California a legalizat vânzarea de canabis
Statul american California a legalizat de la 1 ianuarie a.c. vânzarea de canabis pentru uz recreaţional, lansând cea mai mare piaţă reglementată din lume cu produse care conţin acest drog.
Este cel de-al şaselea stat american care ia această decizie, după Colorado, Washington, Oregon, Alaska şi Nevada. Massachusetts şi Maine sunt pe cale să urmeze acest exemplu în cursul anului, informează Reuters.
Locuitorii au dreptul să cumpere maximum 28 de grame de canabis brut o dată. Persoanele cu afecţiuni specifice pot cumpăra cantităţi nelimitate, dar trebuie să prezinte o reţetă şi cardul de sănătate.
Zeci de magazine recent licenţiate au fost deschise la începutul anului în California, pentru persoanele majore (cel puţin 21 de ani) care vor să experimenteze efectele psihoactive ale canabisului.
În condiţiile în care California are o populaţie oficială de aproximativ 40 de milioane de locuitori, peste o cincime dintre americani trăiesc acum în zone în care canabisul este legal pentru cumpărare în scop recreaţional, chiar dacă acesta rămâne clasificat drept drog ilegal în conformitate cu legislaţia SUA.
Piaţa de canabis din California este evaluată de către majoritatea experţilor la câteva miliarde de dolari anual şi se aşteaptă să genereze cel puţin un miliard de dolari pe an în veniturile fiscale.
Uruguay este singura ţară care a legalizat vânzarea de canabis pentru uz recreaţional la nivel naţional, începând cu iulie 2017, având o populaţie de doar 3,4 milioane de locuitori.
Citiți și:
Companiile farmaceutice sunt înspăimântate: 80% dintre cei care folosesc canabisul în scop terapeutic nu mai au nevoie de medicamente
Cânepa – «drogul» care salvează vieți
yogaesoteric
2 aprilie 2018