C.J. Hopkins: A schimba radical societatea din cauza unui virus este o demență (II)

Citiţi prima parte a articolului

Daniel Miller: Identificați capitalismul global (sau „GloboCap”) drept personaj principal în această poveste. Există o altă școală de gândire, care se revendică de la James Burnham, care susține că nu mai trăim acum într-un sistem capitalist propriu-zis, ci într-o formă de managerialism, asemănătoare fascismului, deoarece reprezintă o fuziune între stat și corporații.

Oricare ar fi situaţia, ne putem întreba dacă acest sistem este acefalic și mecanic așa cum pare să sugerați dvs. La urma urmelor, elitele chiar se adună la Davos și pare greu de imaginat că nu plănuiesc să facă un profit împreună sau că nu au abilitatea de a face asta. Vorbiți de capitalismul global care „se restructurează pe sine”, dar, în fapt, nu este sistemul global restructurat de agenți individuali?

Marea Resetare este un plan manifest foarte îndrăzneț urmărit de o mână de oameni. Dincolo de acest nivel de comandă, un grup mult mai mare de cadre le implementează politicile. Acest grup pare în realitate ca și cum ar fi spălat pe creier. În ce măsură se hipnotizează unul pe altul și în ce măsură vorbim de fiinţe complet conștiente care plutesc deasupra vârtejului? După cum spune Burroughs, „doar o mână de Senders știu ce fac, însă acești Senders de la vârf sunt cei mai răi și mai periculoși oameni din lume”.

În fine, deși capitalismul global este poate hegemonic, rămâne în continuare compus din diferite centre de putere care nu împărtășesc exact aceleași interese, mai presus de toate Rusia, China și Apusul. Fiecare dintre aceste zone, care cunosc la rândul lor subdiviziuni, au abordat „Noua Normalitate” în moduri diferite, Rusia fiind cea mai sceptică, China cea mai cinică, iar Occidentul cel mai alienat mintal. Uneori mă întreb dacă nu asistăm mai degrabă la horcăitul final al unui Occident plin de iluzii și muribund, decât la impunerea unei noi paradigme de guvern mondial.

C.J. Hopkins: Bineînțeles că există agenți individuali care pun în aplicare restructurarea capitalismului global. Sistemele sunt compuse și menținute în funcțiune de indivizi. Ceea ce urmăream să sugerez este că acești indivizi sunt în esență interșanjabili pentru sistemul a cărui structură fundamentală și evoluție le forțează deciziile și acțiunile. Orice sistem ideologic este ca un teren de tenis sau ca o tablă de șah. Stabilește un teritoriu și regulile conform cărora fiinţele gândesc și acționează. Într-un turneu de tenis, jucătorii se schimbă, dar toți joacă tenis. La fel se petrece și cu mediul artistic. Nu poți cânta muzică folosind vopsea și nici nu poți picta cu un pian. Limbajul ne oferă o altă analogie fertilă. Oricine vorbește mai mult de o limbă își dă seama că structura limbii determină felul în care gândești, cum percepi și ceea ce ești în stare să exprimi.

Ar fi ușor dacă ar exista o mână de conjurați la vârful piramidei care pun la cale totul după un plan general. Atunci am putea lua cu asalt Bastilia, am decapita pe câțiva și am transforma din temelii situaţia. Este tentant să privim realitatea astfel, deoarece la vârf sunt figuri ușor de identificat. Dar capitalismul global este o hidră. A decapita câțeva persoane nu înseamnă altceva decât a înlocui unele capete cu altele. Iar Hidra rămâne Hidra.

În ceea ce privește trăsătura capitalismului global de a fi total, susțin acest punct de vedere. Vorbesc despre capitalismul global ca fiind în primul și în primul rând o ideologie globală, și ca un sistem global economic și financiar în care fiecare națiune „dezvoltată” reprezintă o parte interdependentă, inclusiv China și Rusia, dar și țări „paria” precum Cuba sau Iran.

Suntem atât de obișnuiți în a gândi în termeni de state națiune care se întrec cu alte state națiune încât nu ne-am prins încă asupra faptului că ele nu mai reprezintă actorii principali. Bineînțeles că această competiție continuă, dar arată mai mult ca o competiție între corporații… O luptă pentru dominație în interiorul sistemului capitalist global, spre deosebire de lupta pentru puterea de a decide natura sistemului însuși. Această luptă s-a terminat acum, sau mai degrabă continuă diferit, sub forma unor insurgențe în interiorul sistemului, deoarece, așa cum aminteam mai înainte, nu mai există „exterior”.

D.M.: Această analiză, conturată pe baze marxiste, continuă să-și demonstreze utilitatea. Însă mă întreb dacă nu are și limite. În măsura în care afirmă un sistem total inexpugnabil, pare că rezistența este inutilă. Cu toate acestea, ați afirmat mai înainte despre posibilitatea de a obstrucționa Noua Normalitate înainte ca ea să se instaleze deplin. Cum ar putea să se petreacă aceasta?

C.J.H.: Am citit foarte mult Marx în tinerețe, dar și mulți alți filosofi, dar nu îmi dau seama ce este specific marxist în perspectiva mea. Nici nu cred că de aici se desprinde ideea unui sistem inexpugnabil. Niciun sistem nu este inexpugnabil. În cele din urmă, totul se prăbușește. Rămâne doar problema lui când și cum.

Cât despre obstrucționarea „Noii Normalități”, aceasta se petrece deja și s-a petrecut de la bun început. Orice formă de totalitarism depinde de soldații de jos pentru a-și impune dictatele. Deși majoritatea populației occidentale a colaborat cu acest plan de la început, a existat o minoritate relevantă care s-a opus din start „Noii Normalități”. Ne aflăm într-un moment critic. Pe de o parte, opoziția ia amploare și chiar o mână de figuri publice proeminente care au tăcut în ultimul an simt că au libertatea de a critica sau cel puțin de a pune sub semnul îndoielii povestea covid. Pe de altă parte, autoritățile par hotărâte să ducă mai departe schimbarea ideologică, în principal prin impunerea unui sistem de segregare patologizat. În acest moment problema este câți oameni vor continua să urmeze ordinele, odată ce faza de „șoc și uluială” s-a terminat.

Pică în sarcina noastră, a celor care ne-am opus de la bun început „Noii Normalități”, să-i facem și pe alții, care au tăcut până acum, sa vadă demența planului, să ia atitudine și să nu se mai supună. Pentru asta, este necesar să încetăm a ne mai supune regulilor impuse de povestea oficială și să producem cât mai multe divergențe sociale prin asta. Practic, este necesar să demonstrăm prin acțiunile noastre că „Noua Normalitate” este o mișcare paranoică, totalitară și ideologică, fără niciun fel de bază în realitate, așa încât cei care i se supun să fie tulburați de acest fapt.

Așa cum am spus de nenumărate ori, indiferent ce este cu acest virus, nu avem nevoie din pricina lui de o „Nouă Normalitate”. Ideea că este nevoie să restructurăm radical societatea umană din cauza unui virus, indiferent ce virus, este la modul literal o demență. Este necesar să-i determinăm pe cei obedienți față de „Noua Normalitate” să dea ochii cu nebunia acțiunilor și ideilor lor. S-ar putea să nu funcționeze, dar este singura noastră șansă.

Citiți și:
Minunata nouă normalitate
Ne îndreptăm cu pași repezi spre „noua normalitate”: Forumul Economic Mondial îndeamnă companiile să concedieze angajații nevaccinați ca parte a „Resetării locurilor de muncă”

yogaesoteric
20 septembrie 2021