În pragul falimentului moral

Editoral Yoga Magazin nr. 62

de Oltea Mutulescu

Concluziile raportului CSM despre cazul MISA sunt în stare să aducă omul pe calea dreptei credinţe. Cum? Citeşte şi se cruceşte. Iar citeşte, iar se cruceşte. Şi la finalul glorios rămâne aşa, pe gânduri şi îi vine să exclame: „Mare-i grădina lui Dumnezeu!”

Cu toate acestea nu-i greu de văzut că nu un impuls mistic i-a făcut pe investigatori să ajungă la asemenea concluzii, iar pe cei paisprezece din cincisprezece membri de frunte să le voteze cu un da hotărât. Ci o intenţie de mistificare. Adevărul a fost tratat de înaltul for al magistraţilor din România aşa cum fac trupele de intervenţie cu infractorii periculoşi: i-au sucit mâinile la spate şi i-au pus cătuşe. Au avut însă un regret făţiş că nu-i pot pune şi căluş în gură. Raportul, adică, se plânge de insistenţa admirabilă care îi face pe yoghini să-şi ceară drepturile de doi ani încoace. Şi e de părere că mitingurile MISA sub ferestrele Parchetului şi ale altor şi altor instituţii sunt presiuni la care  oamenii Justiţiei abia mai rezistă.

După luări ferme de poziţie ale unor inatacabile asociaţii pentru apărarea drepturilor omului precum Amnesty International şi APADOR-CH, după schimburi de scrisori între România şi comisari europeni care sesizează autorităţile cerând lămuriri despre persecuţiile suportate de yoghini, după respingerea de către Curtea Supremă de Justiţie suedeză a cerererii de extrădare şi acordarea dreptului de azil pentru profesorul Gregorian Bivolaru, CSM nu găseşte nici o vină procurorilor şi autorităţilor care răspund de felul cum s-au desfăşurat cercetările în dosarele MISA. Mai grav este însă că, în vechea tradiţie care sfidează adevărul şi trânteşte victima pe banca acuzaţilor, raportul CSM pretinde că yoghinii au făcut filmări cu actori pentru a înscena brutalitatea percheziţiilor de care se plâng. Iar aceste filmări ar fi fost trimise inclusiv Curţii Supreme de Justiţie din Stockholm şi altor foruri internaţionale. Ion Iliescu a dovedit mai multă decenţă când, interpelat în legătură cu brutalităţile din 14, 15 iunie a spus că minerii au făcut doar curat şi au plantat flori în Piaţa Universităţii. Cel puţin nu a ajuns să pretindă că studenţii şi alţi „golani” rupţi în bătaie în acele zile de teroare s-au lovit singuri cu ranga până s-au învineţit!

Dincolo de răsturnarea perversă de logică pe care o foloseşte, raportul Consiliului Suprem al Magistraturii este însăşi imaginea spaimei. Pentru că în momentul de faţă autorităţile nu au decât două variante: să recunoască tot ori să nege tot. Să recunoască tot antrenează instantaneu principiul dominoului. Adevărul despre cazul MISA şi Gregorian Bivolaru este, fără exagerare,  cutremurător. De aceea odată repus în drepturi depline ar clătina din temelii „sistemul ticăloşit”. Marea problemă o reprezintă complicitatea între structuri. Felul în care acestea şi-au dat mâna să facă posibile acţiunile din martie 2004, felul cum s-au acoperit una pe alta de doi ani încoace, de când reprezentanţii MISA şi-au susţinut testul de conştiinţă şi demnitate civică, cerând constant restabilirea adevărului şi a dreptăţii.

Aşadar, să recunoască tot costă scump, dar lasă Justiţiei o şansă de a-şi repara onoarea şi printr-un gest de curaj, de recunoaştere şi sancţionare a greşelilor să recapete încrederea opiniei publice. „Mea culpa”, se spune, este apanajul celor superiori.

Ceea ce par să nu se fi gândit însă cei paisprezece din cincisprezece înalţi magistraţi când au votat scenariul ştiinţifico-fantastic al notelor de inspecţie despre cazul MISA este faptul că a nega tot adevărul presupune un preţ chiar exorbitant. Şi nu e vorba numai de concluziile la care vor ajunge comisiile de experţi ai UE care au fost în martie la Bucureşti pentru a analiza progresele reformei. Reprezentanţii MISA i-au informat despre gravele încălcări ale drepturilor omului la care au fost supuşi yoghinii şi mentorul lor spiritual. Este foarte posibil prin urmare ca experţii UE să formuleze serioase îndoieli cu privire la felul cum se face justiţiei în România, iar aceste concluzii să conteze în procesul de integrare europeană a ţării noastre.

Cine plăteşte însă şi cine îndură consecinţele falimentului moral pe care îl presupune achitarea unui asemenea cost reprezintă teme obligatorii de meditaţie pentru cei care şi-au asumat sarcina imposibilă de a-i scoate basma curată pe procurori.

articol preluat din Yoga Magazin nr. 62
yogaesoteric
11 aprilie 2006

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More