În contextul migrației în masă spre Europa din ultimii ani și a creșterii proporției alohtonilor în populația statelor receptoare, se înregistrează un fenomen de segregare socială tot mai accentuat. Imigranții, provenind în majoritate din Orientul Mijlociu și din jumătatea nordică a Africii, au valorificat politicile permisive ale Uniunii Europene privind imigrația ilegală pentru a ajunge în țări cu un nivel de trai ridicat.
De asemenea, propaganda politică și campania mass-media de sensibilizare a europenilor în privința „problemei refugiaților”, chiar dacă aceștia constituie doar 5-10 procente din volumul migranților, a constituit un alt motor care a pus în mișcare valurile exodului contemporan. Majoritatea sunt însă imigranți economici, cei mai mulți ilegali.
Denumire și trăsături
Cartierele de tip „no-go zone” sau „no-go area” s-au înmulțit dramatic în Europa occidentală, ca un prim efect al falimentului politicilor pro-imigraționiste, integrarea socio-economică și culturală a imigranților dovedindu-și ineficiența.
Practic, cartierele „no-go zone” sunt spații urbane, de obicei periferice, locuite majoritar de imigranți cu grad foarte scăzut sau nul al ocupării profesionale, radicalism ideologic și religios, rată ridicată a criminalității (violență, trafic de droguri, arme, proxenetism, violuri, gruparea în bande și carteluri etc.).
The free dictionary definește termenul ca fiind „1. cartier dintr-un oraș, baricadat de o grupare paramilitară, în care poliția, armata etc. pot pătrunde doar prin utilizarea forței. 2. zonă interzisă anumitor indivizi, grupuri etc.”. Denumirea reflectă așadar caracterul de enclavă al acestor comunități, izolate ori autoizolate în propriul „microstat”, adeseori cu legi și rânduieli proprii. Titulatura generică, mai mult sau mai puțin metaforică, se adresează deci cetățenilor autohtoni și autorităților (poliție, ambulanță, pompieri) de a nu pătrunde în respectivele cartiere, în caz contrar fiind întâmpinați cu ostilitate, de la simple stări de tensiune, până la violență, distrugerea autovehiculelor, pietre și sticle incendiare aruncate și, în cazul conflictelor scăpate de sub control, chiar utilizarea armelor. Alte titulaturi folosite pentru aceste spații sunt: zone vulnerabile, ghetouri, suburbii, zone de risc, zone urbane sensibile, zone de securitate prioritară etc.
Cauzele fenomenului
Segregarea și autosegregarea imigranților sunt generate de o gamă foarte variată de factori, între care amintim:
– factori de natură economică, precum lipsa calificării profesionale a imigranților, preferința pentru ajutorul financiar oferit de stat în defavoarea încadrării profesionale, programe ineficiente sau deficitare de specializare și integrare a imigranților pe piața muncii, dezinteres pentru angajare în rândul tinerilor etc., toate acestea conducând spre șomaj și activitățile ilegale amintite anterior.
– factori cultural-religioși, care creează discrepanțe greu de eliminat între stilul de viață occidental și modelul identitar cu care imigranții vin din țările de proveniență, conducând la formarea enclavelor comunitare, cu riscul de a escalada spre radicalism. Apar astfel raporturi antagonice între principiile moral-valorice, greu de omogenizat, de la mod de gândire și vestimentație până la manifestările colective, poziția femeii în societate ș.a.m.d.
– factori ideologici, fundamentați sau nu religios, care conduc la forme de autoexcludere socială și chiar extremism. Majoritatea persoanelor care au executat în ultimii ani în Europa de Vest atentate armate atribuite terorismului islamic provin din cartiere segregate de tip „no-go zone”. Asistăm de fapt la o relație de cauzalitate reciprocă, de tip cerc vicios, factorii ideologici generând segregare, iar segregarea la rândul ei generează amplificarea atitudinilor extreme.
– factori sociali și comportamentali, precum viziunea diferită asupra relațiilor interumane (atitudinea distantă a autohtonilor față de imigranți, ura imigranților față de societate, aceasta fiind percepută ca fiind respingătoare etc.).
– factori politici, adică decizii iraționale, cum sunt acceptarea imigranților într-un ritm mult mai accelerat decât capacitatea societății de a-i asimila și integra, propaganda autorităților statale, în spiritul corectitudinii politice, ce încurajează exodul (așteptările generate de lumina optimistă și mirobolantă schițată în jurul migrației și a societăților primitoare dovedindu-se în neconcordanță cu realitatea și având consecințe nefaste), problema acordării azilului politic, legislația europeană permisivă privind imigrația ilegală etc.
Dispunere teritorială
Conform unui raport întocmit în 2017 de Departamentul Operațional Național al Poliției din Suedia, în această țară sunt 61 de cartiere cu risc social ridicat, în care echipajele de poliție și celelalte autorități nu pot interveni în condiții normale din pricina controlului exercitat de imigranți. În alte surse neoficiale se vorbește chiar de un număr mult mai mare, peste 150 de cartiere „no-go zone”. Cele mai cunoscute orașe care se confruntă cu problema enclavizării sunt Malmo, Stockholm, Kristianstad, Gotheborg, Orebro, Norrkoping ș.a.
Numărul cartierelor „no-go zones” din Suedia este în creștere:
În Franța problemele din suburbii sunt mult mai vechi, conflictele deschise cu autoritățile izbucnind încă din ani 2000. În prezent, zone de risc apar în Paris, Fameck, Calais, Marseille, Lyon, Lille etc.
No-go zones în Franța:
Segregare de gen în suburbiile Parisului și ale Lyonului:
„Jungle”, campusul imigranților din Calais:
Poliția atacată de tineri într-o suburbie din Franța:
Belgia este cunoscută în primul rând prin cartierul Molenbeek, punctul cel mai fierbinte pe harta Europei, de unde au fost racolate de grupările extremiste zeci de persoane care au efectuat atentate teroriste în ultimii ani.
Încercare de reportaj în Molenbeek:
Regatul Unit se confruntă de asemenea cu problema enclavizării etnico-religioase, în zone precum estul Londrei, Luton, Birmingham, Rotherham, Sheffield etc.
Un simplu interviu în Burnley se transformă într-o situație periculoasă:
Tensiuni între autorități și imigranți:
În Olanda apar „no-go areas” în Haga, Rotherdam, Amsterdam și Utrecht. Danemarca are zone de risc în Copenhaga, Aarhus și Odense, Norvegia în Oslo, Spania în localitatea catalonă Salt, iar Italia, Grecia și Austria în orașele-capitală.
Concluzii
Tendințele de ghetoizare constatate în Europa occidentală reprezintă consecința unei mozaicări etnico-religioase nenaturale și forțate. Valuri considerabile de imigranți spre Europa de Vest s-au mai înregistrat în perioada recentă și dinspre Balcani (sârbi, bosniaci, croați) ori Europa de Est (români, polonezi), însă asemănările etnice și culturale, religioase și de mentalitate au permis integrarea lor cu ușurință în societățile receptoare, ceea ce nu se realizează și cu cei veniți din afara continentului (Asia, Africa).
Citiți și:
Criza refugiaților. De ce se dorește amestecarea raselor umane?
O nouă ipoteză incendiară. Criza refugiaţilor este o invazie musulmană organizată?
Şoc în Slovenia. Refugiaţii au dat foc corturilor oferite şi și-au făcut selfie-uri: «E ca în război»
yogaesoteric
22 noiembrie 2018
Also available in:
Français