Ce se va petrece cu mine peste 777 de miliarde de miliarde de ani? Oare voi mai exista atunci? Mărturii (116-127)

Continuăm publicarea relatărilor primite de la cititorii care au realizat exemplificarea specială cu tema Ce se va petrece cu mine peste 777 de miliarde de miliarde de ani? Oare voi mai exista atunci? susţinută de profesorul YOGA Gregorian Bivolaru pe 12 martie. Relatările sunt publicate în ordinea în care au fost primite, fără nicio excepţie. Mulţumim zecilor de cititori care ne-au scris.

116. Mă simţeam completă



Chiar după ce am realizat consacrarea, mi-a venit spontan să zâmbesc, ca o anticipare a unei stări de fericire şi de înţelegere superioară. După aceea am constatat că toţi centri de forţă s-au dinamizat şi energia KUNDALINI s-a trezit într-atât încât simţeam vibraţiile ei până în vârful limbii. Eram atentă să îmi păstrez starea de martor detaşat şi lucid. Mi s-a părut că aceste fenomene „energetice” s-au derulat foarte intens dar extrem de rapid. Ele m-au propulsat întocmai ca o rachetă în Eternitate. M-am regăsit profund în acea stare unică în care spaţiul şi timpul nu mai existau şi în care parcă m-am reintegrat, într-un repaos şi echilibru absolut. Doar existam. Mă simţeam completă: parcă nimic nu mai trebuia să adaug şi nu mai era necesar să renunţ la nimic. La revenire am conştientizat că această stare este şi a fost în mine mereu, în eternitate; este natura mea intrinsecă. Parcă am parcurs un drum de la mine însămi la mine însămi. Ca efecte am conştientizat zile în şir şi chiar şi acum o stare de armonie interioară, de detaşare superioară, de fericire, de bine, de expansiune a conştiinţei. Parcă mintea nu mai are nici un rost atunci când sunt în Sine pentru că nu îmi poate oferi nimic mai interesant şi mai atrăgător decât starea în care mă aflu. Dacă apare, o las cu detaşare să-şi facă treaba pentru că nu mă mai atinge cu nimic atunci. Îi mulţumesc lui Dumnezeu şi Ghidului nostru spiritual pentru aceasta exemplificare de excepţie şi pentru toată graţia pe care o revarsă asupra noastă neîncetat.

Cherteş Emilia, anul 10, Bucureşti

117. O nouă conştiinţă
Am trăit cu foarte mult entuziasm şi efervescenţă spirituală momentele care au precedat această exemplificare spirituală excepţională la care, poate mai mult decât la oricare alta, am simţit, în urma consacrării fructelor acestei acţiuni lui Dumnezeu, răspunsul sub forma unei seminţe spirituale care conţinea în esenţă tot ce urma să se reveleze în fiinţa mea, experienţe ulterioare care totuşi au depăşit cu mult ceea ce am perceput din răspunsul primit la consacrarea fructelor respectivei acţiuni spirituale.
În urma concentrării în zona din creştetul capului şi în zona pieptului, în timpul primei părţi a acestei exemplificări am simţit cum am translatat la nivel de conştiinţă într-o dimensiune nouă în care tot ceea ce pot spune că am perceput este vibraţie energetică şi luciditate spirituală. Simţeam că parcă eram o picătură de apă dintr-un ocean infinit al manifestării, eram o picătura din unul din valurile acestui ocean, aveam o conştiinţă mult expansionată reuşind să cuprind o mare parte din acest ocean infinit care era solitar şi atotcuprinzător şi trăiam o stare de beatitudine tot mai plenară, odată cu aprofundarea acestei stări care era tot mai vie. Simultan percepeam o lumină tot mai vie, însa nu foarte intensă, care începea să se instaleze în conştiinţa mea, lumina care nu venea de undeva din exterior ci ea era sursa propriei sale manifestări.
Tot din timpul acestei prime părţi a meditaţiei, însă mult accentuată în partea a doua a meditaţiei am perceput cum la nivelul inimii apare o concentrare energetică, ca un fel de conştiinţă nouă care avea ca o proprietate principală această iluminare interioară care făcea ca tot ce percepeam interior să fie însoţit şi de aceasta lumină interioară care făcea ca percepţiile interioare să fie mult mai consistente. Era şi este ca o lumină ce-mi umple întreaga fiinţă interioară creându-mi o anumită stare de fericire, încredere în forţele interioare, aspiraţie spirituală şi sentiment de împlinire a vieţii.

Reper fundamental
Dincolo de aşteptările mele a fost şi faptul că acea proiecţie în viitor a fost trăită în prezentul lui Aici şi Acum, ceea ce probabil a făcut ca acea trăire spirituală din viitor să devină un element concret al vieţii actuale, reuşind astfel să-mi îmbogăţesc spiritual viaţa actuala, trăind totodată plenar toate momentele vieţii.
Un element foarte important este ca această concentrare energetica în zona pieptului, însoţită de lumina interioară, au devenit din acel moment ca un element cheie al vieţii mele spirituale interioare, ca un reper fundamental la care mă pot raporta ca la un for spiritual interior ori de câte ori doresc şi care este totodată ca o sursă de inspiraţie continuă pentru mine, ca o conştiinţă interioară care mă face să fiu mereu treaz.
Ulterior realizării acestei meditaţii, am perceput un mult mai puternic impact de trezire interioară asupra fiinţelor cu care am venit în contact, multe fiinţe pe care le întâlneam fără să le cunosc mi se păreau mult mai cunoscute, chiar şi ele privindu-mă cu o mare atenţie.
Am continuat să reevoc sistematic aceasta trăire spirituală reuşind chiar să trăiesc dimensiuni noi ale respectivei experienţe spirituale pe care nu le-a putut trăi la momentul respectiv, însă am perceput clar că respectivul moment al exemplificării a fost un moment unic, o revărsare a graţiei divine care mi-a permis să pot trăi aceasta experienţă spirituală deosebită ce mă ajută deja foarte mult în ceea ce priveşte evoluţia mea spirituală şi descoperirea esenţei ultime divine a fiinţei mele interioare.
Mulţumesc lui Dumnezeu şi lui Grieg pentru acest cadou spiritual deosebit ce a fost oferit în mod total gratuit tuturor celor pregătiţi să-L perceapă pe Dumnezeu în fiinţa lor interioară.

Octav, an 16 yoga, Bucuresti

118. Nu mai eram NIMIC şi totodată eram TOTUL
În prima parte a meditaţiei Ce se va petrece cu mine peste 777 de miliarde de miliarde de ani? pe fundalul muzical folosit am simţit cum centrii de forţă ANAHATA şi SAHASRARA se activează foarte intens, pulsând la unison cu Macrocosmosul.
În partea a doua, a interiorizării, o forţă uriaşă m-a aspirat prin SAHASRARA, apoi am simţit cum îmi abandonez forma fizică. De undeva din exterior am început să urmăresc ce se petrece cu mine: timpul se oprise iar eu am început să mă expansionez în infinit, apoi o pace profundă m-a învăluit. Încercând să văd unde sunt şi ce se întâmplă, am observat că nu mai eram NIMIC şi totodată eram TOTUL, apoi privind mai profund m-am identificat cu un ochi care pulsează, asemeni unei inimi, care clipeşte şi totodată priveşte în infinit. În acel univers erau o mulţime de alte fiinţe care se identificau cu mine, pulsând la unison, manifestând lumină, pace interioară şi multă, multă iubire.
Îi mulţumesc lui Dumnezeu Tatăl şi lui Grieg pentru tot!

Sabina, anul 3, Piteşti

119. Esenţa transformării este CONŞTIENTIZAREA
Din anumite motive am urmat cursul până în anul 6, din 1995 până în 2001. În permanenţă am continuat să mă gândesc, să particip telepatic la ce am putut şi cât am putut şi în primul rând m-am străduit să-mi continui legătura cu Grieg.
Cam pe la începutul anului acesta s-a produs un declic, ca o trezire din somnul inconştienţei spirituale şi am început să simt NECESITATEA transformării.
  La exemplificarea făcuta de Grieg de ziua lui am făcut consacrarea parca de la sine, fără nici un fel de efort, ca şi cum chiar Dumnezeu o făcea pentru mine. Eu nu am avut muzica atunci (am făcut rost de ea mai târziu), dar nu mi-a lipsit deloc.
Timpul şi spaţiul nu mai existau iar Dumnezeu coborâse printre noi şi era atât de viu, de intens, de plin… În prima parte a meditaţiei s-a produs o dilatare aurică foarte mare. Totul a încremenit şi nu mai era decât Dumnezeu. Grieg era într-un fel de spaţiu gol şi divin şi mă ţinea de mâini; nu avea cap, nu avea chip. La fiecare moment de schimbare a meditaţiei, exact când era şi un sfert, etc., îl simţeam pe Grieg că se opreşte şi mă opream şi eu.

În partea a doua a fost într-adevăr o translaţie în timp, am putut să percep vizual dar nu foarte clar nişte locuri, un grup de persoane pe care le-am asemănat cu nişte călugări tibetani, undeva pe un deal iar eu eram o vibraţie, o conştiinţă care îi ghida şi îi cuprindea într-o îmbrăţişare divină.
Apoi am devenit o roată care se învârtea continuu, fiind simultan acea Lumină vie necreată, neclintită şi glorioasă.
Totul s-a desfăşurat într-o mare de linişte şi pace, însă cu o putere extraordinară, am resimţit un câmp generat care era atât de intens, de pur şi de clar, încât orice alte gânduri, emoţii sau orice altceva s-au topit.

Concluzia mea este că esenţa transformării este CONŞTIENTIZAREA: conştientizarea faptului că existăm, conştientizarea Graţiei extraordinare de care avem parte, conştientizarea care ne ajută să nu ratăm ocaziile spirituale, conştientizarea IUBIRII pe care o primim.

Roxana G., cu drag si dor.

120. Am simţit infinitatea iubirii Lui atotputernice
Eram foarte liniştit. A început muzica, m-am raportat la tema meditaţiei şi după câteva minute mi s-a oprit mintea şi am simţit că am devenit foarte mic, mic de tot şi oarecum insignifiant faţă de tot universul şi faţă de eternitate. Am simţit în acele clipe o stare de umilinţă copleşitoare faţă de tot ceea ce mă înconjura. Şi apoi după câteva clipe au început să plece din mine nişte fire de energie care se dezvoltau cu repeziciune şi care parcă la un anumit moment au atins marginile universului. În acea clipă am simţit ca o explozie de bucurie şi lumină sublimă la nivelul pieptului. Emoţia acestei stări m-a copleşit, mi-au dat lacrimile de fericire iar în clipa următoare într-un singur flash am înţeles atunci că Dumnezeu a creat universul şi eternitatea pentru a fi siguri că-L vom cunoaşte şi am simţit infinitatea iubirii Lui atotputernice care face ca până la urmă să ne unim cu El. Şi apoi am înţeles şi am simţit că de fapt peste 777 de miliarde de miliarde de ani este chiar în clipa prezentă. Chiar acum. Şi aici.

Mulţumesc pentru cadoul extraordinar pe care l-am primit.

R.C. anul 15, Bucureşti

 121. O îmbrăţişare profundă cu Grieg
Această meditaţie a generat pentru mine reactivarea unei stări interioare ample pe care intuitiv o resimt a fi continuă ca un fundal firesc, o catapultare în ceea ce eu percep ca fiind chiar natura mea reală… este ca un ax al existenţei mele… de fapt paradoxal este axul neexistenţei mele… este o fantă prin care eu simt transcenderea formei ca şi manifestare, decondiţionarea de toate limitările şi existenţa mea într-o stare vastă de conştiinţă pură nemanifestată, în lumină şi dincolo de ea, în sunetul primordial, în starea de unitate cu Grieg, cu Dumnezeu.

 Începutul meditaţiei a fost resimţit profund interior pentru mine… am participat la meditaţie împreună cu colegii mei şi deşi în sala în care făceam fizic meditaţia aceasta a fost anunţată conform programului, în inima mea resimţeam starea de resorbţie foarte puternic încă dinainte de a se anunţa începerea meditaţiei şi astfel, fiind atrasă către interior, am închis ochii şi am intrat spontan în meditaţie fiind parcă imperios „chemată” dintr-o altă dimensiune spaţio-temporală… nu îmi aduc aminte fundalul muzical… ce îmi aduc aminte este deschiderea amplă, puternică a lui BRAHMARANDRA, energizarea întregii fiinţe şi starea de resorbţie în esenţă, stare care s-a concretizat foarte rapid într-o trăire foarte intensă a lui ACUM şi AICI, o stare de fuziune profund împlinitoare cu Grieg, o stare de unitate. Am simţit cum devin eternitatea, cum nu mai am formă, devin una cu infinitul etern… eram această vastitate infinită, neant, conştiinţă pură, forţă, nemişcare, o stare în care ştiu că sunt deşi nu mă folosesc de nici un indiciu exterior care confirmă aceasta, simţeam că sunt eternitatea, că nu am moarte, că sunt indestructibilă, sunt libertate pură, beatitudine, fără formă, de neatins, astfel nimic nu mă poate face mai mare sau mai mică, nu îmi poate adăuga sau lua ceva şi astfel fiind eu exist în tot şi toate… pentru mine această meditaţie a fost o bucurie continuă dublată de recunoştinţă, o îmbrăţişare profundă cu Grieg, parfumată continuu de bucuria şi împăcarea de a fi mereu împreuna, etern regăsiţi ACUM şi AICI, oricând ACUM şi AICI se petrece, s-a petrecut sau se va petrece. Sentimentul de a fi una cu Grieg genera valuri de fericire veşnică, oceanică, la care cu cât fericirea şi recunoştinţa mea erau mai mari parcă şi mai mult se adăuga în fericire… îmi aduc aminte că spre finalul meditaţiei am observat cum în mintea mea, care până atunci fusese spontan transcensă de beatitudinea purei existenţe, a apărut ideea că poate trebuia să fiu atentă şi la numărul de ani 777 cu multe zerouri…am observat atunci cum mintea mea limitată nici măcar nu e în stare sa cuantifice valoarea numerică a acestei cifre, darămite să jongleze cu vreo altă semnificaţie a sa. Realizarea acestui paradox mental m-a basculat din nou în starea profund împlinitoare de pură existenţă, de aici şi acum, starea de bucurie plină, pace şi regăsirea purei beatitudini în unitatea cu Grieg… pentru mine e clar că şi această stare ca şi toate celelalte trăite au venit prin graţia lui Grieg şi a lui Dumnezeu Tatăl ce răspunde chemărilor mele de a-L regăsi deplin… pentru toate acestea ce sunt atât de puţin cuprinse în cuvânt sunt profund recunoscătoare. Îţi mulţumesc Grieg, îţi mulţumesc Tată Ceresc pentru Graţia ce o reverşi continuu asupra mea.

Irina C

122. Am pătruns în împărăţia lui Dumnezeu Tatăl
De la începutul acestei meditaţii am perceput în mod constant o resorbţie interioară la nivelul lui ANAHATA CHAKRA, ca şi cum ceva mă atrăgea în universul fiinţei mele. Simţeam că pătrund într-un vid ce există în mine, iar apoi am perceput că mă aflam undeva în Macrocosmos. În acel moment am conştientizat că de fapt acest timp îndepărtat la care mă raportam era foarte aproape, ba chiar simţeam că nu va dura decât o clipă pentru ca noi toţi să ajungem acolo. Mi se părea că acest timp nu există de fapt şi fusese dat doar ca o raportare mentala şi că el putea fi perceput ca fiind foarte îndepărtat doar din punct de vedere al conştiinţei umane limitate.
În cea de a doua parte a meditaţiei am început să rostesc MANTRA Marii Puteri Cosmice Kali, căci îmi dădeam seama că aceste trăiri au rezonanţă cu sfera ei specifică de forţă şi ca ea mă va ajuta să aprofundez şi mai mult aceasta stare. În acel moment mi-am perceput corpul ca fiind corpul Ghidului meu spiritual Grieg şi că el realiza această meditaţie prin mine. Urmăream în acest moment să mă identific cu el şi la nivel subtil si să îl cunosc aşa cum este el de fapt în profunzime. Mă întrebam atunci dacă voi ajunge vreodată să am realizările sale.

Însă am văzut, apoi, că mă aflam într-un univers alb strălucitor, eram înconjurată pretutindeni de această lumină albă şi simţeam că am pătruns în împărăţia lui Dumnezeu Tatăl unde erau multe fiinţe de lumină. Din acest punct reuşeam într-o oarecare măsură să văd macrocosmosul, însă nu aveam o viziune foarte clară asupra lui. Am urmărit să văd planeta Pământ şi atunci m-am perceput acolo pe mine (dar numai ca şi corp fizic), realizând aceasta meditaţie. Simţeam că din acest loc în care mă aflam puteam ajuta pe oricine cu voinţa lui Dumnezeu şi că aveam o putere de acţiune nemărginită. Am încercat astfel să mă ajut pe mine pentru a-mi rezolva problema de sănătate cu care mă confruntam şi eram ghidată de Dumnezeu pentru aceasta. Vroiam să percep totuşi dacă în acel moment, aparent îndepărtat, va mai exista vreo diferenţa între mine şi El şi m-am perceput astfel ca un releu al energiilor sale divine infinite. Conştientizam că, cu toate că aparent trăiesc pe pământ, o parte din mine se afla mereu în acest loc în care mă aflam în timpul meditaţiei şi că doar trebuie să îmi dau seama de aceasta.

La sfârşit, când am realizat meditaţia de recunoştinţă am avut o stare foarte interesantă deoarece aveam senzaţia că îmi mulţumesc mie şi mi se părea ceva foarte nefiresc. Simţeam că trebuia să mă întorc din nou jos, în corpul fizic şi să îmi reiau vechea stare de conştiinţă pentru a putea mulţumi cuiva de sus. În acelaşi timp ceva din fiinţa mea refuza şi chiar fugea de această întoarcere şi mi-a luat câteva minute pentru a percepe resorbţia acestei stări în fiinţa mea şi a mă reintegra din nou în corpul fizic. Când am deschis ochii încă mai percepeam acea lumină alb strălucitoare, ca o ceaţă, care nu îmi permitea să văd foarte clar.
Mulţumesc din suflet Ghidului meu spiritual pentru graţia pe care şi-a revărsat-o prin intermediul acestei meditaţii.
 
Cristina M, anul 4, Bucureşti

123. Am realizat că sunt nemuritoare
Chiar din timpul meditaţiei pe muzică, am simţit cum ochii mi se relaxează şi se ridică singuri în SAHASRARA, iar cuvintele încep să se retragă în VISHUDDHA. Au apărut nişte gânduri şi iar m-am liniştit. De data aceasta, liniştirea se făcea din ce în ce mai profund. Am simţit cum parcă se trage de mine în plan orizontal şi devin liniară, formată din fragmente mici şi egale, şi cum curg într-un singur sens. Apoi au apărut nişte manifestări curioase. VISHUDDHA şi ANAHATA s-au activat puternic şi rafinat, apoi AJNA, pe toată lungimea. Activarea intensă a urcat, apoi, în SAHASHRARA. Am simţit şi văzut cum calota mea craniană se luminează din ce în ce mai puternic, până când devine alb-strălucitoare, apoi se deschide brusc, ca o umbrelă şi urcă deasupra capului, întinzându-se pe o suprafaţă mare. Îmi simţeam ANAHATA ca şi cum „sămânţa” mea se afla acolo şi eu de acolo porneam şi expansionam şi de acolo existam. Dar această percepţie a rămas undeva, în fundal, pentru că am văzut şi simţit cum din VISHUDDHA începe să crească, întâi în faţă, apoi sferic, un fel de bulă de spaţiu, care s-a mărit din ce în ce mai mult, apoi a expansionat brusc, devenind una cu nemărginirea. Aveam senzaţia că încerc să deschid ochii şi că era multă lumină în jur. De câte ori reuşeam să întredeschid ochii, vedeam flash-uri de lumină orbitoare. Simţeam, la un moment dat, că am doua perechi de ochi. Cei fizici şi cei subtili, pe care mă străduiam sa-i deschid. Tot încercând şi clipind, am simţit cum trec cumva de ei şi „văd” fără să mai am nevoie de ei. A apărut viziunea interioară a unei spirale YANG, semănând cu o galaxie, cu o tentă violet. S-a apropiat şi apoi s-a extins brusc în faţă precum tunelul unui vortex, absorbindu-mă. Mă deplasam foarte rapid în spaţiu. Am ajuns într-un loc, deasupra unui sistem solar. Vedeam soarele clipind. Părea că se stinge şi se aprinde, sugerându-mi scurgerea rapidă a unei perioade imense de timp. Apoi m-am simţit atrasă şi m-am îndreptat în mare viteză spre o anumită zonă, în afara sistemului solar, unde nu erau deloc stele.

NU ERA o zona de spaţiu, nu era o gaură neagră. Era o manifestare specială, tainică, pe care nu pot să o numesc sau să o descriu. E ca şi cum nu există cuvinte pentru aceasta. O simţeam cumva şi conştientă, dar este foarte dificil de descris. am pătruns în această manifestare şi am simţit-o învăluindu-mă, pătrunzându-mă în profunzimi, dizolvându-mi contururile, până când am devenit un vid punctat de stele. Mă simţeam acasă, împlinită, în sensul că nu mai era nimic ce aş fi vrut să fac şi niciun loc unde aş fi vrut să merg. Totul era acolo pentru mine. Eram eu însămi un univers, pătrunsă complet de acea manifestare.  Apoi, prin ea sau din ea, am văzut cum spaţiul, în jur, începe să se adune. Părea că se adună în valuri, ca şi cum ar fi fost un voal pe care erau prinse stelele şi pe care îl strângi sul, dar în mai multe straturi succesive. Totul devenea din ce în ce mai mic şi aveam senzaţia că mă sufoc. Că nu mai am loc. În acelaşi timp, simţeam ceva asemănător la nivelul corpului aflat în sală. Simţeam că tavanul îmi atinge creştetul şi că nu mai am loc.
Mă simţeam precum Alice în Ţara Minunilor, când a crescut prea mare şi a rămas prizonieră în casa iepurelui. În spaţiu, încercam să rup valurile de voal, dar oricât rupeam, apărea altul şi altul de dedesubt şi simţeam că trebuie să ies repede de acolo. Apoi, brusc, a apărut o breşa imensă în acest spaţiu, însoţită de un sunet specific puternic, dar nu la nivel audibil. A fost ca un trăznet tăcut. Am ţâşnit prin  acea breşa şi în urma mea spaţiul continua să se micşoreze din ce în ce mai mult, strângându-se în el însuşi, devenind din ce în ce mai mic, până când a dispărut undeva în „adânc”. Am rămas în acel niciunde. Nu exista nimic, nici măcar nimicul. Nu exista nimic, care să poată fi descris sau definit. În mod misterios, chiar atunci, Dumnezeu m-a făcut să mă simt pe mine în sală şi simultan în acel „niciunde”şi m-a făcut conştientă de faptul că nu este nicio diferenţă între mine, din acel timp şi spaţiu, în sală, şi aspectul „rămas” după resorbţie. Mi-am simţit CLAR continuitatea peste şi dincolo de timp şi spaţiu şi am realizat că sunt, într-adevăr, nemuritoare. Apoi, cum existam eu acolo, a apărut o manifestare luminoasă sublimă. Pe care nu pot şi nici nu vreau să încerc să o descriu. M-am gândit ca aş putea încerca, dar cuvintele se resorb în VISHUDDHA şi refuză să se manifeste. Această manifestare absolut fermecătoare se rotea fascinant în sens YANG, pornind din ea însăşi şi întorcându-se în ea însăşi, iar o anumita „parte” a ei „ţintea” spre un „punct” unde a apărut o luminiţă.

Îmi sugera o sămânţă de lume şi a început să crească şi să expansioneze, izvorând şi crescând din ea însăşi, până când a explodat brusc răspândindu-se până departe. În timp ce abia creştea, am observat cum a apărut o manifestare ce parea să existe  într-un singur plan şi într-un singur sens, dar care în realitate a „umplut” acel spaţiu, completându-l. Continuam să exist, martor la ceea ce se petrecea, fără ca acestea să mă afecteze în vreun fel. Priveam voalul fin pe care erau prinse stelele şi planetele, când, deodată, una din ele a devenit interesantă pentru mine. Imaginea s-a focalizat brusc asupra acestei planete, care strălucea foarte frumos, şi am simţit o afecţiune deosebită pentru ea. Aceasta stare de afecţiune m-a absorbit instantaneu şi am devenit una cu acea planetă. Apoi am auzit vocea Aurorei spunând că exemplificarea s-a încheiat. În timpul meditaţiei de mulţumire, L-am simţit profund pe Dumnezeu. L-am simţit Viu şi Vesel în inima mea, îmbrăţişându-mă, în acelaşi timp, plin de dragoste. O fericire de nedescris m-a cuprins şi am răspuns cu toată dragostea îmbrăţişării Lui. Acum ştiu că nimeni şi nimic nu ne poate despărţi.
Silvia, an 17, Bucureşti

124.  TRECUTUL, PREZENTUL ŞI VIITORUL sunt aici
Am simţit de la început o revărsare copleşitoare de Iubire Divină şi mi-au dat lacrimile. Aş fi vrut să plâng în continuu de fericire dar nu s-a petrecut aşa. Meditaţia avea altă temă. M-am liniştit şi simţeam că am la nivelul lui SAHASRARA o deschidere prin care pătrundea în fiinţa mea o linişte care cuprindea totul şi-mi hrănea sufletul, percepeam că spaţiul din zona pieptului unde primeam de sus această energie devine mai mare. De atunci este ca şi cum am devenit mai sigură pe mine, mă simt mult mai bine, ceva s-a fixat în mine, este ceva ca un dar pe care l-am primit în suflet. Ce m-a minunat şi mai mult este că am perceput translaţia în timp. Am perceput exact ca o trecere într-o altă dimensiune, a fost în acelaşi timp conştientizarea faptului că TRECUTUL, PREZENTUL ŞI VIITORUL sunt aici. Am avut această percepţie şi a fost ca o iluminare: înţelegeam că totul este aici, trebuie să modifici frecvenţa de vibraţie şi eşti în viitor. Mă simţeam mult mai liberă. Îi mulţumesc Ghidului nostru spiritual Grieg.

Încă dinainte, pe parcursul TAPASULUI pe care îl făceam pentru ziua lui Grieg, am avut  deodată ideea să trăiesc fiecare zi ca şi cum poate fi ultima zi, şi atunci puterea timpului Kali m-a ajutat să renunţ la anumite ataşamente nefolositoare evoluţiei mele spirituale şi ceva s-a mai cristalizat în mine. Aveam foarte pregnant starea că s-ar putea să mor mâine şi atunci cu ce voi pleca din planul fizic? A fost totodată un impuls spiritual, sunt conştientă de aceasta, şi apoi, în exemplificarea despre care vă relatez acum, am primit darul atât de minunat prin ceea ce am perceput: că fiind ceva foarte complex şi în acelaşi timp simplu şi eliberator, te simţeai liber. Într-adevăr, atunci când ajungi sa cunoşti Adevărul, devii liber. Vă doresc tuturor succes pe calea spirituală pe care ne aflăm cu toţii şi îi mulţumesc şi îi sunt profund recunoscătoare lui Grieg pentru tot ceea ce face pentru noi!

Maria

125. TRĂIAM VEŞNICIA
Meditaţia a început printr-o ridicare puternică a lui KUNDALINI, resimţită foarte puternic în VISHUDDHA CHAKRA şi în SAHASRARA.
Apoi au început să se „rupă” şi să „cadă” în fragmente toate „învelişurile” mele, toate corpurile, senzaţia era atât de concretă şi puternică, încât mi se părea că pocnetele şi loviturile pricinuite de acest fenomen se auzeau în toată sala în care mă găseam.
  M-am pomenit spunând în gând: „Sigur că voi trăi peste 777 de miliarde de miliarde de ani, eu sunt ESENŢA.”
Apoi a urmat fulgerător o trăire miraculoasă, pentru că „am trăit VEŞNICIA”. E greu de explicat, nu prea găsesc cuvinte potrivite, dar exact aceasta era senzaţia – TRĂIAM VEŞNICIA – ca şi cum ar fi avut loc o experienţă existenţială.
Identificarea mea cu VEŞNICIA a rămas ca un fundal pentru întreaga meditaţie, simţeam că acea ESENŢĂ, care ştiam că sunt, este însăşi VEŞNICIA.
A urmat o perioadă în care tot ce era în jurul meu, colegii, oraşul, lumea, chiar eu cea în carne şi oase, făceam parte în întregime din „ceea ce are VIAŢĂ şi MOARTE”, iar acest aspect de „cu VIAŢĂ şi MOARTE” făcea ca toate acestea să fie ca ireale, să nu mai aibă nicio importanţă, să nu mai conteze.
Treptat am început să percep cum ESENŢA, care eram eu, era cea care pătrundea în toată această „cu VIAŢĂ şi cu MOARTE”, ESENŢA era ceea e susţinea această „LUME a VIEŢII şi a MORŢII”, ca şi cum totul se derula pe fondul şi substanţa VEŞNICIEI, a ESENŢEI care eram eu.
Din acel punct, al VEŞNICIEI, tot ce era „cu VIAŢĂ şi cu MOARTE” nu avea nicio importanţă reală, nu conta deloc, nu era o existenţă adevărată. Totul din acea lume şi ea însăşi erau ca nişte palide jocuri ale unor umbre.
La sfârşitul meditaţiei am avut o trăire uluitoare, pe care nu ştiu de ce mi-a dăruit-o Dumnezeu, Tatăl Ceresc. Iată:
Am simţit foarte clar că „ies” din corp prin BRAHMARANDRA şi mă înalţ pe verticală, tot mai sus.
Ceea ce eram eu acolo nu avea conţinut, formă, nume, contur. Eram ca un „atom” ce se ridica. Ca o bulă limpede de aer în aer, ca o picătură de apă în ocean, nu era cognoscibilă sau perceptibilă. Dacă pot spune aşa, eram un „atom” de VEŞNICIE care se unea cu VEŞNICIA la fel cum aerul se uneşte cu aerul.
Nu exista nici urmă de sentiment sau de emoţie. Era o stare de fapt. Aşa era.
Şi am înţeles că numai acel „ceva” care ieşise prin BRAHMARANDRA din corpul meu fizic, corp „cu VIAŢĂ şi cu MOARTE”, în uluitoarea meditaţie din 12 martie 2008, este ceea ce va exista şi peste 777  de miliarde de miliarde de ani şi VEŞNIC.
Şi revenind în mine cea „efemeră”, am simţit cu putere cât de puţină importanţă are şi cât de puţin contează, în raport cu VEŞNICIA, ceea ce este „cu VIAŢĂ şi cu MOARTE”, toate durerile şi frământările noastre cotidiene, toate acele probleme care ni se par aici în „lume” ca fiind foarte importante. Şi deşi am fost „cutremurată” de această înţelegere, în mod paradoxal, am simţit că prind curaj.

F.S., anul 11, Iaşi

126. Trăiam o stare de glorie ca şi cum tot Universul se bucura
În meditaţia Ce se va petrece cu mine peste 777 de miliarde de miliarde de ani, am trăit un fel de „alunecare” în torentul energiei Timpului. Cu o viteză uluitoare, aveam viziuni ale erelor, vieţilor, lumilor care se nasc, cresc, decad apoi se dezintegrează devenind pulbere, devenind una cu pământul.
Clădiri fastuoase creşteau şi se ruinau cu viteză devenind ţărână pentru ca în locul lor să se înalţe o nouă viaţă. Flori, plante sublim de frumoase se înălţau, extrăgându-şi parcă splendoarea din pământul îmbibat cu esenţa erelor şi civilizaţiilor dispărute pentru ca în clipa următoare să dispară şi ele pentru a fi înlocuite de lumi noi cu forme tot mai abstracte şi de neînţeles pentru mine. Deşi eram în meditaţie, eram atentă la tot ceea ce se derula cu viteză în faţa ochilor minţii mele şi am trăit înţelegerea că toată această naştere, creştere şi dispariţie a civilizaţiilor şi a lumilor, chiar dacă pare înspăimântătoare şi implacabilă, în realitate reprezintă Evoluţia, trecerea treptată pe niveluri superioare şi dacă nouă, oamenilor, ni se pare că timpul unei vieţi se scurge încet şi avem la dispoziţie „mult timp” pentru a ne realiza planurile, pentru a ne împlini dorinţele, aceasta este o păcăleală deoarece, la un alt nivel, viaţa unui om reprezintă în realitate o fracţiune infimă de timp. În realitate, viaţa unui om este înspăimântător de scurtă, înspăimântător de greşit valorificată. Fiecare viaţă reprezintă o mică treaptă, o mică etapă în drumul către Dumnezeu.
Am văzut Crucea cu Iisus răstignit coborând în lumi cu forme abstracte şi mi-am spus: „Dumnezeu se va întrupa şi în ciclurile viitoare pentru a impulsiona transformarea şi evoluţia spirituală a Lumii.”

Căutare
Energia Timpului aluneca ondulatoriu cu o viteză uluitoare, ca într-un dans, ca într-un joc exuberant, tumultuos, ca într-o vibraţie ce emana o bucurie extraordinară. Orice formă şi orice manifestare trecea dintr-una în alta, totul devenind mereu altceva; totul se năştea pentru a atinge o culme, pentru ca apoi să degenereze şi să treacă în nefiinţă, ciclurile repetându-se. „Şarpele” de Lumină şi Energie a Timpului pătrundea în tot şi în toate distrugând şi creând continuu. Eu eram prinsă fără scăpare în această Energie Transformatoare căreia nu mă puteam opune. Eram prinsă în dansul ei vibrând prin ere şi civilizaţii, şi la un moment dat eu, cea care mă simţeam a fi un „eu”, am conştientizat că împlinirea continuă a dorinţelor, toate speranţele, căutările şi aşteptările nu-mi aduceau nici o împlinire, dar nu ştiam să dau un nume căutării mele. Îmi continuam căutarea, alunecarea prin tot felul de vieţi de bărbat, de femeie, pe tot felul de drumuri, poduri, prin tot felul de labirinturi şi lucruri de neînţeles pentru mine, mânată de o dorinţă şi o atracţie inexplicabilă, ca şi cum eram atrasă, absorbită de o forţă căreia nu mă puteam opune.
Şi, la un moment dat, am ajuns pe un drum mare, drept, luminos, clar delimitat şi atunci am trăit un sentiment de bucurie şi împlinire victorioasă. Totul se clarificase: ştiam că aceea este calea mea, că în sfârşit ajunsesem unde trebuie. La capătul drumului, la mică distanţă în faţa mea, se afla o poartă mare spre care înaintam plină de fericire şi încredere cu o solaritate extraordinară, parcă eram un vira pe culmea împlinirii sale. La un moment dat, fără să o ating, poarta aceea s-a deschis singură în faţa mea ca şi cum mă aştepta. Era o deschidere în două sensuri: spre EL şi spre mine, ca şi cum fiecare parte a porţii era alcătuită la rândul ei din două părţi asemeni coperţilor unei cărţi. Am păşit bucuroasă şi victorioasă pragul şi am înmărmurit.

Regăsire
EL era acolo, în faţa mea, emanând lumile Universului din Centrul Fiinţei Sale de Lumină. Părea un Ou de Aur, un Ou de Lumină din care porneau unde concentrice, ondulatorii ce se pierdeau în Vidul Macrocosmic, şi atunci mi-am amintit cuvintele Ghidului meu spiritual care a spus că „Vidul este carnea Sinelui”. Într-adevăr, percepeam acel Vid ca fiind corpul acelui Ou de Aur, o sferă de Lumină Vie Conştientă tronând ca o inimă în centrul Întunericului.
Vidul acela întunecat, Nimicul acela fără limite îl percepeam a fi în realitate plin cu multe energii, un preaplin inaccesibil înţelegerii mele. Ceea ce am perceput a fost Energia Spaţiului ca plecând din centrul Oului de Aur, o energie formidabilă ce se „înfigea” în Vid, se expansiona ca un fel de reţea nevăzută a cărei putere pătrundea şi susţinea Universul. Expansiunea aceea a Energiei Spaţiului mi s-a părut a fi un fundal uriaş care includea „dansul” tuturor galaxiilor, planetelor şi corpurilor din Univers şi am gândit: „Parcă face balet. Dumnezeu naşte continuu lumile şi le susţine cu Energia Lui.”
El, Cel ce este Lumină, este în acelaşi timp Conştiinţă, Viaţă, Fericire. Trăiam sentimentul inconfundabil că mă priveşte cu iubire, cu bucurie, cu un fel de jucăuşenie, ca şi cum mi-ar fi spus: „Vezi? Ai reuşit chiar dacă ţi s-a părut greu, chiar dacă ai fost speriată!”
Îl priveam surprinsă, cu bucurie şi iubire, trăind certitudinea şi împlinirea supremă că în sfârşit, căutarea, spaimele şi suferinţele mele se încheiaseră. Ne priveam ca doi iubiţi care în sfârşit s-au regăsit.
În realitate, drumul meu şi căutarea mea prin cicluri, vieţi şi civilizaţii fuseseră ghidate şi susţinute de aşteptarea LUI.
Ajunsesem ACASĂ! Trăiam o stare de glorie ca şi cum tot Universul se bucura.
Acum nu mai are importanţă ce se va petrece cu mine peste 777 de miliarde de miliarde de ani fiindcă atunci eu voi fi demult una cu Dumnezeu.
Îi mulţumesc cu toată dragostea şi recunoştinţa Ghidului meu spiritual pentru această meditaţie excepţională şi pentru această revelaţie.    

Elena, anul 12, Iaşi   

127. REALITATEA MISTERIOASĂ A UNICULUI DUMNEZEU
În timpul primei părţi a meditaţiei, care s-a realizat pe un fundal muzical, am simţit prezenţa subtilă a lui Grieg foarte pregnant, ca o conştiinţă gigantică ce a devenit un canal de energie divină pentru întreaga fiinţă.
A urmat un proces complex de energizare la nivelul tuturor centrilor de forţă, foarte intensă (în special la nivelul lui SAHASRARA şi VISHUDDHA CHAKRA, apoi AJNA CHAKRA şi ANAHATA CHAKRA) care-mi eleva toată structura energetică dându-mi stări de intensitate copleşitoare de fericire, bucurie, armonie, pace profundă şi fiori de extaz divin.
A avut loc apoi un anumit gen de dinamizare şi trezire a energiei cosmice latente, KUNDALINI SHAKTI şi o trezire profundă a sufletului ce mi-au transformat interiorul fiinţei într-un fascinant joc divin al energiilor, trăind o stare de libertate extraordinară şi expansiune în nemărginire.
Conştiinţa se dilatase într-o stare de imensitate şi luciditate care mă propulsa tot mai mult, nu într-un viitor foarte îndepărtat, ci DOAR ÎN MOMENTUL PREZENT, în AICI ŞI ACUM.

În partea a doua a meditaţiei, care s-a realizat în tăcere, am conştientizat o stare de focalizare perfectă a conştiinţei în MOMENTUL PREZENT, redescoperind ETERNITATEA CLIPEI PREZENTE, REALITATEA MISTERIOASĂ A UNICULUI DUMNEZEU, PLINĂ DE TAINE.
GRAŢIA DIVINĂ, ce s-a revărsat atunci în fiinţa mea prin fiinţa Ghidului spiritual, m-a ajutat să retrăiesc o stare de puritate a conştiinţei fără forme, nonduală, beatifică, extatică, perfectă a permanenţei existenţe divine.
Aveam în întreaga fiinţă sentimentul inefabil al eternităţii, unităţii, totalităţii şi necuprinderii, dispariţia completă a timpului, a spaţiului, a dualităţii, a efemerităţii.
Această stare copleşitoare a Graţiei Divine ce s-a manifestat prin fiinţa Ghidului spiritual m-a ajutat să-mi conştientizez plenar esenţa divină, nepieritoare, spiritul divin ATMAN. A urmat apoi suprapunerea acestei stări, sau mai bine zis reintegrarea ei în oceanul nesfârşit al IUBIRII DIVINE, FERICIRII DIVINE, CONŞTIINŢEI DIVINE ATOTCUPRINZĂTOARE, PURITĂŢII ŞI EXISTENŢEI ETERNE A LUI DUMNEZEU TATĂL, O STARE DE NEMIŞCARE, ÎNCREMENIRE, MISTER, TRANSCENDENŢĂ DIVINĂ, VACUITATE BEATIFICĂ, TĂCERE ABSOLUTĂ.

Ps. Îţi mulţumesc din tot sufletul, Ghidul meu spiritual drag, pentru tot ceea ce Dumnezeu face prin Tine, pentru bucuria detaşată cu care ne ajuţi.

Iftimi Costel, anul 13 yoga, Bucureşti

yogaesoteric
aprilie 2008