Cancerele și pandemia

Date ce indică faptul că românii este necesar să pună accent pe prevenție (alimentație sănătoasă, mișcare, creșterea imunității, combaterea stresului, evitarea de produse experimentale, depistare precoce)

Pentru a studia evoluția parametrilor de sănătate în perioada 2019-2022 am comparat datele raportate de INSP.

Din păcate, datele pentru anul 2022 nu sunt finalizate, ultimul raport fiind pentru perioada ianuarie-septembrie 2022. Pentru a putea compara evoluția în timp a parametrilor de sănătate între anii 2019-2022 am utilizat datele raportate de INSP în fiecare din acești ani pe perioada primelor nouă luni.

1. Din datele raportate am constatat o scădere semnificativă a numărului de sarcini luate în evidență. Astfel, în primele 9 luni ale anului în 2022 numărul de sarcini luate în evidență a fost cu aproximativ 7000 mai mic decât în primele nouă luni ale anului 2020. Prin urmare și natalitatea a scăzut.

2. Un alt parametru urmărit a fost numărul de cancere nou înregistrate. Acest parametru a înregistrat o creștere de cca 4200 de cazuri în primele nouă luni ale anului 2022 față de primele nouă luni ale anului 2020, cifrele din 2022 ajungând la nivelul celor corespunzătoare aceleiași perioade din anul 2019.

Aparent, în 2022 nu există o creștere a numărului de cazuri de cancer nou înregistrate față de anii anteriori pandemiei (ex. 2019). Totuși, este necesar să fie luat în calcul faptul că în perioada 2020-2022 românii s-au adresat spitalelor, în marea majoritate a cazurilor, în situații extreme, în momentul care aveau simptome, echivalent cu stadii avansate ale cancerelor. Aceasta a fost consecința restricționării accesului în spitale și în ambulatorii prin ordonanțe de guvern în 2020 și prin condiționarea de vaccinare, purtarea măștii și testare în 2021, dar și in 2022.

Prin urmare, numărul de cazuri nou înregistrate a fost artificial scăzut în anii 2020 și 2021 față de anii anteriori, deoarece depistarea, diagnosticul precoce nu a mai funcționat. Același aspect se poate afirma și pentru anul 2022, când, deși nu au mai existat atât de multe restricții, condiționarea accesului în cabinete și spitale a continuat, oamenii fiind obligați să se testeze sau să poarte mască pentru a fi consultați sau investigați. Deoarece depistarea precoce nu a funcționat nici în anul 2022, este de așteptat o creștere a numărului de cancere în anii viitori precum și o creștere a numărului de decese, deoarece aceste tumori, prin funcționarea greoaie a sistemului public de sănătate, sunt depistate în stadii tardive. În plus, în anii 2020 și 2021, dar și in 2022, este foarte probabil ca o parte din decesele prin cancer să fi fost declarate ca decese covid, astfel că numărul deceselor prin cancer nu a crescut în raportări față de anii anteriori. Reamintesc că metodologia INSP de declarare a deceselor covid prevede declararea ca deces covid și a persoanelor cu cancer în stadiu avansat și cu un test covid PCR pozitiv.

3. O altă problemă gravă este creșterea importantă a numărului de cazuri noi de diabet în primele nouă luni ale anului 2022 față de aceeași perioada a anilor plandemici 2020 și 2021, cât și raportat la anii preplandemici. Astfel, în primele nouă luni ale anului 2022 s-au înregistrat cu circa 18.000 mai multe cazuri noi de diabet decât în aceeași perioadă a anului 2020 și cu circa 13.000 mai multe cazuri față de aceeași perioadă a anului 2019. Creșterea cazurilor de diabet zaharat în perioada plandemiei se datorează foarte probabil stresului, restricționării activității fizice, alimentației haotice și probabil și a altor factori (toxici, reacții adverse postvaccinale, cauze virale).

4. Un parametru important și surprinzător este numărul de infecții denumit de INSP „interioare”, adică interne, infecții ce probabil au necesitat internare. Se observă o creștere importantă a infecțiilor interne de la an la an, din 2019 până în 2022, pe perioada studiată ianuarie-septembrie. Astfel, în anul 2020 s-au înregistrat cu circa 1500 mai multe infecții interioare decât în 2019, în anul 2021 cu circa 8000 (!) mai multe decât în 2019, iar în anul 2022 cu circa 18.000 (!!!) mai multe decât în 2019.

Interesant este faptul că în această categorie a crescut nu doar numărul de infecții respiratorii, ci și numărul de septicemii, de infecții digestive, de infecții urinare, infecții cutanate și infecții ale plăgilor chirurgicale. Se observă deci o scădere importantă a imunității populației, în principal din anul 2021, după introducerea vaccinării covid. Cauzele acestei scăderi a imunității populației pot fi, pe lângă vaccinare (sunt studii care indică apariția unor sindroame de imunodeficiență postvaccinală), și stresul, purtarea măștilor în medii nesterile, nanoparticulele poluante eliberate în atmosferă (fenomenul chemtrails).

În continuare prezint (pentru a studia și dumneavoastră și eventual factorii de decizie din această țară) datele compilate din cele patru rapoarte ale INSP-ului pe care le puteți găsi la următorul link. (Buletine informative ‒ Principalii indicatori ai cunoașterii stării de sănătate: Buletin informativ – Principalii indicatori ai cunoașterii stării de sănătate – 9 luni 2022 comparativ cu 9 luni 2021; Buletin informativ – Principalii indicatori ai cunoașterii stării de sănătate – 9 luni 2021 comparativ cu 9 luni 2020; Buletin informativ – Principalii indicatori ai cunoașterii stării de sănătate – 9 luni 2020 comparativ cu 9 luni 2019; Buletin informativ – Principalii indicatori ai cunoașterii stării de sănătate – 9 luni 2019 comparativ cu 9 luni 2018)

Principalii indicatori ai cunoașterii stării de sănătate pe 9 luni (ianuarie-septembrie) în anii 2019 – 2022

1. Gravide

În perioada ianuarie-septembrie 2019 au fost luate în evidență 77.460 gravide noi.
În perioada ianuarie-septembrie 2020 au fost luate în evidență 78.244 gravide noi.
În perioada ianuarie-septembrie 2021 au fost luate în evidență 75.626 gravide noi.
În perioada ianuarie-septembrie 2022 au fost luate în evidență 70.669 gravide noi.

2. Cancer

În perioada ianuarie-septembrie 2019 s-au înregistrat 43.543 cazuri noi de cancer (incidența fiind de 299,6 %ooo locuitori).
În perioada ianuarie-septembrie 2020 s-au înregistrat 39.041 cazuri noi de cancer (incidența fiind de 270,1 %ooo locuitori).
În perioada ianuarie-septembrie 2021 s-au înregistrat 40.443 cazuri noi de cancer (incidența fiind de 281,4 %ooo locuitori).
În perioada ianuarie-septembrie 2022 s-au înregistrat 43.243 cazuri noi de cancer (incidența fiind de 303,0 %ooo locuitori).

3. Diabet zaharat

În perioada ianuarie-septembrie 2019 s-au înregistrat 48.011 cazuri noi de diabet zaharat (incidența fiind de 330,4 %ooo locuitori).
În perioada ianuarie-septembrie 2020 s-au înregistrat 43.460 cazuri noi de diabet zaharat (incidența fiind de 300,6 %ooo locuitori).
În perioada ianuarie-septembrie 2021 s-au înregistrat 58.410 cazuri noi de diabet zaharat (incidența fiind de 406,3 %ooo locuitori).
În perioada ianuarie-septembrie 2022 s-au înregistrat 61.390 cazuri noi de diabet zaharat (incidența fiind de 430,2 %ooo locuitori).

4.Infecții interioare

În perioada ianuarie-septembrie 2019 au fost înregistrate 12.999 cazuri noi de infecții interioare.
În perioada ianuarie-septembrie 2020 au fost înregistrate 14.555 cazuri noi de infecții interioare.
În perioada ianuarie-septembrie 2021 au fost înregistrate 20.884 cazuri noi de infecții interioare.
În perioada ianuarie-septembrie 2022 au fost înregistrate 31.230 cazuri noi de infecții interioare.

Autor: dr. Geanina Hagimă

Citiți și:
De ce tac vaccinații? Efectele secundare le-au distrus sănătatea
Prof. dr. Vasile Astărăstoae: Mortalitatea excesivă în Europa poate fi cauzată de efectele târzii ale vaccinării anti-covid

 

yogaesoteric
25 februarie 2023

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More