Ce ne facem cu atâția proști?
Nu cu mult timp în urmă, față cu reacțiunea obscurantistă, lumea bună dădea ochii pe spate și cerea, în consecință, să li se ia dreptul de vot țăranilor (proști) care nu cred în știință. Zis și făcut. Păi cum să-i lași pe proști să voteze un alt prost care zice că apa nu e H2O sau că vaccinul a fost creat de Bill Gates cu scopul sterilizării babelor de 70+?
Recent însă, domnul (sau mai bine zis conașul) Theodor Paleologu, fost ministru al Culturii și descendent al unei ilustre familii boierești, a sesizat că „incultul Georgescu” a pus botul și la harneala (comunistă) cu 11.000 de țărani morți ca urmare a reprimării Răscoalei de la 1907.
Conform fostului responsabil cu culturalizarea națiunii – misiune care continuă prin intermediul Casei Paleologu, după ce luminătorii băsiști au fost izgoniți de țăranii proști de la guvernare –, cifra reală a fost de aproximativ 600 de morți, cu tot cu boiernașii și arendașii beliți de răsculați, un pic mai mare decât cifra de aproximativ 400 de morți comunicată în mod oficial de autorități după restabilirea ordinii.
În plus, dacă pentru Georgescu apa nu e H2O, pentru Paleologu Jr., Răscoala nu a reprezentat o reacție legitimă (sau cel puțin de înțeles) a unei populații exploatate în regim de neoiobăgie, căreia îi ajunsese cuțitul la os, ci mai degrabă un pogrom antisemit datorat „inculturii” maselor de țărani, incultură care justifică, în retrospectivă, modul în care erau călăriți de elita cu papioane de la vremea respectivă. Că doar n-o fi să-i dai țăranului incult și prost pământ și drept de vot.
De altfel, domnul Paleologu a și scris recent o carte intitulată Ce ne facem cu atâția proști?, pe care, prost fiind, n-am citit-o, temându-mă că ar putea să-mi lezeze sensibilitățile. Văzând însă cum au început să se revolte proștii în online, unii dintre ei cu diplomă, împotriva junelui paleolog, după ce acesta și-a folosit pagina de Facebook pentru a ne învăța „adevărata istorie”, am zis să intervin în apărarea lui, făcând apel, bineînțeles, la autoritatea „științei”. Dar ce să vezi! S-au prostit și oamenii de știință, adică istoricii. Interogația retorică a lui Paleologu capătă astfel un nebănuit plus de gravitate, din moment ce nici „știința” nu mai e ce a fost.
Să începem cu O istorie sinceră a poporului român (Univers Enciclopedic Gold, București, 2011), scrisă de Florin Constantiniu, membru titular al Academiei Române pe când încă era printre noi. Sinceră pe dr**u’! Sau poate că autorul a fost sincer în prostia lui, din moment ce afirmă că „represiunea armatei a căpătat forme extrem de brutale. Numărul exact al victimelor a rămas necunoscut; el este, probabil, de ordinul miilor” (p. 253).
Desigur, doar un prost ar putea să creadă că există o diferență, nu doar de nuanță, între a prezenta drept certă cifra de 600 de morți și a spune, pe de altă parte, că numărul exact nu poate fi stabilit, dar e probabil de ordinul miilor; de unde deduc și eu, ca prostul, că au fost cel puțin două mii.
Închid Istoria sinceră a poporului român semnată de Constantiniu și deschid cartea Profesorului Ioan Scurtu, alt membru titular al Academiei Române, intitulată Istoria Românilor în timpul celor patru regi (1866-1947) (Vol. 1, Carol I, Editura Enciclopedică, București, 2004). Alt prost! Cică în ajunul Răscoalei de la 1907 „90% din locuitorii României trăiau într-o neagră mizerie” (p. 193).
Aparent nu și țăranii de pe moșia străbunicului lui Theodor Paleologu, care deduc că era om cu suflet mare, cel puțin prin comparație cu alții din tagma moșierilor de odinioară. Ceea ce, lăsând gluma la o parte pentru o secundă, nu e exclus.
Căci altfel ar fi necesar să concluzionăm că fie era, precum strănepotul, un prost care nu știa pe ce lume trăiește și care, orbit de propria ideologie, confunda istoria subiectivă a familiei cu istoria obiectivă a țării; fie fabricant cinic de povești de adormit copiii, nepoții și strănepoții, din care dispar, ca din celebrul tablou cu Stalin și acoliții săi, victimele represiunii sângeroase.
Dar să revenim la prostiile lui Scurtu: „24% dintre gospodăriile țărănești erau complet lipsite de pământ, iar 34% aveau mai puțin de 3 ha, neputându-și asigura existența zilnică. Dar oamenii politici români”, la fel ca fanii contemporani ai lui Băsescu și Bolojan, „erau obsedați de ideea «proprietății sacre și inviolabile», astfel că nu concepeau să ia în calcul posibilitatea unei redistribuiri a pământului arabil” (p. 193).
Însă prostia e o boală veche la români, inclusiv la cei cu diplomă. Paleologii sunt excepția, „autentica” elită, pe care, așa cum subliniază și Caramitru Jr., care îi sare în apărare lui Paleologu Jr., nu o merităm. Astfel, aflăm de la Scurtu că și „o bună parte a intelectualilor” de la 1907 erau tot proști, sau, în caz contrar, comuniști get-beget, din moment ce „s-au solidarizat cu răsculații, cerând să li se facă dreptate” (p. 194).
Printre ei se numărau și Nicolae Iorga, Ion Luca Caragiale, George Coșbuc (Ibidem). Deci ăștia ori erau proști, ori erau comuniști, ceea ce înseamnă că ar trebui scoși și ei din manuale cu tot cu fascistul de Goga și comunistul de Sadoveanu căruia Caramitru Jr. i-a pus gând rău.
Dar să ne întoarcem la represiune, „una dintre cele mai crunte din întreaga istorie a României”, dacă e să-i dăm crezare prostului de Scurtu, și la numărul victimelor, care, potrivit aceluiași Scurtu, nu a putut fi stabilit cu exactitate din moment ce „Carol I a hotărât să păstreze chiar el documentele, pentru a împiedica dezvăluirea întregului adevăr asupra represiunii”. Cu toate acestea, Carol i-a spus reprezentantului Marii Britanii la București, adică ambasadorului unui stat care avea la rândul lui o experiență bogată în materie de represiune la adresa sălbaticilor răsculați care nu se lăsau civilizați, că „cifra era de ordinul multor mii”.
Dar asta i-a spus-o așa, ca între prieteni și oameni de stat. Căci altminteri, aflăm de la același Scurtu că „în 1912, când la putere se aflau conservatorii, s-a descoperit că circa 30 de dosare din 1907 dispăruseră de la Ministerul de Interne. Al. Marghiloman, ministrul de Interne și N. Filipescu, ministrul de Război, au denunțat public pe liberali care, în timpul guvernării lor din 1907-1910, au sustras dosarele pentru că ele conțineau documente privind «instigațiile» la răscoală ale liberalilor, sau poruncile de «măcelărire în masă» a țăranilor. După cinci săptămâni de agitații pe această temă, Carol I i-a declarat lui Marghiloman: «Dosarele sunt la mine». Imediat, conservatorii au renunțat la dezbaterile privind represiunea din 1907” (pp. 195-196).
Într-o postare de pe blogul personal, profesorul Scurtu precizează că cifra avansată de Mareșalul Averescu, responsabilul cu represiunea, într-o scrisoare adresată Patriarhului Miron Cristea la mai bine de trei decenii după consumarea evenimentelor, este de 2500 de morți, cu tot cu militarii „căzuți la datorie”. „Având în vedere depărtarea în timp (peste trei decenii), ca şi starea de sănătate precară din acel moment a mareşalului Averescu, această cifră”, subliniază Scurtu, „nu poate fi socotită pe deplin corectă”.
Eu mă gândeam, ca prostul, că nu poate fi socotită pe deplin corectă deoarece e ca și cum l-ai întreba pe Generalul Chițac câți concetățeni a împușcat la Revoluție și l-ai crede pe cuvânt. Dar având în vedere că Mareșalul era cu un picior în groapă – a murit în 1938 – și se spovedea unui înalt prelat, să zicem…….
Concluzia lui Scurtu e că cel mai probabil „numărul exact al victimelor” nu va putea fi stabilit vreodată în condițiile în care „cele mai importante dosare privind represiunea au dispărut”. Și nu din vina răsculaților sau a comuniștilor, adică ăia răi care cică ar avea monopol pe „falsificarea istoriei”. Faptul în sine ar fi necesar să ne pună pe gânduri, mai ales în fața unor cifre boierești care sunt de patru ori mai mici decât cele avansate de însuși responsabilul cu represiunea. Dar știm că doar proștii sunt conspiraționiști.
Oamenii deștepți, care își merită dreptul de vot, cred în știință și în autoritățile pro-europene, pe care nu le putem suspecta că s-ar putea abate vreodată sau în vreun fel de la ea. Așa cum, în opinia lui Scurtu, au făcut acei „pseudoistorici” de după 1989 care „au căutat să acrediteze ideea că ţăranii o duceau foarte bine, în anul 1906 a fost o recoltă bogată, astfel că nu aveau niciun motiv să se răscoale. Numărul morţilor ar fi fost de ordinul zecilor, cel mult al sutelor, şi aceasta pentru că ţăranii au atacat armata, care a fost nevoită să riposteze”. Deducem, prin urmare, că potrivit reputatului istoric, membru al Academiei, și Paleologu Jr. intră în această categorie a pseudoistoricilor postdecembriști. Deh! Ce să zică și prostul! Manifestă complexe de superioritate față de adevăratele elite pe care, așa cum am spus, nu le merităm. Sau cum se spune în popor: „prostul, dacă nu-i fudul, parcă nu e prost destul”.
M-am lămurit și cu Scurtu. Așa că am zis să fac apel la standardul aur: Istoria Românilor publicată în 2003, la Editura Enciclopedică, sub egida Academiei Române (Vol. VII, tom II). M-am gândit că, cine știe, cei doi proști s-au strecurat cumva în Academie, fără ca înaltele foruri ale instituției în cauză să fi băgat de seamă. Aiurea! Și în capitolul ce include Răscoala de la 1907 din acest volum, redactat de Ion Bulei, scrie negru pe alb că „rezultatul general al represiunii s-a soldat cu mii de victime, la care s-au adăugat zecile de mii de arestați, urmăriți și judecați pentru participarea directă la răscoală” (p. 101).
Cauza răscoalei a reprezentat-o „existența, în cuprinsul societății românești, a două lumi: aceea a progresului autentic, realizat pe un segment restrâns al acesteia, și cea a stagnării, a sărăciei în care se zbăteau, încă, satele, copleșite de lipsa pământului și a hranei, de povara impozitelor, de boală și analfabetism” (p. 99). Ce pretenții să mai ai de la alegătorii lui Georgescu din moment ce și Academia s-a umplut de proști? Știți cum se spune: unde nu-i cap, vai de picioare!
Așadar, m-am lămurit cu așa-zisa „știință” românească. Și atunci am zis să mă îndrept către Apus, civilizația luminilor, de unde își iau lumina și elitele noastre proeuropene. Am început cu Iulia Marin, o conațională care s-a învrednicit să predea la Facultatea de Istorie a Universității din Utrecht, Olanda. Și ce să vezi!? Și asta tot proastă! Că bine spunea Eminescu: „Ce a scos din voi Apusul, când nimic nu e de scos”?
Căci și ea susține în volumul Peasant Violence and Antisemitism in Early Twentieth-Century Eastern Europe (Violența țărănească și antisemitismul în Europa de Est de la începutul secolului al XX-lea), publicat la Palgrave Macmillan în 2018, că „Revolta a fost (și este încă până în prezent) cel mai violent și distructiv episod din istoria României care a avut loc vreodată în timp de pace. Nici măcar revoluția din 1989 nu a ucis atât de mulți oameni și nu a distrus atât de mult: conform estimării guvernului român de la acea vreme, considerată în general o subestimare majoră, victimele au fost în jur de 2.000 de morți; conform celor mai sumbre estimări, numărul morților a fost de 11.000.” (p. 5).
Descumpănit, mi-am îndreptat atenția către Istoria României, ediția a patra, republicată chiar anul acesta la Editura Corint și semnată de Mihai Bărbulescu, Dennis Deletant, Keith Hitchins, Șerban Papacostea și Pompiliu Theodor. M-am gândit că în sfârșit s-au găsit doi istorici de afară get-beget, de rasă pură, precum rasa paleologilor, nu parveniți eșuați precum doamna Marin, care să-i țină în frâu și să-i lumineze pe proștii noștri care au umplut Academia; mai ales că unul dintre ei, Profesorul Deletant de la Facultatea de Studii Slavice și Est-Europene, University College din Londra, e și una din principalele autorități epistemice occidentale care se ocupă cu denunțarea crimelor comise de comuniștii români și cu combaterea nostalgiei comuniste autohtone (pe care, mai nou, USR-ul vrea să o combată cu poliția – sper doar să nu ajungă să-l aresteze și pe Deletant pe baza expertizei paleologice).
Poate că pe Iulia Marin au spălat-o pe creier „marxiștii” din universitățile occidentale. Dar anticomunistul Deletant e cu siguranță imun la „marxismul occidental”. Însă mare mi-a fost stupoarea când am constatat că și cei cinci autori ai acestui ultim volum, trei români și doi străini, sunt tot niște proști care scriu și ei că „țăranii au răspuns la condițiile grele pe care le îndurau în singurul mod pe care îl aveau la dispoziție – violența”. „Răscoala de amploare din 1907, care a dus la pierderea câtorva mii de vieți omenești după unele calcule – și la distrugeri fără discriminare ale proprietăților – a zguduit conștiința națiunii” (p. 469). Nu și pe a lui Paleologu Jr., din câte se pare.
„Românii sunt niște proști”, spunea Silviu Brucan. Proști recalcitranți pe care instituțiile academice occidentale n-au cum să-i deștepte oricât de mult ar investi în ei. Sorbonardul normal supérieur, cu accent pe supérieuuuurrrrr, Paléologue (așa și-a semnat teza de doctorat; voi fi însă un gentleman și voi admite că am citit-o și mi-a plăcut), absolvent de „studii avansate în științe sociale”, e excepția (de excepție) care confirmă regula. Ba mai mult, sunt atât de proști încât reușesc să-i prostească și pe occidentalii care se încumetă să-i lumineze. Atât de contagioasă e prostia acestui neam de țărani proști.
Doar boierii autohtoni știu să se păzească de ea și să o cumințească periodic, precum se cuvine, cu biciul și mitraliera. Așa că am zis că nu mai citesc istorii ale lui 1907 pe care și-au pus semnătura și „așa-ziși” istorici români.
Deschid în schimb cartea lui Daniel Chirot, Profesor de Sociologie la Universitatea din Washington, intitulată Social Change in a Peripheral Society: The Creation of a Balkan Colony (Schimbarea socială într-o societate periferică: crearea unei colonii balcanice), Academic Press, New York, San Francisco, London, 1976.
Ca să constat că ăsta chiar e prost grămadă, din moment ce zice că „Conform celor mai fiabile estimări, 11.000 de țărani, adică 2 din fiecare 1.000 de locuitori din mediul rural, au fost uciși” (p. 150). Trec la Keith Hitchins, mizând pe faptul că Editura Humanitas, la care și-a publicat lucrarea intitulată România (1866-1947), mi-l recomandă ca „profesor de istorie la University of Illinois, cu specialitatea România și Europa de Sud-Est”. Ca să constat că și ăsta e prost ca noaptea. Sau poate comunist infiltrat la editura hispterimii pro-europene, în timp ce Liiceanu doarme în front. Știți filosofia pro-europenilor noștri: cine nu e prost e musai omul rușilor. Că altfel ar trebui să fie „deștept” de-al nostru. Cert e că și prostul de Hitchins, precum „incultul Georgescu”, pomenește de „pierderi imense de vieți omenești – circa 11.000 de morți” (p. 184).
Cu alte cuvinte, proștii lor sunt chiar mai proști decât proștii noștri. S-a întors lumea cu fundu-n sus! Asta fiind situația, te întrebi de ce totuși mai vor paleologii o țară ca afară? Nu e oare mai bună „o tiranie ca-n Rusia”, cu țărani legați pe veci de glie și cu istorie scrisă de partid? Numai să fie partidul tefelist, nu comunist.
Acum înțeleg și de ce nu mi-a răspuns Paleologu Jr., atunci când l-am întrebat la rubrica de comentarii a postării sale pe ce surse se bazează când afirmă că cifra reală a victimelor de la 1907, cu tot cu victimele din rândul boierimii românești și arendășimii evreiești și românești, e de aproximativ 600 de morți. Omul era pur și simplu copleșit și exasperat de „atâția proști”. Surse avea. În familie. Dar nu mai avea resurse de timp și energie pe care să le risipească în încercarea de a lămuri un alt prost ca mine.
În final, o întrebare: Dacă „incultul Georgescu” ar fi declarat că în urma pogromului de la Iași, pe care l-am comemorat recent în prezența președintelui Israelului, au fost uciși nu aproximativ 13.000 de evrei, așa cum a stabilit Comisia Wiesel, ci „500 de iudeo-comuniști”, hai 750, așa cum au declarat oficial autoritățile antonesciene după încheierea pogromului, așa e că acum avea un al doilea dosar penal pentru propagandă antisemită și legionară?
Din asta ce înțelegem? Că nu toate victimele sunt egale. La fel cum nici toți proștii nu sunt egali în fața legii. Unii riscă pușcăria. Alții nu riscă nimic. Din contră, după ce au debitat prostia, în loc să șteargă postarea și să recunoască că au fost proști, pozează în victime ale comunismului și ale „gloatei” iarăși răsculate, declanșând imediat reacțiile de „solidarizare” cu „victimele comunismului” în cadrul bulei frumoase și „deștepte”.
Nu toate victimele sunt egale. Unele au descendenți anticomuniști sau antifasciști (cu juma de normă) care fac parte din clasa socială ce controlează instituțiile culturale, academice, mediatice și care se identifică cu tragedia lor sau doar reușesc să profite de pe urma ei (pentru o bursă, un grant, o funcție, un restitutio in integrum al moșiei sau „moșioarei”, eventual chiar o dezlegare la genocid). Altele, în schimb, nu au parte nici măcar de o numărătoare cinstită. E destul de clar că nu s-au investit bani și timp în astfel de cercetări și că și istoricii serioși și cinstiți mai degrabă s-au limitat la a ridica din umeri sau din sprâncene.
Că nu protestează niciun soroșist, afecenist sau icerist purtător de papion în numele acestor victime, nici nu câștigă cineva ceva de pe urma lor. Rămân fără chip, fără cruce și fără nume. Nu le datorează nimeni nimic, nu se simte niciun nou boier măcar jenat să le nege existența, dacă de amenințarea cu sancțiuni penale nici măcar nu poate fi vorba. D-aia și monumentul Răscoalei de la 1907 a fost mutat de la Obor mai la margine, în Parcul Florilor.
Ca să nu mai pună toți proștii botul la propaganda comunistă, crezând, ca proștii, că statul boierilor frumoși și liberi de altădată chiar i-a măcelărit cu miile pe țăranii proști care au ieșit cândva, cu furcile în mâini, să-și ceară dreptatea. Motiv pentru care mă simt obligat să zic: je suis țăran. Țăran prost.
Avem un Institut Național pentru Studierea Holocaustului din România și un Institut de Investigare a Crimelor Comunismului. Și e foarte bine că le avem. Ar fi bine și dacă, la aproape 37 de ani de la Revoluție, IICMER-ul ar fi în stare să și avanseze, asemeni Institutului Wiesel, o cifră aproximativă a celor uciși de regimul comunist.
Până atunci, eu nu pot să nu mă întreb dacă nu există o legătură între această incapacitate instituțională a IICMER-ului și distrugerea dosarelor Răscoalei de la 1907; dacă nu cumva descendenții elitei românești de la 1907 – alături de mulți alți țărani parveniți care, ascunzându-și originile, se identifică bovaric cu ea – nu vor să afle (și să se afle) că cifrele, în cele două cazuri, nu sunt mult diferite, deși într-un caz vorbim de o săptămână de represiune armată, fără să mai punem la socoteală și victimele celorlalte răscoale de dinainte de 1907, pe când în celălalt vorbim de 45 de ani de comunism.
Nu vreau prin asta să minimizez în vreun fel importanța victimelor comunismului și a oricăror alte victime și mi-ar plăcea să fiu contrazis, dacă e cazul, de IICMER. Cu cifre. Nu cu memorialistică personalizată de tipul celei care a alimentat și fenomenul neolegionar.
Că și neolegionarii auriști sau georgiști, cu care se luptă inclusiv Papahagi și Paleologu atunci când mai iau o pauză de la lupta cu „propaganda comunistă”, au mai mare încredere în istoria subiectivă, învățată de la părinții lor duhovnicești, decât în consensul istoricilor profesioniști din România și din străinătate. Și ăia au știința lor privată, mult mai de încredere decât știința oficială pe care ar fi măsluit-o evreii și masonii.
Poate că n-ar strica să avem și un institut de investigare a crimelor comise de elitele care au controlat statul român înainte de dictatura antonesciană și cea comunistă. Dacă comuniștii chiar au falsificat această istorie, atunci să o scriem noi, corect și științific, fără partizanate politice.
Astfel de cercetări ne-ar ajuta, printre altele, să înțelegem mai bine de ce anumite segmente ale populației românești au fost receptive la antisemitism și legionarism, mișcare care a atacat nu doar evreii, ci și elita politică interbelică, și de ce mulți români n-au fost foarte deranjați de instaurarea comunismului, ba dimpotrivă, iar unii continuă să-i ducă dorul și astăzi. De ce poate acum Georgescu să adune voturi invocându-i pe Ceaușescu și pe Căpitan?
O avea vreo legătură cu faptul că boierii vechi și noi nu sunt doar extrem de rapaci, ci și incredibil de proști? Că în principiu, poți avea și niște boieri mai paternaliști, precum conservatorii lui Disraeli, și mai puțin sau deloc aiuriți, precum Contele Salina din Ghepardul lui Lampedusa.
E mai ușor să-i etichetăm pe toți „zuzuraniștii” drept „proști” și să ne întrebăm „ce ne facem cu ei”: Doar le interzicem votul? Sau va fi nevoie să scoatem și armata pe străzi, ca la 1907? În loc să căutăm să ne înțelegem cu adevărat istoria, pentru ca astfel să-i înțelegem mai bine și pe ei, dacă tot ne dăm „boieri ai inteligenței”. În orice caz, în sfera intelectuală / academică, singurii „boieri” sunt cei capabili să facă saltul de la doxa la episteme. Toți ceilalți sunt proști cu ifose. Cu sau fără papion.
Autor: Alexandru Racu
Citiți și:
Înșelăciunea
România, criticată într-un raport internațional pentru discriminarea țiganilor și pentru că nu facem destulă reeducare privind Holocaustul. În vizor, președintele Georgescu și AUR
yogaesoteric
25 iulie 2026