Canada: Audierile pentru „Convoiul Libertății” continuă – Zdrobirea acestuia era necesară fiindcă „era sursa spirituală a protestelor”
Documente interne au dezvăluit că adjunctul ministrului Transporturilor al premierului Justin Trudeau a considerat că a fost necesară zdrobirea „Convoiului Libertății” nu pentru că reprezenta un risc de siguranță, ci pentru că era „sursa spirituală a mișcării de protest”, potrivit LifeSiteNews.
Conform Blacklock’s Reporter, ministrul adjunct al Transporturilor, Michael Keenan, a declarat poliției într-o teleconferință din 6 februarie – a 10-a zi a protestului convoiului – că, deși principala „tabără poate fi stăpânită, ea este sursa spirituală a mișcării de protest” și „acționează ca un combustibil pentru angajarea celorlalți”.
„În mod evident, este mai puțin important din punct de vedere tactic să ne ocupăm de el în această conjunctură, dar are un impact mai mare asupra mișcării din punct de vedere al vizibilității și al comunicării”, a declarat Keenan la acea vreme, adăugând că „acesta creează combustibilul spiritual care va susține acțiunile diferitelor tabere”.
Șeful de atunci al Serviciului de Poliție din Ottawa (OPS), Peter Sloly, a recunoscut, de asemenea, în timpul convorbirii telefonice că, de fapt, convoiul nu reprezenta un risc pentru siguranța publică, spunând că cel mai incomod aspect la el era atractivitatea.
Wellington este „cea mai îngrădită și cea mai puțin riscantă dintre tabere”, a declarat Sloly. „Cu toate acestea, este o atracție vizibilă”.
Șeful a adăugat că nu a fost nevoie ca respectivul convoi să fie îndepărtat și că situația era sub control.
„Dintr-o perspectivă tactică, camioanele de pe Wellington nu este cazul să fie mutate”, a spus el. „Competențele legislației existente sunt suficiente”.
În ciuda încrederii lui Sloly, Legea privind situațiile de urgență a fost totuși promulgată la 14 februarie de către premierul Justin Trudeau, care a numit protestul „ilegal”, susținând în același timp că acesta „rănea canadienii” și provoca o „stare de urgență” care „este necesar să înceteze”.
Ministrul pentru Siguranță Publică al lui Trudeau, Marco Mendicino, a caracterizat, de asemenea, protestul ca fiind amenințător, în ciuda unui raport întocmit de Serviciul Canadian de Informații de Securitate în aceeași zi în care a fost invocat Emergencies Act (EA), în care se spunea că nu există „nicio îngrijorare în acest moment”.
Începând cu 13 octombrie, a început o serie de audieri în cadrul unei anchete publice cu privire la utilizarea EA de către Trudeau, 65 de martori urmând să fie chemați să depună mărturie în următoarele șase săptămâni, inclusiv premierul.
Citiți și:
Dictatura covid-19 începe represiunea împotriva „Convoiului libertății”. Afaceri distruse, șoferi lăsați pe drumuri
Fratele lui Justin Trudeau îl consideră pe acesta un teleghidat al lui Klaus Schwab și al Marii Resetări: Parcă ar oficia o magie neagră (I)
yogaesoteric
20 noiembrie 2022