Când evreii spun adevărul: Masacrul de la Tantura – Le-am violat fetele palestinienilor, i-am băgat în țarcuri de sârmă ghimpată, i-am mitraliat și pe cei care au scăpat i-am fugărit cu aruncătoarele de foc și i-am incinerat. Documentar tradus

Traducătorul și cercetătorul în misterele istoriei Ionel Trandafir ne oferă un nou documentar tradus și subtitrat în română, cu următorul text explicativ:

În noaptea de 22-23 mai 1948, la o săptămână după declararea statului Israel, satul palestinian de coastă Tantura (1.500 de locuitori) a fost atacat și ocupat de unități ale Brigăzii Alexandroni a armatei israeliene. Satul, situat la sud de Haifa, se afla în zona atribuită statului evreu prin rezoluția de împărțire a Adunării Generale a ONU.

În 1948, în urma aprobării controversate a Planului Națiunilor Unite de împărțire a Palestinei din 1947, a izbucnit un război între facțiunile arabe și evreiești, ambele revendicând dreptul la același teritoriu. Bineînțeles, satele arabe erau acolo înainte ca poporului evreu să i se spună că este pământul lor. Suntem informați că, în timp ce israelienii consideră această perioadă de lupte ca fiind Războiul de Independență, palestinienii o numesc Nakba (catastrofa din 1948). Așa cum Schwarz spune fără menajamente în text, negru pe alb: „Sute de orașe și sate palestiniene au fost distruse în 1948. Cel puțin 750.000 de palestinieni au devenit refugiați”.

Prin ocuparea, depopularea, distrugerea ulterioară și confiscarea tuturor terenurilor sale de către Israel, soarta satului Tantura a fost similară cu cea a altor peste 400 de sate palestiniene în timpul războiului din 1948. Dar a împărtășit, de asemenea, cu aproximativ două sute dintre aceste sate, agonia suplimentară a unui masacru pe scară largă a locuitorilor săi.

Poate că cel mai înfiorător fapt din Tantura, un documentar impresionant realizat de Alon Schwarz, este râsul nervos care iese din gura unor bătrâni care se presupune că au fost complici la un masacru cu zeci de ani mai devreme. Aceștia chicotesc și rânjesc la sugestia răutății lor, fie convinși că a fost justificat ceea ce au făcut, fie orbiți de propriile lor minciuni. Este o reacție brutal de (in)umană, care este profund tulburătoare de asimilat. Războiul permite raționalizarea răului. Iar banalitatea care urmează adesea pare a fi un act de negare. Pe măsură ce Schwarz și colaboratorii săi prezintă dovezile eradicării satului palestinian Tantura de către soldații Brigăzii Alexandroni, toate acestea devin foarte clare.

Ceea ce s-a petrecut după război este punctul central al narațiunii documentarului. Sunt intervievați mai mulți foști soldați ai Brigăzii (inclusiv cei care au fost prezenți la Tantura), precum și ultimii locuitori în viață ai satului. Un interlocutor central pe tot parcursul filmului este istoricul Teddy Katz, care a scris o teză în 1998, în timp ce preda la Universitatea din Haifa, în care susținea că Brigada Alexandroni a ucis sute de săteni palestinieni după ce aceștia s-au predat. Katz a fost imediat dat în judecată pentru calomnie de către veteranii Alexandroni și, în cele din urmă, și-a retras lucrarea. La scurt timp după aceea, a dorit să își retragă declarația, dar judecătorul Drora Pilpel a respins cererea.

Tantura revizuiește și reia dovezile lui Katz: numeroase interviuri înregistrate atât cu soldați, cât și cu supraviețuitori ai evenimentului în cauză. Deseori, amintirile „neclare” din prezent contrazic ceea ce auzim în înregistrări. Ceea ce este amintit ca fiind victime de război este numit în interviuri, în mai multe cazuri, ca o execuție mai mult decât planificată. Se vorbește despre săparea unei gropi comune și despre faptul că nu se iau prizonieri. Adesea, cei intervievați pot fi auziți spunându-i lui Katz să „ignore ultima parte”, aparent conștienți de ceea ce se cere să ascundă. Judecătoarea Pilpel ascultă casetele în fața camerei pentru Schwarz, concluzionând că, dacă ar fi ascultat aceste casete până la capăt cu douăzeci de ani mai devreme, Katz ar fi putut foarte bine să câștige în instanță.

Un context mai larg este dat de mușamalizarea deportării a sute de mii de palestinieni din casele lor. Echipele de filmare ale MGM au fost aduse de către liderii israelieni pentru a filma exodul, imaginile fiind apoi montate pentru a sugera o plecare pașnică și de bunăvoie. Sunt evidențiate, de asemenea, directivele lui David Ben-Gurion, primul prim-ministru al Israelului, care susținea aceasta.

Din punct de vedere estetic și dramatic, Tantura este o lucrare destul de simplă, iar aceasta este de apreciat. Ne sunt prezentate faptele așa cum le văd realizatorii. Schwarz și colaboratorii săi îi recunosc munca lui Katz și implicațiile acesteia, lăsându-ne în același timp să auzim mărturisirile de la soldații înșiși.

„Cei care nu cunosc istoria sunt condamnați să o repete.”

Tantura a avut premiera în cadrul Festivalului de Film Sundance 2022.

Traducere și subtitrare: Ionel Trandafir

Citiți și:
Amnesty International acuză Israelul de crime de război: „Civilii palestinieni nu au nici o vină”
Cine și ce câștigă de pe urma războiului palestiniano-israelian

yogaesoteric
9 ianuarie 2024