Căpitanul Emil Străinu și „Cazul Trosca”

Declarație în nume propriu

Faptele și evenimentele relatate în continuare se referă strict la ziua de 24 decembrie 1989.

Eu, căpitanul Emil Străinu, mă aflam în acea dimineață în dispozitivul de luptă creat în incinta curții Ministerului Apărării Naționale pentru apărarea acestuia împotriva atacurilor așa-zișilor „teroriști”. În acea dimineață se trăgea sporadic din blocurile din fața ministerului și se răspundea cu foc la gura țevii de către apărătorii din curtea ministerului. Făceam parte dintr-un detașament format numai din ofițeri de stat major din Aviație, Radiolocație, Artilerie și Rachete Antiaeriene aflat sub comanda comandorului (pe atunci) dr. de aviație Aureliu Cioabă. Detașamentul acționa pe grupări de apărare de infanterie în diferite puncte ale dispozitivului de apărare a M.Ap.N., fiind înarmați cu AKM-74, fiecare combatant avea 120 cartușe calibru 7,62 mm.

În vârtejul evenimentelor mulți membri ai Detașamentului se răspândiseră prin tot dispozitivul de apărare și primeau tot felul de ordine de la ofițeri ai Marelui Stat Major care uneori erau contradictorii și nerealiste. De aici multe probleme din cauza cărora uneori era să ne împușcăm între noi. Ofițerii din M.St.M. ce conduceau apărarea nu cunoșteau dispozitivul de apărare al ministerului și deciziile de „luptă” erau luate aleator fără a ține cont de organizarea generală a dispozitivului de luptă.

În acea dimineață, comandorul Cioabă Aureliu a luat patru măsuri organizatorice care priveau acest detașament:

‒ Membrii detașamentului să nu mai execute niciun ordin decât cele directe de la Comandantul de Detașament sau șefii de grupe numiți de către acesta. Se stabilise patru șefi de grupe pe cele patru specialități: Aviație; Radiolocație; Artilerie Antiaeriană și Rachete;

‒ Din ordinul Comandantului de Detașament, ofițerii piloți au fost scoși din dispozitivul de apărare, scoși din luptă și dislocați într-o clădire ce se afla în afara zonei de foc așteptând noi ordine.

‒ Ofițerii din Detașament au fost scoși din dispozitivul de luptă din „linia întâi” (gardul ministerului) și trecuți în linia a doua în poziții de foc întărire ‒ clădiri, barăci etc. și înlocuiți cu militari în termen de infanterie.

‒ S-a ordonat să nu se mai execute foc împotriva aeronavelor ‒ elicoptere și avioane ‒ ce survolau la mică înălțime ministerul.

Dispozitivul de la M.Ap.N. a fost atacat de un elicopter I.A.R. 330 Puma, iar apărătorii au ripostat deteriorându-l, acesta avea pe bord și coadă steagul tricolor pe orizontală. Elicopterul ‒ se spunea de către apărătorii de pe latura dinspre Ghencea ‒ că ar fi aterizat forțat undeva în zona Ghencea, iar după un timp a decolat continuând să scoată fum……. La plecare, elicopterul cu fum după el a mai trecut o dată pe deasupra ministerului și a executat rafale de foc cu proiectile reactive nedirijate (P.R.N.D.) în direcția dispozitivului de apărare de la minister și unitățile militare din zona Ghencea.

Ulterior a venit și un avion de vânătoare bombardament de tip MIG 23 ce a survolat ministerul de mai multe ori și a tras cu P.R.N.D. împotriva zonei cu unități militare din perimetrul Ghencea…….

În jurul orei 10:30-11:00, la comandorul Cioabă s-a prezentat un lt. col. de infanterie numit Voicu ce conducea dispozitivul de apărare din zona „poarta principală acces M.Ap.N.” ce era blocată cu TAB-uri și apărată cu tancuri. Acesta a cerut comandorului Cioabă doi voluntari pentru o misiune în afara dispozitivului ministerului. Nu a vrut să se ofere nimeni și în acest context m-am oferit voluntar. Cioabă nu a vrut să numească pe nimeni și Voicu a fost necesar să se mulțumească cu un singur voluntar, adică cu mine…….

Înainte de a pleca, comandorul Cioabă m-a întrebat dacă mă răzgândesc și am spus că nu renunț la misiune. Am plecat la poarta unde mă aștepta o grupă de zece militari înarmați cu AKM-74. Grupa de militari era pestriță ‒ după semnele de armă erau: infanteriști, tanchiști, artileriști ‒ la comanda căreia era necesar să recuperăm muniția din A.B.I.-urile detașamentului lt.col. Trosca ce fuseseră uciși în fața ministerului cu două nopți înainte.

Menționez că recuperarea lăzilor cu muniție, încărcătoare, arme pierdute se făcea sub schimbul sporadic de focuri între cei ce trăgeau asupra ministerului și apărătorii ministerului. Înainte de a ieși pe poartă, lt. col. Voicu mi-a cerut să mă apropii și mi-a spus la ureche:

„Stai liniștit, numai noi tragem! Din blocuri nu vor fi gloanțe ci numai lumină și zgomot!” și mi-a făcut semn cu ochiul, împingându-mă spre poarta. Moment la care evident am rămas perplex! Timp de vreo oră am strâns și cărat în minister toată muniția din TAB-uri, chiar și cea trasă ‒ așa primisem ordin ‒ sub rafalele năucitoare de apărare al celor din minister care de dincolo de gard trăgeau „peste” noi în blocurile din față de unde se auzeau rafale, focuri sporadice de armă și la unele din ferestre se vedea „foc la gura țevii” de culoare roșie aprinsă ….… dar nu a fost nimeni rănit sau împușcat din grupa pe care o conduceam. După ce am terminat, m-am prezentat la comandorul Cioabă și am raportat îndeplinirea misiunii fără probleme.

În jurul orei 14.00, lt. col. Voicu a venit iar la comandorul Cioabă și i-a cerut din nou trei voluntari care să meargă în afara incintei ministerului cu altă misiune. Iarăși nu a vrut să se ofere nimeni voluntar și atunci m-am oferit eu, din nou. Voicu a întrebat răstit dacă se mai oferă cineva și după 2-3 minute s-a oferit și colegul meu de grupă căpitanul Motea Sorin. Comandorul Cioabă a aprobat voluntariatul și am plecat din nou spre poartă. La poartă am primit misiunea. De fapt, Voicu a primit-o prin stație personal și am auzit-o și noi……. Aceasta era următoarea: „Din ordinul personal al ministrului Apărării Naționale, gen. col. Nicolae Militaru: « Era necesar să împiedicăm pe oricine voia să fotografieze sau să filmeze locul luptei detașamentului lt. col. Trosca, folosindu-ne chiar de forță»”.

Ni s-a ordonat la nevoie să folosim focuri de „descurajare”……. Dar după ce am ieșit din curtea ministerului, realitatea a fost alta. În pauza dintre „schimbul de focuri”, care devenise doar sporadic, locul incidentului fusese „inundat” de civili care trecuseră la profanarea cadavrelor. Erau câteva zeci de civili, femei și bărbați ce profanau trupurile morților. În acest context m-am înțeles cu cpt. Motea să rămânem în expectativă și eu am mers la poartă și i-am raportat situația lt. col. Voicu, situație care de fapt o vedea și el direct de la postul său de la poartă.

Lt. col. Voicu s-a enervat și l-a apelat pe ministru prin radio care i-a spus: „Lăsă-i d***u’ să se holbeze la ei……. Dar vezi să nu filmeze sau să fotografieze”. M-am întors la cpt. Motea și ne-am înțeles din nou să nu ne amestecăm, să rămânem deoparte……. Între timp, niște civili au început să arate spre un alt civil strigând că este securist. L-am legitimat și a prezentat buletinul și o legitimație de inginer de la „Uzinele 23 August”, dar civilii au continuat să țipe și voiau să-l bată pentru că ei știau că este securist.

Motea i-a verificat restul actelor în timp ce eu țineam la distantă civilii ce voiau să-l bată. În portofel, Motea a mai găsit o legitimație de lt. col. ing. M.Ap.N. pe același nume. În mod ciudat, tipul a tăcut și nu a explicat nimic. L-am luat și l-am predat la poartă în urletele mulțimii dezlănțuite care striga că este terorist. Într-un târziu, în timp ce era predat unor ofițeri, unul dintre tanchiști l-a recunoscut și a spus că este lt. col. ing. de armată de la secția militară de la „Uzinele 23 August”……. Cu toate astea a fost arestat.

Între timp, a sosit o subunitate mixtă de parașutiști și infanteriști/cercetași care a început scotocirea în blocurile de unde se trăgea, dar schimbul de focuri s-a reluat și noii veniți sunt anunțați prin radio să se retragă în TAB-urile din fața ministerului. Un maior inginer în uniformă de trupe de securitate, ce se afla lângă poartă și privea interesat desfășurarea evenimentelor, a zis ca pentru el: „Au schimbat bateriile, începe din nou dansul”. După care s-a urcat într-un automobil Dacia și a plecat spre cartierul Drumul Taberei. Tot cam atunci au apărut mai mulți ziariști străini pe care i-am îndepărtat spunându-le că va exista un comunicat oficial și o conferință de presă cu tot ce s-a petrecut la M.Ap.N. Apoi au început iarăși să se audă focuri răzlețe de peste tot.

La un moment dat a sosit un autoturism Dacia 1300 și din el au coborât doi cetățeni tineri și, în mod ciudat, au venit exact la mine și mi-au cerut voie să filmeze cu o cameră video. Le-am spus că nu este voie, dar ei n-au plecat, rămânând rezemați de mașină și privind la mulțimea care profana cadavrele celor uciși. Eu și Motea eram nemulțumiți de situație. Motea mi-a spus că el nu mai poate vedea spectacolul acesta. Discutam de ceva vreme pe subiect, amândoi fiind foarte revoltați de ceea ce se petrecea la locul „măcelului”.

„Unde sunt doi militari unul este șeful” ‒ așa spune regulamentul militar. Lt. col. Voicu discuta numai cu mine, iar comandorul Cioabă mă însărcinase pe mine cu misiunea. Așa că am hotărât să iau totul asupra mea……. L-am trimis pe Motea să-i spună lui Voicu că l-am trimis la Cioabă să mai aducă întăriri, dar el în fapt a rămas la detașament. Eu am hotărât pe proprie răspundere să-i las pe cei doi să filmeze ca să rămână totul pentru Istorie, ceea ce am și făcut. I-am chemat să filmeze și mai mult decât atât, am prezentat eu totul. Nu știam la vremea aceea cât urma să mă coste acest gest, dar nu-mi pare nici acum rău că l-am făcut……. cu toate consecințele nefaste ce au urmat și pe care le trag și astăzi.

Cei doi au filmat tot ce era de filmat, eu am prezentat totul în film, pe un ton neutru. După filmare cei doi au spus că vor să ducă filmul la Televiziune să fie dat în seara aceea la telejurnal. Menționez că nu-i cunoșteam pe cei doi și nici acum nu știu cine au fost. În momentul când cei doi s-au urcat în mașină să plece spre televiziune, din curtea ministerului a început să se tragă asupra mea și asupra mașinii. Neavând unde să mă adăpostesc, m-am urcat în mașină și pentru moment am reușit să scăpăm, plecând în trombă, fugind de focul care devenise din ce în ce mai puternic sub privirea cpt. Motea și a lui lt. col. Voicu, care asistau îngroziți la desfășurarea evenimentelor din fața M.Ap.N.

Când am ajuns cu mașina la Academia Militară, apărătorii acesteia au deschis focul împotriva noastră. Am ieșit pe geam strigând că sunt ofițer al armatei și ducem un mesaj de la Minister la Televiziune. Un ofițer de grăniceri, coleg de an cu mine, m-a recunoscut și a oprit focul împotriva noastră. I-am explicat ce urma să facem și ne-a lăsat în pace. După aceea am oprit la statuia din fața Academiei Militare și ne-am sfătuit ce să facem. Cei doi nu aveau nicio șansă să ajungă la televiziune singuri deoarece se trăgea de peste tot.

De la monument am luat o eșarfă tricoloră de la o coroană și am hotărât să merg cu ei la televiziune. Cu eșarfa în mâna dreaptă și cu țeava armei scoasă pe geam am reușit să trecem opt baraje de revoluționari, militari și miliție ‒ Batalionul asigurare a liniștii și ordinii publice (B.A.L.O.P.). Cei doi, deși nu erau militari erau deosebit de curajoși și voluntari în acțiuni ascultându-mi ce le ceream să facă pentru a scapă toți cu viață și a nu fi răniți.

Totul a fost relativ bine înaintând printre focuri sporadice până la Televiziune. Aici am fost primiți cu un baraj de foc al parașutiștilor, iar un ofițer de parașutiști a ieșit cu un AKM-74 cu pat rabatabil în față și a tras o rafală în aer cerând să ne predăm, altfel vor trage cu tancul în noi. Ofițerul era în legătură radio cu un tanc ce avea turela spre noi. L-am recunoscut pe căpitan și el pe mine ‒ ne cunoșteam ‒ și mi-a cerut să mă apropii. Celor doi li s-a cerut să tragă mașina lângă unul din tancuri și să rămână în mașină.

Condus de căpitanul de parașutiști căruia îi explicasem de ce venisem, am fost dus într-o încăpere de lângă studioul 4 unde era aparatură video. Un tip civil în costum negru și cravată mi-a luat caseta și a dispărut cu ea pentru un timp. După care a venit, a copiat caseta în fața mea și mi-a spus că: „Dacă mai trăiești până dimineață, o să o vezi la știri”! Eu m-am prezentat, am vrut să dau mâna cu el, dar nu mi-a răspuns la salut și mi-a zis să-l urmez. M-a condus la căpitanul ce mă primise cu focuri de armă și m-au lăsat pe un hol spunând să aștept puțin.

Acel civil părea a fi un șef, ceva acolo în televiziune. De atunci nu l-am mai văzut niciodată. Când au intrat pe hol niște parașutiști au trântit o ușă ducând un alt parașutist rănit și atunci curentul a deschis și ușa de la camera unde erau cei doi ‒ era un birou ‒ și am auzit când civilul ia ordonat căpitanului: „Îi lași să iasă după care îi lichidezi……. Recuperezi armele și caseta mi-o aduci mie……. pe ei o să-i ridicăm dimineață!”. Apoi a intrat în încăperea cu aparatură video……. Civilul nu și-a dat seama că eu auzisem ordinul.

Pe hol era tărăboi cu rănitul……. Căpitanul a dat niște ordine apoi mi-a dat caseta și mi-a spus: „Hai, că este necesar să te scot de aici!”. L-am întrebat pe căpitan: „Și acum ai să ne lichidezi?”. A răspuns cu o înjurătură……. apoi a adăugat: „Eu nu primesc ordine de la filfizoni! Vei coborî cu mine pe lângă zid, te duci și te urci în mașină, o porniți și după ce eu dau ordin la ai mei să tragă în clădirea din față……. aștepți ca cei de acolo să răspundă cu foc împotriva noastră și atunci demarați în viteză. Îți urez noroc!”. Am dat mâna cu căpitanul și i-am răspuns: „Să trăiți tovarășe căpitan! Sper să ne revedem……. după!”.

Am băgat caseta sub manta și am plecat tiptil spre mașină. Când am închis portiera i-am zis repede șoferului ce este necesar să facem. După ce a pornit focul parașutiștilor, la câteva zeci de secunde a început să se tragă și de vis-a-vis……. Am pornit în trombă și am luat direcția spre M.Ap.N. Nu mai știu prin câte baraje am trecut din nou spunând de această dată că ducem un mesaj de la Televiziune la Ministerul Apărării. Singura problema am avut-o la Podul de la Eroilor unde erau niște țigani înarmați foarte agresivi și beți, cu arme specifice gărzilor patriotice ‒ carabine ‒ și care opreau toate mașinile sub pretextul căutării de arme și teroriști. A fost necesar să mă dau jos din mașină și sub amenințarea AKM-ului pe care l-am armat cu cartuș pe țeavă, să-i dezarmez, iar armele le-au preluat militarii care păzeau podul peste Dâmbovița.

M-am întors pe același traseu fiind primit din nou cu focuri sporadice în dreptul Academiei Militare, dar am scăpat neatinși. Când am ajuns la minister le-am mulțumit celor doi, dar le-am spus că nu le pot da caseta, ea fiind garanția mea pentru care încălcasem consemnul militar. Cei doi erau însă mulțumiți că se va da la televiziune caseta, la telejurnal. Apoi ce doi au plecat acasă fără incidente și nu ne-am mai văzut niciodată. La poartă se schimbase „garda”, nu mai era lt. col. Voicu și am fost dezarmat, reținut și trecut sub paza unor militari de infanterie. Ulterior a fost chemat șeful detașamentului care m-a recunoscut și recuperat.

După vreo zece minute la detașament a venit comandorul Cioabă însoțit de un lt. col. de infanterie și de un civil. După recunoaștere și recuperare, comandorul mi-a spus că cei doi vor să discute cu mine apoi să mă prezint la dânsul și mi-a indicat pavilionul unde îl puteam găsi. Ce doi m-au condus în pavilionul unde era sediul Direcției Informații a Armatei (D.I.A.) într-un birou foarte luxos și m-au invitat să iau loc într-un fotoliu. Am refuzat și am rămas în picioare. Lt. col. m-a întrebat dacă vreau o cafea sau un ceai. Am refuzat din nou. Civilul m-a studia dintr-un fotoliu și fuma……. Apoi, a citit timp de aproximativ câteva minute o foaie de hârtie ce o avea pe birou.

La un moment dat a zis: „Deci tu ești Strenger…….”(era porecla mea din Școala Militară și din Academia Militară). Am răspuns imediat: „Nu stau de vorbă cu civilii….…”. Apoi am adăugat: „Tovarășe lt. col. vă rog să-mi comunicați de ce m-ați chemat, deoarece nu mă subordonez dumneavoastră!”. Dar el tăcea în mod suspect……. Apoi civilul a spus: „Ai ceva ce ne aparține. Îmi dai și ești liber să pleci la colegii tăi….…”. Apoi s-a ridicat din fotoliu a scos de la spate un pistol de tip sovietic Makarov, l-a armat cu cartuș pe țeavă și l-a pus pe masă.

Din buzunarul interior al hainei elegante ce o purta a scos o legitimație cu coperți maro pe care mi-a prezentat-o. Scria: Ministerul Apărării Naționale, Marele Stat Major, Direcția de informații, colonel… Numele îl acoperea cu degetele. M-a întrebat pe un ton autoritar: „Acum înțelegi?!?!” „Da……. am răspuns…….”. Mi-am dat seama că nu am nicio șansă să salvez caseta……. A fost necesar să-mi dau jos arma de la spate, masca contra gazelor, centura cu cele trei încărcătoare pline și dintre veston și manta să scot caseta. Apoi le-am pus toate la loc pe mine și am pus caseta video pe masa unde era pistolul. În acest timp civilul era calm, într-un fotoliu și fuma, dar lt. col. de infanterie desfăcuse tocul pistolului și era cu mâna pe acesta în ipoteza gândită probabil de el că m-aș fi repezit să iau pistolul de pe masă. Fapt pe care îl gândisem, dar mi-am dat seama imediat că nu aveam nicio șansă, infanteristul fiind undeva în laterala mea. Deci, „regia cu pistolul” fusese o capcană pe care prin experiența militară am reușit să o evit.

Se pare că civilul voise să însceneze un incident în urma căruia să fiu eliminat, dar nu i-a reușit. Observând aceasta, am zis: „O veți vedea și la știri……. Pot pleca?!”. A răspuns zâmbind satisfăcut: „Caseta aceasta nu o va vedea nimeni, niciodată! Poți pleca……. Și……. ai grijă de tine!”.

Nu am salutat și nu am dat mâna cu nimeni. Apoi, cu un ascensor am coborât la parter unde infanteristul m-a întrebat dacă știu să ajung la detașamentul meu. La răspunsul meu afirmativ mi-a spus: „Nu fi supărat, așa este la război……. Ai mare grija de tine!”. După care m-am prezentat la comandorul Cioabă care mă aștepta. I-am raportat totul cu lux de amănunte. În mod ciudat, nu a avut nicio reacție la cele auzite și nici nu m-a mustrat pentru părăsirea misiunii și încălcarea consemnului. M-a trimis să-mi caut un loc de culcare.

Mi-am găsit un loc să dorm într-un fost birou, atunci gol și care nu avea ferestre. Dormeam echipat, îmbrăcat în cizme, iepurește. Afară se trăgea din nou. Cândva, după miezul nopții, am auzit scârțâind clanța ușii, am văzut o mână cu un Pistol T.T. de armată că se îndreaptă spre interior. Nu eram în bătaia lui. A tras un încărcător de 6 cartușe, apoi a fugit pe scări. Era cineva în uniformă de tanchist……. Noaptea a trecut fără alte incidente……. Dimineață i-am spus comandorului Cioabă despre incident. Răspunsul lui a fost: „La ce d***u voiai să te aștepți, la dame de companie?!”.

Am fost retrași ultimii de la minister pe 29 decembrie. Cât am mai rămas la minister s-a mai tras de două ori asupra mea. De fiecare dată din față, din poziție ascunsă. Nu știu dacă voiau să mă elimine sau numai să mă sperie, dar ultima dată glonțul tras a lovit casca de oțel deasupra urechii stângi de unde o mică așchie de fier a pătruns în urechea medie. Din experiența militară avută, sunetul armei părea a fi a unui pistol.

Nu am auzit bine două luni cu urechea stângă, până când cei de la Policlinica Militară nu au localizat așchia de oțel, iar ulterior medicii de la Spitalul Militar mi-au scos așchia din ureche.

Filmarea de la Ministerul Apărării Naționale nu a mai apărut public ci numai un fragment ce este difuzat în fiecare an, în decembrie. Tot de acolo au fost scoase două cadre ce au apărut în presa scrisă.

Aceasta este povestea reala și corectă cu lux de amănunte a relației/legăturii mele cu „Cazul Trosca”.

Menționez că la data de 22 decembrie 1989, la producerea incidentului cu detașamentul U.S.L.A. condus de lt. col. Gheorghe Trosca nu mă aflam în zona dispozitivului de luptă, unde acesta s-a produs, fiind pe o altă latură de apărare și în adâncimea acestui dispozitiv. Declarația de mai sus am făcut-o pe baza raportului întocmit în anul 1990 în urma anchetei evenimentelor de la Ministerul Apărării Naționale din decembrie 1989.

Autor: General Br. (r) Dr. Emil Străinu

Citiți și:
Gl. brg. r. Aurel Rogojan: Cartea colonelului magistrat Gheorghe Ciobotaru, despre 1989 și 1990, lansată la BCU, este o rachetă informațională asupra Justiției din România postdecembristă, a imposturii, obedienței politice și oportunismului mizer
Prof. Corvin Lupu: Militarii sovietici care au acționat în decembrie 1989 au locuit în unități militare ale MApN, MI și SRI… (I)

 

yogaesoteric
14 noiembrie 2024