13 cranii din cristal de origine aparent antică au fost descoperite în Mexic, America Centrală şi America de Sud, fiind unul din subiectele de arheologie cele mai fascinante ale secolului XX. De fapt, arheologii şi cercetătorii caută în zadar de mulți ani să afle motivul realizării ciudatelor obiecte. Vechimea lor a fost estimată între 5.000 şi 36.000 de ani.
Cristalele şi craniile constituie o alăturare ce a iscat numeroase presupuneri legate de existenţa extratereștrilor. De-a lungul timpului, omenirea a utilizat puterea cristalelor şi a pietrelor în scopuri diferite. Cele mai vechi legende despre cristalele magice ne duc la Atlantida. Atlanții foloseau cristalele pentru a canaliza şi utiliza energia macrocosmică. În practica medicală a multor culturi străvechi se regăsește portul la gât al amuletelor şi talismanelor. Se foloseau diferite pietre, în funcție de boală, pentru a obține efectul tămăduitor dorit. Indienii americani şi mayașii foloseau şi ei cristalele pentru diagnosticarea şi tratamentul diferitelor boli. Astăzi, datorită dezvoltării rapide a tehnologiei, cristalele sunt folosite pentru a transmite şi amplifica energiile în multe feluri.
Cristalele au fost considerate talismane magice încă din Evul Mediu și în prezent, pentru mulți, puterea lor supranaturală este de necontestat. În schimb, craniile simbolizează moartea şi nenorocirea şi sunt folosite numai în practicile de magie neagră. Îmbinarea dintre cele două simboluri și tehnica folosită la realizarea craniilor de cristal a iscat numeroase presupuneri legate de existenţa extratereștrilor sau a unei civilizații pământene superioară celei umane actuale.
O legendă indiană a incitat numeroși cercetători, de altfel singura legendă referitoare la craniile misterioase: Un cerc realizat din 12 pietre sau cranii, în mijlocul căruia se află un al 13-lea craniu, cel mai mare dintre toate, reprezintă pietrele cunoașterii, iar când vor fi reunite toate în forma amintită, vor transforma complet lumea. Obiectele au fost aduse din spațiu de 13 civilizații diferite, care le-au dat spre păstrare diverselor popoare. Când va sosi timpul, craniile vor fi redescoperite, prevestește vechea legendă indiană.
Într-adevăr, începând din anul 1840, în diferite regiuni ale lumii au fost descoperite 13 cranii ciudate. La ora actuală, ele se află în unele colecții particulare sau sunt expuse în muzee din SUA, Franța sau Marea Britanie. Deși la început au fost privite ca niște opere de artă create de strămoșii noștri, după ce s-a aflat de legenda indiană, numeroși cercetători au început să se intereseze mai îndeaproape de aceste cranii. Cert este că specialiștii în prelucrarea cristalelor afirmă cu tărie că felul în care au fost tăiate aceste obiecte este neobișnuit.
Un cristal, indiferent de materialul din care este structurat, creşte pe trei planuri diferite, de-a lungul unor axe cristalografice. În funcție de unghiul în care se află aceste planuri, se formează fațetele pietrei. Atunci când un cristal este prelucrat în sens invers axelor sale, se observă acest aspect foarte repede, pentru că materialul se sparge pur şi simplu în bucăți foarte mici. Modul în care au fost realizate craniile de cristal constituie și astăzi un mister.
„Afirm cu tărie ca acest lucru este imposibil, având în vedere mijloacele tehnice de care dispunem astăzi”, a spus John Rowen, şeful catedrei de cristalografie şi mineralogie de la Universitatea din Pasadena. „Modul de făurire a craniilor relevă o tehnică nemaiîntâlnită pe Pământ. O altă constatare de senzație este că niciunul dintre craniile descoperite nu prezintă urme de șlefuire: După ce că sunt făcute dintr-un singur bloc de cristal, nici nu se vede vreo urmă pe care ar fi lăsat-o, cu certitudine, orice obiect care ar fi fost folosit pentru modelarea craniilor. Singura explicație logică este că aceste obiecte au fost realizate doar prin frecarea cu mâinile, fapt posibil. Însă am calculat că pentru modelarea unui singur craniu ar fi fost nevoie de cel puțin 600 de ani, având în vedere duritatea materialului şi complexitatea obiectelor”, a mai spus doctorul Rowen.
Craniul descoperit de Anna Mitchell-Hedges în Honduras, în anul 1927
În opinia specialiștilor, din punct de vedere tehnic, craniile de cristal sunt obiecte care nu pot fi reproduse sau realizate în zilele noastre nici de cei mai pricepuți sculptori sau ingineri. Aceste teorii au dus la numeroase discuții contradictorii în privința unui craniu de cristal studiat de exploratorul britanic Mitchell-Hedges. Acesta a prezentat craniul ca fiind o descoperire a fiicei sale Anna, în 1927.
Mitchell-Hedges a condus o expediție la ruinele unei localități mayașe, Lubaantun, în Belize, căutând probe în ceea ce privește existenţa Atlantidei. El a povestit că fiica sa a găsit craniul de cristal între vechi ruine unde a presupus că odinioară a existat un templu mayaş. Craniului îi lipsea mandibula, care a fost însă descoperită trei luni mai târziu, la câțiva metri distanţă. Mitchell-Hedges a relatat că, inițial, a refuzat să ia craniul şi l-a oferit preoților de acolo, dar ca ei i l-au dat în dar, în semn de bun rămas.
Cercetările de mai târziu şi studiile minuțioase asupra craniului efectuate de către specialiștii de la British Museum i-au dus pe aceștia din urmă la concluzia că povestea lui Mitchell-Hedges era ficțiune şi că exploratorul a intrat în posesia craniului – fără a se ști prin ce metode – abia în 1943. Unii sceptici afirma că toată povestea descoperirii craniului este doar o înscenare făcută de cercetătorul Mitchell-Hedges, deoarece a vrut să-i facă o bucurie fiicei sale adoptive care, de fapt, în ziua descoperirii împlinea 17 ani.
Craniul a uimit prin faptul că se asemăna foarte tare cu un craniu uman, mai ales în ceea ce privește structura maxilarului, mai precis mobilitatea mandibulei. La lumină, acest craniu pare să-şi schimbe culoarea, câteodată se aburește ușor, existând chiar momente când în interiorul său pot fi văzute imagini stilizate de munți şi temple.
Craniul a rămas moștenire fiicei lui Mitchell-Hedges, Anna, care a susținut în continuare versiunea tatălui său şi, după ce s-a stabilit în Canada, a efectuat mai multe turnee în care încerca să-i convingă atât pe oamenii de știință, cât şi pe cei de rând că într-adevăr acesta a fost descoperit în 1924, în vechiul templu mayaş, şi că deține puteri miraculoase.
Realizarea de către oameni a craniului descoperit de Mitchell-Hedges este imposibilă. Craniul Mitchell-Hedges – cum a fost botezat – cântărește aproximativ 6 kilograme. Exceptând unele anomalii de la oasele pomeților, acest craniu este structurat din punct de vedere anatomic la fel ca un craniu uman. Din cauza dimensiunilor sale s-a ajuns la concluzia că reprezintă, mai degrabă, craniul unei femei.
Craniul Mitchell-Hedges a fost îndelung studiat, una dintre cele mai amănunțite analize efectuându-se în 1970, la laboratoarele Hewlett-Packard. Cercetătorilor li s-a părut cu atât mai misterioasă originea şi modalitatea în care ar fi putut fi realizat acesta, cu cât toate indiciile le întăreau convingerea că obiectul fusese sculptat împotriva axei cristalului. Cercetătorii au concluzionat că singurele unelte utilizate pentru cioplirea craniului au fost diamantele, iar finisarea s-a făcut cu ajutorul unei soluții obținute dintr-un amestec de nisip de siliciu şi apă. Această presupunere nu a devenit totuși certitudine, pentru simplul fapt că ar fi fost nevoie de vreo 300 de ani pentru a finaliza lucrarea cu asemenea ustensile.
Concluzia experților a fost că realizarea de către ființa umană a unei forme atât de complexe şi într-o manieră desăvârșită precum craniul Mitchell-Hedges era practic imposibilă. Ei au afirmat că, în timp ce craniul era luminat, acesta părea că ia foc, își schimba culoarea şi emana imagini şi sunete stranii.
Deși craniul Mitchell-Hedges a fost considerat esența acestui gen de creații, au mai fost descoperite şi alte cranii similare, care au ridicat mari semne de întrebare. Între ele există o înrudire stranie, nu doar din cauza similarităților structurale şi compoziționale, ci prin faptul că ele par să ascundă un fel de energie care le face să comunice între ele atunci când sunt adunate la un loc. Acest aspect a dus la ipoteza că misterioasele cranii ar fi făcut parte din aceeași familie, că ar fi avut creatori comuni şi ar fi servit unor scopuri comune.
Pe lângă craniul Mitchell-Hedges, printre cele mai celebre se numără craniul de cristal britanic şi craniul de cristal parizian, istoricii susținând că ambele au fost aduse în Europa în 1890, de către mercenarii mexicani. Cele două cranii se aseamănă ca dimensiuni şi formă şi s-a presupus că, de fapt, unul dintre ele reprezintă o copie a celuilalt. Spre deosebire de craniul Mitchell-Hedges, acestea două nu sunt sculptate cu o fineţe la fel de mare, unele trăsături fiind superficiale şi incomplete.
Craniul de cristal britanic
„Craniul britanic este un craniu de cristal transparent întunecat, care pare să fie o încercare de a imita craniul Mitchell-Hedges ca formă şi mărime. Este dintr-o singură piesă, iar gura şi dinţii nu sunt la fel de bine conturaţi ca la craniul Mitchell-Hedges. S-a speculat că ar fi un rebut de prelucrare, pentru că are o ușoară tăietură. În prezent craniul se află în Muzeul Britanic [British Museum] din Londra, Anglia. Craniul britanic este, de asemenea, cunoscut ca fiind de origine aztecă.” (S. Bowen – Misterele dezvăluite ale craniilor de cristal)
Craniul de cristal parizian
„Este din cristal de cuarţ transparent întunecat, mai mic ca mărime decât craniul Mitchell-Hedges. Gura şi dinţii nu sunt deloc bine conturaţi. Are o gaură care a fost tăiată în partea lui superioară, pentru a susţine o cruce creștină. Actualmente se afla în Muzeul Trocadero din Paris, Franța. Dimensiunile sale sunt: înălţime 10,95 cm; lungime 14,92 cm şi cântăreşte 2,48 kg. Se pretinde că acest craniu a fost cândva în colecţia lui Maximilian [Ferdinand Maximilian Joseph, 1832-1867, arhiduce austriac, numit împărat al Mexicului în 1864]. Fusese furat dintr-un mormânt, apoi fusese furat de la hoţi de către alţii, şi fusese luat şi de la aceştia de către un ofiţer francez venit în misiune în Mexic, în timpul ocupaţiei franceze. Ofiţerul francez este probabil cel care l-a oferit împăratului Maximilian, fie contra unui preţ, fie ca un dar, şi a ajuns cumva la Muzeul din Paris. Se ştie foarte puţin despre acest craniu de cristal, din moment ce muzeul nu are nicio istorie înregistrată despre el.” – afirmă Sandra Bowen în cartea sa.
Craniul de cristal ET
ET este un alt craniu de cristal ce a trezit interesul cercetătorilor, el fiind descoperit la începutul secolului XX în America Centrală. Realizat dintr-un cuarț cenușiu, ET face parte din colecția particulară a unei femei care crede că acesta are puteri miraculoase, putând vindeca orice boală. Ea a afirmat că acest craniu a ajutat-o să se vindece de o tumoare pe creier.
Craniul din cuarț roz
Craniul care este cel mai aproape ca structură şi realizare de craniul Mitchell-Hedges este cel cunoscut sub numele de craniul din cuarț roz, descoperit în apropiere de Honduras. Craniul este mai mare decât cel Mitchell-Hedges, însă are aceeași fineţe a lucrăturii şi are, de asemenea, mandibula mobila
Alte exemplare cunoscute sunt craniul de cristal mayaş şi craniul de ametist, descoperite în 1900 în Guatemala, respectiv, Mexic şi aduse în Statele Unite de un călugăr. Cele două sunt foarte asemănătoare, deosebirea principală constând în materialul din care sunt făcute.
Craniul de cristal mayaş
Craniul de ametist
Au existat şi există încă numeroase convingeri conform cărora cristalul este un material extrem de puternic, ce poate transmite şi absorbi vibrații, emanând totodată un fel de energie psihică. Există persoane care au afirmat că, după ce au vizitat de mai multe ori craniul Mitchell-Hedges şi au petrecut mai mult timp în preajma lui, s-au vindecat, chiar şi de boli cronice.
Cea mai interesantă ipoteză privind craniile de cristal este cea potrivit căreia acestea reprezintă un fel de bănci de date despre o rasă superioară, care este posibil să fi existat pe Pământ. S-a presupus că aceste cranii au fost codificate şi că în ele s-au înmagazinat numeroase date valoroase cu privire la misterioasa rasă, precum şi profeții ale evenimentelor din următoarele milenii şi o istorie completă a vieții pe Pământ. Au existat numeroase încercări de a afla aceste presupuse informații deținute de cranii, inventându-se diverse metode. S-a considerat ca persoanele cu capacitați paranormale puteau obține date despre informațiile din interiorul craniilor doar meditând în preajma acestora, însă aceste încercări nu au adus rezultate concrete. Au existat şi ipoteze conform cărora craniile ar deține imagini despre ființe extraterestre şi istoriile altor civilizații din univers, însă toate aceste teorii au rămas la stadiul de simple supoziții.
În ciuda numeroaselor ipoteze, modul în care au apărut şi au fost create craniile de cristal a rămas un mister. Nu a fost exclusă presupunerea că aceste cranii ar reprezenta dovezile existenţei Atlantidei. A existat, de asemenea, şi ideea că cele 13 cranii conțin date istorice despre o civilizație inteligenta care ar trăi undeva în adâncul pământului, ascunsă de privirile oamenilor. O altă ipoteză a fost că artizanii din America Latină ar fi sculptat chiar ei aceste cranii prin metode numai de ei știute şi care nu au fost niciodată divulgate.
Cei mai sceptici oameni de știință cred că aceste cranii sunt realizate într-o perioadă mult mai recentă decât s-a pretins şi nu constituie decât o încercare de a-i păcăli pe creduli că ele reprezintă dovada unor puteri paranormale sau a existenţei extratereștrilor.
Craniul de cristal din din San Luis Valley
În ziua de Crăciun a anului 1994, o femeie se plimba prin ferma sa din apropiere de Crestone, Colorado, în San Louis Valley. În această zonă au fost adesea văzute lumini ciudate, OZN-uri şi animale mutilate. O scânteiere de lumină produsă la nivelul solului i-a atras femeii atenția. Uitându-se în jur, a văzut ceva ce strălucea în praf. A descălecat, a ridicat obiectul şi l-a curățat. Părea să fie un craniu făcut din cristal sau sticlă, dar deformat total, ca şi când cineva îl topise şi încercase să-l refacă. Suprafața craniului era lucioasă şi netedă. Pe de o parte avea ceva asemănător dinților umani, iar de cealaltă parte semăna foarte bine cu profilul unui extraterestru. La bază, unde ar fi trebuit să se afle gâtul, era retezat.
Femeia, care a dorit să i se păstreze anonimatul, nu mai văzuse niciodată ceva asemănător. Când l-a arătat unor specialiști, ea avea să afle că nu era prima descoperire de acest gen.Vestea despre craniul de cristal din San Louis Valley s-a răspândit cu repeziciune, iar cea care l-a găsit le-a permis soților Al şi Donna Koon, precum şi fiicei lor, Alta Jamison, să-l expună în magazinul lor de roci din Moffat, Colorado. Obiectul a devenit o adevărată atracție populară, aducând vizitatori din toate colțurile Americii. Alta Jamison spune că oamenii înzestrați cu capacități paranormale pot comunica cu craniul. Unii chiar au simțit că există o legătură între ei şi craniu, despre care cred că are conștiință şi că realizează conexiuni între oamenii cu care vine în contact şi o lume interioară a Pământului. Alții afirmă că acest craniu culege informații de la celelalte cranii descoperite până în prezent şi că el ar putea fi cel de-al 13-lea şi ultimul. Dar, conform legendei indiene, ar trebui să fie mai mare şi nu este foarte mare faţă de celelalte.
Misterul persistă, iar Al Koon spune că energia craniului este pozitivă. De asemenea, el mărturisește că nimeni nu a descoperit din ce mineral anume a fost confecționat craniul, însă bănuiește că ar fi din cristal.
Alții sunt de părere că un OZN l-a pierdut sau l-a trimis intenționat în zonă. Mulți dintre cei care au meditat asupra craniului par să simtă ca obiectul este parte integrantă din energia umană şi extraterestră.
Nick Nocerino, un cercetător care a studiat craniul, a meditat asupra lui două zile la rând şi a simțit ceva nou, cu toate că energiile emise de el se aseamănă cu cele emise de celelalte cranii. Craniul aflat în custodia soților Koon poate fi împrumutat pentru meditație într-o cameră separată.
Chiar şi cele mai neîncrezătoare persoane care au stat în preajma craniului au pretins că au simțit o formă ciudată de energie ce provenea din el, fiind relatate în acest sens şi unele incidente bizare. De pildă, un sceptic a scos craniul din magazin şi s-a apropiat cu el de mașină. Una din roti a explodat fără vreun motiv. Un alt caz este cel al unui cercetător care a intrat în magazin pentru a filma craniul, dar când a ajuns lângă el a constatat că aparatul de filmat nu mai funcționa. Ca şi celelalte cranii descoperite în America Centrală, nici acesta nu pare să prezinte vreo urmă de cioplire sau topire. El constituie o importantă descoperire în afara Americii Centrale, fiind înzestrat cu două fețe: una umană şi cealaltă extraterestră.
Citiți și:
Misterioasele piramide subacvatice de cristal
O scurtă incursiune în istoria mai puţin cunoscută a omenirii (1)
Enigme uluitoare: Omul nu a fost niciodată primitiv
yogaesoteric
20 februarie 2018
Also available in:
Français