Capitolul 11: Câteva istorii

Fragment din lucrarea „Balayogi: alchimia tainică a tăcerii”
traducere de Gregorian Bivolaru

Povestea bătrânului şi a mecanicului auto, a tânărului care a venit să mă caute pentru a mă duce la Bhimayya şi pe care nu-l cunoştea nimeni, a grupului de copii de la puţ, a manifestărilor instantanee ale unor personaje pe care apoi nu le mai revedea nimeni, care nu apăreau decât o singură dată şi a unei singure persoane, m-a determinat să îi pun o serie de întrebări lui Kantamma. Aceasta mi-a răspuns povestindu-mi o altă istorie:
Într-o zi, ea se afla singură acasă, soţul ei fiind la serviciu într-un alt sat. Noaptea, Balayogi îi apăruse în vis şi i-a spus: „Nu uita, mâine voi apărea în faţa ta sub o altă formă; va trebui să-ţi reaminteşti şi să nu-ţi fie teamă”.

În ziua următoare, Kantamma lucra în faţa casei sale, în grădină, când dintr-o dată a văzut apărând un şarpe alb, care s-a apropiat şi s-a încolăcit în faţa ei. În India nu este ceva neobişnuit să te găseşti faţă în faţă cu un şarpe. La început, i s-a făcut frică şi a fugit, dar apoi, amintindu-şi visul din timpul nopţii, s-a întors. Atunci, şarpele s-a descolăcit şi a dispărut în pădure.

Kantamma şi Bhimayya mi-au povestit cum un mare discipol, a cărui iubire pentru Balayogi era imensă, avea un fiu incredul, „modern”, care îşi făcea studiile în Anglia. Acesta a refuzat să meargă să-l vadă pe Balayogi, susţinând că toate acestea sunt „poveşti”…În urma insistenţelor repetate ale tatălui său, el a acceptat până la urmă să meargă la Mummidivaram, pentru a-şi însoţi tatăl. Cei doi s-au întâlnit la Madras, pentru a pleca spre templu. De-abia a părăsit trenul gara, când brusc fiul a simţit cum îl părăseşte vederea, până a orbit de tot! Înspăimântat, tatăl a început să plângă, întrebându-se care este semnificaţia acestei istorii…În cele din urmă, cei doi au ajuns la templu, în faţa lui Swamiji. Tatăl i-a explicat maestrului despre ce este vorba. Swamiji a surâs şi a răspuns prin semne (interpretate de Serveshwararao): „Fiul tău nu are nevoie să mă vadă, căci el oricum nu crede în mine. Mergeţi în pace, totul se va sfârşi cu bine!” Liniştiţi, tatăl şi fiul s-au reîntors la Madras. De-abia au sosit în gară, că fiului i-a revenit spontan vederea, în aceeaşi manieră bruscă în care îi dispăruse, dar de data aceasta vederea sa era mai clară decât oricând. Astfel, fiul incredul a căpătat o stare de iluminare instantanee, devenind el însuşi unul dintre cei mai mari discipoli ai lui Balayogi…

Bhimayya mi-a povestit de asemenea cum într-o zi, un prieten din Madras, care nu putea veni la templu, i-a trimis o bancnotă de cinci rupii pentru a o depune în hundi, cutia cu ofrande (în bani) pentru întreţinerea templului. Bhimayya a uitat complet de cele cinci rupii care i-au fost încredinţate lui, pe care le-a introdus în buzunar.

Ori, aici trebuie spus că ofrandele care sunt adresate maestrului sunt extrem de importante şi că este esenţial ca ele să ajungă la destinaţie. Trei luni mai târziu, când Bhimayya se afla în faţa lui Balayogi, acesta din urmă l-a întrebat: „Unde ai pus cele cinci rupii pe care ţi le-a încredinţat prietenul tău?”

Un ofiţer din Hydebarad suferea de variolă, fiind tratat de această boală de un an în spitalele excelente din oraş. Într-o bună zi, medicii s-au declarat neputincioşi în faţa bolii şi i-au spus că el este condamnat să moară. Omul era însă un discipol al lui Balayogi. Deşi el se afla pe patul de moarte, a cerut să fie dus la Mummidivaram, dar familia şi prietenii s-au opus, spunând că acest lucru este imposibil, el fiind intransportabil în această stare pe o distanţă atât de mare. Atunci, bolnavul s-a rugat cu o mare intensitate la Swamiji, în mijlocul nopţii. Maestrul i-a apărut în faţă şi a făcut un semn cu mâna deasupra capului. Omul a adormit liniştit şi s-a trezit a doua zi dimineaţă complet vindecat.

Jgannath locuieşte la templu din 1962; el a primit adeseori darshan-ul de la Swamiji, iar ocupaţia lui principală este aceea de a se ocupa de vaci. Iată de ce povesteşte el: „Există un Muni sadhu (aspirant care este supus legământului tăcerii) care a asistat la numeroase miracole; el L-a văzut chiar pe Domnul Narada în apropierea cocotierului”.

Un alt adept, Firoozera, completează povestea printr-o altă mărturie: „În urmă cu 20 de ani, un sfânt gol a apărut noaptea în faţa templului, iar porţile s-au deschis atunci singure, ceea ce dovedeşte că el era un mare yoghin”. Palayareddi din Rajahmundri a fost ales de Swamiji în 1950 ca discipol; el avea un prieten care a fost adus în faţa cocotierului, unde Swamiji i-a apărut.

Înainte de a-l cunoaşte pe Swamiji, Bhimayya era foarte sărac. Când l-a întâlnit, fiul său mai mare s-a îmbolnăvit, iar medicii de la spital şi-au declarat neputinţa de a-l vindeca. Era în miezul nopţii, iar Bhimayya s-a hotărât să îl ia acasă. Până dimineaţa, băiatul s-a însănătoşit în mod surprinzător, după care a început să meargă în pelerinaj de la un templu la altul, lucru pe care îl mai face şi astăzi. O experienţă similară a avut-o Bhimayya şi cu soţia lui, care putea să moară la naşterea celui de-al 11-lea copil. Bhimayya s-a rugat atunci intens: „Swamiji, eu te consider un Dumnezeu; salveaz-o pe soţia mea”, iar aceasta a fost salvată la limită.

Kantamma povesteşte că ori de câte ori se află la Kovvur, Balayogi îi apare mereu în vis pentru a o ajuta să-şi rezolve problemele. El îi apare de asemenea sub diferite forme: Shiva, Vishnu, un rishi, sau un şarpe argintiu. Într-o zi, el i-a apărut şi i-a zis: „Nu te teme, voi continua întotdeauna să te protejez, chiar şi după ce-mi voi părăsi corpul fizic”.

Altă dată, ea a auzit în templu sunetul AUM şi alte sunete celeste, care erau însoţite de cele mai sublime parfumuri; adeseori ea a remarcat că, în pofida secetei, florile din jurul templului aveau apă proaspătă în jurul lor. Toată lumea era surprinsă; l-au întrebat atunci pe Balayogi dacă miracolul respectiv se produsese prin puterea lui, dar el le-a răspuns: „Nu, nu am fost eu, dar datorită intensităţii meditaţiei mele, apar şi acţionează alte divinităţi”.

Janaka Ramaya, un alt discipol, povesteşte că a cumpărat într-o zi două ceasuri de perete de acelaşi fel; pe unul l-a pus în camera lui, iar pe celălalt în camera lui Balayogi. După zece ani, ceasul său a încetat să mai meargă, în timp ce ceasul lui Balayogi era ca nou. Oricum, maestrul i-a spus că poate să-l ia din camera sa, căci pentru el, „un an terestru era precum o zi”.

Acest om, Janaka Ramaya, este multimilionar şi proprietar al terenurilor cultivabile din jurul templului. Fiind un discipol al lui Balayogi, într-o zi de Mahashivaratri, maestrul i-a spus:
-Tu eşti foarte bogat, ai de toate, pământuri, bani, aur etc. Păstrează jumătate pentru tine şi dăruieşte cealaltă jumătate pentru săraci.
Dar omul i-a răspuns:
-Nu, Swamiji, nu pot; copiii şi nepoţii mei vor avea nevoie de aceste bunuri.
În anul următor, Balayogi i-a spus din nou:
-Guvernul îţi va lua pământul, vei vedea; mai bine dăruieşte-l tu acum…
Dar nici atunci omul nici nu a vrut să audă. În cel de-al treilea an, aceeaşi poveste: Balayogi l-a prevenit din nou.

La scurtă vreme, a venit la putere Indira Gandhi, care a schimbat legile. Ea a dat o lege referitoare la pământuri, în urma căreia toţi cei care deţineau mai mult de 20 de laks de pământ aveau obligaţia să cedeze guvernului surplusul. Omul a fugit în grabă la Swamiji, căruia i-a povestit nenorocirile sale. Maestrul i-a spus:
-Te-am prevenit de trei ori, dar n-ai vrut să mă asculţi; acum te compătimesc pentru durerea ta, dar nu mai pot să te ajut cu nimic.
Balayogi a mai prezis şi alte lucruri, dintre cele mai grave: războaie în Africa, în Bosnia şi în alte locuri, asasinarea membrilor familiei Gandhi şi consecinţele dezastruoase pentru India ale acestora, cutremure…

Bhimayya povesteşte:
„La sărbătoarea Mahashivaratri din anul 1950, din cocul lui Balayogi a izvorât neîncetat, timp de 30 de minute, un jet de apă…Pelerinii din jur au băut atunci cu aviditate…Legenda lui Shiva spune că, cu mult timp în urmă, sfinţii le-au cerut zeilor să trimită pe zeiţa Ganga; aceasta era însă cam poznaşă de felul ei, aşa că, pentru mai multă siguranţă, ei au trimis-o din cer în cocul lui Shiva, pentru ca Acesta să o canalizeze, ceea ce explică imaginile referitoare la Shiva care este reprezentat tradiţional cu un jet de apă care ţâşneşte din cocul său”.

Asemenea fenomene cu semnificaţie simbolică reprezintă anumite realităţi subtile care sunt materializate. În istoria de mai sus, Cunoaşterea Supremă este în realitate cea care ţâşneşte din chakra coronariană, care este situată în creştetul capului şi care este cunoscută sub numele de „lotusul cu o mie de petale Sahasrara)”.
 
Alte mărturisiri ale unor discipoli:

Gopal Krishna
Întrebare: Ce v-a adus de fapt experienţa cunoaşterii lui Balayogi la nivel personal?
Răspuns: Atunci când mă aflam în starea de graţie, simţeam intens atingerea Prezenţei Sale, şi ori de câte ori trebuia să înfrunt anumite dificultăţi, simţeam binecuvântarea sa care mă ajuta să rezolv lucrurile.

Cel care meditează profund şi constant devine astfel mai puternic, mai înţelept. El poate avansa mai rapid din punct de vedere spiritual, şi transcenzând lucrurile lumeşti, poate atinge pacea, apropiindu-se astfel de Dumnezeu. Nimeni nu poate atinge eliberarea spirituală fără aceasta, prin eliberare spirituală înţelegându-se fuziunea fiinţei cu Brahman, Fiinţa Supremă.

Maestrul meu era foarte apropiat de Balayogi. El spunea că Swamiji este o încarnare a lui Krishna. „Guru Sri Narayan îşi împărtăşea adeseori bucuria cu mine, singurul său subiect de conversaţie fiind Balayogi, pe care îl iubea nespus”.

Gopa Krishna mai povesteşte că într-o zi, a văzut un fel de vehicul spaţial cu lumini albastre, roşii şi albe, care a înconjurat de şapte ori templul, după care a dispărut. A fost fascinat, căci acel vehicul părea că vine dintr-o altă lume.

Venkatareddy, un văr al lui Balayogi, povesteşte:
„Swamiji nu se supăra niciodată, el nu a emis niciodată vreun gând rău, era întotdeauna extrem de bun cu toată lumea”. Cei doi petreceau mult timp împreună; după ce a intrat în samadhi, nu i-a mai vorbit dar îi apărea deseori în vis, pentru a continua să-i răspundă la întrebări. El i-a spus că mulţi indieni aud vorbindu-se despre Balayogi, dar nu reuşesc să-l localizeze pentru a veni la el; pe scurt, nimeni nu îl putea găsi decât cu acordul său.

Un apropiat discipol al lui Balayogi, pe nume Serveshwararao relatează următoarea situaţie uluitoare care este strâns legată de puterile formidabile (SIDDHI-uri) ale acestui mare yoghin care a fost Balayogi:
„Într-o zi înainte de Mahashivaratri, membrii Comitetului care conduceau ashram-ul, au intrat, ca de obicei, în camera în care ei ştiau că se afla Balayogi nemişcat şi cu ochii închişi, scufundat în samadhi (extaz divin) pentru a cere ca întotdeauna, înainte de această sărbătoare, anumite instrucţiuni. Ei au fost însă foarte uimiţi să constate că Balayogi nu se afla pe locul său obişnuit din acea cameră. În respectiva cameră nefiind absolut nimeni în afară de ei. Deodată Balayogi s-a materializat fulgerător în faţa privirilor lor uluite. După ce şi-au revenit din uimire, unul dintre membrii Comitetului a îndrăznit să-l întrebe, cu glasul întretăiat de emoţie:
-Swamiji, unde aţi fost?
-Am fost plecat într-un alt tărâm din Univers (o lume paralelă) la o importantă întâlnire cosmică, a răspuns Balayogi.
-Ce fel de întâlnire, Swamiji? A îndrăznit un alt membru al Comitetului să-l întrebe.
-O importantă întâlnire referitoare la viaţa şi la moartea tuturor făpturilor vii, nu numai a oamenilor, la care eu am participat alături de Buddha Shakhyamuni şi Iisus Hristos.

În respectiva discuţie pe care Balayogi a avut-o în continuare cu membrii comitetului, el a mai adăugat că, în viziunea sa, Buddha şi Iisus Hristos erau cele două manifestări CELE MAI DUMNEZEIEŞTI care au existat pe Pământ şi că ele erau complementare una faţă de cealaltă.

Înapoi

yogaesoteric.net