„Ce Dumnezeu gândesc acești oameni?”

Majoritatea oamenilor se uită la televizor. Căutând distracție, însă vor să găsească și o explicație pentru ce se petrece. În perioade dificile precum cea actuală, în care unele dintre cele mai puternice țări sunt în pragul crizei, vedem la televizor personaje caricaturale care participă la concursuri politice, vedem cum guvernele sunt tot mai rapace și cum statul polițienesc se dezvoltă cu rapiditate. În aceste condiții, oamenii obișnuiți se întreabă „Ce Dumnezeu gândesc acești oameni?” – scrie Jeff Thomas, pe blogul International Man.

Presa ne oferă o mulțime de răspunsuri la această întrebare. Avem multe canale care ne oferă „știri” 24 de ore din 24, iar noi sperăm că astfel vom putea pricepe ce gândesc liderii lumii. Însă rezultatul este o mare nebuloasă.

Liderii lumii nu vor război, însă invadează țară după țară, mai mult decât oricând în istorie. Programele politicienilor sunt vagi în cel mai fericit caz și se atacă reciproc de parcă ar fi reporteri la ziarele de scandal. Guvernele vorbesc la nesfârșit despre cum vor să ușureze traiul omului simplu, însă instituie reguli, amenzi și taxe fără precedent. Asta în timp ce-i ajută pe apropiați și industria financiară să acumuleze miliarde cu grămada. Guvernele spun că vor mai multă securitate pentru cetățeni, însă înființează pe banda rulantă agenții care nesocotesc drepturile fundamentale și se comportă mai degrabă ca mafia, nu ca reprezentanți ai legii. Guvernele spun că vor o economie mai sănătoasă, însă au acumulat datorii record, care pot strivi economiile unor țări importante în viitorul apropiat.

Lumea caută în presă răspunsuri la aceste probleme. De regulă, programele de știri aduc „experți” care să dezbată ultimele evoluții. Rareori ajung la vreo concluzie, însă reușesc să creeze impresia generală că un anumit partid politic încearcă să distrugă țara, în timp ce alt partid (pe care-l reprezintă mai mult sau mai puțin mascat) încearcă să salveze țara.

Pe lângă „experți”, televiziunile merg direct la sursă, intervievând politicieni și lideri ai lumii financiare. Lista întrebărilor este pregătita întotdeauna dinainte, iar cel intervievat nu este niciodată prins cu garda jos. Consilierii i-au pregătit răspunsurile și, de fiecare dată, telespectatorul primește o porție din aceeași ciorbă reîncălzită.

Cu fiecare ocazie, reporterii vor să pară plăcuți, însă întrebările pe care le pun sunt suficient de anoste cât politicianul să aibă portițe de scăpare. Politicienilor intervievați li se permite să pară bine pregătiți în timp ce informează publicul despre o mulțime de proceduri complicate și greu de înțeles de omul de rând. Oamenilor li se transmite că guvernanții vor găsi soluții în viitorul apropiat. Puțintică răbdare.

Că aceste soluții nu apar niciodată pare să fie mai puțin important decât faptul că există mereu o nouă soluție pe țeavă. În acest mod, telespectatorul, indiferent cât de grav este afectat, continuă să tragă speranță că vor veni și zile mai bune.

Uimitor, dar telespectatorul obișnuit este dispus să consume în cantități uriașe această propagandă, an după an, și niciodată nu pare să-și spună că ceva este putred aici.

Dacă ar închide televizorul o săptămâna și s-ar gândi la propagandă, ar putea ajunge la concluzia că presa nu face decât să propage mesajul liderilor politici și ai lumii financiare. „Dezbaterile” pe „teme presante” sunt în cel mai bun caz lipsite de substanță și nu aduc niciodată o modificare semnificativă. Nici nu se intenționează asta. Asemenea dezbateri nu sunt decât supape de siguranță.

Cetățenii din statele puternice ale lumii sunt tot mai cinici la adresa liderilor lor, însă reacția lor la prostiile făcute de politicieni este să spere că noul guvern va fi mai bun. Să gândești așa este cu adevărat o prostie. Odată ce mărul este putred, e firesc să te aștepți să găsești în el doar viermi.

Cei care simt că au fost înșelați de politicieni vor să-și reverse mânia. Pentru asta există partidele politice. Indiferent de partidul care câștigă alegerile, reprezentanții lui știu bine că au ajuns la putere nu pentru a-i sluji pe alegători, ci pe donatorii care au plătit pentru alegeri. Marii donatori finanțează toate partidele, nu doar unul anume, pentru a se asigura că interesele lor vor fi ocrotite. Astfel, planul lor va merge mai departe, indiferent cine va fi la putere.

Partidele oferă electoratului o serie de obiective spre care țintesc cu săgeți boante. Indiferent de partidul aflat la putere, alegătorii liberali se vor plânge că nu se face suficient pentru cauza lor, iar conservatorii se vor plânge și ei.

Va avea vreun partid câștig de cauză în fața celuilalt? Niciodată. Sistemul este conceput în așa fel încât să rămână neschimbat – cu multă ciorovăială și fără a planifica vreo evoluție importantă.

Cele mai puternice țări din lume sunt în pragul unei mari crize economice. Criza aceasta va aduce crize politice, sociale și poate chiar război. Telespectatorul obișnuit va spune: „Ei bine, asta o să-i pună la respect. În acest fel vor fi nevoiți să accepte că tabăra mea a avut dreptate”.

Din nefericire nu așa se petrece. După ce va lovi criza economică, după războaie și totalitarism, dezbinarea tot nu va dispărea. Când situația se va calma, omul simplu va deschide televizorul și va descoperi aceleași certuri. Liberalii și conservatorii se vor întoarce în colțurile ringului pentru a-și obloji rănile și a se pregăti pentru nouă rundă de vrajbă.

Așadar, cine este de vină pentru calamitățile din această lume? Am fost păcăliți de lideri – politicieni, guvernatori de bănci centrale, de liderii din lumea afacerilor? Sau de vină este presa, care a reușit să împacheteze atât de bine propaganda, încât nu am mai putut vedea pădurea de copaci?

Puțin contează, pentru că nu vom învăța lecția și vom reintra în aceeași horă. O soluție cu adevărat viabilă ar putea să apară doar dacă nu vom mai permite presei să gândească în locul nostru. Este necesar să fim pregătiți pentru a studia acțiunile liderilor noștri, să fim critici și, el mai important, să punem totul sub semnul întrebării. Dacă nu vom face aceasta, vom fi conduși pe mai departe ca orbii și vom avea parte de un ciclu nesfârșit de propagandă politică ieftină.

Citiți și:
Iluzia aberantă a democraţiei: sclavul perfect este sclavul care se crede liber!
Tehnici de manipulare – Se folosesc şi la TV, în presă, în filme, în politică etc.

yogaesoteric
27 octombrie 2021