Cele două vâsle

 

Demult, trăia un bătrân, om cu dragoste de Dumnezeu, ce-și câștiga traiul trecând călătorii cu barca de pe un mal pe celălalt al unui râu. Într-o zi, în timp ce transporta un tânăr, acesta observă că pe fiecare vâslă este scris ceva și întrebă:

– De ce ai scris pe o vâslă „credință” și pe cealaltă „fapte bune”?
– Fiindcă acestea două mă conduc în viață, răspunse bătrânul.
– Nu cred că omul are nevoie de amândouă, spuse cu îndrăzneală tânărul. Este de ajuns doar una după care să îți călăuzești viața: dacă faci fapte bune, ești de folos celorlalți, dacă ai credință, îți ești ție însuți de folos.

Bătrânul nu a spus nimic, dar a început să vâslească cu o singură vâslă. Barca nu a mai avansat niciun pic, învârtindu-se în loc. În felul acesta tânărul a înțeles ce a vrut să-i arate omul: că acela cu sufletul curat, luminat de credință, va avea și o viață curată, încărcată de roadele bunătății și milei creștinești. Cum este sufletul omului, tot așa îi este și viața.

Credința fără bunătate nu este decât ipocrizie. Cel cu adevărat credincios îl iubește pe Dumnezeu, iubindu-i pe oameni. Faptele bune și credința sunt cele două aripi cu ajutorul cărora sufletul nostru se înalță spre Dumnezeu. Cu o singură aripă nu poți zbura!

„În fapte se arată credința. Credința fără fapte nu există.”

Citiți și:

Miracolul credinţei

Yoga şi credinţa

 

yogaesoteric
22 iunie 2020


 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More