SANITAS București se opune ferm obligativității vaccinării și anunță reacții judiciare contra actelor abuzive ale Guvernului și Ministerului Sănătății

Esențial

Sanitas București se opune ferm obligativității vaccinării și anunță reacții judiciare contra actelor normative sau birocratice care vor impune sau facilita aceste măsuri preconizate de guvern. Citiți cu atenție Comunicatul și distribuiți-l!

Având în vedere că măsurile preconizate de Ministerul Sănătății nu privesc numai medicii și personalul sanitar, ci și cadrele didactice și funcționarii publici, ar fi absolut obligatoriu ca și sindicatele din aceste două domenii să își precizeze poziția.

De ținut minte pentru viitorul apropiat – totalitarismul sanitar este deja instalat, dictatura se insinuează pas cu pas, iar tăcerea noastră atunci când ar fi necesar să protestăm și să acționăm este cărămida ultimă din care ni se clădește pușcăria socială și emoțională.

Comunicat de presă

SANITAS București respinge obligativitatea vaccinării cadrelor medicale, mascată prin impunerea testării personalului medical din bani proprii.

SANITAS București se opune practicilor noi ce se vor a fi instituite în România și care folosesc dezinformarea și necunoașterea legii pentru a discrimina o categorie profesională esențială.

Organizația noastră va lupta cu toate armele legale pentru a împiedica obligarea vaccinării, mascată prin testarea obligatorie a cadrelor medicale din bani proprii.

O astfel de acțiune – asumată public prin declarații de către ministrul Sănătății dar și de Institutul Național de Sănătate Publică – prin recomandare – nu face decât să afecteze personalul medical, atât din punct de vedere uman cât și material.

Colegii noștri vor trebui să se testeze periodic la trei sau șapte zile în funcție de testul efectuat, asta dacă nu sunt vaccinați, și să o facă pe cheltuiala lor în unitățile care îngrijesc pacienți confirmați cu varianta Delta a virusului.

O minimă cunoaștere a domeniului medical ar fi impus PREMIEREA cadrelor medicale și așa GREU încercate după un an și jumătate de pandemie, și nu impunerea de noi sarcini sau, mai bine zis, de sancțiuni asupra cadrelor medicale.

Deja acestea au fost afectate de neacordarea majorărilor salariale prevăzute în Legea Salarizării sau de sporuri înghețate.

Asistenții, infirmierele, personalul administrativ, biologii, brancardierii etc. vor scoate toți banii din buzunar pentru a plăti aceste idei absurde ale autorităților.

«Aceste demersuri ale guvernanților reprezintă, de fapt, o obligare mascată de vaccinare a cadrelor medicale, cu pretextul testării personalului medical. Incapacitatea autorităților este transferată astfel asupra personalului medical, și așa afectat de lupta cu acest virus. Ne vom lupta pentru drepturile membrilor și colegilor noștri atât în instanță, cât și în stradă dacă este nevoie», a declarat Viorel Hușanu, președinte SANITAS București.

Să nu uităm că încă există semne de întrebare cu privire la aceste vaccinuri, iar până la aprobarea lor oficială, și nu provizorie ca în prezent, este nelegal și non-etic ca un medicament experimental să fie impus ca obligatoriu, în afara consimțământului informat al persoanei.

Autoritățile ar fi necesar să clarifice, până la orice obligare mascată atât efectele adverse, cât și modul în care aceste vaccinuri interacționează cu alte medicamente sau au efecte pe termen lung. De asemenea, în procedurile sau documentele care circulă în spațiul public despre vaccinare nu se vorbește deloc despre un acord sau o informare prealabilă, fiind vorba despre o procedură medicală invazivă.

Totodată, este necesar să fie clarificat – până la obligativitatea testării – faptul că vaccinarea nu oprește răspândirea bolii, ci doar apariția unor forme grave ceea ce contrazice ideea de prevenție care se află la baza acestei obligativități a testării, în fapt o obligație de vaccinare a personalului medical.

Solicităm autorităților să regândească aceste proiecte aberante care nu vor face decât să PRODUCĂ EFECTUL ADVERS, adică scăderea ratei de vaccinare în cadrul populației, dar și în rândul personalului medical, precum și să DEMOTIVEZE cadrele medicale înainte de anunțatul val 4 al pandemiei.”

PS: Acest comunicat este postat pe pagina de FB a Sanitas București. Susțin!

Av. Gheorghe Piperea

Citiți și:
Boris Johnson cere G7 ca vaccinarea anti-covid să devină obligatorie la nivel planetar până la sfârșitul anului 2022: „Ar fi cea mai mare performanță din istoria medicinei”
Eugeniştii care ne vor vaccinaţi

 

yogaesoteric
27 octombrie 2021

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More