Capitolul 247, vol V. Taina Golgotei

MAREA EVANGHELIE A LUI IOAN de Jakob Lorber

(Evanghelia după Matei 18, 11-14)

1. Simon a spus: „Oh, Doamne şi Învăţătorule, ar mai fi multe de spus despre cuvintele ce ies din gura Ta, dar nici cea mai bună raţiune umană nu le poate vedea în adevărata lor lumină şi în întrega lor putere luminoasă. Iar în fundal, asemenea unui monstru care rânjeşte, se află necesitatea neîndurătoare şi inevitabilă a suferinţei care-L aşteaptă pe Fiul Omului, şi eu îndrăznesc să afirm cu tărie că această necesitate este de neînţeles pentru orice minte umană, oricât de sănătoasă ar fi ea!

2. Chiar dacă un astfel de act este necesar pentru atingerea unui scop superior, deja stabilit de Tine din eternitate, aceasta nu constituie o lămurire pentru mintea umană, care se va întreba întotdeauna astfel: «De ce a fost necesar ca Domnul Cel atotputernic să fie judecat de creaturile Sale, pentru a le putea dărui acestora fericirea şi viaţa veşnică? Nu ar fi fost suficientă învăţătura Sa pură şi desăvârşită şi miracolele Sale, pe care numai un Dumnezeu le poate săvârşi? Dacă acestea nu-i fac pe oameni mai buni, oare îi va face suferinţa şi moartea Sa?»

3. Eu, ca unul dintre discipolii Tăi cei mai credincioşi, îţi spun foarte deschis: suferinţa Ta va fi un prilej de poticnire pentru mulţi oameni buni şi ei vor începe să se îndoiască în credinţa lor. De aceea, Te rog acum să ne explici aceste lucruri, pentru ca, atunci când va veni vremea, să le putem da un răspuns potrivit celor care ne vor întreba, spre a-i linişti.“

4. Eu am spus: „Pui o întrebare foarte importantă, dar chiar dacă ţi-aş explica foarte bine, tu, fiind un simplu om, nu vei putea înţelege corect. Abia după învierea Mea, când vei fi renăscut în spirit, vei putea înţelege cu claritate acest mare «de ce».

5. Eu, care sunt unicul susţinător al oricărei existenţe şi vieţi, trebuie să eliberez acum şi ceea ce de eternităţi a fost condamnat la judecată şi moarte prin fermitatea voinţei Mele, şi, mai exact, să pătrund – tocmai prin judecarea şi prin moartea propriei Mele cărni – în (vechea) judecată şi în moarte, spre a slăbi suficient de mult legăturile propriei Mele voinţe divine pentru materia lucrurilor, care a ajuns la maturitate, pentru ca apoi toate creaturile să se poată elibera de moartea eternă şi să intre în viaţa cea liberă şi independentă.

6. De aceea a venit Fiul Omului în această lume, pentru a căuta din nou ceea ce, într-un fel, fusese pierdut din eternitate, spre a-l mântui şi a-i permite să obţină fericirea cea veşnică. (Matei 18, 11)

7. Ce credeţi? Dacă un om ar avea o sută de oi şi una dintre ele s-ar rătăci în pădure, nu le va lăsa el oare pe cele nouăzeci şi nouă şi se va duce să o caute pe cea rătăcită? (Matei 18, 12) Şi dacă o va găsi, adevăr vă grăiesc vouă că se va bucura de ea mai mult decât de cele nouăzeci şi nouă, care nu s-au rătăcit. (Matei, 18, 13)

8. Vedeţi, tot la fel e şi în cazul lui Dumnezeu, cu toate că, prin voinţa Sa atotputernică, El Însuşi a creat, din eterna abundenţă a gândurilor, ideilor şi conceptelor Lui nenumărate, toate lucrurile care există în spaţiul infinit, pe care, prin fermitatea Voinţei Sale, le-a plasat oarecum în afara Sa. Dacă toate acestea ar trebui să rămână pentru veşnicie în rigida judecată şi moarte, aşa cum sunt acum, ar fi ca şi cum oaia pierdută nu ar mai fi găsită niciodată. Ce plăcere şi ce bucurie I-ar putea oferi lui Dumnezeu o creatură materială moartă pentru totdeauna?

9. Mai ales din această cauză am venit Eu cu formă materială în această lume, pentru a căuta această oaie rătăcită şi pentru a o conduce către împlinirea menirii sale preafericite.

10. În acest trup care este acum al Meu, Spiritul şi Voinţa lui Dumnezeu se îndulcesc şi devin flexibile. Când acest lucru se va realiza pe deplin, această materie a Mea va trebui să fie răpusă în cea mai mare umilinţă posibilă şi să fie mai întâi separată de Mine, iar apoi, Spiritul lui Dumnezeu, care sălăşluieşte în Mine în toată plenitudinea Sa şi cu care sufletul Meu este una, va readuce la viaţă această materie răpusă şi purificată de focul iubirii Sale, iar ea va învia atunci, triumfând asupra judecăţii şi morţii.

11. Eu v-am spus cu anticipaţie că nu veţi putea înţelege foarte bine de ce trebuie să se petreacă şi de ce se va petrece aceasta; dar puteţi totuşi trage concluzia că un astfel de act, oricât de înspăimântător ar părea el a fi pentru ochiul omenesc, este totuşi necesar pentru ca, în timp, toate creaturile să revină la pura viaţă divină, liberă şi independentă…“

Reveniţi la: Capitolul 246, vol V. Domnul ca Fiu al lui Dumnezeu şi ca Fiu al Omului

Citiţi în continuare: Capitolul 16, vol. III. Despre Înălţarea lui Iisus
 

yogaesoteric

aprile 2007