Jurnal de front: opriți escaladarea!

Angela Merkel a declarat recent în mod public că acordurile de la Minsk, încălcate de către Ucraina și NATO, de altfel, nu au fost niciodată menite a fi onorate. Ele au fost concepute pur și simplu pentru a câștiga timp cu scopul de a reconstrui forțele Ucrainei în ideea de a ataca etnicii ruși din Donbas și poate chiar Rusia însăși. Cam atât despre meme-ul invaziei „neprovocate”. Merkel a confirmat exact ceea ce Rusia a spus că a fost motivul invaziei.

Un colonel de pușcași marini americani, un mercenar bine plătit pentru alianța SUA-Ucraina, care conduce antrenamentul forțelor „speciale” ucrainene (cunoscute sub numele de „Grupul Mozart”) angajate în luptă în Harkov, recunoaște public că trupele ucrainene sunt slab antrenate și insuficient înarmate și că suferă pierderi de 70%. De asemenea, spune că luptele seamănă cu cele din Primul Război Mondial și că sunt „iadul pe pământ”.

În mod clar, rușii nu au rămas fără muniție, așa cum au prezis mass-media și capetele vorbitoare încă din martie anul trecut. Fotografiile Areil arată că pozițiile ucrainene se află în interiorul câmpurilor și al blocurilor din orașe, unde fiecare metru pătrat de teren este marcat de cratere de la obuzele de artilerie, iar structurile sunt toate aplatizate.

Ucraina însăși recunoaște că a înregistrat 500 de victime pe zi în luptele recente. Acest fapt se potrivește cu declarația colonelului USMC. Este susținut și de faptul că președintele Comisiei Europene, Ursula Von der Leyen, a gafat acum câteva săptămâni, în cadrul unui discurs public, afirmând că Ucraina a pierdut 100.000 de militari (putem presupune, apoi, că alți 200.000 până la 300.000 de militari au fost grav răniți și evacuați).

În plus, Zelenski însuși a declarat, cu câteva luni în urmă, din nou public și în mod oficial, că Ucraina a suferit undeva la 300 de morți/zi. Acțiunea a fost mai puțin intensă atunci. Așadar, nu este nevoie să ne uităm la declarațiile Ministerului rus al Apărării (care au fost mult mai precise decât comunicatele de presă occidentale) pentru a înțelege că armata ucraineană se află pe ultima sută de metri.

În cele din urmă, introducerea a mii de luptători polonezi + alți câțiva est-europeni și câțiva britanici și americani în linia întâi indică faptul că Ucraina nu mai poate face față luptei. Surse din ambele părți sunt de acord că forțele poloneze au suferit cca. 1.200 de morți până în prezent și că se așteaptă și mai mulți, pe baza pregătirilor din cimitirele militare din Polonia.

Lideri militari occidentali în retragere au recunoscut recent că noul general rus responsabil de toate operațiunile din Ucraina a făcut o treabă bună în organizarea armelor combinate și a diferitelor trupe și că este un inamic „periculos” și „formidabil”, iar SUA este necesar să își intensifice sprijinul.

SUA au anunțat recent că trimit sisteme de apărare antiaeriană Patriot în Ucraina. Este o recunoaștere a faptului că atacurile rusești cu drone și rachete au succes, iar sistemele de apărare antiaeriană desfășurate în prezent nu sunt la înălțimea sarcinii. Sistemul Patriot poate fi mânuit după o etapă de studiu semnificativă. Se poate presupune că militari SUA vor alcătui echipajele acestora. Și ele vor deveni ținte de prim ordin pentru ruși. Americanii vor fi uciși.

Dar funcționează cu adevărat rachetele Patriot așa cum s-a anunțat? Se pare că nu vor fi în totalitate eficiente împotriva „cadourilor” nocturne ale rușilor. Uimitor că oamenii care consideră Rusia înapoiată din punct de vedere militar, mai pot avea această convingere după toate atacurile cu drone și rachete ghidate cu laser. Oamenii sunt proști și nebuni.

Dacă sistemele Patriot sunt trimise în Ucraina pentru a fi distruse mai devreme sau mai târziu, ce alte sisteme vor proteja Europa? S-ar părea că rachetele Patriot din Europa vor ajunge în Ucraina. Cu siguranță nu vor fi scoase de la cel mai bun, cel mai apropiat prieten al nostru, Israel – și nu avem o grămadă de astfel de arme în depozite în State. Rusia însângerează încet SUA și NATO până când acestea devin vulnerabile. Nu e rău pentru niște oameni presupus a fi beți, nebuni și înapoiați.

Mass-media și guvernul SUA și al Regatului Unit se mândresc cu înfrângerea rusă de la Kherson. Este o memă propagandistică prostească, evidentă. Ucrainenii au asaltat regiunea Kherson în mod repetat și au pierdut un număr mare de oameni și echipamente. Rușii au avut puține pierderi. Au efectuat apoi o retragere foarte organizată peste Nipru. Trupele ucrainene nu s-au luptat cu ei pentru a ieși de acolo.

Nu a existat nicio victorie militară. Ucraina nu a reușit să ocupe orașul Kherson deoarece artileria rusă de peste râu îi face praf atunci când încearcă. Deși este o optică proastă, retragerea peste râu are sens din punct de vedere militar. Râul formează o apărare naturală. Apărare împotriva a ceea ce, vă întrebați, dacă ucrainenii sunt decimați? Ar părea o apărare împotriva a ceea ce va urma.

Rușii au integrat rezerviștii, o parte din cei 300 de mii. Aceștia nu sunt luați chiar de pe stradă, așa cum pretinde presa occidentală. Au la activ un serviciu militar anterior. Asemănător cu ceea ce noi (SUA) am făcut cu Garda Națională și trupele de rezervă pentru a le desfășura în Afganistan și Irak. Aceștia se antrenează cu unitățile lor în Rusia și în Belarus de câteva luni. Și sunt gata de plecare. Există acum câteva sute de mii de soldați ruși pregătiți să fie introduși în zona de luptă. Solul este înghețat acum, ceea ce permite șenilelor să atace fără a se împotmoli în noroi.

Armata ucraineană este subțiată foarte mult; în mare parte din cauza atacurilor lor aproape sinucigașe în efortul de PR deghizat ca o serie de „ofensive”, dar și din cauza barajelor intense și constante de artilerie și drone rusești. Rețelele electrice au fost în mare parte distruse. Oamenii îngheață acum. Trenurile electrice care circulă spre front sunt nefuncționale. Rușii vor ataca în masă în curând. A sosit în sfârșit momentul potrivit.

Ceea ce nu se știe este dacă atacul (atacurile) va fi sub forma:
1. Limitat la împingerea trupelor Ucrainei în afara Donbasului / noului teritoriu rusesc (referendumuri) și la consolidarea și finalizarea stăpânirii Rusiei acolo;
2. Capturarea unui nou teritoriu istoric rusesc și populat de etnici ruși (cum ar fi Odessa), punând în același timp presiune asupra Kievului însuși și tăind liniile polonezilor în Ucraina;
3. O combinație între 1 și 2.

Revenind la „retragerea” din Kherson, cred că rușii suspectează (corect) că, odată cu viitoarea ofensivă majoră, ceea ce a mai rămas din armata ucraineană va înceta rapid să mai existe. Marea Britanie și SUA nu se vor recunoaște învinse. De fapt, nu se vor preda niciodată, chiar și după ce ultimul ucrainean va fi sacrificat. Probabil că SUA (Marea Britanie nu are o armată de care să vorbească) vor pune bocanci de luptă pe teren în vestul Ucrainei până la Odessa și pe frontul care nu este chiar sub atac direct, la vest de Dnieper. Polonezii vor contribui pe scară largă la acest efort, cu est-europeni și alții trimițând, de asemenea, un contingent. Trupele aliate se vor ridica la aproximativ 90.000 de soldați de înaltă calitate, deși relativ slab înarmați.

În esență, SUA îi vor provoca pe ruși să atace aceste trupe. Este posibil ca rușii să nu aibă de ales dacă trupele aliate se opun obiectivelor strategice rusești. Când trupele americane & Comp. vor începe să fie lovite de artileria, dronele și aviația rusească, forțele americane vor răspunde la fel. Mulți vor muri – și vom fi în al treilea război mondial. SUA vor viza zonele de staționare din interiorul Rusiei, iar Rusia va fi nevoită să facă la fel în Polonia, Germania și alte baze europene, poate chiar în Marea Britanie.

A proceda astfel este necesar din punct de vedere militar într-un război total. Primele salve nu vor fi nucleare, ci mai degrabă rachete de mare precizie ghidate de pe uscat, de pe mare și din aer. Riscul ca următoarea serie de lovituri să fie nucleare este foarte mare. Din nou, niciuna dintre părți nu poate – sau nu va – da înapoi. Negocierea – ceea ce Rusia a sperat tot timpul (a se vedea multiplele declarații ale lui Putin și ale membrilor cabinetului său + atacul / presiunea simulată asupra Kievului în primele zile ale războiului) nu este posibilă, mai ales după declarațiile lui Merkel (de parcă rușii nu știau, pe baza comportamentului și a scăpărilor oficialilor americani din ultimii 8 ani).

SUA nu-și pot pierde capacitatea de a folosi diplomația hegemonică / de tun – amenințare și reală – adică modul în care și-a menținut imperiul de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial până în prezent. Acest aspect este existențial pentru ambele părți.

Sunt vremuri foarte periculoase. Escaladarea ia de obicei o formă de viață proprie. Chiar și capetele în mod normal mai reci sunt prinse în spirala incrementală. Amintiți-vă că, potrivit celor mai multe relatări oficiale, în timpul crizei rachetelor cubaneze Kennedy a ținut piept generalilor săi, care doreau să apese pe buton. Joe Biden nu este Kennedy. Putin a avertizat deja, în repetate rânduri, că un atac cu rachete în Rusia, nuclear sau convențional, va avea ca rezultat un răspuns mai mare. Ne aflăm acum în vremuri extrem de periculoase.

Oamenii care trăiesc în țara clovnilor din desene animate cu privire la ceea ce înseamnă acest conflict și la modul cum evoluează este important să se trezească și să înceteze să îl mai trateze ca pe un eveniment sportiv dintr-un ținut îndepărtat. Rusia nu este în corzi, nu este incompetentă și nu este pe cale să piardă în orice zi – și nici în orice moment. Dimpotrivă. Iar moartea și distrugerile s-ar putea să nu rămână „departe”.

Acestea sunt faptele și sunt evidente dacă cineva își folosește propriul creier, se uită la sursele primare și nu mai ascultă sursele secundare motivate politic, despre care știm că au mințit în mod constant și profund, de ani de zile, în legătură cu orice alt subiect de importanță.

Cu toții ar fi cazul să trimitem petiții guvernului nostru pentru a opri această escaladare. O dictatură coruptă din lumea a treia, precum Ucraina, nu merită riscul. Rusia imploră de mulți ani să i se permită să intre în relații de cooperare echitabile cu Occidentul și a fost respinsă de fiecare dată (sau practic violată, ca în zilele haotice care au urmat imediat după prăbușirea guvernului sovietic).

Politica SUA a fost de a încorpora China încă din anii 1970 ca parteneri comerciali în bună regulă, în ciuda lipsei respectării drepturilor omului etc. Arabia Saudită este un „prieten”. De ce nu și Rusia? Probabil prea târziu acum, dar ceva ce ar putea fi stabilit ca obiectiv pe 20 de ani într-un acord de pace (ceea ce ar necesita o conducere complet nouă a SUA și a Regatului Unit – nouă din punct de vedere ideologic – întrucât curentul le-a distrus reputația și încrederea).

Un comentariu de Eric Newhill (SUA)

Citiți și:
Și dacă Rusia nu e problema, ci soluția?
Lecțiile războiului civil din SUA arată de ce Ucraina nu poate învinge
Sinuciderea Occidentului va continua și după Războiul din Ucraina

 

yogaesoteric
1 februarie 2023