bunăstare fizică și emoţională, dar în mod sigur găsise un scop mai înalt pentru care să trăiască, urmând exemplul Fiului Omului, care „n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi” (Matei 20:28).

Citiți și:
E dovedit științific! Bunătatea încetinește îmbătrânirea și te scapă de boli, prelungindu-ți viața
Sociobiologia și comportamentul altruist (I)
Zece sfaturi înţelepte şi totodată pline de bun-simţ pentru a evita confruntarea cu stresul şi cu tensiunile de tot felul (I)

yogaesoteric
29 octombrie 2021