CEDO a decis că e un drept al omului ca o persoană să simuleze un avort în altar și să urineze într-o biserică, în fața credincioșilor: e libertate de exprimare

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a decis că statul francez i-a încălcat dreptul la liberă exprimare unei femei pe care a condamnat-o la o lună de închisoare și a amendat-o cu 2.000 de euro, după ce aceasta a întrerupt o slujbă catolică la Paris.

Mai precis, în decembrie 2013, Eloise Bouton a intrat cu sânii goi în biserică în timp unei slujbe dedicate Crăciunului și a simulat avortarea pruncului Iisus. Ea s-a pus în fața altarului și s-a prefăcut că avortează, înainte să urineze în biserică, în fața credincioșilor oripilați. Pentru a se face mai bine înțeleasă, ea a adus niște ficat de vită pentru a-l simboliza pe copilul avortat.

Ca totul să fie complet, Eloise Bouton avea un mic văl albastru, simbol al Maicii Domnului și o „coroană de spini”, precum cea a lui Hristos. Pe trup, Bouton și-a scris „344 salope”, care se traduce a „344-a târfă”, referindu-se la o scrisoare deschisă a 343 de femei din 1971, prin care au recunoscut că au făcut un avort.

Preotul paroh al bisericii „La Madeleine” a depus o plângere împotriva activistei, iar o instanță franceză a condamnat-o la o lună de închisoare și daune de 2.000 de euro pentru parohie. Decizia a fost menținută de către Curtea Supremă a Franței.

Dar Europa a avut alte idei. Într-o decizie a CEDO, Curtea a afirmat că pedepsind-o pe Bouton, Franța a încălcat Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care protejează libertatea de expresie.

CEDO a afirmat că încadrarea ofensei activistei la „exhibiție sexuală” este eronată, deoarece „acțiunea aplicantei, care a căutat să-și exprime convingerile politice, în linie cu cele ale mișcării Femen din partea căreia acționa, este necesar să fie privită ca un «spectacol» care nu se încadrează în acel articol”.

Bomboana de pe colivă: CEDO a ordonat Franței să-i plătească lui Bouton aproape 10.000 de euro, ca daune morale și pentru acoperirea costurilor legale.

Grupul ucrainean Femen, în numele căreia Bouton a oripilat biserica, a sărbătorit decizia, scriind pe internet „Crăciunul este anulat” și „sfânta mamă Eloise a avortat embrionul lui Iisus pe altarul din la Madeleine”.

Interesant, în 2018, CEDO stabilise deja că protestul grupului extremist Pussy Riot din Catedrala „Hristos Mântuitorul” din Moscova este o formă de libertate de expresie, protejată de Curte.

Avocatul celor de la Pussy Riot, care lucra pentru fundația Soros, a ajuns, între timp, judecător la CEDO”, a spus Gregor Puppinck, directorul Centrului European pentru Lege și Justiție, comentând cazul.

Tot în 2018, CEDO a sancționat Lituania pentru că a pedepsit niște reclame considerate blasfemiatoare, care le aveau ca personaje pe Hristos și Maica Domnului” a adăugat el.

În același 2018, CEDO nu a considerat că pedepsirea unui lector austriac, care a caracterizat relația profetului Mohammed cu o fată de 9 ani drept pedofilie, ar fi încălcarea dreptului la liberă exprimare.

Citiți și:
«Drepturile actuale, bizare ale omului acompaniază Omul Nou» – Interviu cu dr. Gregor Puppinck
Un nou atac la familia tradițională: Comisarul pentru Drepturile Omului din cadrul CEDO declară că „absența recunoașterii pentru cuplurile de același sex constituie discriminare pe motive de orientare sexuală”

 

yogaesoteric
1 februarie 2023

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More