Ce a însemnat Dictatul de la Viena. Martirizarea Părintelui Aurel Munteanu: ,,Mai bine murim aici, în colbul drumului, decât să cedăm din sfântul pământ strămoșesc”

Transilvania de Nord a fost cedată fără luptă armată, dar nu fără luptă. Sute de preoți ortodocși au rămas ca eroii în parohiile lor, luptând pentru identitatea națională, de multe ori chiar cu prețul vieții. Moartea martirică a Părintelui Protopop de Huedin, județul Cluj, Aurel Munteanu, s-a petrecut în primele zile ale Dictatului de la Viena, în centrul orașului Huedin, în zi de târg, 10 septembrie 1940.

În drumul său spre înmormântarea unui creștin, Părintele Aurel a fost oprit de un grup de horthiști, civili și militari, fiind luat la bătaie cu pumnii, picioarele și bâtele. Calvarul a durat 4 ore. La final, un măcelar i-a înfipt un baston în gură, până când i-a ieșit prin ceafă. Trupul neînsuflețit a fost îngropat sumar în țărână la marginea orașului, împreună cu cel al gardianului Ioan Nicula, ucis de asemenea în chinuri pentru faptul că i-a sărit în ajutor părintelui.

Familia nu a putut să-l îngroape creștinește decât după mai bine de zece zile, mulțimea românilor venită la înmormântare fiind împrăștiată de jandarmi. A doua zi, mormântul a fost profanat, crucea fiind smulsă din pământ, iar florile depuse zdrobite în picioare. Criminalii părintelui Aurel au fost „condamnați” de justiția horthistă la 2 și 3 luni închisoare cu suspendare.

Așadar au fost eliberați. Motivarea instanței pentru eliberarea lor a fost următoarea: ,,ei se aflau într-o stare sufletească care explică amărăciunea și emoțiunea puternică de care au fost stăpâniți și care putea ușor să provoace excese din partea celor plini de fericirea eliberării și cuprinși de sentimente patriotice, iar mobilul faptei lor a fost acel sentiment general omenesc care este normal pentru toți adevărații membri ai unei națiuni demne” (raport al Ministerului Afacerilor Străine).

S-a dat astfel liber la orice fel de atrocități.

Părintele Protopop Aurel Munteanu a fost un simbol al luptei românești iar atunci când a ales să nu plece din Huedin spre locuri mai sigure, era perfect conștient ce riscuri își asumă. Uciderea Sfinției Sale și, practic, achitarea vinovaților, s-a vrut a fi un exemplu groaznic pentru toți românii și a constituit un mod de lucru a politicii de ocupație din anii 1940-1944.

În 1919, părintele a trecut pe lângă moarte atunci când trupele bolșevice ale lui Bela Kuhn din Transilvania au tras asupra lui la Valea Drăganului, Dumnezeu ocrotindu-l atunci pentru ca românul nostru să-și poată împlini destinul. Și l-a îndeplinit. A fost membru în Marea Adunare Națională de la 1918 care a votat Unirea, a înființat și condus Despărțământul Huedin ASTRA, a organizat numeroase conferințe românești și comemorări ale celor uciși de trupele comuniste ale lui Bela Kuhn, a ctitorit Catedrala Moților din Huedin, a făcut politică națională și, mai presus de toate, a zidit în inimile românilor din Apuseni conștiința identitară și credința ortodoxă.

În puținele zile care i-au fost date să le trăiască după instaurarea Dictatului, i-a încurajat pe români, le-a ridicat nădejdea națională, spunându-le că Dumnezeu nu va îngădui mult timp asuprirea, rămânerea lui „la post” fiind cea mai înaltă mărturisire a Cuvântului și a faptei sale. A fost la modul cel mai concret un model exemplar românesc. De aceea a și fost omorât într-un mod „exemplar”.

Mergem împreună cu Dumnezeu înainte pentru biruința neamului românesc!

Citiți și:
Minunea dintr-o noapte de Crăciun cu martirul Gherasim Iscu, plecat la Ceruri din temniță de mână cu schingiuitorul său
Un martir aproape uitat

yogaesoteric
4 noiembrie 2023