Câinii nu doar că aud ceea ce spunem, dar ne și înțeleg. Ce s-a descoperit

 

Câinii pot înțelege atât cuvintele pe care le spunem cât și modul în care le adresăm, folosind aceleași părți ale creierului pe care le folosesc și oamenii pentru a recunoaște limba vorbită. Așa se arată într-un studiu al unor cercetători maghiari de la Universitatea Eötvös Loránd din Budapesta. „În principal emisfera stângă este responsabilă cu procesarea sensului cuvintelor și emisfera dreaptă cu înțelegerea intonației”, a declarat Attila Andics, autorul cercetării.

În timpul experimentului, 13 câini au ascultat înregistrări ale vocilor dresorilor care li se adresau folosind diferite combinații de cuvinte și intonații, adresându-le atât laude cât și expresii neutre. Când membrii echipei au măsurat activitatea cerebrală a câinilor folosind un scanner fMRI, au găsit dovezi ale aceluiași tip de diviziune cognitivă, care are loc în momentul ascultării dresorilor, la toți câinii participanți. În condițiile în care câinii, precum oamenii, folosesc emisfera stângă a creierului pentru a procesa sensul cuvintelor și pe cea dreaptă pentru a procesa intonația, echipa de cercetători a descoperit că, deși aceste procese sunt distincte, limbajul laudativ activează în creierul câinilor centrul pentru recompensă numai în cazurile în care li se vorbește pe un ton laudativ.

Cu alte cuvinte, exact așa cum oamenii nu-și doresc să le fie adresate cuvinte de laudă pe un ton indiferent, în același fel se petrece și cu câinii – ceea ce înseamnă că dacă îți dorești ca prietenul tău patruped să se simtă fericit, trebuie să îi vorbești folosind o intonație laudativă.

„Prelucrarea lexicală nu pare a fi o capacitate specific umană care rezultă din apariția limbajului, ci mai degrabă o funcție mai veche, care poate fi exploatată pentru a lega secvențe de sunet arbitrare unor sensuri”, explică autorii.

„Nu putem spune din studiul nostru, cu exactitate, cât de mult înțeleg câinii noștri când vorbim cu ei. Cu toate acestea, rezultatele indică faptul că ei nu doar că acordă atenție celui care vorbește și tonului vocii acestuia ci, de asemenea, într-o oarecare măsură, înțeleg cuvintele pe care le spunem.”


Citiți și:

Minunatul limbaj al animalelor 
Delfinii și balenele au un limbaj de o extraordinară complexitate și dezvoltă raporturi sociale ce se aseamănă celor umane! 

 

yogaesoteric
7 octombrie 2018

 

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More