Ce se va petrece cu mine peste 777 de miliarde de miliarde de ani? Oare voi mai exista atunci? Mărturii (71-81)

Continuăm publicarea relatărilor primite de la cititorii care au realizat exemplificarea specială cu tema Ce se va petrece cu mine peste 777 de miliarde de miliarde de ani? Oare voi mai exista atunci? susţinută de profesorul YOGA Gregorian Bivolaru pe 12 martie. Relatările sunt publicate în ordinea în care au fost primite, fără nicio excepţie. Mulţumim zecilor de cititori care ne-au scris cu promptitudine şi aşteptăm în continuare relatările voastre pe adresa redactie@yogaesoteric.net.

71. Această exemplificare a trezit în mine conştiinţa necesităţii evoluţiei spirituale şi a desăvârşirii
Această exemplificare a venit ca o sincronicitate pentru mine, deoarece sunt deja câteva luni de zile de când mă întreb aproape zilnic şi la modul din ce în ce mai serios: „Ce va fi?”, „Ce este existenţa?”, „Cum este Dumnezeu, cum şi când voi reuşi să Îl cunosc cu adevărat?” Mi-am dorit mult ca această exemplificare să îmi aducă răspunsul la aceste întrebări şi la alte întrebări existenţiale pe care mi le pun. M-a fascinat încă de la început tema meditaţiei şi, de ce să nu recunosc, am sperat chiar, că datorită naturii ei atât de complexe va reuşi să mă oprească măcar pentru un moment din cercul vicios al mentalului discursiv şi al egoului care urmăresc să aibă cunoaşterea prin ei înşişi. Dar exemplificarea a început şi eu mă simţeam foarte încordată datorită acestei dorinţe egotice de  A SIMŢI. Am înţeles astfel că în acest mod nu voi obţine niciun rezultat şi de aceea am urmărit cu toată fiinţa mea să îmi amplific cât de mult pot o stare de umilinţă şi abandon în faţa Divinului. Când aceasta s-a produs, am perceput cum întreaga fiinţă mi s-a relaxat şi detensionat, percepeam o activare foarte intensă la nivelui lui VISHUDDHA CHAKRA şi SAHASRARA. Urmăream să mă proiectez în viitor, deşi totuşi intuiam că această temă de proiecţie are de fapt o altă menire decât aceea de a urmări cumva să afli ce va fi în viitor. Aşa că ceea ce percepeam foarte pregnant era de fapt o stare de transcendenţă. Simţeam cum sunt resorbită în această  stare de transcendenţă dar acel ceva pe care îl numim ego nu îmi dădea drumul să mă duc cu totul în această stare.

Noi existăm în eternitate
Am mai simţit foarte clar cât de mici suntem în faţa lui Dumnezeu şi că doar El şi numai El poate cunoaşte cu adevărat ce va urma să fie. Apoi  am conştientizat că ceea ce de fapt ar trebui să ne preocupe este clipa prezentă şi că prin trăirea clipei prezente fiecare dintre noi contribuie la crearea clipei viitoare. Am mai simţit că existăm în eternitate şi că, chiar dacă întreaga lume va fi resorbită, ea totuşi va continua să existe în Dumnezeu, în eternitate. Iar aceste fenomene de creaţie şi resorbţie sunt de fapt un joc al existenţei lui Dumnezeu. Toate aceste trăiri au fost simţite ca adevărate revelaţii şi înţelegeri interioare în profunzimile fiinţei mele.

Ca o sinteză a acestei exemplificări pot spune că ea a contribuit la a mă ajuta să conştientizez măreţia lui Dumnezeu care este mereu imprevizibil şi misterios. De asemenea am putut simţi foarte explicit, aş putea spune, cât de mult ne împiedică ego-ul să ne abandonăm cu adevărat în faţa lui Dumnezeu, deoarece îl percepeam (ego-ul) în fiinţa mea ca ceva distinct care mă „leaga de mâini şi de picioare” şi nu îmi lăsa libertatea.
Ca urmare a  acestei exemplificări, am remarcat o amplificare a aspiraţiei spirituale şi de asemenea ea a contribuit mult la o conştientizare mai clară a adevăratului nivel spiritual la care mă aflu şi mi-a dat un impuls spre a urmări să fac tot posibilul pentru a ajunge cât mai sus cu putinţă şi de a-L cunoaşte cu adevărat pe Dumnezeu.

Mulţumesc foarte mult lui Grieg pentru această exemplificare, care a trezit în mine cu mult mai mult conştiinţa necesităţii evoluţiei spirituale şi a desăvârşirii.
Cami, anul 11

72. Ne vom regăsi cu toţii în marea Sferă Divină
Înca de la consacrare totul era linişte, pace profundă, calm… momentul în care meditaţia a început a coincis cu transpunerea mea într-un alt plan plin de o lumină alb-strălucitoare. Acolo am întâlnit multe sfere, aşezate aparent aleatoriu ca piesele unui puzzle tot de lumină, dar de altă intensitate, ce comunicau între ele instantaneu, telepatic aş putea spune. Erau foarte frumoase, pline de lumină şi energie divină, de iubire nesfârşită, încărcate de Dumnezeu; toate îmi urau „Bun venit acasă!!” şi se bucurau că am reuşit să găsesc calea înapoi acasă. La conştientizare mi-am dat seama că de fapt fiecare era aşezată acolo unde trebuie pentru ca împreună să formeze Marea Sferă Divină din care şi noi facem parte iar într-o zi ne vom regăsi în Ea.
Cu drag, Mari, anul 3

73. Un mister viu mă atrăgea ca un magnet
Tema meditaţiei suna atât de provocator, încât mobilizarea generală interioară s-a produs spontan. O priză de conştiinţă globală intra în faza de receptivitate specifică meditaţiilor susţinute subtil telepatic de la distanţă. De obicei, în spatiul interior începea să crească o anumita vibraţie, care încet încet mă cuprindea mai mult sau mai puţin. De data aceasta, a fost total diferit. Dacă înainte energiile subtile dansau într-un spaţiu interior, pe un fundal, de data aceasta am avut percepţia clară că fundalul se mişcă şi nu ceva pe el. La celelalte tipuri de meditaţii energia apărea şi se amplifica sub ochii mei subtili într-un proces controlabil, observabil. De data aceasta s-a aprins însă fundalul. Nu-mi apărea nimic subtil la orizont pe care să mă pot focaliza, dar m-am trezit dintr-o dată că spaţiul interior în care credeam că o să se petreacă ceva a început să se mişte. Să pulseze. Într-un mod diferit de ce ştiam eu. O prezenţă misterioasă (că altfel nu pot să o numesc) s-a instalat ca din senin, fără ca eu să îi fi putut contoriza apariţia. Senzaţie de dens amestecat cu vibraţii foare înalte. Un fel de pulsaţie pe care o resimţeam ca o absorbţie. Percepţie a unei vidări interioare care nu lăsa o senzaţie de plin, dar care parcă umplea totul. Abstragerea naturală a simţurilor. Un mister viu care mă atrăgea ca un magnet. Senzaţie de măreţie şi greutate. Senzaţie de singur în faţa misterului pe care nu simţeam nevoia să mi-l explic. Mai degrabă să devin şi eu mister. O atracţie către necunoscut, fără nicio frică. Iminenţa unei revelaţii…

74. Eram deplin conştientă de esenţa mea divină nemuritoare
Am început să fac consacrarea fructelor acestei exemplificări la ora stabilită fără să am nicio idee preconcepută, deschisă să percep ce urma să se petreacă. Am simţit distinct cele două părţi ale exemplificării: în prima parte, care a fost realizată pe fond muzical am perceput fiinţa mea îmbăiată în lumină albă, strălucitoare, această percepţie fiind însoţită de o stare foarte plăcută de pace, încredere şi de liniştire a minţii; mă simţeam înconjurată de pretutindeni de prezenţa inefabilă a lui DUMNEZEU TATĂL şi ocrotită cu iubire divină. Apoi am perceput ca şi cum s-ar deschide în faţa mea un drum şi am înţeles că este modalitatea prin care voi putea să progresez pe calea spirituală în următoarea etapă.

În a doua parte a exemplificării care s-a realizat în linişte am perceput că existam într-un plan cauzal, mă percepeam ca o sferă în care nu există nici senzaţii, nici emoţii şi nici gânduri (adică erau transcense) şi orice aspect pe care doream să îl cunosc, puteam să îl cunosc instantaneu prin identificarea cu acel aspect. Eram deplin conştientă de esenţa mea divină nemuritoare (Sinele suprem, nemuritor, Atman), însă această esenţă avea un înveliş diafan – corpul cauzal şi aşa cum mă percepeam pe mine percepeam şi alte astfel de sfere – esenţe divine nemuritoare (Sinele individual Atman) ale altor fiinţe cu învelişul corpului cauzal. În acea dimensiune în care existam nu percepeam curgerea obişnuită a timpului, ci ceea ce pot denumi ca atemporalitate. Folosind acea modalitate de cunoaştere mi-am manifestat intenţia de a cunoşte ce era în acel plan. Am constatat că totodată menţin memoria momentului prezent şi că pot face uşor şi firesc conexiuni între cele două momente aflate la o distanţă atât de mare în timp. Astfel am putut să constat că unele fiinţe pe care le cunoşteam le identificam acolo în acea dimensiune, le „recunoşteam”, în timp ce în cazul altor persoane cunoscute, atunci când intenţionam să le percep peste timp, am conştientizat ceva ce s-ar exprima prin: „neant”, „nimic”, „resorbţie”.

Sărbătoare spirituală în sufletul meu
Mi-am dorit să percep prezenţa Ghidului meu spiritual acolo şi am fost surprinsă să conştientizez prezenţa sa într-o manieră complet nouă: era similar percepţiei pe care o aveam asupra propriei mele fiinţe. Din omniprezenţă s-a manifestat o formă sferică asemănătoare cu celelalte sfere percepute acolo. În urmă cu aproximativ trei ani primisem de la o prietenă o fotografie cu Ghidul meu spiritual pe care scria: „Ce eşti tu am fost şi eu. Ce sunt eu vei fi şi tu” şi iată că trăiam această realitate.

A doua zi după această exemplificare m-am întâlnit cu câţiva colegi şi ne-am împărtăşit experienţele. Am fost plăcut surprinsă de faptul că prima persoană care mi-a relatat ce a perceput avusese o experienţă foarte asemănătoare cu ceea ce trăisem eu. Acest lucru ne-a ajutat pe amândoi să conştientizăm mai bine şi să putem exprima în cuvinte ce am perceput şi totodată mi-a consolidat convingerea că trăirea mea era autentică. Deşi celelalte relatări pe care le-am auzit atunci nu erau similare, ceva era totuşi comun: în toate simţeam omniprezenţa, omniscienţa, omnipotenţa şi măreţia lui DUMNEZEU TATĂL.

Această experienţă m-a ajutat să conştientizez o dată în plus că sunt pe o cale spirituală autentică şi să am certitudinea că, dacă până în prezent am conştientizat doar în unele momente Sinele divin nemuritor Atman, voi reuşi cu ajutorul lui DUMNEZEU să trăiesc deplin această stare, depăşind orice limitare a timpului şi a spaţiului, dincolo de manifestare, în eternitate. În zilele ce au urmat exemplificării am simţit o stare de sărbătoare spirituală în sufletul meu, revigorare şi recunoştinţă faţă de DUMNEZEU TATĂL pentru ceea ce mi-a dăruit.
Camelia, an 17 yoga

75. Eram infinit
În exemplificarea spirituală excepţională “CE SE VA PETRECE CU MINE PESTE 777 DE MILIARDE, DE MILIARDE DE ANI? OARE VOI MAI EXISTA ATUNCI?” am simţit ceea ce nu mă aşteptam. Chiar câteva zile înainte de această exemplificare, de când am aflat de această meditaţie m-am gândit foarte puternic şi chiar am încercat să mă vizualizez în acel timp îndepărtat. Mă gândeam că probabil voi fi o piatră pe un munte, gândindu-mă că în acel timp îndepărtat totul se va relua, universurile actuale fiind dispărute demult.

Dar în seara zilei de 12 martie am avut o surpriză plăcută. La începutul meditaţiei, în partea cu muzică am simţit cum mă dizolv, cum încetez să mai exist, cum acea muzică era totul, ea, practic, mă exprima chiar pe mine, devenisem sunet. Eram acea muzică. În momentul când muzica a încetat am încetat şi eu să mai exist ca sunet, devenisem nimic. O stare pe care o mai simţisem până atunci. Practic eu încetasem să mă mai manifest în orice fel dar în acelaşi timp şi existam. Lumea care până atunci exista dispăruse.Totul era în mine, eu eram în vid total, nu mă manifestam în niciun fel, nu eram nici piatră, nici om, nici adiere, eram absolut nimic. Deşi nu mă manifestam am putut sesiza totuşi, că percepţia mea asupra spaţiului era foarte, foarte dilatată, cred că eram infinit. Asta am simţit eu în acea exemplificare specială.

După acea seară specială mi-am dat seama că cel mai important lucru din Univers, care poate fi numit Dumnezeu, Alah, Paramasiva este, de fapt, acea energie a nimicului care nu se manifestă în vreun fel dar ea acoperă întreaga manifestare şi deşi, repet, ea nu se manifestă în niciun fel, ea este acea energie care ţine lucrurile închegate.
I.I, necursant

76. Mistere mă inconjurau şi mă hrăneau…
Abia mi-am pus întrebarea şi respiraţia mi-a devenit ritmată, liniştită. Mi-a atras atenţia că parcă o priveam din exterior, eram conştientă de ea de undeva dinafară. Respiram în continuare, când mi-am dat seama că fiinţa mea nu mai era aşa cum ştiam eu că e de obicei – eram acum un spaţiu amplu, asemeni unui univers, care respira şi eu eram şi dincolo de el. În mine se desfăşurau galaxii, se năşteau stele, pe un fond de vid întunecat, dar plin totodată de compasiune şi căldură. Pe măsură ce respiram, universul din interior se transforma. Eram conştientă de fiecare părticică a lumilor, dar şi de ansamblul lor. Deodată mi-a apărut întrebarea: „Şi dincolo de mine, ce e?”. Am simţit atunci universuri paralele, ce mă pătrundeau şi erau autonome totodată. Puntea dintre noi era uşor de parcurs – într-o secundă –  căci vedeam şi acest univers, şi celelalte. Fericirea care m-a cuprins atunci a născut în lumi lumini feerice. Eram ca şi când trăiam din eternitate, în eternitate. Mistere mă inconjurau şi mă hrăneau.
Când am deschis ochii, m-am regăsit în afară ceea ce eram înainte de meditaţie. Dar mă percepeam în continuare prezentă în mine, univers ce respira şi comunica de aici cu veşnicia.

În zilele următoare au fost clipe în care mă descopeream brusc în afara mea, privindu-mă cu detaşare şi atenţie în acţiunile pe care le făceam. Atunci o pace profundă se instala în universul interior şi o bucurie fără motiv urca din adânc, însă o bucurie lină, ca un zâmbet.

Mulţumesc pentru acestea Ghidului spiritual drag, care prin iubirea şi dăruirea sa a deschis porţi către Lumina Divină.
Adela Sîmbotin, anul 17, Cluj

77. Toate inimile au început să bată la unison
A venit un moment al evoluţiei mele, pornind de foarte de jos, când am realizat că a iubi dorinţele, ambiţiile, concursul de orgolii nu vindecă sufletul şi nici nu-l înalţă. În acel moment am simţit realmente că mi-a îngheţat inima. Un val rece s-a ridicat din adâncul meu şi a împietrit toate sentimentele faţă de oricine şi orice. Aceasta a fost starea mea sufleteasca în ultimele luni. Dar n-am cedat. Probabil că merit. Am descoperit în meditaţia de Revelion 2008, un Ocean de Energie Vindecatoare, apoi ultimele meditaţii care parcă au fost un răspuns al Tatălui Ceresc la rugăciunile mele neîncetate.

Cu mare nerăbdare am făcut prima meditaţie, de ziua d-lui Grieg în care dânsul mi-a arătat viaţa din punctul lui de vedere, ca o Mare Sărbătoare, nu doar a unei zile de naştere; în care “toţi suntem una”. Surpriza copleşitoare a fost când “toate” inimile au început să bată la unison până când s-au topit în Pace-Neant. Acesta a fost un cadou de neimaginat din partea dânsului pentru mine de ziua lui şi nu am cuvinte să-i mulţumesc. Ce cadou i-am facut eu lui, asta numai el poate zice.
 
Am descoperit că sunt îndrăgostită de viaţă
Apoi am făcut şi a doua meditaţie cu o deschidere maximă posibilă din partea mea. În timpul primei părti se mişcau în mine valuri puternice de energie şi m-am concentrat să nu le împiedic, să le las în voia lor. Iar în a doua parte am început să mă scufund în mine, tot mai adânc, mai adânc, cu fiecare val de scufundare simţind noi şi noi dimensiuni, până ce eram toată pierdută în fiinţa mea, într-o stare incomparabil mai complexă şi în care nu am simţit frică, spre deosebire de meditaţiile mele particulare. Apoi am aşteptat să treacă zilele şi să văd consecinţele. Şi am descoperit că sunt îndrăgostită.

Îndrăgostită de viaţă, de fiinţa mea chiar. Şi mai mult, văd iluzia suferinţei ce n-am înţeles în mesajul d-lui Grieg de Revelion. Dar am descoperit şi că în mine există un „punct magnetic” spre care simt că trebuie să-mi dezvolt libertatea de a mă îndrepta, să-mi dezvolt abilitatea de a lăsa TOTUL deoparte şi de a urma acel PUNCT.

SUNT FERICITĂ şi acesta e doar începutul.
Îţi mulţumesc, Tată Ceresc!
(Într-o seară am încercat să repet meditaţia şi am constatat că-i lipseşte… forţa antigravitaţională?)
Rita, an 3, cursul prin corespondenţă

78. Momentul adevărului
Dinainte de a începe meditaţia specială simţeam că se apropie pentru mine ,,momentul adevărului”. M-a cuprins o emoţie foarte placută ştiind că aveam întâlnire cu Dumnezeu, în sufletul meu. În timpul meditaţiei am avut o stare de profundă absorbţie în inima mea, în sufletul meu, parcă acolo exista totul. Pe fondul unei stări de pace la nivelul sufletului, cum n-am mai avut, m-am simţit parcă translatat într-o altă dimensiune spaţio-temporală, eram un suflet care contempla, de la distanţă, două galaxii. Trecerea la noua dimensiune pentru mine s-a făcut brusc, dintr-o dată.

Ca efect principal pentru mine a fost că este cu putinţă să-L simt pe Dumnezeu în sufletul meu, m-am convins încă o dată că Dumnezeu este foarte aproape de mine iar, să zicem secundar, ŞTIU, cum să abordez de acum ÎNAINTE tehnica de PHO-WA.                       
Mulţumesc Doamne, mulţumesc Grieg!
Hurmuz Costel
                                       
79. Devenisem una cu Conştiinţa Macrocosmică
În ziua în care s-a făcut exemplificarea am fost destul de obosită şi nu am avut timp să mă pregătesc prea bine. Totuşi, deşi doar pentru un scurt timp… am perceput că devenisem una cu Conştiinţa Macrocosmică. Până acum nu am ştiut concret ce înseamnă aceasta, era doar o noţiune pentru mine. Dar acum am perceput că din mine emana Lumina Universului şi în acelaşi timp eu eram acea lumină, din mine emana întregul Univers şi eram în acelaşi timp întregul Univers… era o stare foarte complexă, vastă, infinită… În sfârsit, am trăit şi am înteles ce înseamnă faptul că totul are o structură holografică, deoarece, deşi eram una cu acea Conştiinţă Macrocosmică, totuşi existam şi ca o conştiinţă individuală dar nu separată de ea (de Conştiinţa Macrocosmică) …
( anul 14)

80. Era ca o întoarcere acasă…
Doresc să fac o relatare legată de unele stări pe care le-am perceput într-o zi extraordinară. Am să scriu pentru început ceea ce am simţit la exemplificarea spirituală excepţională cu ocazia zilei ghidului spiritual.
Am închis ochii şi l-am perceput în faţa mea şi m-am concentrat şi asupra lui SAHASRARA. Imediat după ce am facut aceasta am simţit cum o energie foarte mare mă atrage în sus precum un aspirator, iar acest lucru s-a petrecut foarte rapid. Brusc nu mai aveam corp fizic, nu mai aveam contur, iar în jurul meu nu mai exista nimic care să aibă forme sau limite, la fel era şi timpul. La un moment dat am încercat să percep ceva din mine sau dinafara mea pentru că totul se petrecuse aşa de repede încât parcă nu-mi venea să cred ceea ce se întâmpla cu mine, dar starea era mereu aceeaşi, că nu mai exist aşa cum eram înainte. Eram doar energie, o sferă de lumină alb- strălucitoare şi simţeam o stare foarte mare de fericire. Trăiam o stare de linişte, vid şi pace şi nu mai exista nimic nici în mine şi nici în afara mea.

Eram ca un soare, împreuna cu mai mulţi astfel de sori, care pluteam parcă în Univers şi peste tot era o stare de iubire şi de linişte, o stare că nu mai exist şi în acelaşi timp că sunt peste tot. Simţeam cum noi oamenii suntem aceşti sori de lumină alb-strălucitoare şi plutim în Univers şi ne îndreptăm spre un soare mai mare şi intrăm în acel soare. Acel soare mai mare era Dumnezeu, care ne cuprindea pe toţi. Deşi nu avea braţe fizice, aveam senzaţia că ne cuprinde cu niste braţe de o imensă iubire. Am simţit doar o stare de linişte, echilibru şi de armonie peste tot, iar fiecare sferă de lumină, fiecare soare mai mic ştia exact ceea ce trebuie să facă, iar din partea soarelui cel mare se simţea o stare permanentă de iubire, armonie şi mulţumire. Era ca o întoarcere acasă, ca o revenire de undeva de unde am  am pornit cândva. Era ca un fel de sfârşit dar şi început în acelaşi timp.

La prima parte a exemplificării excepţionale: „CE SE VA PETRECE CU MINE PESTE 777 DE MILIARDE DE MILIARDE DE ANI ? OARE VOI MAI EXISTA ATUNCI?” am simţit la fel că sunt o sferă de lumină în Univers, singură, într-o stare de aşteptare. Apoi dintr-o dată au apărut multe sfere de lumină alb-strălucitoare, contopindu-ne toate într-un tot unitar, fiind o lumină alb-strălucitoare, uniformă şi prezentă peste tot, care avea centru, dar nu avea margini, era nelimitată, era Dumnezeu.
Bianca, anul 6, Oradea.

81. …poţi intra, ieşi din timp şi plonja prin spaţiu
Imediat ce a început meditaţia spontan mi s-a activat SAHASRARA şi ANAHATA CHAKRA, apoi a avut loc o trezire a energiei KUNDALINI, joc al energiilor care m-au pregătit subtil ca pentru sărbătoarea ce urma. La un moment dat la nivelul inimii, în planul conştiinţei, a apărut ideea de timp şi spaţiu la nivel cuantic, chiar a răsărit în mine gândul „cuantica timpului” şi atunci am putut percepe cele două dimensiuni ca fiind doar două legi universale pe care dacă le cunoşti (cu înţelepciunea inimii) te poţi juca cu ele şi le poţi chiar transcende; am simţit cum poţi intra, ieşi din timp şi plonja prin spaţiu. Nu era însă o senzaţie clară, ci mai mult o intuire.

Starea generală era de uimire că vedeam aceste două energii, de care de obicei suntem atât de înlănţuiţi şi de care mintea mea nici nu-mi putea separa existenţa (chiar înainte de a ajunge la acest curs de yoga am avut percepţia faptului că timpul e relativ şi că dacă i-aş găsi „secretul” l-aş putea transcende – am lucrat mult cu Marea Putere Cosmică Kali, însă nu am luat niciodată în calcul variabila „spaţiu” şi abia acum am realizat că una fără alta nu se poate şi că asta e ce-mi lipsea). Le percepeam acum doar ca pe două legi universale, două energii atât de simplu de modulat, iar eu putând fi dincolo de ele. Ceea ce dă autenticitate experienţei este faptul că brusc mi-au apărut cuvinte şi noţiuni pe care eu nici nu le cunosc, de exemplu mental nici nu-mi amintesc ce este o cuantă de timp, ştiu că am învăţat de mult în liceu ceva de acest gen, dar nu-mi amintesc exact ce spune fizica despre asta. Dar la nivelul inimii am senzaţia că ştiu/cunosc ce ar fi. De asemeni, a început o activare foarte puternică a centrului VISHUDDHA CHAKRA, poate chiar a BIJA-ei – pentru că simţeam un punct mic, extrem de puternic şi care mă ardea intens, dar plăcut, undeva în zona din mijlocul gâtului, senzaţie care a continuat şi după ce toată meditaţia s-a încheiat.

O bucăţică de Dumnezeu!

Un pic înainte de a începe etapa în linişte, la nivelul inimii, în planul conştiinţei (folosesc această sintagmă, pentru ceva ce era mult mai profund decât o percepţie la nivelul centrului de forţă ANAHATA CHAKRA) am perceput cum s-a deschis o falie spaţio-temporală (din nou, mental habar nu aveam ce înseamnă aceste cuvinte) ca un fel de tunel de o anumită dimensiune gigantică, dar concentrată în conştiinţa mea şi care la „intrare” avea ca un fel de „uşă” energetică circulară, probabil se foloseşte energia spiralelor yin şi yang. Când a început meditaţia în linişte, mi-am pus întrebarea „Ce se va petrece cu mine peste 777 de miliarde, de miliarde de ani? Oare voi mai exista atunci?” la nivelul inimii şi am căutat să pătrund în acea falie. Însă imediat apărea o resorbţie foarte puternică în Sine. Am pus din nou întrebarea şi iar am încercat să pătrund în acea falie, dar iar resorbţie… Intuiam că peste 777 de miliarde, de miliarde de ani nu voi mai exista, dar totuşi… chiar nimic?! Aşa că am făcut aceşti paşi de vreo 5 ori, după care m-am abandonat. Atunci a apărut a stare de dilatare a conştiinţei şi de înălţare, însă nu am vrut să-i dau atenţie. La un moment dat a apărut în mine întrebarea „de ce oare a ales Grieg această cifră de 777 miliarde de miliarde de ani, fiind clar un număr simbolic? Pentru că de exemplu dacă ai aduna cei 2008 ani în care suntem acum la 1 miliard de ani ar fi fost suficient poate pentru a crea senzaţia de imens.) Atunci a apărut brusc, ca o basculare, o stare de macrocosmizare în care am văzut subtil planeta Pământ şi senzaţia de 2008 de ani ca şi cum ar fi fost atât de mici, cât o gămălie de ac (fără să exagerez deloc), iar eu eram (interesant că vorbesc la trecut despre ceva ce va fi in viitor – ce păcălici e timpul!) extrem de mare, având o stare de CONŞTIINŢĂ NEDIFERENŢIATĂ dar CONŞTIENTĂ! O bucăţică de Dumnezeu! Dacă acum sunt o micro-firimitură de fir de praf de pe degetul mic al Divinului, atunci voi fi o Bucăţică, o bucăţică minunată căreia i se va încredinţa în grijă o părticică de Univers. Dincolo de comicul situaţiei, senzaţia a fost şi este copleşitoare. Acea stare de conştiinţă nediferenţiată conştientă nu o pot descrie acum în niciun fel. De câte ori mintea încearcă să o evoce mi se pare că o imită într-un mod penibil şi chiar fals. De aceea prefer să nu aduc niciun prejudiciu acelei stări ce este dincolo de orice stare. Cum am putut totuşi să ştiu că sunt eu acea conştiinţă?! E acel sentiment interior pe care fiecare fiinţă umană îl are când se raportează la ea însăşi. Ştii că eşti tu dar nu poţi explica de ce şi cum. Per general în acea conştiinţă era o stare de bucurie debordantă, stare care într-adevar îmi este specifică sufletului şi spiritului meu.

Realizând ca eu voi fi la acel nivel de „bucăţică” abia peste 777 de miliarde de miliarde de ani, am intuit un pic cât de mare în spirit trebuie să fie acum Grieg şi am „văzut” cum, pentru el, ce se petrece acum pe această planeta e ca activitatea „extrem de importantă” dintr-un muşuroi de furnici, ceva foarte amuzant, dacă o percepi din Macrocosmos.

Astfel am învăţat că există grade de evoluţie şi de creştere spirituală chiar şi la Spiritele Eliberate.

Mulţumesc foarte mult pentru această iniţiere spirituală extraordinară… care intuiesc că ascunde încă foarte multe secrete ale Universului! Am rugamintea să mai facem, dacă este voia Tatălui Ceresc, meditaţii de acest gen.
Cu iubire, Roxana A., an 9, Bucureşti

(va urma)

yogaesoteric
4 aprilie 2008