Capitolul 255, vol. IV. Venirea Domnului…
Venirea Domnului ca om în perioada noastră de creaţie şi pe pământul nostru: omniprezenţa spiritului
MAREA EVANGHELIE A LUI IOAN de Jakob Lorber
1. Eu am spus: „… Atâta vreme cât sufletul tău nu a devenit una cu Spiritul Meu, tu nu poţi pricepe unele lucruri în adevărata lor profunzime. Dacă vei atinge în curând renaşterea spirituală şi te vei afla dincolo, în Împărăţia lui Dumnezeu, ca o înţelepciune desăvârşită, atunci vei recunoaşte multe lucruri până în adâncul lor, însă bineînţeles numai în ceea ce priveşte perioada de creaţie prezentă, actuală, în a cărei ordine îşi au originea toate câte sunt. Şi totuşi, între această perioadă de creaţie şi toate celelalte perioade de dinainte există o distanţă atât de uriaşă ca între acest pământ şi cel mai îndepărtat corp ceresc.
2. În nici una dintre nenumăratele creaţii anterioare nu am fost pe acele corpuri cereşti în carne şi oase, prin propria-Mi voinţă, ci am ţinut legătura cu acei oameni numai prin îngerii anume creaţi pentru aceasta. Doar acestei perioade a creaţiei îi este dat ca Eu să Mă cobor în carne, pe un corp ceresc oarecare, care este tocmai acest Pământ, pentru toate creaturile din veci şi să le fac cunoscută învăţătura Mea.
3. Eu vreau să creez, pentru toate vremurile care vor veni şi până în veşnicie, copii care să-Mi fie asemenea Mie şi care să fie astfel crescuţi de iubirea Mea părintească încât să poată domni împreună cu Mine în vecii vecilor.
4. Pentru aceasta am îmbrăcat Eu, Dumnezeu cel infinit şi veşnic, trup, ca să vă fiu vouă, copiilor Mei, un Tată de a cărui existenţă să vă puteţi convinge cu ochii, urechile şi mâinile, şi ca să vă învăţ cu gura şi inima Mea iubirea, înţelepciunea şi adevărata putere dumnezeiască, prin care apoi să stăpâniţi, asemeni Mie, nu numai toate creaturile acestei perioade de creaţie, ci şi pe toate care vor urma.
5. Această perioadă a creaţiei se deosebeşte de toate celelalte pentru că, în toată veşnicia şi nemărginirea, ea este singura în care Eu Însumi am venit în carne şi oase pe acest pământ ca om, ca să vă învăţ ca pe adevăraţii Mei copii în veci…
6. Pentru un suflet îngrădit, această învăţătură despre infinitate şi eternitate este de neînţeles; altfel însă se petrec lucrurile cu un suflet pe deplin trezit în spirit. Căci acesta este liber şi asemeni Mie, iar mişcarea lui este de aşa natură încât toate legăturile cu spaţiul sunt nule pentru el. Acesta este, prietene, un dar deosebit al omului spiritual!
7. Imaginaţi-vă toate mişcările corpurilor cereşti ca având o iuţeală cât se poate de mare, şi veţi recunoaşte că şi cele mai iuţi mişcări ale sorilor centrali, chiar şi de milioane şi milioane de ori multiplicate, sunt foarte lente în comparaţie cu viteza spiritului, deoarece ele au nevoie pentru parcurgerea spaţiului de un anumit timp, pe când, pentru spirit, chiar şi cea mai mare distanţă este străbătută cât ai clipi. Pentru spirit, AICI şi ACOLO, la o depărtare nemăsurabilă, este acelaşi lucru. În schimb, pentru orice alt mod de mişcare ar fi o foarte mare diferenţă.
8. Te fac atent că, de la spiritul omului, chiar şi neunit pe deplin cu sufletul, se transmite un sentiment deosebit sufletului şi acesta se face simţit ca ceva pur spiritual, în care evenimente care au avut loc cu o eternitate înaintea momentului prezent vor fi percepute ca şi când ar avea loc acum, în prezent, sau ca şi când spiritul ar fi perceput cu ochii şi urechile, ca un martor direct. Sufletul limitat dezvoltă abia în creier acea depărtare în timp a evenimentelor demult petrecute. În acel suflet apare amintirea momentului acelui sentiment spiritual; el însă nu îl face prezent, ci îl încadrează în timpul când a avut loc. Spiritul însă se poate transpune pe deplin prezent în acel moment de timp din trecut, iar evenimente din viitor le poate percepe în prezent, fie ca începute sau deja de mult încheiate.
9. Aşa-zişii înţelepţi ai lumii numesc acest sentiment pur spiritual de percepere în prezent a evenimentelor fie de mult petrecute, fie cele din viitor, fantezia omului. Dar nu poate fi numai atât, deoarece numim fantezie îmbinarea de imagini acumulate de suflet din care apare o imagine nouă pe care n-o întâlnim în realitate. Din această aptitudine pur sufletească (fantezia) au izvorât toate invenţiile, toate clădirile şi hainele oamenilor, fabule şi poezii de tot felul, al căror substrat încearcă să descrie – în rarele cazuri în care o face – adevărul deplin, dar cel mai adesea îl prezintă (adevărul) doar ca pe o mare minciună.
10. Aceasta este ceea ce se numeşte fantezie; însă sentimentul momentului prezent, fie al unor evenimente din trecut, fie din viitor, este specific doar spiritului. Astfel, spiritul din om nu are nimic de-a face cu timpul şi nici cu spaţiul şi, fiind deasupra lor, le poate stăpâni.
11. Pentru spirit există un spaţiu doar atunci când vrea să creeze unul. Acelaşi lucru este valabil şi pentru timp. Când spiritul nu vrea un timp, în locul lui vine instantaneu prezentul etern al trecutului, prezentului şi viitorului.
12. Acum puteţi descoperi o a treia calitate pur spirituală în voi, dacă veţi fi atenţi la ea! Această calitate constă în faptul că vă puteţi imagina un lucru, oricât de mare ar fi el, instantaneu, în toate părţile sale, ca fiind desăvârşit, şi astfel puteţi cuprinde doar cu o singură privire, de exemplu, un întreg sistem solar (vizualizare benefică creatoare). Sufletul, cu simţurile sale, trebuie să privească, să pipăie şi să asculte un lucru pe îndelete, din toate părţile sale, şi trebuie să-l împartă pentru a-şi forma abia cu timpul o imagine completă. Spiritul însă parcurge un întreg soare central pe dinăuntru şi pe dinafară într-o clipă inimaginabil de scurtă şi într-un astfel de răstimp scurt poate parcurge şi o infinitate de astfel de sori cu toate planetelor lor; şi, cu cât devine spiritul mai puternic prin ordonarea sufletului, cu atât mai clară este pătrunderea şi înglobarea celor mai mari şi mai complicate aspecte ale creaţiei.
13. «Da», veţi spune pe drept, «dar cum îi este spiritului posibilă o astfel de percepţie globală rapidă?» Iar Eu vă zic vouă: aceasta are loc în aspectul său desăvârşit, la fel cum unui suflet desăvârşit îi este cu putinţă percepţia la distanţă, până în interiorul lucrurilor, prin intermediul sferei exterioare de viaţă… Însă un suflet încă ancorat în materie, cu toată intensitatea trăirilor lui, nu poate fi comparat în nici un fel cu un suflet trezit spiritual, pentru că sfera lui exterioară de viaţă este în mod necesar limitată spaţial şi doar prin intermediul anumitor elemente transcedentale este capabil să gândească şi să simtă dincolo de limitările lui. Şi lui îi este foarte greu să simtă la o distanţă foarte mare; chiar şi cu o sferă exterioară de viaţă foarte puternică, aflându-se acum, aici, nu va putea percepe nimic din ceea ce se petrece în Africa.”
Reveniţi la: Capitolul 16, vol. III. Despre Înălţarea lui Iisus
Citiţi în continuare:Capitolul 256, vol. IV. Sfera exterioară de viaţă a sufletului şi a spiritului
yogaesoteric
aprilie 2007