Capitolul 257, vol IV. Atotcunoaşterea lui Dumnezeu

MAREA EVANGHELIE A LUI IOAN de Jakob Lorber

1. Matael şi mulţi alţii au spus: „O, Doamne, acum într-adevăr suntem pe deplin lămuriţi şi nu mai avem nici o întrebare! Doamne, întreabă-ne Tu acum, căci Tu ştii cel mai bine unde ne lipseşte ceva!”

2. Eu am spus: „Aşa ceva ar fi foarte ciudat, dacă v-aş pune Eu vouă întrebări ca şi cum ar trebui să aflu ceva de la voi, când Eu ştiu totul şi văd tot ce este în voi! Da, până şi gândurile voastre cele mai tainice, pe care nici voi nu le cunoaşteţi în întregime, Mie îmi sunt la fel de clare precum vă este vouă soarele pe cer. Şi atunci să vă mai întreb ceva, ca şi când nu aş şti dinainte?! Nu ar fi aceasta ciudat sau fără rost – numai vorbărie goală?!”

3. La acestea negrul de lângă noi a spus: „Doamne, eu am o nelămurire. După câte ştiu eu, acum, de curând, Tu Însuţi i-ai întrebat pe ucenicii Tăi albi dacă au înţeles una sau alta. Ce fel de întrebare este aceasta cu ajutorul căreia cineva vrea să afle ceva de la altcineva dacă l-a lămurit mai înainte cu adevărat! De ce Ţi-ai întrebat Tu atunci ucenicii? Nu ştiai dacă ei Ţi-au înţeles dezvăluirile?”

4. Eu am spus: O, scumpul Meu prieten, în ceea ce priveşte întrebările, nu se întreabă întotdeauna ceea ce nu se ştie, ci adeseori se pun întrebări spre a verifica dacă întrebările i-au pus pe ceilalţi pe gânduri.

5. Astfel, un învăţător le pune întrebări elevilor lui, întrebări la care el cunoaşte şi trebuie să cunoască dinainte răspunsul. La fel şi judecătorul îl întreabă pe păcătos despre legile pe care acesta le-a încălcat, nu pentru a afla el însuşi de la acel păcătos legile – căci judecătorul cunoaşte de mult toate legile! – el însă vrea doar ca acel vinovat să-şi recunoască greşelile sau să poată fi pedepsit corespunzător dacă neagă încăpăţânat tot ceea ce judecătorul ştie prea bine de la mai mulţi martori!

6. La fel pot şi Eu, ca un învăţător foarte bun şi un prea drept judecător, să vă pun oricând întrebări vouă, oamenilor, nu ca să aflu ceva de la voi, care Eu să nu fi ştiut dinainte, ci pentru a vă îndemna să reflectaţi şi să vă verificaţi pe voi înşivă! Aşadar, în acest fel Eu pot să întreb pe oricine. Dacă însă aş întreba pe careva dintre voi ca şi când aş vrea să mă conving dacă unul sau altul dintre ucenicii Mei Mi-au înţeles învăţătura sau nu, acestea ar fi întrebări din orgoliu şi nepotrivite, din moment ce Eu, fiind una cu Dumnezeu Tatăl, pot şti din veci şi fără nici o întrebare cine M-a înţeles şi cine Mă va înţelege pe acest pământ! Acum eşti şi tu lămurit!”

7. Nubianul a spus: „Da, Doamne, şi Te rog să mă ierţi că Te-am deranjat cu întrebarea mea nelalocul ei! Nu voi mai face aşa ceva şi sper că-mi va fi îngăduit să mai rămân împreună cu ai mei în apropierea Ta!”

8. Eu am spus: „Poţi să pui întrebări şi să rămâi lângă Mine cât vrei! Dacă mai ai ceva ce nu-ţi este clar, ai la fel ca şi ceilalţi dreptul liber şi deplin să întrebi! Căci acum, în acest loc, Eu mă dezvălui; mai târziu însă va veni o vreme în care Eu nu voi mai răspunde nimănui la întrebări. Ţie îţi mai este ceva neclar. Cercetează-te, întreabă-te şi vei fi lămurit!”

9. Nubianul: „Oh, Doamne, nu este nevoie să mă cercetez îndelung, căci lipsurile mele le cunosc de mult! Şi uite, am o nelămurire mare, căci nu îmi pot explica atotcunoaşterea lui Dumnezeu! Cum poţi Tu să ştii totul în întreaga nemărginire?”

10. Eu: „Dacă tu nu înţelegi încă aceasta, înseamnă că nu ai priceput cu adevărat dezvăluirea Mea de mai înainte despre eterul vieţii exterioare a spiritului! Ai înţeles totuşi că spaţiul creaţiei este veşnic şi nesfârşit, şi că el nu este umplut cu nimic altceva decât cu Spiritul Meu peste tot, în veci, mereu şi mereu; iar Spiritul Meu este iubire curată, deci viaţă, lumină, înţelepciune, cea mai limpede conştiinţă de sine, simţire, atenţie, vedere, auz, gândire, voinţă şi acţiune.

11. În Mine este acest unic şi veşnic mereu acelaşi punct fierbinte de Spirit, care este una cu sfera lui exterioară de viaţă, nesfârşit de mare şi care umple toate nemărginirile şi, prin aceasta, punctul Meu fierbinte central este mereu în intimă legătură cu toate punctele centrale pe care sfera Mea exterioară de viaţă le cuprinde. Acest eter de viaţă al Meu pătrunde totul şi cuprinde totul, în toată nesfârşita şi veşnica nemărginire şi vede, aude, simte, gândeşte, vrea şi acţionează peste tot în unul şi mereu acelaşi fel.

12. La o anumită distanţă şi sufletul tău poate face aceasta şi de aceea va fi greu ca cineva să aibă gânduri rele în preajma ta şi tu să nu-ţi dai seama imediat. Aşa cum îţi este ţie cu putinţă aceasta, prin intermediul puternicei sfere exterioare de viaţă a sufletului tău, care este mereu în strânsă legătură cu spiritul tău, şi prin aceasta eu-l tău clar se întinde mult împrejurul tău, la fel este şi cu sfera de viaţă a Spiritului Meu, numai cu deosebirea că sfera de viaţă a sufletului tău este limitată la un anumit spaţiu, pentru că ea, ca substanţă, datorită diferitelor elemente străine pe care le întâlneşte, nu se poate răspândi mai departe.

13. Eterul vieţii exterioare a Spiritului nu poate însă întâlni niciodată elemente străine, pentru că de fapt totul este el însuşi. De aceea, el poate nesfârşit, liber şi neîngrădit să vadă, să simtă, să audă şi să înţeleagă totul. Şi uite, pe aceasta se bazează foarte clar şi uşor de înţeles atotcunoaşterea lui Dumnezeu!”

Reveniţi la: Capitolul 256, vol. IV. Sfera exterioară de viaţă a sufletului şi a spiritului

Citiţi în continuare: Capitolul 76, vol. XI. Învierea şi înălţarea lui Iisus

yogaesoteric

aprilie 2007