Fotografia aceasta nu vă va spune nimic. Nu ştiţi cine este acest om. Cei mai mulţi europeni nu au auzit de el, deşi ar fi trebuit. Cineva a decis că nu ar trebui să fie atât de popular precum Hitler, despre care se spune că ar fi omorât milioane de oameni. Acest personaj nu a mai avut loc lângă Hitler. Aşa că a rămas să fie onorat cu statui şi bazoreliefuri… Dar a omorât peste zece milioane de oameni şi asta într-un mod mult mai direct decât ar putea îndrăzni vreun istoric să-l facă vinovat pe Hitler vreodată.
Leopold al II-lea a stăpânit Congo în timpul domniei sale ca monarh constituţional al Belgiei. A stăpânit ţara în nume personal, pe persoană fizică, cum s-ar spune. Cum era la modă în acea perioadă, după mai multe tentative de a cuceri colonii în Asia şi Africa, a pus mâna pe Congo. Apoi a sclavizat un întreg popor, transformând întreaga ţară într-o plantaţie de sclavi, sclavi personali. Dar, cu un simţ rafinat al capitalismului versatil, şi-a deghizat întreaga lucrare în una „filantropică” şi „ştiinţifică” sub patronajul Societăţii Africane Internaţionale. A folosit munca sclavilor pentru a beneficia de resursele congolezilor. Pentru congolezi, opera „măreţului rege” a însemnat lagăre de muncă, mutilări, tortură, execuţii, toate instrumentate de armata sa regală.
Cu toate acestea, belgienii şi europenii nu au aflat prea multe despre el. Nu au putut citi sau urmări vreun documentar despre faptele regelui belgian. Nu a fost introdus în nicio naraţiune lacrimogenă a vreunei back-up voice cu har. Cele zece milioane ale sale nu au încăput nicăieri alături de cele şase milioane ale lui Hitler, presupuse a fi făcute în ceea ce se numeşte „Holocaust”, petrecut spre sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial.
Cu toate că are toate ingredientele unui film documentar extraordinar pentru perioada noastră, film pe care l-ar putea urmări în temă şi cu interes inclusiv idioţii sau alienaţii mintal. Mai mult, „opera” sa face parte dintr-o lungă istorie a colonialismului, imperialismului, sclavagismului şi a unui genocid de proporţii monumentale care s-a petrecut în Africa şi care nu a avut nicio altă raţiune decât supremaţia rasei albe.
Cu toate acestea, nu se „potriveşte” nicăieri în sistemul educaţional al societăţilor capitaliste occidentale actuale, cum nu este deloc potrivit sau politicos în genere să vorbeşti despre acest rasism atroce perpetuat în Africa de-a lungul secolelor, în special de către monarhii europeni, dar şi de către primele multinaţionale, cele care au exploatat, de la bun început şi înainte de toate, oamenii.
Mark Twain a scris satira Monologul regelui Leopold, o apărare a stăpânirii asupra Congo, în care ia în derâdere modul în care regele îşi apăra dreptul de a teroriza acea zonă a Africii, folosind însă chiar cuvintele lui Leopold. Mark Twain este un autor destul de popular în Occident, în special în şcolile americane. Dar, aşa cum se întâmplă cu autorii care au exprimări sau viziuni politice, lectura sa devine selectivă, trimiterile asemenea. Unele dintre scrierile sale sunt plăcute sistemului, altele nu. Aşa că, fireşte, cele din urmă nu vor deveni niciodată lecturi obligatorii pentru elevi şi nici nu se vor constitui în subiecte pentru examene.
Acelaşi lucru se petrece şi cu Orwell care, mai mult, este distorsionat în acelaşi loc, o adevărată performanţă a manipulării. A sa Fermă a animalelor este folosită exclusiv în scopurile propagandei antisocialiste, împotriva societăţilor egalitariene şi este menită să justifice apoi, prin opoziţie, distopia spre care societăţile occidentale se îndreaptă. Dar Orwell a fost un anticapitalist revoluţionar. Însă acest lucru nu se va spune niciodată.
Nu vom afla nimic însă despre marele război al terorii pe care regele Leopold l-a dus în Congo, despre marele genocid congolez. Dar nu este nimic neobişnuit. Câţi dintre antirasiştii fervenţi ai lumii occidentale vorbesc astăzi despre morţii din Irak sau Afganistan, morţii rezultaţi în urma bombelor, a bolilor, a sancţiunilor economice, a foametei. Morţii sunt importanţi, dar aceştia se numără în Vest: cifra soldaţilor americani morţi în aceste războaie o puteţi afla oricând.
Aşadar, atunci când occidentalii vor studia istoria lumii, e mai bine ca africanii să nu aibă vreo istorie pentru perioada în care occidentalii s-au aflat acolo ca stăpânitori. Nicăieri nu se va insista. Ceea ce trebuie să ştim despre Africa este Egiptul antic, este faptul că a fost o sursă pentru comerţul cu sclavi (nu şi cine a coordonat acest comerţ). Mai trebuie să ştim despre apartheid-ul din Africa de Sud, dar nu prea multe despre lunga, foarte lunga sa tradiţie. Putem vedea, mai mult întâmplător, fotografii ale copiilor africani din misiunile creştine occidentale, dar nu vom putea citi prea multe despre teroarea pe care biserica creştină a dus-o în Africa în timpul „sfintelor” convertiri în masă, precum s-a petrecut în cele două Americi cu alte populaţii care au primit „lumina sfântă” – amerindienii.
Putem vedea fotografii cu expoziţii de africani în întreaga lume occidentală, africani purtaţi prin grădini zoologice umane. Nu mai devreme de sfârşitul secolului XX. Ni se va explica savant că este vorba despre o întreagă mentalitate a epocii, este un dat al timpurilor şi este de înţeles. Ceea ce nu vom mai putea înţelege însă la fel de uşor şi nu vom putea decât condamna este rasismul lui Hitler, câţiva ani mai târziu. Hitler nu era un om al epocii sale?
Wikipedia, „enciclopedia liberă a lumii” este atât de liberă să vorbească despre aceste lucruri precum lumea însăşi, lume din care îşi extrage informaţiile. Ea nu menţionează printre marile genocide ale lumii şi pe cel din Congo. Ţara este înscrisă doar cu Cel de-al doilea război congolez, atunci când două tabere au măcelărit populaţia Bambenga, un grup etnic care s-a canibalizat în acest război. Astfel de poveşti despre suboamenii din Africa îşi găsesc oricând loc în paginile de istorie ale lumii. Despre un european care a transformat o imensă bucată din continentul african într-o plantaţie personală şi un imens lagăr de concentrare şi care a ucis peste 10 milioane de oameni nu se pot scrie nici măcar câteva rânduri.
Statuia impozantă a regelui Leopold al II-lea la intrarea în Piaţa Tronului care înconjoară Palatul Regal din Bruxelles Când ucizi 10 milioane de africani, la începutul secolului XX, acest lucru poate fi neglijat, cu toate că este un fapt dovedit istoric. Când eşti suspectat că ai ucis şase milioane de oameni în Europa este cu totul altceva şi vei încarna imediat şi definitiv răul absolut în întreaga lume. Pentru că istoria şi propaganda o fac învingătorii albi ai ultimului mare război. Când ucizi 10 milioane de africani, statuia îţi poate trona în inima Europei, în capitala Uniunii Europene – Bruxelles. Pentru că 10 milioane de africani nu contează…
Leopold s-a aflat în vârful unui sistem privat, format din generali şi soldaţi, din administratori care i-au aplicat legile. Mai mult, este un simbol al sistemului capitalist din acea perioadă. Dar nu vom ajunge la numele lui, pentru că nu putem ajunge să ştim ce a făcut acest sistem capitalist din Africa atunci, ca şi ce face acum. Toate profiturile pe care bogaţii din Belgia le-au obţinut de pe urma dominaţiei din Congo şi a genocidului săvârşit acolo rămân ascunse în „dezvoltarea” acestei ţări de astăzi, aşa cum victimele acestui imperialism trebuie să rămână ascunse, invizibile în Congo şi pentru istoria lumii. Altfel, s-ar explica cu totul altfel această „dezvoltare”, iar meritele sistemului capitalist ar fi mult mai mici, spre invers.
De exemplu, misionarul creştin John Harris din Baringa a fost atât de şocat de ce a văzut în Congo în timpul colonialismului, încât i-a scris reprezentantului regelui Leopold în Congo: „Tocmai m-am întors dintr-o călătorie în satul Insongo Mboyo. Mizeria abjectă şi abandonul total sunt de-a dreptul de nedescris. Am fost atât de mişcat, Excelenţă, încât, după ce am ascultat povestirile oamenilor, mi-am luat libertatea de a le promite că pe viitor îi veţi ucide doar pentru infracţiunile pe care le-au comis”.
În 1876, Leopold al II-lea organizează o Societate Internaţională Africană ca un paravan pentru proiectul său privat de a exploata bogăţiile din Africa Centrală (în special cauciuc şi fildeş).
În 1879, sub patronajul lui Leopold, Henry Morton Stanley intră în concurenţă cu exploratorul francez Pierre Savorgnan de Brazza pentru dobândirea drepturilor în regiunea Congo. În următorii cinci ani, Stanley a lucrat la construirea unui drum de la fluviul inferior la Stanley Pool (acum Pool Malebo), unde râul devine navigabil, pentru a deschide Congo inferior exploatării intensive.
Leopold al II-lea i-a comandat lui Stanley să obţină „contracte” de exploatare a terenurilor de către Asociaţia Internaţională Congo. Prin aceste contracte, aceste teritorii ar fi declarate „state libere” de către o Societatea Internaţională Africană şi ar avea suveranitate deplină în teritoriile colonizate.
La Conferinţa internaţională privind problemele africane de la Berlin, din februarie 1885, reprezentanţii a 14 naţiuni europene şi ai Statelor Unite i-au dăruit lui Leopold al II-lea, prin asociaţia pe care o crease în acest scop, suveranitatea asupra Statului Independent Congo, un teritoriu imens, de 76 de ori mai mare decât Belgia, pentru a deschide comerţului acel teritoriu, pentru a aboli sclavia şi pentru a-i creştina pe sălbatici. La conferinţă n-a participat nicio ţară africană.
Spre deosebire de alte colonizări, în Congo nu a exitat niciun fel de rezistenţă Într-o expediţie între 1884 şi 1885, expediţionarii trimişi de Leopold al II-lea au străbătut o bună pane din nordul şi centrul statului Congo, împărţind bucăţi de sticlă colorată şi de pânză prin 450 de sate şi cătune africane şi punându-i să „semneze” contracte prin care conducătorii şi şefii locali, care nu ştiau ce semnează, cedau proprietatea pământurilor lor Asociaţiei Internaţionale Congo şi se angajau să furnizeze oameni care să execute toate lucrările publice – drumuri, poduri, depozite –, hamali pentru transportarea materialelor şi forţă de muncă pentru extragerea cauciucului, hrana zilierilor, funcţionarilor, soldaţilor şi poliţiştilor care aveau să le invadeze teritoriile.
Pedepsele pentru cei care nu furnizau cantitatea minimă de latex impusă erau brutale. De la biciuiri, mutilarea mâinilor şi picioarelor – mai întâi erau mutilaţi copiii şi femeile, apoi chiar lucrătorii – până la exterminarea satelor întregi, când respectivele comunităţi nu-şi îndeplineau obligaţiile.
Variola şi bolile au devastat populaţia. Prin anul 1896, boala somnului a ucis până la 5.000 de africani în satul Lukolela, pe râul Congo. Cifrele de mortalitate au fost colectate prin eforturile lui Roger Casement care a găsit, de exemplu, numai 600 de supravieţuitori ai bolii în Lukolela în 1903.
La începutul anilor 1900, rapoarte de exploatare scandaloase şi încălcări ale drepturilor omului au condus la proteste internaţionale. Campania care a examinat regimul lui Leopold a fost condusă de diplomatul britanic Roger Casement şi fostul funcţionar de transport maritim E. D. Morel şi a devenit prima mişcare a drepturilor omului.
În cele din urmă, în 1908, Parlamentul belgian l-a obligat pe rege să cedeze Statul Independent Congo statului belgian.
Adam Hochschild, autor al cărţii Fantoma regelui Leopold scrie: „Scopul lui Leopold a fost să extragă cât mai multă bogăţie din acest teritoriu. Un miliard de dolari au fost strânşi în 23 de ani prin munca forţată a majorităţii populaţiei masculine. Femeile au fost violate şi între 8 şi 10 milioane de congolezi au murit ”.
În 1960, la aniversarea independenţei Republicii Democrate Congo, regele Belgiei a ţinut un discurs în care a salutat „geniul” colonialismului belgian…
„Regele constructor”
Când veţi vedea în Bruxelles „minunile arhitectonice” ale oraşului este poate indicat să vă gândiţi la acest lucru: în timpul regelui Leopold s-au construit nenumărate clădiri, proiecte urbane şi lucrări publice, în cea mai mare parte prin intermediul profiturilor realizate de pe urma exploatării resurselor naturale din Congo. Aceste mari proiecte i-au adus regelui supranumele de „Regele constructor”.
Cele mai multe dintre aceste clădiri şi construcţii se află în Bruxelles, dar şi în oraşele Ostend şi Antwerp şi includ Hipodromul Wellington, Galeriile Regale, Muzeul Regal al Africii Centrale, ca şi parcul care îl înconjoară din Tervuren, parcul Cinquantenaire, cu al său triumfător arc, parcul Duden din Bruxelles, ca şi Gara Centrală din Antwepen, construită între 1895 şi 1905. În afara acestor lucrări publice, regele a comandat cu banii din Africa numeroase construcţii private în ţară şi în afara Belgiei.
A extins Palatul Regal din Laeken, a construit Serele Regale, ca şi Turnul Japonez şi Pavilionul Chinez din apropierea palatului. În munţii Ardeni, pe domeniul său de 6.700 de hectare, a construit mai multe palate, precum Ardenne, Ciergnon, Fenffe, Villers-sur-Lesse şi Ferage.
Citiţi şi:
Peste 7 milioane de morţi în Congo, pentru profitul corporaţiilor de telefonie mobile
Adevărul cu privire la masacrele din Rwanda
«A venit timpul pentru adevăr»
yogaesoteric
12 mai 2016