Capcane care vă sabotează evoluţia spirituală
„Oricare ar fi practica sau învăţătura spirituală pe care o urmaţi, ego-ul adoră să stea la pândă pentru a-şi însuşi spiritualitatea în vederea propriei sale supravieţuiri şi propriului interes.ˮ – Chögyam Trungpa, Depăşirea materialismului spiritual
Evoluția spirituală este o suită de experienţe prin care cu toţii trecem, odată ce am experimentat procesul trezirii spirituale. Pe măsură ce începem să descoperim adevărul a ceea ce suntem, dezvoltăm o legătură cu esenţa noastră adevărată, cu natura noastră reală sau Sinele nostru superior.
Pe măsură ce înaintăm pe calea spirituală, esenţa noastră ultimă începe să înflorească precum o floare de lumină, adânc în inima noastră. Şi cu cât renunţăm mai mult la bagajul emoţional nefast, la credinţele și perspectivele eronate, deformate sau perimate, cu atât mai profund simţim esenţa noastră Dumnezeiască. Când avem grijă de grădina noastră interioară, experimentăm din ce în ce mai multă iubire, înţelepciune, pace şi unitate, pe măsură ce natura noastră reală ni se revelează gradat.
Şi totuşi, analogic vorbind, grădina noastră interioară poate fi năpădită de buruieni, molimă şi forme de poluare ce ajung să distrugă toate aspectele frumoase pe care le-am cultivat. Uneori, ajungem să ne sabotăm creşterea lăuntrică fără să ne dăm seama de aceasta.
Ce este evoluția spirituală?
Evoluția spirituală este procesul de trezire la adevărata noastră natură, menire şi potenţial. Când urmăriți un proces de creştere spirituală, experimentați o expansiune a conştiinţei şi a puterii de pătrundere, ce este cunoscută şi sub numele de conştiinţă superioară. Toate procesele de evoluție spirituală au un singur scop: să ne ajute să ne trezim Sufletul şi să ne revelăm Sinele Suprem Nemuritor – ATMAN. Odată ce ați reușit să vă revelați Sinele Suprem, veți experimenta ceea ce se înţelege prin Iluminare, Paradis, stare de Unitate, și în final veți atinge starea de eliberare spirituală ultimă, sau MOKSHA.
11 capcane ce îţi sabotează evoluția spirituală
„Aceasta nu este o călătorie despre cum să devenim ceva sau cineva. Este vorba despre cum să nu devenim ceea ce nu suntem.ˮ – Adyashanti, Sfârşitul lumii tale
Călătoria spirituală este în mod obișnuit plină de tot felul de capcane. Aceste capcane nu sunt unele fizice, ci mentale şi sunt de obicei numite forţe anti-trezire.
Având în vedere că procesăm viaţa mai ales prin intermediul minţii, există tendinţa de a aborda spiritualitatea tot de pe nivelul mental. Problema în acest caz este că spiritualitatea nu poate fi cuprinsă de mintea limitată. Odată ce spiritualitatea a fost redusă la un gând, ea încetează să îşi păstreze adevărata ei esenţă şi, dimpotrivă, devine o credinţă sau dogmă limitatoare. Cu alte cuvinte, spiritualitatea îşi pierde esenţa vie, permanent fluidă, odată ce este „compartimentată” în interiorul minţii.
Gândiți-vă la acest aspect în felul următor: ați simţit vreodată o mare uimire şi minunare în faţa a ceva frumos şi încântător precum un răsărit de soare? Momentul în care vă opriți din a vă scufunda în emoţia sublimă trezită de acel răsărit şi începeți să faceți poze sau să îl descrieți în mesaje-text, este momentul în care nu mai sunteți prezent cu adevărat acolo, în experiența acelui răsărit, ci îl filtrați prin intermediul gândurilor sau printr-o anumită lentilă. Acelaşi lucru se poate spune şi despre spiritualitate.
Cu cât folosim mai mult mintea pentru a ne apropia de Sine, cu atât mai mult ne îndepărtăm de el. Dar atunci când renunţăm la gânduri şi ne permitem pur şi simplu să avem experiența Sinelui, imediat ne vom simţi din nou acasă. Este, analogic vorbind, ca atunci când mergeți spre soarele aflat la orizont gândindu-vă că veți ajunge la el, dar nu veți reuşi niciodată, căci este o iluzie. Dar când vă opriți şi simţiți prezenţa soarelui strălucind chiar pe pielea voastră, nu mai este necesar să faceți nici un efort.
Este dificil pentru noi, ca fiinţe orientate preponderent mental, să devenim conştienţi de propriile gânduri, deoarece am fost învăţaţi de la o vârstă foarte fragedă să ne identificăm cu ele. Dar odată ce începem să ne observăm gândurile şi modul în care ele tind să ne saboteze fericirea, vom experimenta o adevărată creştere spirituală.
În cele ce urmează vă prezentăm 11 dintre cele mai obişnuite capcane în care putem cădea pe calea spirituală. Atunci când nu avem suficient discernământ spiritual, nu suntem vigilenți și ne confruntăm cu astfel de căderi, ele atrag după sine multă durere şi suferinţă.
Urmăriți să identificați câte dintre aceste capcane sunt prezente în viaţa voastră:
1. Capcana „şuntării” spirituale
Şuntarea spirituală este situaţia în care folosim spiritualitatea pentru a evita, suprima sau scăpa de anumite emoţii sau situaţii de viaţă. Tipurile obişnuite de „şuntare” spirituală includ:
• anestezierea emoţiilor prin reprimarea „spiritualăˮ şi evitarea lor;
• obsesia nesănătoasă şi ataşarea de „pozitivˮ (de exemplu, gândirea pozitivă) şi adoptarea unei măşti „drăguţeˮ pasiv-agresive;
• judecarea critică a defectelor altei persoane sau ale personalității ei;
• fobia de furie;
• incapacitatea de a stabili limite personale clare;
• compasiune oarbă sau toleranță excesivă (în detrimentul propriei persoane sau a altora);
• încercarea de a „anihilaˮ cu forţa ego-ul şi condamnarea acestuia ca fiind „răuˮ;
• detaşare exagerată;
• a rămâne blocat într-o spiritualitate teoretică şi credinţe dogmatice despre „adevărˮ;
• negarea responsabilităţii proprii şi mutarea ei asupra unei fiinţe superioare – îngerul păzitor, ghidul spiritual;
• iluzia de a fi atins un nivel spiritual superior;
• utilizarea neadecvată a unor practici spirituale pentru a scăpa de emoţii neplăcute – de exemplu, recurgerea la practici meditative superficiale pentru a te disocia de emoţii, în loc de a le alchimiza sau de a le transcende.
2. Capcana superiorităţii
Aceasta se manifestă ca tendinţa de a-i „privi de dusˮ pe alţii care nu sunt atât de „avansaţi ca nivel de conştiinţăˮ sau „treziţiˮ din punct de vedere spiritual. Capcana superiorităţii poate fi privită şi ca un sentiment subtil de a „fi mai bunˮ decât alţii care nu sunt „spiritualiˮ. În cazuri extreme, această capcană poate apărea ca o tendinţă de a-ţi bate joc sau de a vorbi urât la adresa celor pe care îi consideri „adormiţiˮ, „orbiˮ sau ca fiind „oile” societăţii. Acest tip de comportament reactiv poate fi văzut adeseori la cei care abia s-au „trezit” față de adevărata stare a lumii, şi care au obţinut doar o creştere spirituală minimă. Este necesar să ne aducem aminte că fiecare face tot ceea ce poate, pe nivelul său de conştiinţă. Când va veni timpul, şi ei se vor trezi.
3. Capcana de a încerca să îi trezim spiritual cu forţa pe ceilalţi
Odată ce ne-am trezit din „matrixˮ, de obicei vrem cu disperare ca şi cei dragi nouă şi prietenii noştri să se trezească. Putem vedea în ce durere şi iluzie se află ceilalţi şi aceasta face să crească în noi dorinţa intensă de „a le arăta adevărulˮ. Oricum, adeseori încercarea noastră de a trezi pe alţii cu forţa eşuează în scurt timp. Chiar dacă avem intenţii bune, dorinţa noastră de a îi „salvaˮ pe ceilalți provoacă în ei reacții opuse, în moduri în care îi înfurie atât pe ei cât şi pe noi. Cu cât ei sunt mai puţin receptivi la încercările noastre de „a-i treziˮ, cu atât mai frustraţi şi alienaţi devenim. În cele din urmă, încercând să-i forţăm pe alţii să se trezească, ajungem să îi rănim şi pe ei şi pe noi. Această capcană generează multă furie şi neînţelegere, care conduce la întărirea egoului şi sabotarea propriei evoluții spirituale. Lăsaţi-i pe ceilalţi să se trezească atunci când sunt pregătiţi.
4. Capcana de a ne dori să-i ajutăm pe ceilalți
Această capcană seamănă mult cu cea precedentă, cu excepţia faptului că este mai orientată spre a da sfaturi altora. Nu este nimic rău în a dori să-i ajutăm pe ceilalți, atâta timp cât le respectăm limitele. Dar uneori dezvoltarea unei perspective spirituale expansionate dă egoului oportunitatea de a se simţi mai „cunoscătorˮ decât alţii care sunt încă prinşi în iluzie. Când este dat un sfat care nu a fost cerut, rezultatele pot fi dezastruoase (vă puteţi gândi la mânie, supărare, jignire etc.).
Dorinţa de a-i ajuta pe ceilalți poate fi folosită ca o modalitate de a scăpa de propria nevoie de a ne ajuta pe noi înşine. Sub masca de a fi „spiritualiˮ şi compasivi, ajutorul oferit celorlalţi poate fi doar o altă formă de „şuntare” spirituală.
5. Capcana de a dori să revoluţionăm lumea
Odată ce ne-am trezit şi vedem minciunile şi corupţia prezente în societatea de azi, mulţi dintre noi doresc cu disperare să transforme lumea. Cădem în capcana de a gândi că libertatea, cinstea şi dreptatea pot fi create prin modificarea sistemului exterior. Astfel ajungem să adoptăm o mentalitate de tipul „noi împotriva lorˮ şi „dezbină şi cucereşteˮ, care este produsul viziunii înguste a egoului. Nu realizăm că de fapt nu facem nimic altceva decât să alimentăm sistemul corupt care depinde de furie şi haos pentru a supravieţui şi a se dezvolta. În loc să înţelegem că adevărata transformare vine dintr-o revoluţionare interioară a fiecăruia dintre noi, ne lăsăm prinşi în căutarea unei revoluţionări exterioare, ce este fragilă şi trecătoare.
6. Capcana lipsei de însemnătate
Odată ce am experimentat stări dumnezeieşti şi transcendente în care devenim Una cu tot, putem cădea în capcana nihilismului spiritual după ce experienţa respectivă dispare. Cu alte cuvinte, odată ce realizăm, din perspectiva Universului că, în cele din urmă, nimic din ceea ce facem nu contează pentru că totul trece, putem cădea într-o stare mentală depresivă. Folosind adevăruri precum „totul este o iluzieˮ, persoana care cade în această capcană tinde să filtreze viaţa prin intermediul minţii. Agăţându-ne mental de aceste adevăruri, ele devin credinţe pe care egoul le foloseşte ca scuză pentru a se simţi, în mod paradoxal, separat de existenţă.
7. Capcana de a evita responsabilităţile zilnice
Unii devin atât de infatuaţi că se află pe o cale spirituală încât evită să se ocupe de treburile zilnice, obişnuite. Această formă de fugă de realitate poate duce la tendinţa de a suge ca o lipitoare de la alţii, la neplata facturilor, evitarea taxelor, obsesia de „a trăi în afara reţeleiˮ etc. Când evitarea responsabilităţilor zilnice este afişată ca o insignă ce reprezintă un nivel de conştiinţă mai elevat sau mai „spiritualˮ, aceasta este tot o formă de egoism mascat. Evitarea responsabilităţilor obişnuite care nu sunt percepute ca fiind „suficient de spiritualeˮ poate fi de asemenea o formă de distragere pe care egoul o foloseşte pentru a ne limita evoluția spirituală. Cu cât eşti mai preocupat şi chiar obsedat de a trăi o viaţă care să arate spiritual în exterior, cu atât mai mult te distanţezi de efortul tău de transformare interioară. Uneori este necesar să hrănim rechinii pentru a ne bucura de o viaţă liniştită şi echilibrată.
Amintiţi-vă această veche butadă Zen: „Înainte de Iluminare: tăiam lemne, căram apă; după Iluminare: tai lemne, car apăˮ. Avem nevoie să fim umili şi să recunoaştem că viaţa obişnuită de zi cu zi este locul perfect pentru a creşte şi a ne maturiza spiritual.
8. Capcana auto-victimizării
La scurt timp după ce experimentăm o trezire spirituală şi realizăm nebunia lumii, adesea ne blocăm într-o atitudine de auto-victimizare. Începem să percepem lumea ca pe o „închisoareˮ şi pe ceilalţi oameni ca fiind „captiviˮ sau chiar „cei care captureazăˮ. Şocul trezirii ne poate arunca într-o spirală a anxietăţii şi paranoiei. Inevitabil, putem începe să ne simţim victime, ceea ce conduce la învinuirea altora şi a guvernanţilor pentru modul în care ne simţim. Capcana spirituală a auto-victimizării poate fi observată din plin pe platformele de socializare, care deseori tind să devină un partid al milei pentru novicii spirituali. În cele din urmă este necesar să realizăm că de fapt gândurile noastre sunt cele care ne fac să suferim, nu alţi oameni sau diferite situaţii. Odată ce ne asumăm responsabilitatea pentru propriile viziuni şi credinţe, ne vom recăpăta forţele.
9. Capcana complexului Salvatorului
Această capcană este corelată cu o alta menţionată anterior – capcana de a dori să-i ajutăm pe alţii. Capcana Salvatorului este adoptată de oamenii care au un anumit sentiment de superioritate faţă de restul umanităţii. Senzaţia lor de a fi „diferiţiˮ şi „mai elevaţi spiritualˮ îi poate face să se simtă ca şi cum ei sunt predestinaţi să salveze lumea. Complexul Salvatorului poate de cele mai multe ori să fie văzut în cercurile de „lucrători ai luminii / seminţe stelare / vindecătoriˮ care tind să se pună pe ei înşişi pe un piedestal, considerând că este datoria lor cosmică să „salveze planetaˮ. Această percepţie se corelează cu credinţa că este ceva „greşitˮ cu realitatea şi că ceilalţi oameni sunt „defecţiˮ şi este necesar să fie reparaţi (ceea ce reprezintă o perspectivă a egoului). Această percepţie întăreşte, de asemenea, sentimentul egotic de a fi „specialˮ și al importanţei de sine.
Complexul Salvatorului poate merge încă un pas mai departe, devenind complexul martirului. Martirii consideră că ei este necesar să „ducă poverileˮ altora. Evident, acesta este un mod extrem de nesănătos de a trăi, care imită în mod prostesc povestea lui Iisus. Prin purtarea pe umeri a durerii altora, martirii evită să îşi asume responsabilitatea pentru propria fericire şi susţin comportamentul imatur al altora.
10. Capcana ataşamentului
După experimentarea unor stări mistice profunde şi de expansiune a conștiinței, care deseori apar după o creştere spirituală semnificativă, de obicei apare ataşamentul faţă de experienţele respective. Poate fi dureros să cobori de la înălţimea acestor experienţe şi să revii la realitatea obişnuită, „neiluminată”. Ne putem ataşa de asemenea de „poveştileˮ şi credinţele noastre despre spiritualitate. Deoarece mintea caută să înţeleagă aceste experienţe transcendente, ea se va agăţa adeseori de diferite idei, ca o formă de control. Dar cu cât ne ataşăm mai mult de propriile credinţe, poveşti, dorinţe şi interpretări mentale, cu atât mai mult suferim. Uităm că totul trece, chiar şi experienţele transcendente. Iluminarea nu este o destinaţie, este o abandonare totală; o transformare fundamentală a modului în care privim viaţa.
Ataşamentul este probabil cea mai des întâlnită capcană care ne sabotează evoluția spirituală. Pe de o parte, ataşamentul faţă de anumite idei ne ajută să creştem, dar în cele din urmă, acele idei la care nu reuşim să renunţăm, sfârşesc prin a ne împiedica evoluția spirituală. Când ideile devin mai degrabă „pături protectoare”, decât catalizatori pentru creşterea spirituală, aceasta este o problemă. Este necesar să înţelegem că libertatea nu poate fi experimentată prin minte. Libertatea este trăită atunci când renunţăm la ataşamentul faţă de propriile gânduri.
11. Capcana de a ne baza pe răspunsuri venite din exterior
Pe măsură ce progresăm pe calea spirituală, este normal şi benefic pentru noi să căutăm susţinere din exterior. Lecturarea unor cărţi adecvate, frecventarea de workshop-uri şi seminarii pe teme de spiritualitate, practica unor retrageri spirituale, a tehnicilor holistice şi urmarea sfaturilor pe care ghidul spiritual ni le oferă – toate acestea ne ajută în creşterea noastră spirituală. Totuşi, după o perioadă, adeseori devenim dependenţi de răspunsuri din exterior, pentru libertatea şi fericirea noastră. Această capcană poate fi observată la mulţi căutători spirituali, care ajung să aibă o atitudine pasivă și de dependență.
În cele din urmă, obişnuindu-ne să căutăm în mod constant în exteriorul nostru răspunsuri la ceea ce ne preocupă, uităm de prezenţa în noi înșine a propriului Sine Dumnezeiesc Nemuritor, ATMAN. Uităm că sursa ultimă a ghidării spirituale şi a înţelepciunii provine din interiorul nostru şi continuăm să căutăm în exterior aspecte care considerăm că ne vor „iluminaˮ.
Este necesar să ne oprim, să luăm o pauză şi să reflectăm asupra călătoriei noastre spirituale. Căutăm de fapt experienţe spirituale la prima mână sau la mâna a doua, preluate de la alţii? Nu uitaţi să căutaţi în interior propriile voastre răspunsuri, deoarece prin comuniunea cu Sinele vostru veţi experimenta în cele din urmă libertatea.
Pentru a identifica şi a ne elibera din aceste capcane, este necesar să fim complet sinceri cu noi înşine și să fim dispuşi să recunoaştem că am luat-o pe o cale greşită şi am alunecat la nivelul egoului. Vom beneficia, de asemenea, foarte mult de pe urma explorării umbrelor personalității noastre şi a credinţelor noastre eronate.
Nu vă faceţi griji inutile dacă aţi căzut în oricare dintre aceste capcane. Cu toţii suntem ademeniţi de ego. Poate fi foarte greu de sesizat pentru noi, în mod clar, momentul în care egoul „spiritualizeazăˮ anumite credinţe şi idei. Cu cât sunteţi mai deschis, umil şi onest, cu atât mai lesne veţi putea descoperi aceste trucuri ale minții şi să vă eliberaţi din capcana lor.
Să nu vă fie frică de întuneric. Să nu vă fie frică să greşiţi. Orice experiență, oricât de dureroasă ar fi, reprezintă o şansă de a învăţa. În definitiv, tot ceea ce căutați este Sinele Suprem Nemuritor, ATMAN.
Citiți și:
Unele obstacole, dificultăți și capcane care apar fie când ne hotărâm să urmăm sau să avansăm pe o cale spirituală, fie când aspirăm să trăim o viață spirituală profundă și rodnică
Mata Amritanandamayi despre Sine şi Ego
yogaesoteric
3 aprilie 2019
