Canalele media declanșează o criză, apoi susțin că nu există. Metoda woke „momește și schimbă”

Una dintre cele mai frecvente tactici din dezbaterile publice din zilele noastre este cunoscută sub numele de bait and switch („momește și schimbă”): crezi că ţi se vinde ceva, dar între timp produsul a fost schimbat și altceva a fost pus în loc.

În ultimii ani, metoda a fost folosită din ce în ce mai des în privința limbajului, dar și a faptelor. De exemplu, activiștii progresiști de stânga au folosit cu admirație termenul „woke” pentru o vreme. La un moment dat, însă, cuvântul a fost asociat cu utilizarea peiorativă a acestuia de către dreapta politică. Și aproape peste noapte, aceiași oameni care au inventat utilizarea termenului, au început să pretindă că este doar o fantezie și că „acești proşti de dreapta” se arătau împotriva unui concept care nici măcar nu există.

O schemă similară „momeşte și schimbă” pare să fie în desfășurare cu privire la existența războaielor culturale în sine. În ultimul timp, atât Times, cât și The Guardian au publicat articole care susțin că războaiele culturale nu există cu adevărat și sunt fie rodul imaginației febrile de dreapta, fie un instrument cinic folosit de conservatori pentru a rămâne la putere.

Unul dintre cele mai izbitoare aspecte ale acestor afirmații făcute în The Guardian, desigur, este că provin de la un ziar care pare să creadă că tot ce este britanic este rasist, străbătut de bigotism, sclavie și imperiu – până la şi inclusiv grădinile botanice. Acum, după ce a atacat totul, de la Winston Churchill la rododendroni, același ziar pare să creadă că războaiele culturale sunt un mit.

Două noi sondaje dovedesc utilizarea metodei „momește și schimbă”: unul efectuat de Ipsos Mori pentru Institutul de Politică de la King’s College din Londra și altul de YouGov.

Primul, în special, nu ar fi putut veni într-un moment mai bun: a fost publicat în aceeaşi săptămână în care au apărut știri despre faptul că un membru al King’s College a fost acuzat de colegi pentru „infracțiunea” de a distribui o fotografie a ducelui de Edinburgh, după moartea sa. Aparent, tributul a cauzat „daune” din cauza „atitudinii rasiste și sexiste” a ducelui.

Dar să revenim la sondajul de la King’s College asupra așa-numitelor războaie culturale care, așa cum a dovedit acest eveniment, cu siguranță nu există. În centrul cercetării sale se află date care pretind că există mai mulți termeni legați de „războaie culturale” pe care publicul nu îi recunoaște. De exemplu, doar puțin peste 1% dintre respondenți asociază războaiele culturale cu problemele legate de transsexuali, ceea ce sugerează că dezbaterea cu privire la transsexualitate a avut mai puțin impact decât ar putea sugera acoperirea mediatică.

Dar există o serie de motive foarte evidente care explică situația. În primul rând, numărul persoanelor care se identifică ca fiind transsexuale pare să formeze un procent extrem de mic din populația generală, iar majoritatea oamenilor – destul de înțelept – nu se implică în probleme decât dacă acestea le ies direct în cale.

De asemenea, există un motiv evident pentru care termeni precum „cultura de anulare” (cancel culture) și „politica identitară” sunt mai puțin populare decât și-ar putea imagina unii oameni (61% dintre respondenți au susținut că nu îi înţeleg). Ca termeni, aceștia sunt importuri sau creații foarte recente, în timp ce mulți oameni îi consideră inexacți sau neclari.

Totuși, expresia „privilegiul alb” a fost recunoscută de 82% dintre respondenți. De ce se petrece asta? Pentru că oamenii albi rămân cel mai mare grup etnic din Marea Britanie. La fel cum problemele legate de transsexualitate ar fi mai familiare dacă majoritatea persoanelor din Regatul Unit ar fi transsexuale, este inevitabil ca problema războiului cultural care atrage cea mai mare atenție în rândul publicului larg să fie cea care vizează cel mai mare grup demografic.

În plus, nu este doar nesurprinzător, ci și inevitabil faptul că, dacă le spui oamenilor că este ceva greșit și opresiv la ei din cauza culorii pielii lor, este probabil ca aceștia să ia aminte. La un moment dat, mai târziu, s-ar putea chiar să se opună unor astfel de generalizări grosolane și rasiste.

Cercetarea recent publicată de YouGov – care susține că alegătorii de dreapta nu sunt mai preocupați de războaiele culturale decât conservatorii din alte părți – omite, în mod similar, un aspect crucial în acest dezbatere. Definiția YouGov a „războaielor culturale”, de exemplu, include nu doar problemele transgender, ci și cenzura urii și abuzului online. Cu toate acestea, nu este deloc clar că aceasta poate fi considerată o arenă pentru „războaiele culturale”.

Cu siguranță, este o problemă de libertate de exprimare, dar chiar și în micul procentul al publicului britanic care vede libertatea de exprimare ca o problemă majoră – nu există nici pe departe un acord cu privire la modul în care să se echilibreze problemele legate de limitarea comentariilor online și la permiterea unui vest sălbatic online.

Revenind în lumea reală, indiferent dacă ne place sau nu, ceea ce numim războaie culturale cel mai probabil va continua. Ca dovadă, este nevoie doar să apelăm la ediția The Guardian de la 1 iunie: pe lângă publicarea unui articol de opinie care susține că războaiele culturale nu există, a publicat și un lung articol cu titlul: „De ce ar trebui să doborâm fiecare statuie”.

Aici a fost folosită metoda „momeală și schimbare”: a fost alimentată o criză și apoi, doar câteva pagini mai încolo, s-a pretins că aceasta nu există. Este o tactică. Una necinstită.

Citiți și:
Ideologia woke conduce spre un sistem totalitar și formează un nou tip de gulag, spune scriitorul Rod Dreher
CIA se laudă online cu atitudinea „woke” pe care o adoptă. „China și Rusia râd în hohote”, spune fiul lui Donald Trump

yogaesoteric
15 septembrie 2021