Când spui «homeless-cerșetori», spui America. Cea mai mare sărăcie din SUA din toate timpurile la nivelul oamenilor de rând

Imaginea Americii este total compromisă de milioanele de cerşetori de pe trotuarele marilor oraşe…

Poate puţini dintre noi, care avem o locuinţă, ne putem imagina ce înseamnă să petreci un sfârşit de săptămână sau chiar un miniconcediu sau o vacanţă în adăposturile pentru oamenii străzii sau în stradă dormind pe cartoane şi înveliţi cu cârpe. Puţini dintre noi îşi pot imagina ce înseamnă să fi avut o casă şi o familie, după care sistemul capitalist să te împingă în stradă sau în adăposturi pentru cerșetori, în care să dormi alături de drogaţi, infractori, prostituate de ultimă speţă şi, în general, să ai de-a face cu jungla marilor oraşe americane.

În viziunea multora dintre noi, imaginea omului fără adăpost (homeless) este aceea a unui om în vârstă, beţiv, prost îmbrăcat, care întinde mâna pentru a primi nişte mărunţiş. Dar această imagine nu mai este de mult semnificativă în societatea americană şi tabloul este cu mult mai complex şi mai jalnic în acest fanion al capitalismului. Un număr impresionant de copii şi tineri, femei şi bătrâni nu au unde locui şi nu au o adresă în actele de identitate.

Poverty USA prezintă un raport prin care ne arată faptul că 1,6 milioane de copii americani sunt „cazaţi” în adăposturile pentru homeless sau în case de urgenţă…

În media niciodată nu se discută despre acest aspect, ba dimpotrivă, suntem asaltați de imagini cu săgeţi verzi orientate în sus ale creşterii remarcabile a stocurilor, în publicaţii mincinoase sau pe micile ecrane, cineva făcând comentarii asupra lor cu zâmbetul pe buze.

În SUA, numărul copiilor fără adăpost de la „sfârșitul” declarat al recesiunii, care în realitate încă mai continuă, a crescut cu peste 60%; deci numai în ultimii 2-3 ani. În acelaşi timp, America a devenit mai „bogată” la nivelul unui grup de infractori financiari cu acelaşi procent, 60%…

În parcările marilor lanţuri comerciale şi peste tot unde există lumină pe timp de noapte putem vedea sute şi mii de maşini în care dorm şi locuiesc cei din clasa de mijloc americană cu familiile lor, alţii cumpărându-şi rulote şi dormind în ele în locurile amenajate.

Criza spaţiilor de locuit şi sărăcia au cuprins America, în Los Angeles criza celor fără adăpost fiind în acest moment fără precedent.

Mulţi dintre americani se consolează cu situaţia şi îşi construiesc „paradisurile locuibile” în canale, sub poduri şi în diverse locuri insalubre, considerând sărăcia lucie o stare fără ieşire pentru ei. Unii dintre ei îşi amenajează aceste adăposturi subterane insalubre aducând acolo până şi Jacuzzi, devenind virali pe youtube… ca o ruşine de proporţii pentru „cea mai bogată țară a lumii”, în cel mai „prosper” sistem capitalist al planetei.

În Los Angeles, consiliul de conducere al oraşului a fost nevoit să declare stare de urgenţă datorită acestor oameni ai străzii şi numărului lor în creştere exponențială, mulți fiind veniţi chiar din alte oraşe, datorită climei favorabile de aici.

Pentru mulţi poate părea imposibil de crezut, însă numărul persoanelor fără adăpost în New York City – cel mai „bogat” oraş al planetei – este cel mai mare din toate timpurile şi în permanentă creştere… mai bine de jumătate din locuitorii oraşului fiind în situaţia limită că pot oricând să ajungă în stradă.

Jumătate dintre locuitorii marii metropole americane New York City sunt „vizaţi” de sărăcia creată de sistem, pentru a ajunge în adăposturile homeless, iar peste 60% dintre locuitorii oraşului nu au fonduri economisite sau la care pot apela, nici măcar pentru a rezista o perioadă de trei luni, după cum arată raportul Association for Neighborhood and Housing Development.

Culmea sărăciei se poate spune că a fost atinsă în Tennessee, unde un grup numeros de femei în vârstă se pare că au înţeles că America este în genunchi economic, ele începând să recicleze saci de plastic pentru confecţionarea unor saci de dormit pentru oamenii străzii! Acest grup, care se numeşte The bag ladies, reprezintă un semnal de alarmă pentru dezastrul de proporţii care are loc în acest moment în „cea mai bogată țară a lumii”.

Citiți și:

Noi dovezi şocante dar edificatoare că este iminent colapsul SUA

Unii americani renunţă la cetăţenia americană, iar alţii părăsesc Statele Unite pentru a primi îngrijire medicală în alte ţări…

Americanii au ajuns să-și urască zdravăn guvernanții

 

yogaesoteric
18 februarie 2017

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More