Ce-i mână pe ei în luptă, ce voiește acest Apus? Minele de litiu din Ucraina care ar urma să treacă în proprietatea European Lithium din noiembrie 2022!
Cine crede că războaiele sunt duse pentru eliberarea popoarelor de sub tiranie, pentru implementarea democrației și alte sloganuri de acest gen, se înșeală. Totul se face pentru resursele minerale, în general, și, mai nou pentru noi, cele care favorizează Agenda Green Deal și, desigur, buzunarele încăpătoare ale celor care le poartă. Indiferent din care tagmă va face parte, a învingătorilor sau a învinșilor, popoarele nu vor beneficia de pe urma adevăratului scop al războiului. Li se va da o ciozvârtă, pentru a-i liniști pentru o vreme, și atât. Pe timp de pace ele sunt unelte iar în vreme de război sunt carne de tun. E grav dacă nu ați înțeles asta până acum și dacă nu vă treziți.
Compania minieră australiană European Lithium este în curs de a obține două zăcăminte de litiu promițătoare în Ucraina, cu scopul de a deveni cel mai mare furnizor de litiu din Europa și o parte esențială a unui lanț european integrat de aprovizionare cu baterii.
Cele două zăcăminte, descoperite în anii 1980 și 1990, sunt situate în Schevchenkivske, în regiunea Donețk, și în Dobra, în regiunea Kirovograd din vestul Ucrainei. Ambele situri ar fi „subexplorate” conform metodelor moderne și „conțin resurse semnificative preconizate”, potrivit unui comunicat al companiei australiene, care până acum s-a făcut cunoscută în Europa mai ales ca proprietar și operator al unui proiect minier de litiu în Wolfsberg, în Carintia, Austria. În prezent, s-a convenit asupra unei „achiziții în etape” a celor două zăcăminte, tranzacția urmând să se încheie în noiembrie 2022.
„Sunt foarte entuziasmat de oportunitatea de a achiziționa cele două depozite de litiu din Ucraina și de a le combina cu proiectul nostru deja avansat din Wolfsberg. Aceasta nu numai că ne va permite să devenim primul producător local de hidroxid de litiu din Europa, dar, în același timp, vom forma cel mai mare grup de litiu de pe continent și vom contribui în mod durabil la asigurarea cererii europene de litiu”, spune Tony Sage, președintele neexecutiv al European Lithium.
https://twitter.com/RealGeorgeWebb1/status/1499190851754512394/photo/1
Citiți și:
Col. Florin Șinca: Suntem într-un război asimetric. Este un război economic, război pentru resurse, pentru controlul absolut asupra omului
Controlul militar american asupra resurselor naturale din Africa
yogaesoteric
14 mai 2022