Cele mai inedite poveşti despre crearea lumii

 

Mitul creaţiei în religia lui Zoroastru

La începuturi, adevărul şi binele au luptat împotriva minciunilor şi răului până când minciunile au pierdut. Adevărul a creat lumea, dintr-un ou cosmic, apoi minciunile s-au trezit iar şi au început să distrugă creaţia. Aproape au reuşit, dar sămânţa omului cosmic a scăpat, a fost purificată şi s-a întors pe pământ ca o plantă cu tulpini ce creşteau: aşa au apărut primii oameni. Între timp, minciunile au fost închise în capsula creaţiei.

Mitul creaţiei la maori – Noua Zeelandă

Poporul maori reprezintă nativii din Noua Zeelandă. Ca multe alte triburi, aceştia au mituri legate de crearea lumii şi de crearea omului. Potrivit miturilor maori, la începuturi a fost nimicul. Această stare a non-exisțentei este numită „Te Kore” de maori. În acest gol infinit doi zei au apărut: un zeu bărbat al cerului numit Ranginui sau Rangi şi o femeie zeiţă a pământului, numită Papatuanuku sau Papa. Pământul şi Cerul s-au împreunat având șase copii: Tawhiri, zeul vremii; Rongo, zeul recoltelor; Tu, zeul războiului; Tangaroa, zeul mării; Tane, zeul pădurilor; şi Haumia, zeul plantelor.

Mitul creaţiei la azteci

Civilizaţia aztecă a înflorit în America Centrală la câteva sute de ani după mayaşi. Mitul creaţiei, potrivit aztecilor, este o poveste continuă de creaţii şi distrugeri, un ciclu al sorilor. Mitul care spune această poveste se numeşte Legenda celor Cinci Sori.

La începutul lumii era numai întuneric, vid. Creaţia a început când cuplul Ometecuhtli (Lordul Dualităţii) / Omecihuatl (Doamna Dualităţii) s-a creat. Aceşti primi zei reprezentau bine şi răul, bărbatul şi femeia, dând naştere altor patru zei: Huizilopochtli, Quetzalcoatl, Tezcatlipoca şi Xipe Totec. Aceşti zei au creat lumea.

Primele creații ale lui Quetzalcoatl şi Huitzilopochtli au fost focul şi o jumătate de Soare. Apoi au trecut la crearea omenirii prin sacrificarea unui zeu al cărui sânge a format primul om şi prima femeie, numiţi Oxomoco şi Cipactonal (Adam şi Eva). Naştere fiecăruia dintre ei a durat patru zile.

După crearea omului, zeii au continuat creând stăpânii lumii de sub pământ, cerurile şi apele, o creatură asemănătoare unui crocodil numită Cipactli şi zeul ploii Tlaloc cu soţia sa Chalchiuhtlicue.

Când creaţia iniţială a fost completă, un ciclu de cinci sori a urmat. Aceştia au corespuns celor cinci lumi sau vârste, fiecare terminându-se cu o distrugere. Potrivit aztecilor, astăzi trăim în a cincea vârstă sau Soare.

Primul Soare: elementul lui este pământul. Tezcatlipoca a fost ales să fie sacrificat pentru a crea o sursă de energie pentru planetă, deşi a reuşit doar să devină o jumătate de Soare.

În timpul acestei ere a început o luptă între Quetzalcoatl şi Tezcatlipoca. Primul a ieşit victorios, dar ultimul s-a răzbunat trimiţând jaguarii pe pământ pentru a distruge giganţii. Aşa s-a terminat era primului Soare.

Al doilea Soare: elementul său a fost aerul. Quetzalcoatl a controlat această eră. Oamenii au fost creaţi aşa cum suntem noi astăzi, dar au devenit corupţi. Tezcatlipoca i-a transformat în maimuţe drept pedeapsă, iar Quetzalcoatl a trimis uragane pentru a-i distruge. Au existat şi supravieţuitori, maimuţele de astăzi.

Al treilea Soare: elementul este foc, iar zeul responsabil Tlaloc, zeul ploii şi apei. A izbucnit o luptă între Tezcatlipoca şi Tlaloc, când acesta i-a furat soţia. Din răzbunare, Tlaloc a transformat omenirea în curcani, câini şi fluturi. Quetzalcoatl a vărsat foc şi cenuşă pe creaturi, distrugând pământul.

Al patrulea Soare: elementul este apă, iar zeul ales să guverneze este sora lui Tlaloc, Calchiuhtlicue. Plini de gelozie, Quetzalcoatl şi Tezcatlipoca au doborât Soarele. Omenirea a fost transformată în peşti, iar totul s-a terminat printr-un imens potop.

Al cincelea Soare: aceasta este era noastră, iar zeul responsabil este Nanahuatzin. Legendele prezic terminarea acestei ere în cutremure.

Se observă că certurile şi războaiele zeilor determină progresul şi naşterea omenirii. La fel ca în textele egiptene, sumeriene, mitologia greacă şi alte religii majore.

Mitul creaţiei la japonezi

Acum foarte mult timp, toate elementele erau amestecate la un loc cu un germen al vieţii. Acest germen a început să agite elementele până când părţile mai grele s-au scufundat, iar cele mai uşoare s-au ridicat. O mare noroioasă ce acoperea întregul pământ s-a creat. Din acest ocean a crescut un lăstar verde. A crescut până a atins norii şi a fost transformat în zeu. Fiind singur, a creat alţi zei. Ultimii doi zei creaţi, Izanagi şi Izanami, au fost remarcabili.

Într-o zi, ei se întrebau ce se află sub ocean. Izanagi şi-a scufundat toiagul în ape şi picăturile prelinse au format insulele Japoniei. Cei doi descendenţi au mers pe aceste insule şi au început să le exploreze, fiecare în altă direcţie. Au creat tot soiul de plante. Apoi s-au căsătorit şi au avut copii care să locuiască pământul. Primul copil a fost o fată de o nespusă frumuseţe. Zeii au decis că era prea frumoasă să locuiască în Japonia, aşadar au aşezat-o pe cer şi a devenit Soarele (unul din puţinele exemple în mitologie în care zeul Soarelui este feminin). A doua fiică, Tsuki-yami, a devenit Luna, iar al treilea fiu, Sosano-wo, a fost trimis în mare, unde crea furtunile. Mai târziu, primul lor copil, Amaterasu, a avut un fecior ce a devenit împăratul Japoniei. Toţi împăraţii pretind că au această descendență divină.

Mitul creaţiei la boşimanii din Africa

Oamenii nu au trăit întotdeauna pe suprafaţa pământului. La un anumit moment în timp, oamenii şi animalele au trăit sub pământ cu Kang, Marele Maestru şi Stăpânul Vieţii.

Acesta este un mit interesant şi unic în mitologie. În acest loc, cred boşimanii, oamenii şi animalele trăiau la un loc. Se înţelegeau unii pe alţii şi nimeni nu îşi dorea nimic. Exista lumină deşi nu era niciun Soare. În acest timp al fericirii, Kang a început să plănuiască minunile ce voia să le creeze în lumea de sus.

Prima oară, Kang a creat un copac minunat, cu ramuri ce se întindeau peste tot. La baza sa, a săpat o groapă ce ajungea până jos în lumea locuită. După ce a aranjat lucrurile, l-a lăsat pe primul om să iasă prin groapă. Apoi a apărut prima femeie. În curând, toată lumea de jos a urcat la suprafaţă, mirată de ce vede în jurul ei. La urmă, Kang a ajutat animalele să urce.

Kang a adunat pe toată lumea şi i-a instruit să trăiască în pace. Le-a cerut bărbaţilor şi femeilor să nu construiască focuri, altfel un mare rău se va abate asupra lor. Şi-au dat cuvântul, iar el a plecat într-un loc secret de unde poate urmări creaţia.

Când Soarele a dispărut la orizont, frica s-a strecurat în inima oamenilor. Uitând de avertisment, au aprins focuri şi s-au încălzit. Însă focul a speriat animalele. Au fugit în peşteri şi munţi, iar oamenii n-au mai putut comunica cu ele pentru că au încălcat porunca lui Kang. Frica a înlocuit prietenia.

Boşimanii din Africa cred că, la fel ca animalele şi plantele, ploaia, tunetul, vântul, izvoarele trăiesc, au viaţă. Ei susţin că ceea ce vedem este numai exteriorul trupului. Înăuntru există un spirit viu pe care nu îl putem vedea. Aceste spirite pot zbura dintr-un trup în altul. De exemplu, spiritul unei femei poate zbura într-un leopard, al unui om într-un leu şi aşa mai departe. Poate tocmai de aceea animalele joacă un rol atât de important în cultura lor.

Mitul creaţiei la aborigenii australieni

A fost un timp când totul era nemişcat. Toate spiritele pământului erau adormite – sau aproape toate. Marele Tată al Spiritelor era singurul treaz. El a trezit-o uşor pe Mama Soarelui. Când ea a deschis ochii, o rază caldă de lumină s-a întins asupra pământului adormit. Tatăl Tuturor Spiritelor i-a spus Mamei Soarelui: „Mamă, am treabă pentru tine. Du-te pe Pământ şi trezeşte spiritele adormite. Dă-le forme.”

Mama Soarelui a planat spre Pământul ce era pustiu şi gol. Pe unde trecea, plantele creşteau. Apoi ea s-a odihnit mulţumită de creaţie. Tatăl a fost mulţumit, însă i-a spus să meargă în peşteri să trezească spiritele.

Ea a mers în întunericul munţilor. Lumina ei a trezit spiritele şi, după plecarea ei, mii de insecte au zburat din peşteri. Mama Soarelui a fost iarăşi trimisă de Tată mai departe.

Mai adânc în pământ, căldura ei a topit gheaţa şi râurile au ieşit în lume. Ea a creat peştii şi şerpii, şopârlele şi broaştele. A trezit spiritele păsărilor şi animalelor ce s-au revărsat în mii de culori. Tatăl a fost şi el mulţumit.

Mama şi-a chemat creaturile şi le-a instruit să se bucure de bogăţiile pământului şi să trăiască în pace. S-a urcat la cer şi a devenit Soarele. Creaturile au privit cu mirare. Însă când Soarele a apus, s-au înfricoşat. Copii au învăţat să o aştepte a doua zi în Est.

La început creaturile pământului au trăit în pace. Dar invidia şi-a arătat colţii. Astfel că Mama Soarelui le-a dat fiecăruia puterea să se transforme în ce doreşte. Dar rezultatul n-a fost cel aşteptat: şoarecii s-au transformat în lilieci, şopârle gigantice şi peşti cu limbi albastre şi picioare, şi alte animale ciudate.

Mama s-a hotărât să facă noi creaturi pentru a nu se mânia Tatăl. Aşa s-au născut primii ei doi copii. Zeul era Steaua Dimineţii, iar zeiţă a fost Luna. Lor li s-au născut doi copii ce au fost trimişi pe Pământ. Ei au devenit strămoşii rasei umane. I-a făcut superiori animalelor pentru că aveau o parte din conștiința Mamei şi nu-şi puteau modifica forma niciodată.

Mitul creaţiei la indienii irochezi nativ americani

Cu mult înainte ca lumea să fie creată, exista o insulă, plutind în cer, unde locuiau Oamenii Cerului. Ei trăiau tăcuţi şi fericiţi. Nimeni nu murea şi nimeni nu se năştea. Nu exista tristeţe. Însă într-o zi, una dintre Femeile Cerului a realizat că va da naştere unor gemeni. Când a aflat soţul ei, a înnebunit de furie. El a mers în centrul insulei şi a distrus copacul ce dădea lumina insulei. În acele timpuri, soarele nu era creat. Distrugând copacul, o gaură s-a creat prin care se vedeau apele ce acopereau pământul. Când femeia s-a uitat în jos, soţul a împins-o.

Două păsări au prins-o în cădere şi au adus-o la celelalte animale. Hotărâte să o ajute pe femeie, celelalte animale s-au scufundat şi au adus mâl de pe fundul apelor. Multe au eşuat, numai Mică Broască a reuşit. Ea l-a împrăştiat pe spatele Marii Broaşte Ţestoase. Malul a început să crească şi a devenit continent.

Femeia Cerului a dat naştere la doi fii. Sapling a devenit bun, iar Flint rău şi rece. Ei au crescut repede şi au umplut pământul. Creaţiile primului erau bune: animale folositoare oamenilor, râuri şi peşti fără oase, plante comestibile. Flint i-a distrus munca şi a creat tot ce este rău: oase în peşti şi ghimpi, a creat iarna, monştrii. Aceştia au fost alungaţi de Sapling sub pământ şi a adus Primăvara.

S-au decis până la urmă să lupte până unul va învinge. Niciunul nu a putut la început. Dar în final, Flint a fost învins. Însă nu putea să moară pentru că era zeu. Aşa că a fost forţat să trăiască pe spatele Marii Broaşte Ţestoase. Din când în când, furia lui izbucneşte ca un vulcan.

Irochezii respectă foarte mult animalele. Aceasta se reflectă în miturile lor şi rolul animalelor în acestea. Fără ajutorul animalelor, Femeia Cerului ar fi murit şi pământul nu ar fi fost creat.

Citiți și:

Creaţia (I)

Secretul antic al creației și ADN-ul uman

Știința dovedește existenţa Creatorului

 

yogaesoteric
23 iulie 2019

 

Also available in: Français