Care ar fi fost motivul pătrunderii dronelor rusești în spațiul aerian polonez

Polonia: Nu a fost accidental!

Potrivit Varșoviei, „nu există nicio îndoială” că intrarea celor aproape 20 de drone în spațiul aerian polonez „nu a fost un accident”.

Nu avem nicio îndoială că nu a fost un accident”, a declarat presei ministrul de Externe polonez Radoslaw Sikorski, denunțând „un caz de atac fără precedent, nu numai pe teritoriul Poloniei, ci și pe cel al NATO și al Uniunii Europene”.

Șeful diplomației poloneze a explicat că drone rusești au mai pătruns în spațiul aerian polonez în trecut, dar acum situația este diferită. „Când una sau două drone fac aceasta, este posibil să fie vorba de o defecțiune tehnică”, a spus el. „Dar, așa cum v-am spus, în acest caz, au existat 19 încălcări, și este pur și simplu de neimaginat că aceasta ar putea fi accidental”, a insistat el.

Noi drone au fost descoperite pe teritoriul polonez, ridicând la 16 numărul total de dispozitive localizate până în prezent, a informat site-ul polonez de știri RMF24.

Dacă aceste survoluri au fost intenționate, interesul Rusiei ar fi să exercite presiune, să testeze NATO, calitatea apărării sale antiaeriene și, mai mult, să determine guvernele și societățile occidentale să-și pună întrebări cu privire la soliditatea garanțiilor de securitate oferite de Alianță, sunt de părere analiștii.

Vladimir Putin ar fi putut încerca, de asemenea, să intimideze aliații cu câteva ore înainte de începerea marelui exercițiu militar Zapad 2025 organizat de Rusia în Belarus, nu departe de granițele Alianței Nord-Atlantice, reamintește AFP. Incidentul intervine, de asemenea, la scurt timp după anunțul țărilor europene din „Coaliția de Voință” în legătură cu dorința lor de a oferi garanții de securitate Kievului după un armistițiu.

În acest context, aceste survoluri pot fi considerate „un test în cazul în care NATO ar înființa baze în estul Poloniei pentru a susține o viitoare prezență în Ucraina”, crede Mick Ryan, de la centrul de cercetare australian Lowy, citat de Le Figaro.

Mesajul enigmatic transmis de Donald Trump privind incidentele cu drone din Polonia. Apel telefonic cu Macron și Nawrocki

Președintele Donald Trump, al cărui singur comentariu pe tema intruziunii dronelor ruse în spațiul aerian polonez a fost extrem de scurt și enigmatic, a vorbit la telefon, imediat după incident, cu președintele polonez Karol Nawrocki și cu omologul francez, Emmanuel Macron, iar interlocutorii șefului Casei Albe s-au declarat amândoi satisfăcuți de convorbirile avute. În schimb, președintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a arătat dezamăgit de „lipsa de acțiune” a țărilor occidentale și a reiterat apelul său pentru un sistem de apărare antiaeriană, informează News.ro, potrivit Știripesurse.

Tocmai am vorbit la telefon cu președintele american Donald Trump despre multiplele încălcări ale spațiului aerian polonez de către dronele rusești, care au avut loc noaptea trecută. Această conversație face parte dintr-o serie de consultări pe care le-am purtat cu aliații noștri. Discuțiile de astăzi au reafirmat unitatea noastră”, a anunțat pe X președintele polonez Karol Nawrocki, fără a da alte detalii.

La rândul său, președintele francez Emmanuel Macron, a spus că a discutat cu omologul său american despre „evoluțiile îngrijorătoare ale războiului de agresiune rus în Ucraina, în special în urma incursiunilor dronelor rusești în Polonia”. El a precizat, într-o postare pe X, că a avut cu Trump o „conversație telefonică excelentă”.

Macron a mai spus că i-a împărtășit lui Trump și „preocupările cu privire la situația din Orientul Mijlociu, în urma atacurilor israeliene din Qatar”, subliniind că este esențială cooperarea dintre europeni și americani pe fiecare dintre aceste fronturi. „Împreună suntem în măsură să aducem o contribuție decisivă la pace și securitate”, a transmis Macron.

Donald Trump: Hai că începe!

Anterior, Donald Trump scrisese pe Truth Social despre „încălcarea spațiului aerian polonez” de către Rusia într-un mesaj extrem de scurt și neclar, ca o șaradă, cu un ton aproape dezinteresat. „Ce se petrece cu Rusia, care încalcă spațiul aerian polonez cu drone? Hai că începe!”, a scris președintele american, în prima sa reacție, extrem de succintă și enigmatică, după ce NATO a ajutat la interceptarea dronelor pe care occidentalii le consideră trimise în mod deliberat de Rusia.

Pe de altă parte, președintele ucrainean Volodimir Zelenski și-a exprimat regretul față de „lipsa de acțiune” a Occidentului, după ce Polonia a interceptat în timpul nopții drone rusești care au pătruns în spațiul său aerian. „Au fost numeroase declarații, dar până în prezent nu s-a întreprins nicio acțiune”, a deplâns Zelenski în discursul său zilnic către compatrioți, considerând că „Rusia nu a primit un răspuns ferm (…….), un răspuns care să se traducă în măsuri concrete”.

El a arătat că incursiunea dronelor rusești în Polonia impune Europei să lucreze la crearea unei apărări aeriene comune și a unui „scut aerian eficient”.

Este necesar să lucrăm la un sistem comun de apărare aeriană și să creăm un scut aerian eficient deasupra Europei”, a scris el pe Telegram după o convorbire telefonică avută cu premierul polonez Donald Tusk, cu secretarul general al NATO Mark Rutte și cu alți lideri europeni.

Ucraina a propus aceasta cu mult timp în urmă. Au fost luate decizii concrete în acest sens. Este necesar să reacționăm împreună la toate provocările actuale și să ne pregătim pentru potențialele amenințări care planează asupra tuturor europenilor în viitor”, a pledat Zelenski.

Și secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a avertizat asupra „riscului real” de extindere a conflictului ucrainean dincolo de granițele sale. Acest episod din Polonia „subliniază din nou impactul regional și riscul real de extindere a acestui conflict devastator”, a declarat purtătorul său de cuvânt, Stéphane Dujarric.

Citiți și:
NATO își menține angajamentul față de Ucraina, înaintea Summitului de la Haga: „Aderarea este ireversibilă”
Putin pune condiții pentru a opri războiul: Ucraina, Georgia și Moldova să nu adere la NATO

 

yogaesoteric
20 septembrie 2025

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More