Când savanţii devin înţelepţi

de profesor yoga Gregorian Bivolaru

Marele yoghin Sri Aurobindo spunea într-un articol: „Toată gândirea metafizică europeană – chiar şi acei gânditori care încearcă să dovedească existenţa şi natura lui Dumnezeu sau a Absolutului – prin metodele şi rezultatele sale nu trece dincolo de intelect. Dar intelectul este incapabil să cunoască Adevărul Suprem; poate doar să caute Adevărul şi să surprindă anumite reprezentări fragmentare ale lui, nu lucrul în sine, încercând să le analizeze şi să le combine laolaltă. Mintea nu poate ajunge la Adevăr; ea poate numai să contureze anumite imagini şi ajunge astfel să reprezinte adevărul ca o combinaţie a acestora. Aşadar, în termenii gândirii europene, trebuie să se manifeste întotdeauna agnosticismul, declarat sau implicit”.

Mulţi oameni au citit şi chiar au studiat Bhagavad-Gita şi Aforismele despre Yoga (Yoga Sutras) a lui Patanjali, două dintre cărţile esenţiale ale filosofiei hinduse, şi poate iniţial au fost surprinşi de această viziune total diferită a Realităţii, viziune conform căreia viaţa adevărată este mai mult poezie şi muzică decât intelect. De aceea vom încerca în continuare să trasăm o „schemă logică” ce caracterizează fenomenele paranormale, atât în conformitate cu doctrinele Yoga şi Vedanta, cât şi în termenii vieţii adevărate, în virtutea faptului că paranormalul, prin prisma acestei viziuni, este bucuria, eliberarea, vindecarea de răul vieţii obişnuite.

Aceasta nu este o analiză „mistică”: este regula ce guvernează în aceeaşi măsură simfoniile lui Beethoven, sculpturile lui Michelangelo, versurile lui Dante, cât şi iubirea, îmbrăţişarea profundă din care se naşte o creatură.

1) Totul este expresia Celui fără de un al doilea, astfel încât tot ceea ce se vede este refracţia Luminii, a Energiei, ale cărei manifestări sunt deopotrivă auditive, tactile, vizuale, gustative şi olfactive.

2) Perfecţiunea în Yoga, deci şi în Cunoaştere, se realizează prin samyama sau samadhi în care concentrarea este fuziunea subiectului (a celui ce percepe lumea) şi a obiectului (a Universului în toate detaliile sale percepute de subiect) în Unitate.

3) Odată atinsă Unitatea, totul este posibil, dincolo de superstiţii şi perspective limitate (spaţiu şi distanţe, timp şi durate, cauze şi efecte, singularitate şi dualitate, ego şi non ego).

4) Aceasta nu este o putere a ego-ului ci este perfecţiunea spirituală (siddhi), atotcuprinzătoare a Fiinţei fără atribute ce include totul precum raza de lumină ce proiectează un film pe ecranul unui cinematograf.

5) Clarviziunea, telepatia, intuiţia poetică, expresia artistică, simţul filosofic profund, cunoaşterea intuitivă universală, cunoaşterea trecutului şi viitorului, eliberarea spirituală, bucuria, eliminarea suferinţei sunt consecinţe logice ale fuziunii cu Divinitatea, a independenţei de un alt om sau o cauză lumească, puteri care apar spontan, nu prin voinţă egotică, nici prin ambiţia cunoaşterii sau a puterii, ci datorită faptului că sunt toate expresia Unicului Dumnezeu. De aici provine incapacitatea voinţei umane obişnuite de a le provoca, de a le utiliza în scopuri profane.

6) Efectele paranormale ale fuziunii, ale dizolvării în Unitate sunt studiate şi considerate drept fenomene ale naturii divine a Fiinţei, ce ne revelează Identitatea Universală.

7) Totul se bazează pe Existenţă, Conştiinţă şi Beatitudine, pe regăsirea Unităţii nemuritoare din noi şi din toate.

8) Verificările ştiinţifice se pot face în mod eficient numai dacă este cuprins în ele şi sensul simbolic al întregii existenţe, precum în artă, în care clarviziunea şi chiar miracolul fizic includ sensuri metaforice şi metafizice şi nu numai coincidenţe.

9) Eliberarea spirituală, depăşirea oricăror limitări (deci şi cele spaţio-temporale) este ţinta, scopul existenţei.

Am sintetizat aici concluziile aforismelor lui Patanjali, dar tot la fel de bine puteam să cităm şi alte texte, de la Mandukya Upanishad la Hatha Yoga Pradipika sau Shiva Samhita; concluziile sunt aceleaşi.

Dacă o fiinţă părăseşte planul fizic, filmul existenţei sale aici se termină, dar lumina proiectorului continuă să ardă pentru alte filme. Chiar dacă şi aceasta se întrerupe, energia pozitivă şi negativă ce produsese prin contact forţa luminii continuă să vibreze, gata de noi contacte, prin intermediul generatorului. Chiar şi materialiştii au spus „nimic nu se creează, nimic nu se distruge, totul se transformă”. Iată că, în final, oamenii de ştiinţă din marile centre universitare, din Pasadena sau Princeton, au început să spună că prezenţa conştientă, Conştiinţa este pretutindeni, eternă şi neschimbată în sine. Din această Conştiinţă Universală, noi vedem numai exteriorul proiectat într-o oglindă, interiorul inefabil fiind cu totul altceva. Această prezenţă interioară se află şi în celule, în plante, în propriul nostru corp, în toate structurile organice mult mai „inteligente” decât intelectul uman, care oboseşte şi greşeşte atât de des, în timp ce formarea corpului unei femei frumoase implică o armonie ce revelează o cunoaştere perfectă, întotdeauna înnoită. Totul merge în mod magic înainte; pentru a realiza un copil, natura este mult mai iscusită decât Michelangelo. Înseamnă oare că o Fiinţă unică, de natura divină, stă în spatele a tot ceea ce vedem în oglindă? Sau este divin tot ceea ce noi vedem în oglindă? Einstein, Eddington, Heisenberg, Bohm, sau chiar biologi precum Beck, Pribram, au afirmat deja direct sau indirect măcar una dintre aceste ipoteze. Pentru aceştia este evident că afirmaţiile ştiinţei sunt adevărate doar între limitele sale.

Dacă destul de recent, se credea că ştiinţa se poate substitui religiei şi spiritualităţii, căderea unei asemenea idei este evidentă şi inevitabilă. Greşeala ştiinţei se naşte din faptul că ceea ce era considerat drept o realitate dovedită şi de neclintit, se revelează cu trecerea timpului a fi doar efectul unor sisteme de coordonate intelectuale sau relative, proprii fiinţei umane, care deşi sunt logice şi juste în sine, sunt în final iluzii cărora nu le putem atribui validitate absolută. În schimb, în cazul speculaţiilor teologice, ce încearcă să împace teoriile ştiinţifice cu dogma, respingerea provine din lipsa de logică şi de credibilitate a acestora. Dar ce ne mai rămâne acum? Chiar şi „moartea lui Dumnezeu” proclamată de oamenii de ştiinţă şi de falşii teologi nu este decât moartea unei fantasme, pentru a revela adevărata existenţă a lui Dumnezeu.

Ajunşi în acest punct, după cum spune Aurobindo, cu ajutorul intelectului nu se mai poate face nici un pas. Atunci?

Atunci – toate religiile declară că Dumnezeu este indefinibil şi de nerostit – nu există oare muzica lui Mozart, nu există versurile lui Dante sau templul lui Buddha de la Bodhigaya, sau Luceafărul lui Eminescu sau Voroneţ? Ce sunt acestea? Sunt momentul în care se vede Identitatea Totului în Unitate, a întregului spectacol în raza de lumină care îl produce. Îl privim întotdeauna în oglindă, dar nu este decât simbolul Beatitudinii ce se află în noi. Oare care „adevăr” ştiinţific poate nega acest fapt, prin care arta este întotdeauna alta şi deci întotdeauna mai adevărată decât tot ceea ce nu este artă? Ştiinţa poate doar să spună că pentru ea lucrurile nu stau aşa cum le-a văzut Michelangelo în Capela Sixtină sau Grigorescu în icoane.

Pentru a concluziona, în cazul ştiinţei şi filosofiei occidentale vârful propus îl reprezintă cunoaşterea intelectuală. Pentru învăţătura orientală, acest vârf este, precum în artă, bucuria, beatitudinea interioară, măsura ultimă a tot ceea ce se caută în exterior. Cu ajutorul intelectului se poate împinge la extrem raţionamentul ştiinţific, dar dacă ne aflăm pe pragul intuiţiei universale, în locul în care se sfârşesc „dorinţa şi voinţa mea”, descoperim „Iubirea ce mişcă soarele şi stelele”, iar în chipul invizibil al lui Dumnezeu se revelează propria noastră efigie. Desigur, aici găsim toate celelalte chipuri şi ceva pe deasupra; putem afirma că în final, inteligenţa unei pisici este diferită dar potenţial egală cu a noastră şi chiar cu a unei celule.

yogaesoteric

Also available in: Français