CEDO: de la forța dreptului la dreptul forței

 

Kovesi victorioasă la CEDO. Un jurist care se respectă nici nu are ce comenta la o așa sminteală.

Câteva observații voi face totuși, repetând parțial ce-am mai spus și atunci când satrapul cu cătușe s-a adresat CEDO. Aceasta nu înainte, însă, de a puncta alte câteva aspecte. Unu: miza „reabilitării” lui Kovesi n-a fost a lui Kovesi ci a celor de la Berlin, Paris și Bruxelles care au pus-o să facă ce-a făcut în România – și care, apoi, atunci când agenta lor a fost demisă deplin justificat și legal în țară, ne-au râs în nas și au pus-o Procuror șef al Europei. Cauza Kovesi la CEDO a fost una strict politică, fără absolut nicio legătură cu dreptul. Doi: că procesul a fost doar un simulacru ne-o arată inclusiv urgența soluționării lui, 1 an și 5 luni (azi procesele durează 6-7 ani). Nimic, dar absolut nimic din situația de fapt și de drept din dosar nici măcar nu sugerează în ce-ar fi putut consta urgența soluționării (cazuistica pe termen lung a CEDO arată că nici dreptul la viață sau prevenirea torturii n-au impus vreodată o asemenea grabă); că evenimentele aveau să decurgă cum deja vedem că au decurs, am anticipat încă din iulie 2019.

Trei: decizia incalificabilă a CEDO este rezultat al conivenței neo-marxiștilor din cele trei capitale cu „judecătorii” europeni având aceeași agendă politică cu ei, precum și cu oamenii din rețeaua lui Soros; punte între toți cei pomeniți, Monica Macovei (apropiată a lui Soros și parte a aceluiași Sistem ca și Kovesi, ambele având practic aceleași antecedente „profesionale” și biografice, familiale). La Strasbourg Kovesi a fost reprezentată de avocata Nicoleta Popescu (în hotărâre, vom vedea de ce, CEDO îi „protejează” identitatea – „N. T. Popescu”). Steaua Nicoletei răsare în 2003, când Macovei, șefa Comitetului Helsinki Român, o aduce și o impune acolo. Era perioada în care unele ONG-uri finanțate de Soros (între ele CHR) încep să fie preluate, netransparent și corupt, de oameni cu legături în fosta și noua Securitate și în Procuratura comunistă (am cerut atunci lămuriri la Comitet, nu le-am primit și am fost obligat să plec). Din cam aceeași perioadă oamenii din rețelele lui Soros infiltrează masiv, ideologizat și profund corupt, CEDO. Despre grozăviile petrecute de atunci și până azi, un ONG european (European Centre for Law and Justice) a publicat un raport devastator în ianuarie curent. Detaliu important: după 2005 Macovei și Nicoleta au câștigat la CEDO zeci de procese fiecare, cele mai multe cu mari mize financiare (Nicoleta peste 30 de procese) – în condițiile în care Ioana Banu și Adriana Dăgăliță, recrutate de cele două din același mediu, au fost trimise să servească cauza chiar în staff-ul CEDO.

Hotărârea publicată la 5 mai de CEDO n-a mai putut să ascundă ceea ce cu siguranță s-ar fi dorit ascuns după publicarea raportului ECLJ: Kovesi a câștigat procesul în condițiile în care în dosar, în urmă cu aproape un an, au fost admise ca „interveniente” în favoarea sa (și în defavoarea statului român) nu mai puțin de trei organizații finanțate de Soros – Open Society Justice Initiative, Helsinki Foundation for Human Rights, și International Bar Association’s Human Rights Institute.

Revenind la fond, Kovesi s-a plâns că a fost demisă de la conducerea DNA prin Decizia CCR din 30 mai 2018. Când de fapt aceasta s-a petrecut prin Decretul președintelui României, la propunerea ministrului Justiției. Prin urmare, presupunând că ea chiar avea motive s-o facă, ar fi fost necesar să se plângă (mai întâi în țară, și mai apoi la CEDO, dacă ar mai fi fost cazul) împotriva celor două din urmă acte – iar nu împotriva Deciziei CCR, întrucât prin ea CCR a soluționat o chestiune de drept constituțional pur – „conflictul juridic de natură constituțională” dintre președinte și ministrul Justiției. Ea și-a „motivat” cererea cu nimic altceva decât cu o presupoziție delirantă, fără niciun temei juridic (primită însă de CEDO cu valoare de postulat), anume că dacă s-ar fi adresat unei instanțe din țară reclamând demiterea sa, această instanță „ar fi fost limitată în hotărârea sa de Decizia CCR”. Din acest punct de vedere Cererea lui Kovesi la CEDO se impunea declarată din capul locului inadmisibilă pentru neepuizarea căilor de atac interne (art 35 alin Convenția europeană a drepturilor omului).

Dar motivarea hotărârii e plină de nenumărate alte asemenea „argumente”, cinice și fără nicio legătură cu dreptul, ci doar cu dreptul forței politice. Pentru că nu le permiteau să ajungă la decizia dorită, se vede cu ochiul liber că judecătorii CEDO au aruncat la gunoi, la propriu, propria Convenție și propria jurisprudență, acumulată în zeci de ani. Apelând la ce, în loc? La rapoarte ale GRECO, ale Comisiei de la Veneția, ale Comisiei europene și chiar ale ONU (culmea nebuniei!) – din care au citat fără vreo noimă pagini întregi. Care rapoarte vorbesc despre ce? Dau un singur exemplu: despre responsabilitatea autorităților și despre „echitatea procesuală” (invențiune, aici, a unor minți stricate) „în cazurile care implică înlăturarea sau demiterea procurorilor”.

În rest, nu cred că mai e ceva de așteptat decât ca altădată glorioasa CEDO să sfârșească în mizeria în care se tot afundă de aproape două decenii.

P.S. Cu totul surprinzător mesajul prin care dl ambasador Zuckerman „a salutat decizia CEDO” și pe președinte Iohannis, care… a salutat și el hotărârea Curții. Mesajul reamintește că procurorul abuziv a fost „câștigătoare a titlului Femeia Curajoasă a anului 2014 acordat de Ambasada SUA”. Dle ambasador, este demult și limpede lămurit că neo-marxiștii democrați din SUA (cu care Președintele Trump duce astăzi o bătălie cum numai cu un inamic extern se cere dus) și-au dat mâna cu coreligionarii europeni pentru a pune Justiția din România sub controlul serviciilor secrete și al procurorilor. Vă este necunoscut faptul acesta, și semnați comunicate scrise de staff-ul democrat al Ambasadei, sau asumați conștient o linie diferită de linia președintelui dvs? Proclamat în fața întregii lumi de la tribuna ONU, principiul său fundamental de politică externă i-a făcut pe români să aibă alte așteptări din partea Americii: „Viitorul aparține națiunilor suverane și independente, care-și protejează cetățenii.” Și încă ceva. Dacă ați fi avut o cunoaștere mai bună și o lectură mai atentă a întregului dosar Kovesi, inclusiv din perioada în care liderii europeni au provocat și întreținut prin el controverse extrem de aprinse, ați fi putut să constatați și dvs. că ne aflăm în prezența unui caz prin care se vor obținute falii cât mai adânci la nivelul societății românești. Un caz asemănător celui recent, când președintele Iohannis s-a dedat la provocarea iresponsabilă cu PSD-ul vrând să dea Ardealul ungurilor.


Autor: Valerian Stan

Citiţi şi:

«Consilierul», dezvăluiri explozive: Masoneria s-a infiltrat în SRI şi Armată în epoca Constantinescu, Coldea și Kovesi poartă amprenta comunismului 
ACUZAȚII EXPLOZIVE ALE FOSTULUI ȘEF US SECRET SERVICE: DNA face dosare politice, Kovesi nu e corectă, SRI și SIE sunt folosite politic
Marioneta sistemului – Fosta vicepreşedintă ANRP Ingrid Mocanu o nimiceşte pe şefa DNA

 


yogaesoteric
22 iunie 2020


 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More