Căsuţa de la cercul arctic

Familia norvegiană Hjertefølgers numără nu mai puțin de 6 membri și îmbrățișează fără rezerve un stil de viață cât mai ecologic. De aceea și-au construit o casă sustenabilă, realizată din chirpici, lemn și alte materiale sustenabile, în timp ce multe dintre alimentele de bază pentru traiul lor vegan provin chiar din permaculturile din jurul casei.

Cum sunt posibile toate acestea în condițiile aspre de dincolo de Cercul Arctic, unde domină iernile lungi și friguroase, iar verile sunt foarte scurte, cu soarele „scump la vedere”? Ei bine, „Casa Naturii” (care are chiar și un blog dedicat!) este acoperită de un dom geodezic de peste 7 metri înălțime – ceea ce-i conferă locuinței un aspect de OZN în peisaj.

Structura a fost realizată de compania britanică Solardome și constă din nu mai puțin de 360 de panouri de sticlă, groase de 6 mm și concepute pentru a rezista la temperaturile scăzute și vânturile puternice, 11 dintre panouri având rol de ferestre, putând fi deschise pentru ventilarea spațiului interior.

Partea metalică este realizată din aluminiu reciclat, fiind garantată să reziste cel puțin 100 de ani, în condiții de mentenanță redusă. În același timp, soluția acestui dom a presupus și o economie de 30% a utilizării materialelor față de o construcție obișnuită rectangulară. Sticla, deși rezistentă, este suficient de permeabilă pentru lumina soarelui astfel încât să alimenteze panourile solare, dar să și ajute la creșterea plantelor din grădină (exact ca într-o seră).

Citiți și:
Util! Grădina fără apă! Cultivarea BIO cu chips pentru a economisi apă, combustibil și efort
Un cuplu a construit o altfel de «casă verde». Se încălzesc iarna şi au legume pe tot parcursul anului


yogaesoteric
13 iulie 2017

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More