Care este, de fapt, adevărul în conflictul din Siria, teroriști, refugiați, ruși, francezi și americani
Un excelent articol a apărut în presa internațională și a fost preluat de mai multe site-uri, text care, pe lângă tenta sa umoristică, dezvăluie un adevăr clar: anume că situația din Siria e una foarte complicată și este destul de greu de descifrat nu numai de neofiți, dar și marile guverne mondiale se întreabă cum pot ieși din încurcătură. Redăm in cele ce urmează traducerea textului.
„Președintele Assad (care este rău) este un om murdar ce a reușit să-și răscoale poporul împotriva lui, iar acești rebeli (care sunt buni) au început să câștige (Uraaaa!). Dar apoi, unii dintre rebeli s-au murdărit și ei un pic și s-au autoproclamat Statul Islamic (care este categoric rău!), iar ceilalți rebeli au continuat să suporte democrația (care încă sunt buni). Așa că americanii (care sunt buni) au început să bombardeze Statul Islamic (care este rău) și să dea arme rebelilor sirieni (care sunt buni) ca să se poată lupta cu Assad (care încă este rău), ceea ce a fost bine.
Apropo, mai este un stat în nord condus de kurzi, ce vor să lupte împotriva Statului Islamic (ceea ce este un lucru bun), dar autoritățile turcești cred că ei sunt răi, așa că noi trebuie să spunem că sunt răi în timp ce în secret îi considerăm buni și le dăm arme să se lupte cu Statul Islamic (ceea ce este un lucru bun), dar asta este altă problemă.
Înapoi la Siria. Deci Președintele Putin (care este rău, pentru că a invadat Crimeea și Ucraina și a omorât foarte mulți oameni) a decis să-l susțină pe Assad (care încă este rău) atacând ISIS (care sunt tot răi) ceea ce este oarecum un lucru bun? Dar Putin (încă rău) crede că rebelii sirieni (care sunt buni) sunt tot răi, așa că îi bombardează și pe ei, ceea ce îi enervează pe americani (care sunt buni), care sunt preocupați, dând arme rebelilor (care încă sunt buni).
Acum iranienii (care erau răi, dar au acceptat să nu construiască nicio bombă nucleară pe care să o folosească împotriva Israelului, deci sunt buni) vor furniza trupe pentru a-l susține pe Assad (încă rău), la fel ca rușii (încă răi) care au infanterie și forțe aeriene în Siria. Așadar, Coaliția lui Assad (încă rea), Putin (foarte rău) și iranienii (buni, dar într-un mod rău) vor ataca Statul Islamic (care este rău) ce este un lucru bun, dar și pe rebelii sirieni (care sunt buni) ceea ce este rău.
Acum englezii (buni) și americanii (buni) nu îl pot ataca pe Assad (încă rău) din frica de a-l supăra pe Putin și pe iranieni (buni/răi) care acum și-au dat seama că Assad nu este atât de rău în comparație cu Statul Islamic (care este foarte rău). Așa că Assad (rău) este acum probabil bun, fiind superior Statului Islamic (dar sincer, orice este mai bun decât Statul Islamic deci, nu am avut nicio alegere) și din moment ce Putin și iranienii se luptă cu Statul Islamic, atunci îi considerăm și pe ei buni.
Americanilor (încă buni) le va fi greu să trimită arme către grupurile de rebeli ce sunt atacate de ruși din frica de a-l supăra pe domnul Putin (acum bun) și pe acel nebun Ayatollah din Iran (tot bun) așa că sunt forțați să spună că rebelii sunt răi, sau cel puțin să-i abandoneze. Asta îi face pe rebeli să fugă spre Turcia și în continuare spre Europa, ori să intre în Statul Islamic (care este singurul grup constant rău).
Un atac al musulmanilor șiiți (Iran și Assad) cu suportul rușilor va fi văzut ca un Război Sfânt de către musulmanii sunniți, iar rangurile Statului Islamic vor fi văzute de către sunniți ca singurii jihadiști ce se luptă în „Războiul Sfânt”, iar prin urmare mulți musulmani vor vedea Statul Islamic ca fiind bun! Musulmanii sunniți vor vedea și lipsa acțiunilor din partea marii Britanii și a Statelor Unite în suportul fraților lor rebeli ca pe o trădare (ceea ce este destul de normal), iar prin urmare vor fi văzuți ca fiind răi.
Așa că acum îi avem pe americani (acum răi) și englezi (tot răi) ce furnizează trupe către rebelii sunniți (răi), dintre care mulți se uită spre Statul Islamic (rău/bun) în speranța de a primi suport împotriva lui Assad (acum bun) care, împreună cu Iran (tot bun) și Putin (acum, de necrezut, bun) vor să încerce să reia țara pe care Assad o conducea înainte să înceapă toată nebunia. Sper că asta a clarificat totul!”
Citiți și:
Dezvăluiri pentru o mai bună înţelegere a situaţiei din Siria
Analiză CNN: Conflictul din Siria se transformă într-un război între Statele Unite şi Rusia
yogaesoteric
19 februarie 2016