Călătorie spre fericire (I) – Ce este fericirea?

de Ana-Maria Dorde

Viaţa este, mai ales pentru cei puţini, un Ocean Nesfârşit de Fericire; fă tot ce este necesar pentru a merita şi tu să rămâi scufundat în acest Ocean. – profesor yoga Gregorian Bivolaru
 
Astăzi avem parte de o multitudine de modele şi posibilităţi de a trăi. Familia nu mai constituie un reper, iar modelele pe care le generează sunt destul de fragile. Mass-media, însă prin variatele forme de promovare (inclusiv on-line) vine să completeze sau chiar să înlocuiască aceste modele. Pentru oamenii ignoranţi şi limitaţi mass-media identifică şi dezvoltă modele comportamentale, preferinţe, atitudini şi chiar valori.
Din păcate, aceste modele sunt şi rămân doar nişte imagini, fără conţinut şi fără viaţă, lipsite de autenticitate. Prin urmare, pentru anumite persoane valorile profund spirituale precum libertatea, iubirea, frumuseţea, demnitatea, adevărul sau fericirea reprezintă doar nişte noţiuni confuze, nişte idealuri greu sau imposibil de atins. Asemenea persoane din nefericire, ajung într-un final în starea jalnică de a nu şti ce îşi doresc.
 
Mi s-a risipit tulburarea minţii, prin graţia Ta mi-am recăpătat aducerea aminte, o Stăpâne Neînfrânt. Sunt în picioare! Iată-mă dârz în înţelepciune, îndoielile mi-au pierit, voi făptui aşa cum m-ai povăţuit. – Bhavagad Gita, cap. 18, Sutra 73
 
În dicţionarul limbii române „fericirea” este definită ca stare de mulţumire sufletească intensă şi deplină, stare de satisfacţie deplină, beatitudine. „A ferici” înseamnă: a slăvi, a lăuda, a preamări, a proslăvi, a glorifica, a binecuvânta. Conform aceleiaşi surse cuvântul „beatitudine” (lat. beatitudo) înseamnă stare de fericire deplină, de încântare, stare de euforie permanentă, de indiferenţă faţă de situaţiile şi întâmplările din jur.

Dar ce este fericirea? Sociologii spun că fericirea este „gradul în care o persoană evaluează pozitiv calitatea vieţii sale în ansamblu”. Cu alte cuvinte, fericirea exprimă în ce măsură unei persoane îi place viaţa pe care o trăieşte”. Totul depinde, desigur, dacă expresia „a plăcea viaţa” se referă la o satisfacţie profundă sau se reduce la o simplă apreciere a condiţiilor exterioare în care se desfăşoară existenţa noastră. Pentru alţii, fericirea nu ar fi decât „un sentiment punctual, efemer, a cărei intensitate şi durată variază în funcţie de potenţialul întâmplărilor bune care îl fac posibil” (Andre Bourguiere). Deci, unii trăiesc o fericire insesizabilă care depinde totalmente de circumstanţe care nu pot fi controlate, iar pentru alţii, dimpotrivă, fericirea este „propagarea bucuriei în întreaga existenţă” (Robert Misrahi).

Orice om vrea să fie fericit, dar pentru a reuşi trebuie să afle întâi ce e fericirea. – Jean Jacques Rousseau
 
Conform lui Andre Compte-Sponville „poate fi numit fericire orice interval de timp în care bucuria pare neapărat posibilă”. Deci, fericirea are o durată, care eventual poate fi mărită. Şi dacă este aşa, cum poate fi mărită această durată?
 
Corpul fizic moare, însă ATMAN rămâne veşnic în eternitate. – profesor yoga Gregorian Bivolaru

După Sfântul Augustin, fericirea este „bucuria care se naşte din adevăr”. Pentru Emmanuel Kant fericirea trebuie să fie raţională şi desprinsă de orice ataşament personal, iar pentru Marx este vorba despre împlinirea prin muncă. Părerile oamenilor despre fericire, precum şi definiţiile filosofilor, psihologilor şi altor specialişti sunt diverse: „Pentru mine, fericirea este atunci când fac ceea ce-mi place” sau „O plimbare prin zăpadă sub cerul înstelat”. Concepţiile despre fericire, deci, diferă de la un autor la altul şi chiar se contrazic.

Asupra naturii însăşi a fericirii, nu ne mai înţelegem, iar explicaţiile înţelepţilor şi cele ale poporului se contrazic. – Aristotel
 
Dacă cerem mai multor persoane să ne povestească episoade de „perfectă” fericire vom descoperi că factorul comun al acestor experienţe, fertile, dar efemere, este dispariţia momentană a conflictelor interioare. Persoana se simte în ARMONIE PERFECTĂ cu lumea şi cu ea însăşi. De asemenea, observăm că orice persoană fericită este liberă, deschisă şi trăieşte plenar MOMENTUL PREZENT. De fapt, este o trăire caracterizată printr-o eliberare resimţită ca o pace profundă, curăţată de orice aşteptare şi de orice conflict. Totuşi, vorbim despre trăiri diferite, stări de fericire pasagere şi stări imuabile de fericire pline de seninătate şi pace lăuntrică. Deci, putem spune că cele două stări enumerate mai sus sunt stări de niveluri diferite, nu au nici aceeaşi dimensiune, nici aceeaşi durată, nici aceeaşi profunzime.
Într-un sens profund spiritual, fericirea poate fi definită ca fiind o bucurie atât de profundă, încât spiritul nostru rămâne calm, fără nicio tulburare. Este, de asemenea, o stare de înţelepciune, curăţată de toxinele minţii şi de cunoaştere, eliberată de orbirea care ocultează adevărata natură a lucrurilor.

Viaţa este Tăcere. Ruga fiinţei umane ce este scufundată în suflul Sfântului Duh este manifestată în tăcere. Iubirea fără măsură ce este manifestată în sânul cel atotcuprinzător al Infinitului este tăcere. Înţelepciunea ce este manifestată plenar şi fără niciun cuvânt este tăcere. Compasiunea ce este trăită intens, profund şi fără niciun scop este tăcere. Acţiunea divin integrată ce este realizată în absenţa „actorului” este tăcere. Surâsul enigmatic care este oferit uneori în mod spontan existenţei este tăcere. – profesor yoga Gregorian Bivolaru
 
Tradiţia spirituală hindusă, termenii sanscriţi SUKHA şi ANANDA sunt traduşi, în general, în lipsa unor echivalenţi mai buni, prin „bucurie” şi „fericire” şi nu au echivalenţi în limbile occidentale. SUKHA este starea de plenitudine durabilă, care se manifestă odată ce ne-am eliberat de orbirea mentală şi de emoţiile conflictuale. Este, de asemenea, înţelepciunea care permite înţelegerea lumii aşa cum este, fără văluri şi fără deformări. Este, în sfârşit, bucuria de a merge către libertatea interioară şi bunătatea iubitoare manifestată faţă de ceilalţi.

Viaţa este Bucurie, care de fapt reprezintă o treaptă superioară a veseliei şi a mulţumirii, în fluviul căreia sufletul trăieşte calm şi statornic, fără a mai fi tulburat de frică. – profesor yoga Gregorian Bivolaru
 
SUKHA este strâns legată de înţelegerea modului în care funcţionează spiritul nostru şi depinde de modul în care interpretăm lumea, căci, dacă este dificil să modificăm lumea, în schimb este cu putinţă să transformăm maniera de a o percepe.
 
Zâmbetul, care este o cochetărie, o bunătate, n-are a face cu râsul, care este o bucurie, şi nici cu rânjetul care este o batjocură. – Nicolae Iorga
 
Numeroase exemple, de mare suferinţă sau unele care ar putea să ne pară chiar anecdotice, ne demonstrează într-o manieră uimitoare, că fericirea, starea de deplinătate senină – SUKHA – depinde înainte de toate de starea noastră interioară.
Antonimul lui SUKHA este termenul sanscrit DUKHA, tradus de obicei prin suferinţă, nefericire sau, mai precis, „stare de rău”. El nu circumscrie o simplă senzaţie dezagreabilă, ci reflectă o vulnerabilitate fundamentală în faţa suferinţei, care poate ajunge până la dezgustul faţă de viaţă, la sentimentul că viaţa nu merită trăită, pentru că este imposibil să i se găsească un sens. A considera că lumea ar fi mai bună fără noi este una dintre cauzele frecvente ale sinuciderii. Iar fericirea este, întâi de toate, pofta de a trăi.

Când oamenii vor vedea Lumina divină a Spiritului, când vor deveni suficient de puri şi puternici din punct de vedere spiritual, numai atunci suferinţa lor va dispare pentru totdeauna. – Swami Vivekananda
 
Diferenţa dintre fericire şi bucurie este foarte subtilă, doar când ajungem să trăim aceste stări realizăm aceste diferenţe. SUKHA se manifestă spontan sub forma bucuriei. O bucurie senină, interioară, nu se manifestă neapărat într-o manieră exuberantă, ci prin aprecierea uşoară şi luminoasă a bogăţiei momentului prezent. SUKHA poate fi, de asemenea, însoţită stări intense de minunare, de bucurii intense şi neaşteptate, ce sunt pentru ea o podoabă aşa cum sunt florile în primăvară.

Ar trebui să ne dăm seama că natura umană deţine forţa bucuriei: surâsul. – profesor yoga Gregorian Bivolaru
 
Plotin susţinea că un individ devine fericit în starea de extaz atunci când omul vine în contact direct cu Dumnezeu Tatăl. Deci, putem ajunge la fericire numai prin cunoaşterea lui Dumnezeu Tatăl, iar cunoaşterea cea mai perfectă e aceea pe care ne-o dă Dumnezeu Tatăl prin revelaţii, ce au loc în stările de extaz divin (atunci când se distruge dualismul, se înlătură graniţele spiritului individual).
 
Viaţa este beatitudine pentru toate fiinţele umane care sunt capabile să savureze în felul acesta. Trăieşte astfel încât să fii şi rămâi şi tu una dintre aceste fiinţe umane. – profesor yoga Gregorian Bivolaru
 
Esenţa ultimă a oricăror plăceri, bucurii sau fericiri pe care le putem avea este fericirea supremă, divină, beatifică ANANDA. Manifestările esenţiale ale lui ATMAN sunt fiinţa pură, conştiinţa pură şi fericirea pură, SAT-CIT-ANANDA. Pura conştiinţă (CIT) este esenţa ultimă a oricărui act de cunoaştere pe care îl putem realiza. Fiinţa pură (SAT) rămâne mereu aceeaşi, traversând neschimbată trecutul, prezentul sau viitorul.
 
ANANDA-MAYA-KOSHA este învelişul de fericire. Când suntem în armonie cu noi înşine, aceasta înseamnă fericire. Când ne aflăm în starea de extaz nu-şi mai are rostul nicio întrebare şi nici nu mai avem nevoie de satisfacerea oricăror necesităţi (fiziologice, siguranţă, iubire şi apartenenţă, respect şi auto-actualizare). Atunci fiinţa noastră este echilibrată şi orice fel de stres este complet îndepărtat. În această stare noi putem să experimentăm starea de pură voinţă, care este voinţa inspirată de Dumnezeu. Corpul spiritual sau învelişul beatitudinii, ANANDA-MAYA-KOSHA, este acea formă vibratorie care serveşte manifestării lui Dumnezeu prin fiinţa noastră.

Pentru oamenii obişnuiţi, bucuriile simţurilor sunt, analogic vorbind, comparabile cu hârtia unui ambalaj; adevărata fericire, intensă, profundă şi copleşitoare poate fi însă experimentată numai de aceia care ajung să savureze beatitudinea divină pe care simţurile ne permit să o descoperim. Numai cei iniţiaţi şi înţelepţi ştiu că adevăratul cadou este beatitudinea divină, dar, dincolo de aceştia (care sunt foarte puţini), marea majoritate a fiinţelor umane se cramponează de hârtia ambalajului, considerând că acea hârtie este darul însuşi. – profesor yoga Gregorian Bivolaru
 
A te iubi pe tine însuţi înseamnă a-ţi plăcea să trăieşti. Şi este esenţial să înţelegem că, dăruind celor din jur, obţinem fericirea proprie. Adevărata fericire provine dintr-o bunătate esenţială, ce-şi doreşte din adâncul inimii ca fiecare fiinţă să găsească sensul propriei existenţe. Este o iubire întotdeauna disponibilă, fără ostentaţie şi calcul. Simplitatea imuabilă a unei inimi pline de bunătate. Cel mai minunat exemplu în acest sens sunt Boddhisattva-şii, fiinţe care au atins starea de îndumnezeire (sau sunt orientate cu toată fiinţa lor către acest ideal spiritual suprem) şi, în deplin acord cu voinţa divină, se dăruiesc pline de abnegaţie ajutorării tuturor fiinţelor din Univers. Asemenea fiinţe debordează de iubire şi dăruiesc tuturor atenţie creatoare, bucurie, fericire şi plăcere. În ultimele decenii numeroase asemenea fiinţe cu totul şi cu totul deosebite s-au reîncarnat pentru a contribui la creşterea nivelului de vibraţie şi pentru a ne însoţi şi a ne susţine în această perioadă trecere către o epocă a adevărului, fericirii, iubirii şi armoniei divine.

Citiți partea a doua a acestui articol

Citiţi şi:
Alimente şi plante medicinale care favorizează savurarea stării de fericire (1)
Sugestii benefice pentru armonie, succes şi sănătate

yogaesoteric
20 septembrie 2010