Care sunt codurile secrete din picturile lui Leonardo da Vinci?
Leonardo da Vinci a fost unul dintre cei mai mari pictori ai umanității. Creațiile sale sunt celebre în toată lumea, dar și controversate, fiindcă specialiștii consideră că acesta a introdus adevărate coduri secrete în operele sale. „Mona Lisa” și „Cina cea de Taină” sunt două tablouri care au fost atent studiate.
Mona Lisa este o adevărată capodoperă, zâmbetul acesteia fascinând lumea întreagă. Specialiștii în domeniu au descoperit un adevărat mister în ochii Giocondei. Portretul a fost analizat sub microscop de istoricii italieni care au scos la iveală existența unor cifre și litere la nivelul ochilor fermecători ai femeii.
Astfel, în ochiul drept au fost observate literele V și L, cel mai probabil inițialele artistului. În ceea ce privește ochiul stâng, situația este un pic mai complicată, fiindcă nu este atât de clar și e greu de descifrat. Cei care au analizat tabloul sunt de părere că ar putea fi vorba de literele C și E, dar totodată și de B. În arcadă se poate vedea numărul 72, însă la fel de bine poate fi forma literei L, urmată de cifra 2.
Pictura are peste 500 de ani și nu mai este la fel de clară că atunci când a fost creată. Istoricii sunt convinși că Leonardo da Vinci a inclus un cod secret în acest tablou, fiindcă, în ultimii ani din viață, îl purta cu el peste tot pe unde mergea.
Cina cea de Taină este, de departe, cea mai controversată pictură a artistului. Scena în care Iisus Hristos este aşezat la masă înconjurat de cei 12 apostoli a fost analizată de mulți specialiști. Cercetătorii au reușit să obțină în oglindă pictura și au suprapus-o peste cea originală. Astfel, au apărut noi detalii și… multe speculații.
Prin suprapunerea celor două imagini, a apărut silueta unei femei cu un prunc în brațe lângă Iisus. Concluzia unora a fost că Mântuitorul a avut o relație cu Maria Magdalena din care a rezultat un copil.
Totodată, un compozitor italian a descoperit că dacă așază un portativ peste mâinile personajelor din tablou și peste pâini, ar rezulta o compoziție muzicală cu o durată de 40 de secunde.
Curiozități despre Leonardo da Vinci
Leonardo di ser Piero da Vinci s-a născut pe 15 aprilie 1452, în orășelul Vinci din Toscana, și a murit pe data 2 mai 1519, în Amboise. Maestrul a fost cunoscut sub numele de Leonardo da Vinci și a fost cel mai de seamă reprezentant al Renașterii italiene. Spirit universalist: pictor, sculptor, arhitect, muzician, inginer, inventator, anatomist, geolog, cartograf, botanist și scriitor. Leonardo da Vinci a avut un spirit sclipitor. Artistul era dislexic, dar și ambidextru. Cu o mână putea să scrie, iar cu cealaltă să deseneze în același timp.
Toate creațiile geniului au fost semnate în sens invers, pentru a nu-i fi furate ideile. Era fascinat de trupul uman și de găsirea acelui loc din trup în care sălășluiește sufletul. A disecat multe cadavre, iar în urma acestor experimente a rezultat unul dintre cele mai faimoase desene ale sale, Omul Vitruvian.
A fost primul care a dat o explicație pentru faptul că cerul este albastru. Această aparenţă este determinată de modul în care se reflectă lumina Soarelui în atmosfera Pământului.
Citiţi şi:
Anatomia umană în viziunea lui Leonardo da Vinci. Schițe revoluționare ale inimii de acum 500 de ani
Ingenioasele coduri secrete, din antichitate și până în zilele noastre
yogaesoteric
19 iunie 2020