Ce se petrece în organism dacă bei patru pahare de apă plată pe zi
Noile cercetări ale americanilor de la Universitatea Illinois arată că dacă vrei să ai un regim alimentar mai sănătos, ar trebui să bei mai multă apă plată.
Potrivit passionsante.be cercetătorii au observat timp de aproximativ zece ani obiceiurile legate de nutriţie a 20.000 de adulţi. Astfel, s-a observat că ei consumau, în medie, patru pahare de apă plată pe zi, aceasta reprezentând doar o parte din aportul total de lichide. Acestora se adaugă băuturi precum ceai, cafea, băuturi carbogazoase şi apa din alimente.
Cercetătorii au observat că atunci când proporţia de apă plată creşte apare o scădere a aportului de calorii, precum şi a cantităţii de grăsimi saturate, zahăr, sare şi colesterol. Acest efect este acelaşi, indiferent de statutul social sau economic al participanţilor la studiu sau de greutatea corporală avută la începutul studiului.
Autorii arată că „promovarea unui consum crescut de apă plată ar putea fi utilă în cadrul unei strategii de sănătate publică, destinată reducerii aporturilor calorice şi vizării unei alimentaţii mai sănătoase”.
Pentru a asigura hidratarea corespunzătoare a organismului, se recomandă, în medie, consumul a 1-1,5 litri de apă zilnic, echivalentul a şase-opt pahare. În zilele caniculare este însă necesar un aport crescut.
Citiţi şi:
Cum poţi avea o zi reuşită: cura cu apă călduţă cu lămâie şi miere
O cură de excepţie: terapia cu apă de izvor
Apa vie şi apa moartă din poveştile româneşti nu sunt doar mituri
yogaesoteric
24 iunie 2016
Also available in: Français