«Ceasul Apocalipsei» este la «3 minute de miezul nopţii», spun experţii

 
Conform grupului de oameni de știință care gestionează așa-numitul „Ceas al Apocalipsei”, grup din care fac parte 17 câștigători ai Premiului Nobel, umanitatea s-ar afla terifiant de aproape de autodistrugere.
 

În The Bulletin of Atomic Scientists, care fixează „Ceasul” recunoscut în întrega lume, se afirmă că pentru anul 2016 nu se va modifica ora de trei minute înainte de miezul nopţii. Când această oră a fost fixată la o întâlnire din 2015, a devenit ora cea mai apropiată de autoanihilarea omenirii, în cazul în care desfășurarea evenimentelor în curs nu se modifică în sens benefic.

Grupul de cercetători experimentați, format în urma celui de-Al Doilea Război Mondial, când a apărut ameninţarea anihilării omenirii prin conflict nuclear, a spus că nimeni nu trebuie să se consoleze cu faptul că umanitatea nu s-a apropiat mai mult de autoextincţie.

„Trei minute (până la miezul nopţii) este prea aproape”, se spune într-o declaraţie din Bulletin. „Este mult prea aproape. Noi, membrii Consiliului de Ştiinţă şi Securitate al The Bulletin of Atomic Scientists dorim să fie clară decizia noastră de a nu muta limbile Ceasului Judecăţii în 2016. Această decizie nu este o veste bună, ci o expresie a îngrijorării asupra faptului că liderii mondiali continuă să evite să îşi concentreze eforturile şi atenţia aspra reducerii pericolului extrem constituit de armele nucleare şi de modificările climatice.    

Când numim aceste pericole «existenţiale», exact aceasta dorim să se înţeleagă: ele ameninţă însăşi existenţa civilizaţiei umane şi de aceea ar trebui să fie prima preocupare de lucru pentru liderii cărora le pasă de alegătorii şi de ţările lor.”

Experţii de la Bulletin au subliniat succesul tratatelor cu Iranul asupra armelor nucleare şi a celor din Paris, asupra modificărilor climatice. Dar amenințările care deja existau, precum și cele nou apărute, venind dinspre ţări precum Coreea de Nord, au contracarat acel progres, făcând ca poziția acelor ceasului să rămână neschimbată.

„Chiar dacă acordul cu Iranul a fost încheiat, tensiunile între Statele Unite şi Rusia au crescut până la nivelurile reminiscente ale celor mai urâte perioade din Războiul Rece”, se scrie în Bulletin. „Conflictele din Ucraina şi Siria continuă, acompaniate de amenințări periculoase şi de decizii politice la limită, cu Turcia, membră NATO, doborând un avion rusesc implicat în conflictul din Siria, directorul unei agenţii ruseşti de ştiri făcând declaraţii despre transformarea Statelor Unite în cenuşă radioactivă, şi NATO şi Rusia repoziţionându-şi activele militare şi realizând exerciţii semnificative cu acestea.”

„Washington şi Moscova continuă să adere la majoritatea acordurilor de control al armelor nucleare care există, dar Statele Unite şi Rusia, şi alte ţări cu arme nucleare sunt angajate în programe de modernizare a arsenalelor lor nucleare, sugerând că planifică să-și menţină armele în stare de funcţionare și gata de luptă cel puțin pentru zeci de ani de acum înainte – în ciuda angajamentelor solemne înscrise în Tratatul de Neproliferare Nucleară, de urmărire a dezarmării nucleare.”

Discuţiile de la Paris despre modificările climatice au oferit o speranţă, au scris experţii. Dar s-a făcut foarte puţin în această direcție, faţă de efectele deja teribile asupra mediului cauzate de modificările climatice.

„Deși pare a fi promiţător, acordul de la Paris referitor la climă a venit la finalul celui mai călduros an înregistrat pe Pământ, în care temperatura globală a crescut cu un grad Celsius peste nivelurile pre-industriale”, se afirmă în Bulletin.

Ce este „Ceasul Apocalipsei”

Potrivit descrierii de pe Wikipedia, „Ceasul Apocalipsei” este o interfață sub forma unui ceas simbolic, administrată de Consiliul de Directori al Buletinului Oamenilor de Știință din Domeniul Atomic de la Universitatea Chicago, care arată câte minute despart omenirea de o catastrofă de proporții globale, care ar duce la anihilarea ei, moment simbolizat prin miezul nopții. Ceasul a fost setat prima dată în anul 1947 și de atunci a fost resetat de 19 ori, în funcție de evenimentele care au avut loc pe mapamond și de probabilitatea declanșării unui război nuclear.
 

„Ceasul Apocalipsei” a debutat ca o inițiativă a oamenilor de știință implicați în Proiectul Manhattan de a face publicul să conștientizeze amenințarea armelor nucleare și de a face presiuni asupra guvernelor pentru a descuraja construirea acestui tip de arme. Ceasul apare pe coperta fiecărui număr al Buletinului Oamenilor de Știință din Domeniul Atomic, începând cu iunie 1947.

Deciziile de a seta „Ceasul” înainte sau înapoi sunt luate în urma ședințelor Consiliului de Directori al Buletinului Oamenilor de Știință din Domeniul Atomic, format din cercetători și oameni de știință, 19 dintre aceștia fiind laureați ai Premiului Nobel. „Ceasul” a indicat cel mai scurt timp până la miezul nopții (2 minute) în anul 1953, când Statele Unite ale Americii și Uniunea Sovietică au testat primele bombe cu hidrogen. În 1991, „Ceasul” a indicat cea mai lungă durată până la miezul nopții, 17 minute, datorită încheierii Războiului Rece, căderii Uniunii Sovietice și semnării Tratatului de Reducere Strategică a Armamentului de către SUA și Rusia. Inițial, „Ceasul” era un indicator al pericolului nuclear, însă evenimentele de după anul 2000 au determinat Consiliul să ia în calcul atât încălzirea globală și degradarea mediul înconjurător, cât și amenințarea armelor biologice.

 

6 noiembrie 1952: un nor caracteristic sub formă de ciupercă începe să se formeze, după prima explozie a unei bombe cu hidrogen, în SUA, la Eniwetok Atoll, în oceanul Pacific 

La data de 22 ianuarie 2015, „Ceasul” a fost mutat la trei minute până la miezul nopții (23:57). Ceasul a rămas setat la aceeași oră în 2016.


Citiţi şi:

O prorocire a Domnului pentru timpul nostru actual. Necesitatea revelaţiilor divine

Părintele Justin Pârvu: «Mai avem un an şi vine urgia!!!»

Programul planetar de acţiune urgentă „NU APOCALIPSA” (prima parte)
 

 

yogaesoteric
13 iunie 2016


 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More