Cât valorează cu adevărat libertatea noastră? e-guvernare + e-supraveghere = e balamuc!
Principala problemă a fiecăruia dintre noi ar trebui s-o reprezinte libertatea noastră individuală. Este, prin urmare, vital interesul pentru eradicarea din fașă a tuturor tentativelor de limitare a libertăților individuale. În momentul de față, există în România organizații neguvernamentale care monitorizează cu atenție activitățile instituțiilor predispuse la derapaje în acest sens.
De aceea este relevant interviul pe care jurnalistul Radu Hadârcă l-a realizat cu doamna Nicoleta Andreescu, director executiv în cadrul Asociației pentru Apărarea Drepturilor Omului – Comitetul Helsinki, pe scurt, APADOR-CH. În centrul atenției se găsește o structură a statului, SRI-ul, care prin unele dintre activitățile sale atentează la viața personală, publică și privată a fiecărui cetățean român, iar acest fapt n-ar trebui să ne lase indiferenți pe niciunul dintre noi. Subiectul ar trebui să se afle în centrul interesului fiecărui individ conştient. Odată pierdută libertatea noastră individuală, pentru dobândirea căreia s-au sacrificat tineri în decembrie 1989, aceasta va fi foarte greu de recâştigat, dacă nu imposibil.
„Câmpul tactic”, plin de suspecți în masă
SRI se constituie într-un veritabil stat în stat care acționează neîngrădit. În principal pentru că, așa cum veți putea să constatați din acest interviu, nu există niciun control eficient care să se exercite asupra sa din partea societății româneşti, fie că este vorba de controlul legitim care ar trebui să se manifeste de către Parlamentul României prin intermediul comisiilor sale specializate, fie că ne referim la organizaţiile neguvernamentale, componente ale societăţii civile, care nu dispun însă de pârghii adecvate de monitorizare.
Indubitabil, SRI-ul a construit, cu banii noștri, un sistem hipereficient de supraveghere și control al fiecăruia dintre noi. Paradoxal, s-au găsit unii care să spună că toate acestea s-au făcut spre binele nostru, pentru protecția noastră. În privința mult invocatelor atentate teroriste care ar fi posibil să se deruleze pe teritoriul României, protecția noastră nu are nicio legătură cu demersurile de a ne supraveghea și controla în masă. În acest fel, prin punerea în funcțiune a acestui sistem de supraveghere se încalcă un drept juridic inalienabil, și anume prezumția de nevinovăție. În acest fel, suntem suspecți în masă, potențiali infractori, teroriști în germene, cu toții categorisiți și etichetați ca dinainte vinovați, meritând prin urmare să fim ascultați și interceptați în permanență, în calitate de inamici ai statului.
Adăugând aici infiltrarea justiției, numită inspirat (dar ilegal) câmp tactic, ceea ce este deosebit de grav, corelat cu acțiunea de infiltrare a mass-media cu o sumedenie de jurnaliști care activează ca ofițeri sub acoperire, avem astfel amploarea pe care a luat-o acest fenomen care vizează controlul societății românești la toate nivelurile sale.
Crimă prin computer: modificarea datelor medicale
Dacă ar fi să utilizăm un instrument din sociologie care să redea cu acuratețe structura actuală a societății româneşti care se doreşte a fi controlată, acesta ar fi acela al rețelelor sociale, care presupun că în fiecare nod al acestor rețele se află un individ interconectat cu alții prin relații specifice (de subordonare, de supraordonare sau de egalitate), individul fiind integrat în diverse structuri de forță (SRI se găseşte printre ele) pe care le deserveşte în exclusivitate.
Dacă aveam până acum oarecare dubii în legătură cu rolul și statutul SRI-ului în societatea românească, aceste dubii au fost risipite și prin intermediul informațiilor obținute prin acest interviu. Această veritabilă instituție de forță, SRI, este deținătoarea unor informații deopotrivă legal și ilegal obținute. Datorită accesului nemijlocit la ele, aceste informații pot fi implicit alterate (modificate) prin mijloace specifice. Respectiv, datele din aceste baze de date stocate în înregistrări, cum se numesc ele în limbaj informatic, pot fi modificate de către cei care le accesează. Un posibil scenariu ar putea avea drept scop alterarea datelor noastre medicale. Spre exemplu: informația că suntem bolnavi de diabet poate să fie modificată și chiar ștearsă din baze de date digitale de către terţe persoane, altele decât medicii de familie care le-au consemnat ca atare. Pur și simplu, prin accesul informatic realizat direct, ștergând această informație din dosarul nostru medical. Astfel, în cazul în care ne vom găsi în postura unei internări în regim de urgență, vom beneficia de un tratament care să includă medicamente contraindicate diabetului de care suferim, medicaţia astfel prescrisă periclitându-ne viaţa, putând să ne conducă la deces.
SRI-ul se poate substitui statului de drept şi acum chiar o face
Astfel, pe nesimțite, fără să ne dăm seama, vom putea fi cu ușurință controlați prin accesul la toate, repetăm, la toate datele personale, incluzând aici viața publică și privată. Accesul la acele baze de date de către diverse persoane nu reprezintă altceva decât o posibilitate, cât se poate de reală, de a le putea modifica după bunul-plac, incluzând acolo date care sunt false, și care ne pot incrimina, cum ar fi, de exemplu, cazul unui control judiciar.
Cineva îți poate pune întrebarea legitimă: de ce ar face cineva aceste lucruri? Foarte simplu, pentru că poate, mai precis, pentru că i se permite.
De fapt, SRI-ul nu minte când afirmă că a accesat fonduri destinate e-guvernării. Având la dispoziție un instrument (mijloc) atât de puternic și eficient constituit dintr-o infrastructură IT, respectiv echipament hardware – servere, terminale (stații de lucru) și dispozitive de analizare, interceptare, prelucrare și stocare a informației constituite din programe (software) și dispozitive (hardware) specializate –, TAP-uri (dispozitive de interceptare a convorbirilor telefonice), SRI-ul se poate substitui statului de drept și exercită asupra noastră o e-guvernare prin e-supraveghere, facilitând astfel un e-control în masă. Prin intermediul SRI-ului se instituie în România, în momentul de față, o veritabilă dictatură informațională, știindu-se astfel că cel ce deține informația deține puterea.
Orweliana Nouă Ordine Românească
După cum veţi putea să constatați lecturând cu atenție acest interviu, fiecare în parte va beneficia de atenție în calitate de potențial suspect; toate datele despre fiecare individ în parte vor fi stocate într-o bază de date dedicată. În acest fel, nimeni și nimic nu se va mișca la nivelul fiecărui individ, fără știrea SRI-ului, noul Frate mai Mare (Big Brother), expresia statului totalitar din romanul 1984 al lui George Orwell. Astfel, se va institui Noua Ordine Românească, aceasta fiind cu succes integrată în mult clamata Nouă Ordine Mondială.
SRI-ul va deține controlul deplin și absolut la nivelul vieții noastre sociale, publice şi private. Cei care spun cu inconștiență că ei nu au nimic de ascuns, dau dovadă de o imbecilitate acută și este necesar să se uite la regimurile instituite în decursul istoriei de Stalin, Hitler și Kim Jong Il. Dacă nu plângi cum și când trebuie, aceasta reprezintă un afront adus conducătorului iubit și se poate sancționa cu internarea în lagăr sau chiar cu moartea, vezi cazul Coreii de Nord.
Stat-tampon în războiul cibernetic cu Rusia
SRI-ul în integralitate ar trebui să se supună legilor acestei țări și tratatelor internaționale care impun respectul pentru viața privată a fiecărui om. Fiecare dintre angajații SRI ar trebui să se gândească la jurământul pe care l-a depus pentru a-și apăra țara și pe fiecare dintre noi, în calitate de locuitori ai acesteia.
Mai există, de altfel, un aspect dezvăluit un ofițer SRI: și anume că această infrastructură mixtă software-hardware este datorată și statutului pe care România și l-a asumat, și anume de stat-tampon care asigură securitatea cibernetică în această zonă geopolitică. România se află în linia întâi a războiului cibernetic susținut cu Federația Rusă. Nu există niciun motiv să ne îndoim de acest fapt. Totuși, această supradimensionată infrastructură IT este destinată și altor aspecte mai puțin ortodoxe, menționate anterior.
Libertatea în cadrul societății românești este un fapt care ne apare în momentul de față de la sine înțeles, îl luăm ca pe un dat firesc. Dar libertatea se constituie într-un aspect fragil care poate să dispară din existența noastră, în anii ce vor veni, dacă nu adoptăm o atitudine fermă față de toate tentativele de limitare a ei.
Interviul cu Nicoleta Andreescu, director executiv în cadrul APADOR-CH, se constituie într-un veritabil avertisment de integritate pentru societatea românească.
SII Analytics integrează baze de date de la mai multe instituții într-una singură, mamut
Radu Hadârcă:
Să ne referim la ultimul demers făcut de cei din cadrul SRI, pentru care dumneavoastră i-ați criticat: accesarea fondurilor europene pentru constituirea unei structuri tehnologic-informaționale în vederea unificării anumitor baze de date. Aspectele sunt destul de neclare. Puteți preciza despre ce este vorba?
Nicoleta Andreescu: Nu e doar vorba, nu sunt foarte neclare. Este vorba de ultimul demers al SRI despre care știm noi. Este vorba de SII Analytics, așa se numește acest proiect. O platformă de baze de date care există de mulți ani, înființată într-un alt proiect care s-a numit SII Infrastructură, ce dă posibilitatea SRI să utilizeze la valoare maximă și practic să integreze baze de date de la mai multe instituții: ANAF, Evidența Populației ș.a.m.d. Practic, prin această posibilitate dată de achizițiile de acum din SII Analytics, bazele acelea de date devin una singură, integrată.
R.H.:
Adică informații care există, inclusiv cele care vizează aspectele din sănătate, vor constitui elementele esenţiale stocate în această unică bază de date. Astfel, se poate crea fiecărui individ în parte câte un profil psihosomatic, care poate fi accesat şi utilizat în funcţie de obiectivele şi scopurile pe care le nutresc cei care au gândit această structură informatică.
N.A.: Chiar dacă bazele de date sunt separate, să zicem, cu aceste noi tehnologii achiziționate, ele pot fi accesate și transformate într-una singură. Atâta vreme cât eu pot să caut, spre exemplu, cine și-a cumpărat mașină în ultimul an în zona cutare și are venit între și între, identificând trei oameni; după care aflu despre ei tot, și dacă și-au plătit impozitele, și informații legate de starea de sănătate… Iar atunci, având această posibilitate dată de noile achiziții, să facă orice cu ele, devin practic o singură bază de date mamut, integrată.
R.H.:
Este foarte interesant, pentru că s-a achiziționat un echipament hardware care are o valoare considerabilă – pe undeva pe la 1 miliard de euro (se vehiculează chiar o cifră dublă) –, care a fost destinată achiziţionării unor servere plasate în Centre de Date (Data Centers) specializate pe care le au doar giganții Google, Facebook. Ei și-au exprimat însă stupefacția în legătură cu scopul și destinația acelor aparaturi, care înțeleg că s-au cumpărat cu bani proveniți de la statul român; bani care sunt de fapt rezultatul impozitelor plătite de către fiecare dintre noi.
N.A.: Eu nu pot să estimez valoarea achizițiilor de la SRI. Singurele chestiuni pe care le putem ști cu siguranță sunt cele legate de accesarea fondurilor europene, pentru că acestea, având niște reguli de transparență, nu pot fi ascunse total. Cum s-a ajuns la discuția aceasta despre SII Analytics? A fost o întâmplare, cineva a găsit cererea de ofertă pe sistemul public de achiziții publice, pe e-licitație.
TAP-rile pot cotrobăi prin mesaje
R.H.:
Deci pe SEAP s-a văzut această achiziție.
N.A.: Dacă acel cineva nu era un om foarte priceput în domeniul IT, nu-și dădea seama ce înseamnă asta. La prima vedere, eu m-aș fi uitat acolo ca un profan, nu înțeleg ce înseamnă denumirile acelea de echipamente, despre unele dintre ele am aflat ulterior. TAP-urile (tapping devices – dispozitive de înregistrare), de exemplu, sunt niște sisteme care pot intercepta, dar și căuta după conținut, după orice comunicație electronică și au capacitatea de a intercepta și filtra volume foarte mari de date. Dacă este mufat undeva la un mare furnizor de servicii de Internet ISP (Internet Service Provider) și de comunicații electronice în general, incluzând aici furnizorii de telefonie fixă și mobilă, un singur echipament din acela poate accesa și căuta în conținutul mesajelor.
SRI: proiectul n-are legătură cu e-guvernarea
R.H.:
Demersul SRI de a accesa fonduri europene în vederea realizării unei supravegheri în masă este sau va putea fi stopat în urma intervenției dumneavoastră publice? Care a fost feedback-ul din partea lor?
N.A.: SRI a venit cu niște așa-zise explicații, printr-un comunicat de presă, explicații care mai mult ne-au întărit convingerea că ceea ce am identificat noi ca fiind periculos așa este. Tot în acel comunicat al SRI, se spunea că proiectul respectiv nu are nicio legătură cu e-guvernarea, respectiv cu linia de finanțare de pe care au fost accesate fondurile. Acum, noi avem speranța că va fi analizat modul de finanțare.
R.H.:
Există vreo informație că, în urma acestui demers, s-a stopat accesarea acelor bani? Bănuiesc că și statul ar trebui să participe cu ceva, nu?
N.A.: E adevărat, dar, din punctul nostru de vedere, speranțele sunt la Comisia Europeană, cea care finanțează întreaga linie. Deoarece nu este normal să se finanțeze din fonduri europene un proiect care are potențialul de a aduce atingere unor drepturi și valori fundamentale pe care Uniunea Europeană le respectă și ar trebui să le promoveze. Adică nu mă apuc eu, Uniunea Europeană, care am interzis pedeapsa cu moartea, nu mă apuc să finanțez pe cineva care lucrează pentru a reintroduce pedeapsa cu moartea. E aberant.
R.H.:
Dacă UE a dat niște legi care consfințesc drepturile și libertățile individuale, care includ dreptul la viață privată, nu este normal să finanțeze simultan un proiect care realizează contrariul.
N.A.: Există astfel de directive europene, există decizii CEDO, există decizii ale Curții de Justiție ale Uniunii Europene, care scriu negru pe alb că nu este normal să integrezi baze de date, că nu este rezonabil să utilizezi mijloace de supraveghere în masă. Fiindcă principiul în baza căruia utilizezi mijloacele de supraveghere în masă îi transformă pe toți cetățenii în suspecți și se găsește în contradicție flagrantă cu prezumția de nevinovăție, baza oricărui sistem juridic democratic, încălcând astfel total dreptul la viață privată.
Problema de fond: lipsa de control civil asupra SRI
R.H.:
În urma acestui demers pe care l-ați făcut împreună cu alte organizații către Comisia Europeană, credeți că răspunsul se va concretiza în nefinanțarea acestui program de supraveghere în masă deghizat în e-guvernare?
N.A.: Nu știu să estimez care va fi răspunsul.
R.H.:
Ar putea să vă răspundă sau ar trebui să vă răspundă?
N.A.: De regulă, în 95% dintre mesajele transmise către Comisia Europeană primesc un răspuns. Nu neapărat unul care să te mulțumească, însă foarte rar se petrece să nu primești niciun răspuns.
R.H.:
În ce interval de timp procedural se poate primi un răspuns?
N.A.: Depinde de organismul căruia i te adresezi, de Comisie. Depinde, regula generală este tot cea de 30 de zile, dar sunt anumite organisme care răspund în trei zile, altele mai mult. Dacă mă întrebați pe mine care este mecanismul de funcționare, nu vă pot răspunde cu acuratețe la această întrebare.
R.H.:
Ați primit vreun răspuns din partea Comisiei Europene, singura în măsură să opereze acțiuni concrete de stopare a acestui demers?
N.A.: Nu, nu am primit. Deși ar fi trebuit. Comisia ar trebui să intervină prin Direcția de Luptă Antifraudă, care se ocupă cu problemele legate de accesarea, cu utilizarea nelegală a fondurilor care provin de la Uniunea Europeană. Ne aduce la problema care, de altfel, constituie esența. Pentru că modul în care sunt finanțate investițiile și acțiunile SRI este până la urmă o chestiune de procedură, de formă. Problema de fond o constituie de fapt lipsa reală de control civil asupra activității SRI. E adevărat că nu trebuie să-și bage cineva nasul în tot ceea ce face SRI pe partea operațională și așa mai departe. Pentru că de aceea SRI este un serviciu secret. Însă dacă ne uităm că legea de organizare și de funcționare este din 1900 toamna, dacă ne uităm că multe dintre acțiunile pe care le întreprinde SRI, inclusiv aceste proiecte, stau sub umbrela unor hotărâri ale CSAT, care nu sunt publice, dacă ne uităm la simulacrul de control pe care îl exercită Comisia de Control al SRI din Parlament, reiese foarte clar problema: lipsa de control civil asupra activității SRI!
Comisia Europeană: „Dacă acele fonduri au fost acordate SRI-ului, aşa a trebuit să se petreacă”
La data apariţiei acestui interviu, în urma sesizării făcute la Comisia Europeană, reprezentanta acestei Comisii în România, Angela Filote, a oferit un răspuns organizaţiei Active Watch, care a parvenit şi APADOR-CH, prin care s-a afirmat că, dacă acele fonduri au fost acordate SRI-ului, aşa a trebuit să se petreacă. Straniu şi profund semnificativ în acelaşi timp, aspect care dovedeşte conexiunile care există între SRI şi structurile europene suprastatale.
Prin urmare, Comisia Europeană binecuvântează instituirea unui regim dictatorial de control în România, prezidat de SRI, prin finanţarea acestuia din fonduri europene.
Citiţi şi:
SRI primeşte fonduri europene în valoare de 25 de milioane de euro pentru un proiect de supraveghere generalizată a cetăţenilor deghizat în eGuvernare
Operaţiunea ilegală SII Analytics a SRI: Big Brother
yogaesoteric
22 decembrie 2017