Ce este continenţa erotică amoroasă?

Ideea de continenţă amoroasă s-a născut în Orient şi a fost aplicată de-a lungul timpului de adepţii filosofiei tantrice indiene şi de taoiştii chinezi. Era considerată pe atunci o mare taină a vieţii, rezervată doar iniţiaţilor şi familiei regale. Ajunsă în Occident, practica fuziunii amoroase realizată cu continenţă a cunoscut o rapidă răspândire, mai ales în ultimele decenii.

Secretul acestei tehnici străvechi constă în reţinerea şi conservarea potenţialului substanțial procreator (sperma la bărbat şi fluidele specifice la femeie), în timpul actului amoros realizat de către un cuplu iubitor şi transfigurator, potenţial care astfel va fi transformat în forme elevate de energie vitală, psihică, intelectuală şi spirituală.

Datorită transmutării superorgasmatice a acestui potenţial substanțial procreator, bărbatul şi femeia care se iubesc frenetic ajung să trăiască o formidabilă stare de plăcere elevată, generată de un număr nelimitat de orgasme, care îi face pe cei doi iubiţi să descopere într-un mod plăcut şi gradat că energia erotică amoroasă este o putere tainică, SACRĂ.

Printre nenumăratele efecte profund binefăcătoare care apar în urma fuziunii amoroase cu continenţă, menţionăm câteva dintre cele mai importante:

  • amplificarea iubirii şi a fericirii în relaţia de cuplu, printr-o împlinire erotică şi emoţională profundă;
  • cel mai rapid şi mai eficient procedeu de reîntinerire;
  • cel mai puternic afrodiziac, perfect natural şi complet gratuit;
  • stare de sănătate şi armonie, fizică şi psihică;
  • trezirea capacităţilor paranormale (telepatie, intuiţie, clarviziune, premoniţie etc.);
  • prelungirea actului erotic pe o durată nelimitată;
  • amplificarea charismei personale;
  • metodă de contracepţie sigură, plăcută şi naturală.

Atenţie!

Suspendarea descărcării potențialului substanțial procreator, prin fluidele corespondente – atât la bărbat, cât şi la femeie – nu conduce la imposibilitatea de a procrea. Într-un cuplu, bărbatul poate trăi orgasmul cu descărcare – ejaculare atunci când cei doi iubiţi îşi doresc un copil. Cercetările au demonstrat că, în cazul cuplurilor care au practicat continenţa erotică amoroasă, copiii născuţi sunt mult mai viguroşi şi mai sănătoşi.

Ce se petrece cu lichidul spermatic la un bărbat care practică cu succes continenţa erotică amoroasă?

De obicei, aceasta este cea mai frecventă întrebare pe care şi-o pune un bărbat care aude pentru prima oară despre continenţa erotică amoroasă. Departe de a fi nocivă, o retenţie seminală de foarte lungă durată, însoţită de tehnici adecvate de ridicare a energiei în etajele superioare ale fiinţei (practici yoga, eforturi intelectuale intense etc.) va conduce la transmutaţia biologică a spermei şi, prin energia uriaşă rezultată, se va face cu putinţă sublimarea ei spre nivelele superioare ale fiinţei. Aşadar, prin transmutare, sperma este transformată în energie şi, deci, nu este vorba de o stocare prelungită a acesteia, care ar conduce în timp la dereglări somatice. În funcţie de nivelul la care este sublimată energia, se produce trezirea şi armonizarea centrului subtil de forţă respectiv, fenomene care vor fi însoţite de stările şi efectele benefice corespunzătoare. (v. centrii subtili de forţă)

Citiți și:
20 de motive pentru a face dragoste ore şi ore în şir numai cu continenţă
ABC-ul practic al amorului cu continenţă

 

yogaesoteric

 

Also available in: English Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More